Ocazional scriem despre atrocitati pe care lumea moderna, — numita „civilizata,” — si fundamentata pe drepturile omului, le face, fara ca societatea internationala sa ia atitudine. Scriem des despre uciderea copiilor nenascuti (avort), genocidul deliberat al fetitelor nenascute in China, India ori Vietnam (avortul selectiv motivat de sexul fetusului), copii furati si vanduti, femei furate si vindute, trafic in fiinte si organe umane. Am scris si despre ritualurile barbare inca practicate de unele triburi amazoniene care isi sacrifica copiii zeitatilor pagane carora inca li se inchina. Astazi scriem despre o practica la fel de inumana, in voga in Etiopia – uciderea copiilor nascuti ilegitim sau cu defecte fizice (porecliti copii „mingi”) din cauza superstitiilor mostenite dea lungul anilor. Practica nu e aplicata pe scara larga, dar inca persista la inceputul acestui mileniul nou. Fara ca societatea internationala sa ia atitudine sau masuri concrete. ONU , SUA si Uniunea Europeana tac chitic. Dupa cum va informam des, sume enorme de bani si constringeri de tot felul sunt impuse de tarile occidentale si ONU tarilor sarace sau nedezvoltate pentru a adopta „drepturi ale omului” asa cum ele sunt intelese in lumea occidentala. Cum se explica tacerea lor totala fata de practica criminala impotriva copiilor infirmi ai Etiopiei?
Daca „marile puteri” si organizatiile internationale sunt indiferente, crestinii se implica. Misionari si oameni de buna credinta cauta stoparea acestui genocid, scontind un oarecare succes. De-a lungul anilor au reusit sa salveze viata a sute de copii inocenti.
In toamna, reteaua de televiziune americana CNN si publicatia Time au publicat un reportaj foarte informativ despre omuciderea copiilor infirmi ai Etiopiei si motivele pentru care aceasta practica inumana persista pina astazi. Textul integral in engleza al reportajului poate fi citit aici:http://www.cnn.com/2011/11/05/world/africa/mingi-ethiopia/index.html Versiunea de mai jos a fost abreviata si pregatita de Radu Ionita, voluntar AFR. Ii multumim.
Genocidul Copiilor „Mingi” din Etiopia
Primul copil a lui Ermei Ayeli a fost declarat ‘’mingi’’, adica „blestemat”, de satul ei din Etiopia si ucis. Un copil e considerat ‘’mingi’’ (adica „blestemat” sau „posedat”) daca se naste cu deformari fizice sau ilegitim. Asta are de a face cu superstitii vechi, dar sunt si alte motive. Daca copilul „blestemat” nu e ucis, zic satenii, mare ghinion se va abate asupra intregului sat. Asa gindesc membrii tribului Banna care au vrut s-o omoare si pe Tariqua, considerata ‘’mingi’’ pentru ca dintii de sus i-au iesit inaintea celor de jos. Din fericire a gasit adapost la o mama adoptiva care nu crede in superstitiile mingi. Cu fiecare rasuflare, zic satenii, cheama un demon peste satul lor.
Crime Impotriva Umanitatii
Desi criminal, genocidul copiilor deformati e justificat. Dupa gindirea traditionala, un copil e sacrificat pentru binele intregului trib, un ritual la care batranii au fost martori de sute de ori dea lungul vietii lor in Valea Raului Omo din Etiopia. Sefii tribului insa nu au fost chiar siguri ce sa faca cu fratele geaman a lui Tariqua care a murit imediat dupa nastere. Dupa citeva discutii, care a inclus si o examinare a intestinelor unei capre, batrinii au decis ca si el, cu toate ca a murit, trebuie sa fi fost mingi. L-au dezgropat, l-au legat de fratele sáu, au vaslit intr-o canoe pana in mijlocul Raului Omo si i-au aruncat pe amandoi in apa tulbure si namoloasa. Asta a fost acum cinci ani, pe vremea cind cei din afara acestui loc izolat din preajma Raului Omo inca nu auzisera de mingi.
