Aberația ”educației sexuale” la copii

În mod normal, corpul unui copil este ”adormit” din punct de vedere sexual, el ne-dând atenție diferențierilor de sex decât din punct de vedere afectiv, fãrã nici o conotație sexualã, pânã la momentul pubertãții, când activitatea hormonalã își spune cuvântul, iar tânãrul adolescent trãiește frãmântãrile și angoasele asumãrii identitãții sexuale în adevãratul sens al cuvântului (devine conștiente de apariția sexualitãții în trupul sãu, ca o componentã integrantã în persoana sa). Dar pânã acolo, e cale lungã. Și totuși, unii, din stranii sau absconse motive, încearcã sã o scurteze, împotriva naturii și a copilãriei. Mi-am pus întrebarea de ce vor unii sã ”striveascã corola de minuni a lumii” magice a copiilor noștri. Pentru ce le trebuie ca aceștia sã fie experți în problemele legate de procedeul fiziologic al acuplãrii sexuale, contracepție, identitate sexualã. Rãspunsul a venit din mai multe pãrți. Este uluitor cât de ușor este sã primești rãspunsuri, dacã pui întrebarea corect. ”De când Asociaþia Americanã de Psihiatrie (APA) a eliminat homosexualitatea ca boalã din Manualul de Diagnostic ºi Statistici (DSM-III) în 1973, mulþi s-au întrebat de ce respectiva asociaþie continuã sã listeze pedofilia, exhibiþionismul, sadismul ºi masochismul, împreunã cu alte deviaþii sexuale, ca tulburãri. Premiza de la care s-a plecat când s-a efectuat modificarea din 1973 cu privire la homosexualitate a fost aceea cã comportamentul sexual nu are un scop intrinsec sau inerent. Sexul este un impuls ce trebuie satisfãcut, iar obiectul respectivei satisfaceri nu are importantã atât timp cât nu eºti afectat grav de impulsurile tale sexuale. Iatã cã acum APA a modificat semnificativ ºi criteriile pentru diagnosticarea pedofiliei, exact cum au fãcut ºi în cazul homosexualitãþii. În versiunea anterioarã DSM-III-R, pedofilia era catalogatã ca tulburare dacã “persoana a acþionat în baza acestor impulsuri sau este vizibil tulburatã de ele” (pagina 285, par. B din criteriile de Diagnostic pentru 302.20 Pedofilia). În DSM-IV, paragraful B din aceeaºi secþiune (pag. 528) devine: “Fanteziile, impulsurile sexuale sau comportamentele genereazã o tulburare semnificativã din punct de vedere clinic sau afecteazã latura socialã, ocupaþionalã sau alte aspecte importante ale vieþii.” A acþiona pur ºi simplu în baza acestor impulsuri nu mai constituie un motiv pentru care pedofilia sã fie consideratã o tulburare/boalã. Dacã individul nu este tulburat sau afectat de ceea ce face, atunci, pentru psihiatri, acesta este un comportament sãnãtos. În DSM-IV au fost fãcute modificãri identice la criteriile pentru diagnosticarea sadismului ºi masochismului sexual, a travestismului, voyeurismului ºi exhibiþionismului. Mulþi activiºti homosexuali au vãzut în modificarea din 1973 o mare victorie pentru cauza lor – o declaraþie oficialã cã homosexualitatea este “normalã” [argument folosit ºi de activiºtii homosexuali din România, n.red.]. În acelaºi timp, ei declarã cã sunt deranjaþi de faptul cã cetãþenii îi aseamãnã cu pedofilii. Totuºi, existã voci în cadrul “comunitãþii” lor care se militeazã pentru legalizarea/normalizarea pedofiliei prin exact aceeaºi paºi parcurºi ºi în cazul homosexualitãþii. Prin decizia APA referitoare la pedofilie se poate spune cã primul pas s-a realizat deja. Mulþi oameni au cãzut în plasã, nefãcând distincþia între “normal” ºi “moral”. Psihiatrii de astãzi, încercând sã joace rolul de judecãtori ultimi ai comportamentului uman, au uzurpat un rol ce îi revine de fapt Bisericii Creºtine. Acum, dupã ce ei au declarat cã nu e nimic rãu în sine în cazul pedofiliei, al sadismului sau al exhibiþionismului, poate vom recunoaºte acum cã e timpul sã-i dãm jos pe psihiatrii de pe piedestalul pe care i-am aºezat. Ceva ce dã de gândit. Declarând cã pedofilia nu este o aberaþie, probabil cã realitatea este evidentã – chiar Asociaþia Americanã de Psihiatrie este o aberaþie.” sursa citatului: Speranțã și Vindecare pentru homosexuali]]>