Începând de astãzi, 30 mai, Salonul Internațional de Carte Bookfest 2012 își va întâmpina primii vizitatori și va da startul unui program maraton ce cuprinde nu mai puțin de 300 de evenimente: lansãri de carte, sesiuni de lecturã și întâlniri cu personalitãți ale lumii literare românești și internaționale, concerte, proiecții cinematografice, reprezentații de teatru pentru copii și cursuri de limbã francezã. Cea de a VII-a ediție a Salonului Internațional de Carte Bookfest, organizatã de Asociația Editorilor din România sub egida Federației Editorilor din România, va începe miercuri, 30 mai și va ține pânãduminicã, 3 iunie, spațiul de desfãșurare fiind pavilioanele C1, C2, C3, C4, C5 din Complexul Expozițional Romexpo. Respectând tradiția creatã prin invitarea unei țãri la fiecare ediție, Bookfest se bucurã în 2012 de participarea Franței ca oaspete de onoare. Standul țãrii invitate va fi amenajat în pavilionul C3, aici urmând sã aibã loc evenimentele anunțate de Ambasada Republicii Franþei ºi Institutul Francez. Autorii români și francezi prezenți la Bookfest Iubitorii cãrții care vor veni la Bookfest pe 30 și 31 mai îi vor putea întâlni la evenimentele de lansare pe Horia-Roman Patapievici și Mircea Cãrtãrescu. În urmãtoarele zile, vor avea ocazia de a-i revedea și asculta pe Neagu Djuvara, Gabriel Liiceanu și Lucian Boia, la prezentãrile volumelor pe care cunoscuții autori le vor lansa în cadrul programului Bookfest. Din partea țãrii invitate, și-au conifrmat prezența la întâlnirea cu vizitatorii Bookfest 2012 producãtorul și moderatorul de emisiuni culturale Bernard Pivot, autorii Michel Houellebecq, Nedim Gürsel, Sylvie Germain, Yasmina Khadra și Yann Apperry, editorul Jean Mattern (responsabilul cu literatura strãinã al Editurii Gallimard) și academicianul Dominique Fernandez (autorul volumului „Rapsodia românã”). Scriitoarea Sylvie Germain va veni pe 31 mai în fața publicului pentru o sesiune de întrebãri și rãspunsuri, iar Bernard Pivot îi va provoca pe vizitatorii standului internațional la un test de scriere dupã dictare în limba francezã. Tot pe 31 mai, Bernard Pivot va fi prezent la o degustare de vinuri românești, ocazie cu care își va prezenta volumul “Dictionnaire amoureux du vin”, iar pe 2 iunie va intra într-un dialog cu Luiza Vasiliu (Dilema Veche) și Horia-Roman Patapievici. Vineri, 1 iunie și sâmbãtã, 2 iunie, publicul Bookfest va avea întâlnire la standul Franței cu scriitorulMichel Houellebecq. Cunoscutul autor al “Particulelor elementare” va fi prezent în fața vizitatorilor pentru o discuție moderatã de Mihaela Dedeoglu (RFI România) și Matei Martin (Dilema Veche) și va participa la o sesiune de întrebãri și rãspunsuri, urmatã de o sesiune de autografe. În seara zilei de 30 mai, Bookfest se va muta pentru câteva ore la sediul Fundației Löwendal din Piața Gh. Cantacuzino nr. 1, unde va avea loc “Noaptea literaturii europene”, proiect coordonat la București de Institutul Cultural Român. Literaturã și cinema în fiecare zi În pavilionul C3, cartea se va întâlni în fiecare zi cu filmul de artã. Prin formula “Cinema dupã carte”, Bookfest le lanseazã anul acesta vizitatorilor invitația de a viziona, gratuit, pelicule cinematografice având la bazã scenarii adaptate dupã opere ale unor cunoscuți autori francezi. Pintre producțiile anunțate se aflã și filmul realizat dupã volumul “Particulele elementare” al lui Michel Houellebecq. Conexiunea dintre literaturã și film va fi și tema dezbaterii pe care revista Observator Cultural o va organiza pe 31 mai, în seria de evenimente Formula 3. Tot pe 31 mai, Asociația Editorilor din România va aduce în centrul atenției statutul editorului de carte în România și în Europa, într-un eveniment la care sunt invitați reprezentanți ai unor edituri din România, Polonia și Franța. Cea de a VII-a ediție a Salonului Internațional al Cãrții Bookfest va reuni într-un spațiu ce depãșește 4.000 mp edituri, distribuitori de carte, tipografii și companii partenere Bookfest. Vizitatorii salonului vor avea intrarea liberã, accesul fãcându-se dupã urmãtorul program: pe 30 și 31 mai (miercuri și joi), între 10:00 și 20:00, pe 1 și 2 iunie, între 10:00 și 22:00, iar pe 3 iunie, între 10:00 și 20:00. Salonul Internațional de Carte Bookfest 2012 este organizat în colaborare cu Ambasada Franței la Bucureºti și Institutul Francez, co-finanțat de Ministerul Culturii ºi Patrimoniului Naþional și susținut de Consiliul Naþional al Audiovizualului. Ediția Bookfest 2012 are ca parteneri Muzeul Țãranului Român, ArCub, Primãria Municipiului București, primãriile sectoarelor 1, 2 și 5, fiind susținutã de Lemon Design, BMW și Julius Meinl. Partenerii media sunt TVR Cultural, RFI România, Hotnews, Ziarul Financiar, Jurnalul Național, Dilema Veche, Observator Cultural, Zile și Nopți, Șapte Seri, cariereonline.ro, 121.ro, b365.ro, port.ro, DIGI-24, și compania Spectacular. Salonul Internațional de Carte Bookfest este o manifestare de tradiție organizatã în fiecare an de Asociația Editorilor din România, sub egida Federației Editorilor din România, cea mai importantã confederație patronalã din mediul editorial românesc. Bookfest s-a impus în spațiul cultural ca un eveniment care promoveazã lectura și accesul consumatorilor de carte la  produsele editoriale de calitate. Asociația Editorilor din România a fost înființatã în 1991 cu misiunea de a reprezenta interesele editorilor și de a promova valorile culturii universale. AER își propune sã promoveze lectura produselor editoriale de calitate ºi scrisul, sã uºureze accesul cititorilor la carte din punct de vedere material ºi informaþional, contribuind astfel la o liberã circulaþie a ideilor, precum ºi la integrarea culturii ºi limbii române în circuitul mondial de valori.   Contact: Asociația Editorilor din România comunicare@bookfest.ro]]>

CategoryCauze Naţionale
Write a comment:

Your email address will not be published.

© 2018 Cabinet de avocatura Mihai Rapcea

logo-footer