de Mihai Rapcea Puținã lume s-a sesizat cu privire la recenta întrunire a Clubului de la Roma de la București, de zilele trecute. În afarã de 2 simpatizanți ai Noii Drepte (care probabil cã mi-au citit blogul și s-au jenat cã nimeni nu mai organizeazã nici un protest la BNR) ce au fãcut un flashmob la adãpostul întunericului, la Banca Naționalã a României, nimeni nu a reacționat. Probabil cã lipsa de informare a publicului, dublatã de abaterea atenției populației cãtre problemele presante ale zilei de mâine, au fãcut sã treacã neobservatã aceastã întrunire mai importantã decât 1000 de ședințe de Guvern al României.  Ce este de fapt Clubul de la Roma ?  Oficial (conform definiției de pe Wikipedia, “Clubul de la Roma este o denumire simbolicã pentru o organizație al cãrei scop este sã supunã atenției întregii lumi diverse aspecte referitoare la viitorul planetei. Clubul de la Roma este compus din oameni de științã, economiști, oameni de afaceri, înalți funcționari publici, șefi de stat și foști șefi de stat de pe toate cele cinci continente.  Se pretinde cã oficial, Clubul de la Roma a fost fondat în aprilie 1968 de cãtre Aurelio Peccei, industriaș, fost președinte al companiei Fiat și Alexander King, om de științã scoțian. Cum se face totuși cã un scoțian fondeazã un club cu numele unui oraș din Italia ? Denumirea este una simbolicã și ilustreazã adevãratele intenții ale celor din spatele “Clubului”. Se știe cã cel mai mare și mai durabil imperiu al antichitãții occidentale a fost Imperiul Roman, condus de la Roma. Astfel, denumirea de “Clubul de la Roma” indicã celor “inițiați” faptul cã acest Club reprezintã de fapt conducerea guvernãrii Noului Imperiu Planetar Masonic pe cale sã fie instaurat la vedere. Oficial, Clubul de la Roma efectueazã cercetãri și prezintã rapoarte proiective privind viitorul mediului, populației, hranei, apei și educației la nivelul planetei. În realitate, Clubul de la Roma este o celulã lucrativã a Guvernului Mondial din umbrã, menitã sã constituie, alãturi de astfel de alte “celule” (Institutul Tavistock, Clubul Bildemberg, Grupul G7 – devenit recent G8, etc.) interfața publicã, vizibilã a acestui Guvern Mondial care existã și funcționeazã deja – cu populația planetei și guvernele țãrilor de pe întreg mapamondul. PROBLEMÃ – SOLUȚIE – REZOLVARE Aceste “Cluburi” aplicã metodologia de manipulare clasicã a maselor, de tipul Problemã – Soluție – Rezolvare. Spre exemplu, vor sã impunã o anumitã mãsurã populației unei țãri, pe care sunt siguri cã dacã ar propune-o direct, lumea s-ar revolta și ar respinge-o. Soluția gãsitã de ei este una simplã. Prin intermediul rapoartelor și știrilor mincinoase,  propagate prin mass-media controlatã de ei, creeazã o falsã problemã. De multe ori problema este prezentatã în stil alert, panicard și pompieristic, inflamând imaginația oamenilor, stimulând emoția și sentimentul de insecuritate și reclamând de la sine mãsuri urgente pentru înlãturarea pericolului. Exemple de astfel de false probleme existã cu duiumul: pandemii de toate felurile (gripe aviare, porcine, boala vacii nebune, etc.), terorismul global, criza economicã modialã, sãrãcirea resurselor planetare, creșterea populației planetei, scãderea resurselor de apã dulce, etc. etc. Toate acestea sunt false probleme, inflamate de mass-media controlatã de Noua Ordine Mondialã, minciuni sfruntate ce sfideazã bunul simț al oricãrei persoane ce deține un minim de informații pe subiectul ales. La aceste “probleme”, pãpușarii din umbrã ai Guvernãrii Planetare au deja pregãtite soluțiile la aceste false necesitãți, soluții care sunt de fapt piese din puzzle-ul planului lor secret de instaurare