-Profesorul universitar, Radu Ieftimovici, spulberã legenda comunistã privitoare la “pogromul” de la Abator din Ianuarie 1941-

“Primele mistificari privind acest subiect, apartin ziaristului sovietic Ehrenburg în 1945, (într’o conferintã la Atheneu), aplaudat de Ion Cãlugaru, Mihail Sadoveanu, C. I. Parhon, Traian Savulescu s.a., dând mânã libera lui Nicolski si Draghici pentru exterminarea care a urmat. Au continuat cu acuze dl. Sandu David, presedintele uniunii Asociatiilor de Scriitori din Statul Israel, iar dintre romani: Marin Preda, Sergiu Nicolaescu s.a., au colaborat prin scenarii folclorice comuniste acuzand fara dovezi. In anul 1946, procuratura comunista se ocupa de Abator. Sunt chemati toti medicii si muncitorii angajati la abator in anul 1941. Faptele sunt intoarse pe toate fetele, se cauta neaparat vinovati sau tapi ispasitori, dar nu se gasesc si procuratura este obligata sa inchida dosarul. Dintre cei audiati, doar macelarul Horwat crede in pogrom, insa el nu era angajat al abatorului in 1941. In schimb, tinichigiul Segal, evreu, de buna tinuta morala, prezent acolo in 1941, declara ca nu a existat nici un pogrom. Cel cu declaratia falsa, macelarul, dupa cateva luni a fost numit in postul de director al Abatorului. Angajatii Abatorului Bucuresti, revoltati, au semnat o nota de protest impotriva mistificarilor pe aceasta tema in ziarele comuniste. Facsimilul acestui protest a fost inaintat ziarelor “Universul” si “Dreptatea”, dar nu a mai fost publicat deoarece aceste ziare au fost reduse la tacere” (Zaharia Marineasa – “Pogromul de la Abator”, în “Almanahul Gazetei de Vest – 1994″, pag. 144). Iatã, mai jos, desmintirea angajatilor de la Abator în anul 1941:

D E S M I N T I R E

“Subsemnatii, medici veterinari si functionari ai Abatorului Capitalei, luând cunostintã de articolele publicate de ziarele “România Liberã”, “Tribuna Poporului” prin care se afirmã cã în abatorul Capitalei au fost ucisi ovrei, si de campania care se duce pe aceasta temã, de naturã sã discrediteze institutia si oamenii ce o servesc, dãm cea mai categoricã desmintire, afirmatiunilor fãcute si declarãm pe proprie rãspundere cã faptele enuntate mai sus sunt de domeniul fanteziei”. Urmeazã semnaturile (37)

Facsimilul scrisorii si semnaturile (pentru cei interesati), au fost deja publicate in ziarul “Expres Magazin”, Nr. 13, Aprilie 1992 (laolaltã cu declaratiile prof. univ. Radu Ieftimovici), cum si în “Almanahul Gazetei de Vest – 1994). Documentul in original: vezi arhiva ziarului “Dreptatea”.

“In afara acestor desmintiri, se adauga argumentul cel mai important care nu poate fi contestat: cartea “Martiriul evreilor din Romania in 1940-1941″, cuprinzand documente si marturii, editata de Centrul de Studii al evreilor din Romania in anul 1991,  cu un cuvant inainte al Sefului rabin Moses Rosen, carte care are 327 pagini, din care 16 pagini cu fotografii, si in care nu se gaseste nici un cuvant despre existenta vreunui abator. D-nii Norman Manea, Andrei Pippidi si istoricul Francisco Veiga (intr’o istorie recenta, aparuta la editura “Humanitas”), fiind vorba de o denigrare planificata, nu tin seama de aceste dovezi si continua dusmanos cu acuzatiile asupra unor evenimente care nu au existat. Despre evreii morti in timpul zisei rebeliuni, acesta fiind un capitol separat, “Cartea Neagra”, editata in 1946 de Comunitatea evreilor din Romania, recunoaste conditia de beligeranti, adica cea de luptatori a evreilor in rasturnarea regimului legionar si nu de simple victime ale antisemitismului; numarul evreilor fiind neinsemnat fata de numarul legionarilor morti in evenimentele din Ianuarie 1941. Cercetand cu amanuntime evenimentele din timpul zisei rebeliuni, nu vom descoperi nicaieri vreo condamnare adusa vreunui legionar pentru fapta de a fi ucis un evreu, desi stim cu totii ca Antonescu s’a luptat mult sa descopere o astfel de proba incriminatorie. Se cunoaste de asemenea ca legionarii au fost ocupati cu apararea institutiilor publice in contra loviturii de Stat antonesciene; in plus, ca si in Revolutia din 1989, ca de altfel in orice situatii de aceeasi factura, periferia orasului, prin elementele ei, isi aduce o contributie violenta si haotica”. (Zaharia Marineasa – ibidem -).

