Potrivit plângerii trimise magistraților, „Asociația Adevãr și Dreptate“, reprezentatã de Viorel Ene, a formulat o contestație împotriva „informatorului-securist Dan Voiculescu, cunoscut și sub pseudonimul de informator Felix“. „Apreciem cã aceastã candidaturã încalcã dispozițiile art 5. din OUG 24/2008 dar și celelalte dispoziții legale ce stabilesc pentru persoanele care au colaborat cu Securitatea interdicția de a candida pentru funcții publice“ este principalul motiv invocate de asociație. Astfel, decizia CNSAS, care a stabilit cã Voiculescu a fãcut poliție politicã prin colaborarea cu Securitatea, a fost menținutã, în recurs, la Înalta Curte de Casație și Justiție. „Mai mult, în cursul audierilor în cadrul Colegiului CNSAS, a cãror transcriere a fost depusã la Tribunalul București, Voiculescu Dan a recunoscut singur cã a colaborat cu Securitatea: Lucrând în comerț exterior eram obligat sã-mi câștig și eu o pâine când mã întrebau de un cetãțean strãin, ce e cu el, sã spun ce știu despre el“. Se respinge, pe repede-înainte Contestația a fost depus ieri în jurul prânzului, pentru a se încadra în termenul legal de 48 de ore de la închiderea înregistrãrii candidaturilor, și a fost judecatã în regim de urgențã de magistrații Tribunalului București. Procesul a avut loc de la orele 16, și nu a durat mai mult de 20 de minute, ca o excepție fațã de întinderea pe luni și ani a unor proceduri judiciare obișnuite. Instanța de judecatã a solicitat ca probe deciziile judecãtorești invocate de asociație cu privire la recunoașterea colaborãrii cu Securitatea a liderului PC. Avocatul asociației, Mihai Rapcea, a solicitat un nou termen de judecatã pentru a le obține, dar cererea a fost respinsã de judecãtor, care nu ”reușit”, potrivit propriilor sale declarații din sala de judecatã, sã verifice deciziile ICCJ și CAB în sistemul informatic integrat al instanțelor, ECRIS. Ulterior, și cererea de recuzare a completului de judecatã înaintatã de asociație a fost respinsã, la fel ca și solicitarea de a se cere de la Biroul Electoral Central o copie a dosarului lui Voiculescu, care cuprindea și declarația pe proprie rãspundere de negare a colaborãrii cu Securitatea. Mai mult, dosarul judecat ieri pare cã nici nu s-a aflat pe rolul Tribunalului, având în vedere cã principiul publicitãții ședinței de judecatã a fost afectat prin neafișarea numelui lui Dan Voiculescu la avizier, la fel ca în oricare alt dosar cu termen de judecatã. Recursul depus pe loc de reprezentanții asociației va fi judecat în câteva zile la Curtea de Apel București. Mihai Niculescu – Curentul.ro
]]>Related Stories
June 26, 2024
Fix în urmă cu 148 de ani, Mihai Eminescu în calitate de proaspăt colaborator al…
Post Views: 391
MR
Posted in: Cauze Naţionale, international
April 20, 2024
Umanitatea a ajuns într-un punct cardinal al existenței sale. Evoluția tehnologică a adus cu sine…
Post Views: 335
MR
Posted in: Cauze Naţionale, international
April 8, 2024
Trăim într-o societate plină de ”fire roșii”, teme și subiecte sensibile, de care nu trebuie…
Post Views: 253
MR
Posted in: Cauze Naţionale
April 5, 2024
INVITAȚIE Sunteți invitați sâmbătă 6 aprilie între orele 12-14 în b-dul Regina Elisabeta nr. 50, Parcul…
Post Views: 241
MR
Posted in: Cauze Naţionale
March 20, 2024
Hristos a înviat bucuria mea! Dragi oameni de bună credință, frati creștini de pretutindeni: Vă…
Post Views: 174
MR
Posted in: Cauze Naţionale, Spiritualitate
January 19, 2024
Cu tristețe am aflat astăzi de plecarea dintre noi, la vârsta de 73 de ani,…
Post Views: 343
September 26, 2023
Comunitatea evreiască internațională și-a dorit dintotdeauna un instrument legal de combatere a antisemitismului, ”pentru ca…
Post Views: 292
MR
Posted in: Cauze Naţionale, Juridice
December 1, 2022
În cele ce urmează voi prezenta cazul celor doi lideri ai organizației maghiare “Mişcarea de…
Post Views: 396