a unei Noi Ordini Mondiale cu un guvern planetar vizibil. Nu intenționez sã insist în acest articol cu privire la problemele mai sus menționate, sã demonstrez falsitatea lor. Dacã nu te-ai prins încã care este treaba cu pandemiile anuale, criza economicã și terorismul internațional, nu meritã sã citești mai departe acest articol. Vezi-ți de viața ta de zombie fãrã activitate cerebralã: vaccieazã-te în fiecare toamnã împotriva gripei (și sterilizeazã-te singur prin asta), fã-ți pașaport biometric și lasã-te controlat ca la poliție de fiecare datã când folosești avionul (nu cumva sã fii vreun terorist fãrã sã știi chiar și tu), plãtește prin impozitele exorbitante pe care ți le cere Statul  furãciunile bancherilor ale cãror bãnci au fost “salvate” de prietenii lor din Guvern, și în general, dacã ai terminat cu toate aceste activitãți, mori de moarte neuronalã secretã în fața televizorului prin care ești îndopat cu minciuni non-stop (asta dacã nu te lovește vreun cancer sau leucemie între timp, de la hrana plinã de chimicale și pulverizãrile cu chemtrails-uri). Revenind la subiect, pentru cei care au depãșit stadiul de amoebã veselã socialã mai sus descris, întrunirile publice periodice al Clubului de la Roma sunt indicatori ai direcției pe care Guvernul Noii Ordini Mondiale le stabilește în drumul cãtre dictatura planetarã. Cãci, pe lângã activitatea de dezinformare, Clubul de la Roma sugereazã și direcțiile și soluțiile optime de urmat pentru depãșirea “problemelor” create artifical tot de ei prin studiile și rapoartele mincinoase pe care le comandã. Ca sã înțelegeți mai bine, mãsurile radicale de nimicire a populației – pe care le trãim astãzi sub denumirea de “vremuri grele” sau “momente de crizã” sunt rezultatul  raportului Limitele Creșterii, publicat în 1972 de cãtre Dennis Meadows de la „Massachusetts Institute of Technology”. Concluziile raportului afirmau în mod fals cã  “Dacã se mențin tendințele actuale de creștere ale populației mondiale, ale industrializãrii, contaminãrii ambientale, producției de alimente și epuizãrii resurselor, aceastã planetã va atinge limitele creșterii în urmãtorii 100 de ani. Rezultatul cel mai probabil ar fi o scãdere subitã și incontrolabilã atât a populației cât și a capacitãții industriale. Faptul cã anual se descoperã noi zãcãminte imense de hidrocarburi și metale, sau cã natura se regenereazã mai repede decât putem noi sã o distrugem, nu par sã fie elemente demne de luat în seamã de cãtre “specialiștii” Clubului… Soluția sugeratã de Raportul din 1972 al Clubului de la Roma era… reducerea drasticã a populației planetei, încetinirea ritului de creștere al populației lumii, “stoparea… exploziei demografice”. Despre metode, nu se mai vorbește, cãci acestea sunt evidente: Viața nu poat fi contracaratã decât prin Moarte. Așa s-a ajuns ca Guvernele lumii sã promoveze oficial Cultura Morții: descurajarea oamenilor de a mai face copii, sterilizarea chimicã (prin vaccinare și alimentație cu produse modificate genetic), rãzboaie, pandemii, scãderea artificialã a nivelului de trai, eugenie, promovarea homosexualitãții (cãci homosexualii nu fac copii, nu-i așa ?). Deci, efectele raportului din 1972 le trãim azi pe pielea noastrã. Interesant este însã ce ne “propune” pentru viitor Clubul reunit la București ?  Cãci, în continuare acești mincinoși o țin pe-a lor cu minciuna “exploziei demografice”, când a devenit evidentã cu ochiul liber scãderea populației, regresul demografic și îmbãtrânirea populației !? De ce ar face cineva așa ceva, dacã planeta are destule rersurse și loc ca sã ne susținã pe toți, chiar dacã am fi de 100 de ori mai mulți ?  