Pentru conformitate: NICOLAE NITA

Cu privintã la cele afirmate cã s’au intamplat la Abatorul din Bucuresti în Ianuarie 1941 Subsemnatul Darasteanu I. Constantin, nascut la data de 28 iulie 1914 in comuna Stoinesti, judetul Vlasca (azi Giurgiu), domiciliat in Bucuresti, bd. Theodor Pallady Nr. 25, bloc VII, scara D, ap. 149, sector 3, cunoscand sanctiunile prevazute de art. 292 din Codul Penal, cu privire la falsul in declaratii, declar prin prezenta urmatoarele: In ianuarie 1941 lucram la Baza Aeriana nr. 3 Pipera (devenita mai tarziu ASAM) ca sef de echipa, maistru principal reglor si montor de avioane, la data aceea cu o vechime de 3 (trei) ani. In ziua de 24 ianuarie 1941 am avut o discutie cu un subaltern Preda Petre, zis Drusca, mecanic, care in zilele precedente, 21-23 ianuarie, lipsise de la unitate: era legionar si participase la rebeliune. El mi-a povestit ca la Abator se afla trupurile neinsufletite ale unor legionari agatate in cinghele, despre care se afirma ca ar fi cadavrele unor evrei ucisi de legionari. Am raportat comandantului meu comandor inginer Constantinescu Cristea cele aflate de la Preda Petre si l-am intrebat ce crede ca trebuie facut. Comandantul mi-a raspuns ca nu stie ce sa facem si cui sa raporteze cele aflate, dar ca mai inainte de orice o asemenea informatie trebuie verificata. Mi-a recomandat sa iau masina-dubita (marca Skoda) cu care unitatea noastra isi facea aprovizionarea cu carne de la Abator si sa ma deplasez acolo, la Abator, sa vad care este adevarul. Mentionez ca la vremea aceea faceam din cand in cand reportaje pe subiecte tehnice la revista “Aripi frante-Aripi romanesti” condusa de comandorul Emil Garleanu (ruda cu scriitorul cu acelasi nume), devenit ulterior general. Am plecat cu soferul, militar in termen, care cunostea bine Abatorul, unde am ajuns si am intrat pe poarta principala spunand ca mergem sa luam carne pentru unitate, ca de obicei. Am intrat apoi in hala si am constatat ca aproape nimeni nu muncea, fiecare se plimba prin hala, de la un grup la altul, se discuta intr-o atmosfera apasatoare, de incordare si gravitate. Am incercat sa intru in vorba cu parlagii, dar ei mai mult se fereau sa-mi raspunda cand i-am intrebat daca e adevarat ca undeva, in Abator, se afla niste oameni, niste evrei atarnati in carlige (cinghele). M-au facut atent sa fiu mai discret si mai prudent. Unul dintre ei, pe care ceilalti il numeau “nea Vasile” si care era seful unei echipe de macelari, mi-a raspuns totusi: “Da, domnule, dar nu sunt evrei, sunt romani!” Soferul care ma insotea il cunostea si ne-a facut prezentarile: se numea Stoica Vasile. El mi-a aratat in ce directie se aflau cadavrele si m-a facut atent sa nu fiu vazut de oamenii din conducerea Abatorului sau de oamenii de incredere ai acestora. La circa 50 m am gasit locul, unde am ajuns singur, neinsotit de nimeni. Am numarat cadavrele atarnate in cinghele, erau 11 sau 21, am uitat numarul exact, tin minte ca se termina cu cifra 1. Langa perete se mai afla o gramada de cadavre, cu hainele murdare de noroi si sange. Cadavrele atarnate in carlige aveau paltoane pe ele, unul mai avea caciula (cusma de blana taraneasca) pe cap. Am dat putin la o parte paltonul la primele trei cadavre si am vazut la fiecare rana mortala, din care cursese sange si imbibase imbracamintea. Cel de-al treilea cadavru avea sub palton si deasupra hainei o camasa verde, legionara. Nu m-am mai atins de celelalte cadavre si m-am intors la sofer. Discuta mai departe cu nea Vasile, pe care l-am intrebat: “Mai, nea Vasile, cine sunt oamenii