Bucate alese

Lângã Gara de Nord am redescoperit un vechi depozit de carte ce vinde cu mult sub prețul pieței cam tot ce se gãsește pe piața cãrților din România.

Mi-am amintit de el când mã întorceam de la un proces din provincie, cu trenul, și m-am decis sã trec pe acolo, sã vãd dacã mai existã. Și exista !

Am plecat de acolo cu o sacoșã de cãrți, multe destinate celor dragi ca și cadouri de Crãciun. Prețurile, undeva cu 30-40% mai mici decât în librãriile din oraș. Bunã afacere !

Pentru mine, mi-am luat antologia de urban fantasy “Strãzi întunecate” editatã de Gardner Dozois, care a constituit un deliciu intellectual/imaginativ în lungile ore anoste pierdute prin sãlile de judecatã.

Și mi-am mai luat “1001 de nopți” povestitã de inegalabilul Salman Rushdie. Nu cãutați titlul ãsta, cã nu o veți gãsi. Veți gãsi în schimb “doi ani, opt luni și douãzeci și opt de nopți” care înseamnã în fond același lucru.

Știți cum este atunci când ești invitat la un festin iar tu primești doar o feliuțã micã, o porție mult prea micã pentru foamea ta ? Cam așa simt eu cu cãrțile lui Rushdie. Trag de ele, le savurez pe îndelete, rezist dorinței de a le citi prea repede, nu mã îndur sã le termin cãci odatã ce le termin, mã intristez cã nu am mai mult.

Ca sã vã deschid și vouã pofta, în povestea acestei cãrți se regãsește tema recursivã din Versetele Satanice și Copii de la miezul nopții: cãutarea autobiograficã a originilor fabuloase ale izvoarelor imaginației debordante, în negurile propriului neam, în mitologia acestuia cu inerentele ei elemente de fantastic și supranatural, actualizate prin paradoxuri de un fin umor ironic ce sfideazã prezentul.

Iatã doar un mic exemplu de seherezadã modernã, ce povestește în stilul ritmat natural clasic, specific oriental și totuși atât de modern prin umorul sãu.

Când îl citesc pe Rushdie, am sentimentul cã mã împãrtãșesc din esențele volatile ale creativitãții rafinate a sufletului sãu, îmbãtându-mã cu aceeași voluptate cu care savurez mirosul perfect al unei flori. Fiecare frazã, fiecare rând atent ticluit, este o capodoperã în sine, pe care ca și scriitor îți dorești sã o fi scris tu. Nu degeaba regãsim aceste rânduri în pagina de gardã a cãrții, ca un motto al acesteia:

Genial la Rushdie este însã modul cum atinge și pune în discuție problemele omului modern, cum este cea a “credinciosului ateu”, care deși își afirmã credința în Dumnezeu, dezaprobã preoții și Biserica lui, cerând “spitale și nu catedrale”, aflat în disensiune cu omul religios, care considerã rațiunea drept stavilã în calea credinței.

Cred cã v-am dat suficient sã gustați din bucatele alese din care mã înfrupt la masa intelectului altora, iar dacã v-am fãcut poftã, nimic nu vã împiedicã sã vã serviți.

“Iar Seherezada vãzu zorii mijind și, sfioasã, tãcu.”

]]>