Rãspunsul este unul simplu, în directã legãturã cu planul real al elitelor planetei. Pe ei nu îi doare de resurse, cãci altfel nu le-ar mai specula atâta și s-ar opri din poluare și tãierile de pãduri. Pe ei îi doare cã sã simt copleșiti de misiunea de a controla dutamai Umanitatea, miliarde de oameni, care se nasc, trãiesc și mor fãrã a putea fi controlați toți, simultan. Acești obsedați de controlul total au realizat cã doar scãzând drastic populația planetei pot instaura controlul total al acesteia, dictatura perfectã. Ne întoarcem la comunism ?  Capitalismul este facut sa aloce capitalul catre cele mai profitabile proiecte, nu catre ceea ce societatea are nevoie” – este concluzia stupefiantã de la reuniunea Clubului de la București, a  lui Jorgen Randers, unul dintre co-autorii istoricului raport “The Limits to Growth” remis publicitatii de Clubul de la Roma cu 40 ani in urma. La întrunirea de la București, s-a afirmat cã “actualul model capitalist de functionare a economiei genereaza tot mai putine beneficii materiale, financiare si culturale pentru majoritatea populatiei planetei si are efecte tot mai nocive asupra mediului inconjurator. ” Ironia este cã aceste declarații sunt fãcute taman de cãtre beneficiarii sistemului capitalist, cãci majoritatea membrilor Clubului sunt exponenți ai marilor corporații transnaționale. Dacã raportul respectiv ar fi venit din partea Institutului pentru Studii Economice de la Moscova, nu m-aș fi mirat. Însã, ca beneficiar al capitalismului occidental, sunã ciudat când afirmi cã “aproximativ 80% din resursele lumii sunt consumate de doar 16% din populatia lumii. Mai mult decat atat, consumul este extrem de risipitor, economia SUA, de exemplu, fiind estimata a avea o eficienta totala intre 1% si 10%“.  Economia doborâtã de speculanții de bani ? In cadrul lucrarilor Clubului de la Roma, Dennis Meadows, specialist american in managementul sistemelor si coautor al Raportului The Limits to Growth, a declarat ca “in urma cu 40 de ani, peste 70% din tranzactiile valutare aveau ca scop operatiuni comerciale. In 2007, desi tranzactiile valutare crescusera enorm, depasind de peste 14 ori PIB global, doar 3% aveau scop comercial, restul de 97% constituind speculatii, fapt care demonstreaza ca avansul economic si-a pierdut sustenabilitatea“. Tipic pentru trompetele Noii Ordini Mondiale: amesteci un adevãr cu o minciunã ca sã manipulezi lumea în direcția doritã. În premierã, se recunoaște cã 97% din tranzacțiile monetare sunt de fapt speculații ce nu reflectã tranzacționarea realã a unor produse și servicii. Cu alte cuvinte, gașca bancherilor se îmbogãțește pe spinarea noastrã doar prin plimbarea banilor prin conturi. Dacã nu i-am avea pe bancheri în cârca noastrã, viața noastrã ar fi… CU 97% MAI IEFTINÃ ! Imaginați-vã o lume în care benzina sã coste doar 3% din cât costã azi, și toate celelalte produse la fel ! În schimb, suntem mințiți cã “avansul economic si-a pierdut sustenabilitatea”. Pãi, avansul economic ne intereseazã pe noi ? Astfel, iese la ivealã faptul cã acești “arhitecți” ai viitorului sumbru al Umanitãții nu sunt preocupați de bunãstarea noastrã ca indivizi, ci de probleme abstracte, generale, ce țin mai degrabã de o așa-zisã bunã administrare a resurselor Planetei, fapt ce denotã o atitudine de stãpâni – deși nu i-a mandatat sau împroprietãrit nimeni ! Închei aici, cu recomandarea de a citi cartea lui Jaqueline Katsun, Rãzboiul împotriva populației. Economia și ideologia controlului mondial al populațieiaparutã in romaneste la Editura Provita Media, 2008.         ]]>

Write a comment:

Your email address will not be published.

© 2018 Cabinet de avocatura Mihai Rapcea

logo-footer