Rolul Crestinilor
Astazi, atentionati de condamnarea crescanda la nivel mondial a infanticidului practicat de triburile Kara, Banna si Hamar din sudul Etiopiei, oficialii regionali ai guvernului din Adis Ababa au inceput sá ia masuri – amenintand cu inchisoarea pe cei implicati in uciderea copiilor mingi. Intre timp, un mic grup de crestini din tribul Banna a oferit adapost copiilor mingi din tribul lor. Cei din tribul Kara au facut un mic orfelinat pentru copii condamnati. Iar sponsori internationali le-au oferit bani si case adoptive. Eforturile lor au salvat zeci de copii. Dar nici una din interventii nu a pus capat fricii copiilor de a fi sacrificati. Batranii satului si cei care ajuta la salvarea copiilor estimeaza ca in fiecare an sute de copii inca sunt sacrificati prin inec, sufocare sau infometare intentionata.
Locul
Bona Shapo manuieste o canoe prin apele infestate de crocodili, la intorsatura Raului Omo ce se varsa intr-o prapastie din apropierea unui mic sat numit Korcho. Soarele apune in râpã. Dincolo de rau, o ceatá de maimute Colobus topáie si urla, amestecandu-se printre berzele Gangly Marabu in jurul unei valcele de salcimi cu virful retezat. „Aici e locul cu pricina”, spune Bona. „Cateodata ei iau copilasii intr-o barca. Alte ori, ii duc la marginea cascadei si ii arunca acolo.” Ritualul mingi al tribului Kara este putin diferit de al celor din Banna, care si el este de asemenea diferit fatá de Hamar. Dar toate au in comun frica, teama de ce s-ar putea intampla daca acest obicei barbar ar inceta. Vor reveni demonii? Daca au in sat un mingi, nu va fi apa, mancare si nici animale. Dar daca scapa de copil, totul va fi bine.
Informatii asupra acestei practici sunt putine, dar se speculeaza ca a inceput in urma cu citeva generatii. Ritualul mingi e un prilej de a scapa de cei ce devin o povara pentru sat, ori nu se pot procrea. Asta explica de ce copii care isi sparg un dinte sau se ranesc la genitale sunt condamnati sa moara. Altii sunt omorati pentu ca s-au nascut in afara casatoriei sau parintii casatoriti nu si-au anuntat public intentia de a avea copii. Datoria fata de trib are precedenta, zic ei, asupra datoriei fata de familie. In ceea ce ii priveste pe batranii din Kara, aceste reguli sunt la fel de vechi si fara putinta de schimbat ca si cursul Ráului Omo. Fiecare parte din aceste reguli este crucialá pentru supravietuirea tribului. Lasand un copil mingi sa traiasca, spun membrii tribului Kara, inseamna ca ploaia se va opri, iar soarele vá dogori mai tare.
Obiceuri Vechi
Batranii isi amintesc si de vremurile cind unii copii mingi nu au fost scrificati si cind, spun ei, au pierit vitele tribului. De aceea, zic ei, regulile stramosesti trebuie respectate cu strictete, iar rezultatele vor fi bune. „Da, este trist, dar noi ne gandim la sat, la familii, la oameni”, spune Bona. „Noi le spunem parintilor, nu plangeti pentru copiii vostri. Moartea lor salveaza tot tribul, si voi mai puteti face inca un copil”.O mama, Zelle, marturiseste cum a putut sa petreaca doar cateva momente scurte cu copilul ei pana ce i-a fost luat si dus la orfelinat. „Era asa de dulce si frumos”, spune ea din umbra unei colibe, in timp ce un prieten a macelarit o capra si i-a atarnat carcasa pe unul din peretii casei. „Nu i-am dat un nume deoarece era mingi si nu putea sta langa mine”. Dar face planuri sa-l vada. „Intr-o zi, sper, zice ea, voi putea sa il vizitez [la orfelinat] in Jinka”.
Nimeni, insa, nici macar Zelle, nu si-ar dori salvarea copilului mingi. Iar orfelinatul a fost si el o solutie controversatá. Un grup de crestini care a ajutat timp de 2 ani la plasarea copiilor mingi in orfelinate l-au acuzat pe directorul orfelinatului de furt din banii donati de binefacatorii americani. La rindul lor, angajatii orfelinatului contra-acuza americanii ca le fura copiii. Adoptiile acestor copii, insa, au fost legale dupa legea etiopiana, care-i trateaza pe copiii mingi ca pe copii fara parinti, adica abandonati. Totusi, ei cred ca parintii biologici au fost fortati sa-si abandoneze copiii si ca ar trebui sa aiba dreptul sa-i rascumpere.