astia?” Mi-a raspuns ca sunt legionari impuscati de Armata, ca in jurul Abatorului au fost impuscati mai multi legionari si ca acesti legionari au fost adunati din strada de oamenii de incredere ai conducerii Abatorului, la ordinele acesteia, si bagati in Abator, unde au fost atarnati in carlige si declarati ca sunt evrei ucisi de legionari. Reproduc cuvintele lui Vasile Stoica: ” Nu sunt jidani, domnule, sunt legionari impuscati de Antonescu, iar jidanii de la Abator, prin oamenii lor de incredere, i-au tarat din strada in Abator, i-au atarnat in cinghele si zic despre ei ca sunt jidani”. Fac mentiunea ca la data aceea Abatorul era o societate administrata si controlata de evrei. Nea Vasile a facut mentiunea: “jidanii nostri, care conduc Abatorul”. De asemenea, mentionez ca i-am spus soferului, daca vrea, sa mearga si el sa-i vada pe cei atarnati in carlige, dar nea Vasile l-a oprit, spunand ca nu e bine deoarece deja unii “de sus” au observat miscarea pe care o facusem si acum sunt cu ochii pe noi. L-am intrebat pe nea Vasile daca e dispus sa declare cele petrecute la Abator si in fata altora, in cazul ca va fi vreodata nevoie. Nea Vasile a declarat ca este de acord, mi-a dat adresa – locuia langa Abator, pe Splai, iar ulterior l-am vizitat de mai multe ori si ne-am imprietenit. Asa am aflat ca dupa aceea Armata a ridicat cadavrele de la Abator si le-ar fi dus in padurea Plumbuita. Vizita mea la Abator a durat circa 15-20 minute. La plecare am luat pentru trupa o naveta de maruntaie, mai mult burti. Cand m-am intors la unitate m-am prezentat la comandant si i-am povestit cele aflate. Comandantul a considerat ca e de datoria sa sa raporteze mai sus. Eu m-am retras din biroul comandantului si m-am dus in hala de montaj, in hangarul central. Dupa un ceas, un ceas si jumatate, a venit la mine comandantul si mi-a spus ca a telefonat la Consiliul de Ministri, la cabinetul lui Horia Sima si a cerut sa vorbeasca cu acesta. De la postul telefonic respectiv i s-a raspuns: “camaradul Horia Sima nu mai exista, nu se stie unde este”. Mentionez ca, in zilele care au urmat, zvonul despre uciderea si atarnarea in carlige a evreilor la Abator a circulat, dar nu era luat in serios de nimeni. Pana si femeile cele mai simple din mahalaua bucuresteana se intrebau “de ce evreii nu reclama la Antonescu ce au patit?” Precizez ca nu am fost membru al Miscarii Legionare, dar, la fel ca si cei mai multi colegi din aviatie, am simpatizat, ca roman si crestin, cu ideile lui Corneliu Zelea Codreanu. De asemenea, mentionez ca am fost condamnat dupa 1944 pentru “crima de uneltire impotriva ordinii sociale” si am facut 11 ani de temnita. Cu Vasile Stoica m-am intalnit de mai multe ori dupa aceea, ultima oara cred ca a fost in 1970. Avea un baiat care s-ar putea sa mai fie in viata. Mentionez ca pe dl. prof. Ion Coja l-am cunoscut in ziua de 20 decembrie 2003, cand m-am intalnit cu dansul ca sa-i povestesc cele de mai sus. Intalnirea a fost aranjata de domnii Neagoe Nicolae Mateescu si Dogaru Victor-Dorian, carora le-am povestit cele petrecute la Abator si au fost de parere ca trebuie sa-i fac cunoscuta aceasta intamplare si domnului profesor Ion Coja, pe care il cunosteam de la televizor. Am fost de acord sa ma intalnesc si sa-i incredintez aceasta marturie, pe care o semnez in deplina cunostinta de importanta ei. Dau prezenta declaratie a servi oriunde trebuinta o va cere. preluare de pe Blogul GardulDeFier ]]>

Write a comment:

Your email address will not be published.

© 2018 Cabinet de avocatura Mihai Rapcea

logo-footer