Cameleoni sociali

Viața ne învațã pe toți. Suntem ca niște polipi oceanici, purtați în voia valurilor, liber, fãrã nici o direcție aparentã. Tot ce putem face e sã plutim, sã privim în jur și eventual sã luãm aminte la ce vedem. Și uneori, dacã norocul ne surâde, sã ne gãsim nișa, oportunitatea, locul în care sã ne refugiem, sã ne agãtãm de ceva solid. Așa se formeazã coralii, acele încântãtoare formațiuni marine.

Deci scopul este ca fiecare sã își gãseascã locul în viațã. Și cãutãm. Facem studii pentru asta, ne pregãtim. Uneori trecem pe lângã ocazii, ratãm momente unice cu care nu ne vom mai întâlni.

Fiecare are strategia sa de viațã, de supraviețuire. Și-a gãsit un loc în societate, în lume, supraviețuiește mai mult sau mai puțin confortabil, mai mult sau mai puțin în bãtaia valurilor vieții, a insecuritãții, a curenților karmici care te pot smulge întro singurã clipã din mijlocul a tot ce ai și te pot purta în hãu, în necunoscut.

Unii se ghideazã dupã principii etice în lupta lor de supraviețuire. Alții cautã supraviețuirea cu orice preț. Chiar cu prețul înșelãrii celorlalți. Și își fac un mod de a fi din asta.

Am scris aceste rânduri pentru cei ce au dezbãtut în ultimele zile la comentarii subiectul anumitor personaje de la MISA care și-au deschis propria dugheanã spiritualã unde îmbie lumea sã intre, sã se mire și sã cumpere.

Întrebarea este de ce aleg ei poziția, rolul de așa-ziși mentori spirituali ? Ce anume îi motiveazã, îi recomandã ? Unii sunt atât de aiuriți și de abulici încât chiar își imagineazã cã sunt calificați pentru a fi drept ghizii spirituali ai altora. Ei considerã cã dacã se aflã în posesia unor cunoștiințe despre anumite tehnici și practici spirituale, dobândite prin studiu – și mai puțin prin practicã, dupã niște ani de zile, chestia asta îi calificã automat pentru poziția de învãțãtori, acharya, așa-ziși maeștri. Asta ormal, în fața ochilor lumii. În realitate, ei au ales aceastã strategie de suprviețuire pentru cã nu sunt adaptați lumii, nu își pot permite o altã strategie, un alt mod de viațã. Ia-i lui Gregorian Bivolaru poziția de maestru și va rãmâne un tip cult, fost practicant yoga, bãtrân și obosit. Însã doar un om, la fel ca oricare dintre noi. Fãrã familie, fãrã copii, fãrã prieteni, fãrã rude apropiate. Cãci poziția de maestru l-a condamnat la singurãtate absolutã. Nu își poate împãrți cu nimeni turnul de fildeș în care s-a retras deasupra tuturor, fãrã a fi în pericol de a-și arãta adevãrata fațã, de om ca noi toți, cu bucurii și suferințe umane. Și pentru ce ? Doar pentru a fi respectat, adulat și iubit ?

Eu cred cã astfel de oameni, care fac din spiritualitate o capcanã de muște, sunt foarte triști și singuri în sinea lor. Sunt la voia sorții, fac sex cu ceea ce le picã în plasã, cu cursante pe care le pot îmbrobodi datoritã poziției lor autoritare. Ei profitã de un mecanism jalnic, cel al masculului alfa din propria turmã, cãci anumite femei sunt sensibile la farmecul puterii. Lor le este inaccesibilã lumea largã, unde cucerești și iubești liber, prin propriile forțe, prin ceea ce ești, nu folosindu-te de funcții și calitãți fantasmagorice sau chiar bani. De aceea, acești oameni sunt demni de milã, cãci nu au niciodatã parte de iubire adevãratã, ci doar de simulacre de sex “spiritual”. Cãci femeile pe care le atrag în paturile lor nu îi vãd pe ei, ci vãd poziția lor dominantã, de așa-ziși guru tantrici. Iar ei se bucurã cu aviditate de corpuri noi, eventual tinere, oferind la schimb imagini false, iluzii. Jalnic și penibil în același timp.

De aceea acești oameni nu reușesc sã își întemeieze familii, iar atunci când îmbãtrînesc, nu pot renunța la poziția de înșelãtori. Cãci au pierdut acel moment al tinereții și frumuseții care îi fãcea agreabili sexului opus. Unii poate sunt scuzabili în comportamentul lor, dacã natura nu i-a favorizat și i-a fãcut dezagreabili la înfãțișare, din naștere. Însã foarte mulți sunt cei ce au perpetuat un mod de viațã bolnãvicios, vampiric, bazat pe mistificare, înșelãciune și manipularea unor informații spirituale în folos personal.

Sunt mulți, și au ajuns la bãtrânețe. Nu dau nume, cãci îi știm cu toții. Au îmbãtrânit și devin tot mai acri, tot mai frustrați, cãci masca spiritualitãții le alunecã tot mai des de pe fețe, lãsând sã se vadã doar niște bãtrânei jalnici, decrepiți. Iar frstrarea crește cu atât mai mult cu cât tot mai multe victime inocente le scapã din laț, tot mai multe femei și fete tinere nu se mai lasã pãcãlite ca, sã zicem acum 10 sau 20 de ani.

Ei rãmân cu frustrarea, și eventual cu câteva “discipole” îmbãtrânite ca și ei, pe care nu și le mai doresc, victime la fel de triste și frustrate, în ochii cãrora se poate citi regretul mut, inconștient, cã s-au lãsat prostite, pãcãlite, oprite forțat din drumul lor în viațã, cãtre alegeri mai fericite.

Astfel de așa-ziși maeștrii spirituali sunt toxici cãci furã fetelor, femeilor tinere perioada cea mai frumoasã a vieții: adolescența, tinerețea. La schimb, le oferã doar plãceri de moment și iluzii, multe iluzii.

Poate cã ar fi bun în noul guvern, un minister al deziluzionãrii, care sã îi alunge cu bãțul pe acești crai îmbãtrâniți și obosiți ce capteazã tinerele sub pretextul spiritualitãții.