In ambele cazuri, insa, nici adoptiile internationale nici orfelinatele nu elimina cauza care sta la baza acestei practici. Si chiar cind reusesc, doar o mica parte din copii sunt salvati. „La un moment dat, erau 6 femei insarcinate cu copii mingi”, isi aminteste Jessie Benkert, una dintre americancele care s-a implicat in efortul de salvare a copiilor. „Am putut salva doar unul”.
Izolati
Geografia este si ea un obstacol la fel de mare ca si traditia. Tribul Kara e constituit din 3 sate, si singurul telefon cu care se pot conecta cu lumea din afara este situat in satul central din Dus, cam la o ora distanta mergind pe jos. Sute de sateni din tribul Kara traiesc in junglá unde e mult mai usor sá faca aceste atrocitati fara a fi observati.
Din Jinka pana la unul dintre satele Kara dureaza o jumatate de zi cind conditiile sunt bune, iar drumul duce prin savana nisipoasa si luncile namoloase ale raurilor. Chiar o ploaie usoara poate face ca drumul sa dureze citeva zile. Iar in timpul anotimpului ploios, care dureaza 8 luni, drumul poate fi de nerecunoscut dupa ploaie. Sefii tribului Korcho spun ca in jur de 20 de copii mingi s-au nascut in satul lor mic de cand orfeinatul a fost deschis. Oficialii orfelinatului au ajuns in timp pentru a salva doar jumátate dintre ei.
Anul trecut, cei din misiunea de salvare au aflat ca in tribul Kara o femeie a dat nastere unui copil mingi, iar batranii satului au incercat sa-l omoare prin smulgerea cordonului ombilical. Rapid ranile au devenit septice si nu a mai fost timp pentru a chema salvarea. Evacuarea prin aer a fost singura solutie, costul unui avion special fiind de $3.500. „Asta e suma totala pe care o aveam”, spune Levi Benkert, sotul lui Jessie. „Si nu aveam certitudinea ca daca faceam asta, copilul va trai”. Totusi au facut-o, si copilul a fost salvat. O campanie de strangere de fonduri online a acoperit repede aceste costuri, dar cei din misiunea de salvare si-au dat seama ca nu pot face acelasi lucru si cu alti copii. In timp, americanii au fost alungati din Valea Raului Omo de catre oficialii etiopieni. „Am facut tot ce am putut”, spune Levi Benkert. „Am salvat atat de multi copii cat am putut. Si continuam sa ne rugam pentru ei in fiecare zi”.
Ne Iubim Copiii
Oamenii Vaii Raului Omo isi iubesc copii. Asta e concluzia lui Andreas Kosubek, misionar german, dupa 6 ani de organizare de misiuni medicale in inima tribului Kara. „Acesti oameni sunt oameni chiar foarte buni”, spune el, ei ingaduindu-i chiar sa-si construiasca o casa pe pamantul tribului Kara. „Nu-si ucid copiii pentru ca sunt malefici, salbatici sau niste monstri idioti. O fac din cauza fricii. Se tem pentru vietile celorlalti din trib”. Dupa parearea lui Kosubek, frica tribului va disparea doar daca cei din Kara vor crede in ceva mai puternic decat mingi. Raspunsul, spune Kosubek, e crestinismul. „Dar nu putem face asta”, spune el „decit daca ne apropiem de ei cu smerenie si cu dedicatie.”
Nu cu mult timp in urma, un om Kara si-a adus fiica bolnava la Kosubek. Copila rasufla din greu si nu raspundea la cuvintele sau mangierile parintelui. „Avea aceeasi varsta ca si fiica mea si, daca fiica mea era la fel de bolnava, as fi facut orice mi-ar fi stat in putinta sa o salvez”, spune Kosubek, mentionand ca si-ar fi trimis fiica imediat la spital. „Dar atatea ganduri mi-au trecut prin minte: e dificil, e scump”. Mai tarziu fata a murit, probabil dintr-o simpla pneumonie. „As fi putut s-o ajut”, zice Kosubek. „Si mi-e rusine”.
Kosubek recunoaste ca omorarea copiilor mingi trebuie stopata, dar in acelasi timp nu se simte indreptatit sa o condamne. „Mult mai multi copii mor din alte cauze. Cauze pe care le putem aborda ori preveni usor daca ne-ar pasa indeajuns. Inainte de a judeca, trebuie sa ne intrebam, ce am facut pentru a ajuta acesti copii?” Raspunsul la aceasta intrebare, crede el, poate duce la incetarea acestui macel – printr-un altruism autentic si compasiune.
Simtaminte de Mama
Intr-o coliba plina cu fum, intr-un sat din Alduba, Kaiso Dobiar prajeste cafea proaspata intr-o tigaie, umplandu-si casa cu aromá. Kaiso e mandrá sa fie Banna, si urmeazá multe obiceiuri si convingeri ale tribului ei. Dar este si crestina si, abtinandu-se de la practicile idolatre, ea si sotul ei refuza sa participe la ritualurile pagane ale tribului ei. „Si copii mei sunt tot mingi,”, spune Kaiso, ea crescind in casa ei, pe linga copii ei, inca 2 copii mingi. O fata mica se leagana in poala lui Kaiso, intingandu-si trupul mic pentru a ajunge la tigaia ce prajeste cafeaua. „Ea e Tarika”, spune Kaiso. „Are 2 ani si e mingi”. Tarika a fost nascuta fara ceremoniile prescrise de Banna, iar mama ei a ascuns-o 6 luni. „Apoi ploaia s-a oprit pentru o scurta vreme”, adauga Kaiso. „Oamenii s-au ridicat si au zis: trebuie sa scapam de ea. Aruncati-o in inima junglei. Dar eu am spus: Nu aruncati copilul, datimi-l mie.”
Si tot in coliba mica a lui Kaiso sta si Teigist, pe care ea o crede sa aibe 7-8 ani. Kaiso spune ca copilele ei adoptive nu se pot juca cu ceilati copii din Banna si trebuie sa stea pe linga casa. „Trebuie sa ramana aici pana cand mai cresc”, spune Kaiso. „Dupa aceea? Numai Dumnezeu stie.”
Misionarii si Crestinii
Misionarii au venit la tribul Banna cu multe decenii in urma, iar biserica crestina intre ei e mult mai numeroasa decat in alte triburi din prejur. Totusi, numarul lor e mic, crestinii din Banna alcatuind cam doar 1 sau 2 % din populatia tribului. Dar eforturile lor colective au rezultat in eliminarea aproape in intregime a tuturor omorurile mingi. Cu putini bani sau prin alte metode, crestinii Banna au acceptat responsabilitatea de a creste aproape toti copiii mingi. Multi, ca si Kaiso, au deja grijá de unul sau doi mingi. O familia a adoptat 17 copii mingi. Asta o fac traind mereu sub amenintare pentru familiile lor. Cand ies din casa, pot observa destul de usor gravitatea situatiei. „Kaiso, de ce protejezi acesti copii?” striga un vecin nervos din spatele unui gard inalt. „Spune-ne, de ce ?”.
Banna nu s-au confruntat cu secetá sau boli mortale de multi ani. Faptul acesta, spun crestinii localnici, a domolit mania localnicilor pentru o vreme. Dar daca norocul tribului se schimba, sefii vor gasi imediat un tap ispasitor, spune Andualem Turga, un membru al tribului. „Ceea ce trebuie sa intelegeti este cá, pentru acesti oameni, copilasii mingi sunt ca o gripa. Daca nu este oprita, omorä oameni. Asa cred ei … iar cand lucrurile iau o intorsatura nefastá, oamenii cred acest lucru mai mult ca niciodatá.”
O alta mama ce are grija de copii mingi, Uri Betu, incearcá sá nu se gandeasca la asa ceva. Credinta ei, spune ea, clarifica responsabilitatile pentru cei doi copii mingi ce traiasc in casa ei – si pentru ceilalti care au nevoie de ajutor. „Pentru moment nu ne facem griji,” spune Uri in timp ce se uita la fetitele ei adoptate, Tariqua si Waiso, care se joaca ín gradiná. In timp, se roaga Uri, Banna isi va da seama cá prezenta copiilor mingi in mijlocul lor nu are nici-o legatura cu ploaia, soarele sau faptul ca recoltele nu cresc. Totusi, suspina ea, „mai este mult pana se va schimba traditia in care am crezut atata vreme”.
sursa: Buletinul informativ al Aliantei Familiilor din Romania
]]>
