Absintul are la baza o planta medicinala, denumita in latina “Artemisia absinthium (pelin), iar in literatura istorica “zana verde”.
Inainte de a deveni aperitiv, astazi, aceasta bautura alcoolica tare (circa 70 de grade), a suscitat destul interes si critici. A tinut locul remediului miraculos, preventiv contra bolilor africane, fiind mai apoi interzisa, dar a renascut in Franta si in restul Europei.
Cum se produce absintul, ce efecte are asupra organismului, de ce si cand a fost totusi interzis? Incercam sa raspundem prin intermedilui portalului Absinthes.
Dupa unele texte si credinte, s-ar crede ca oamenii care consuma absint ajung epileptici, tuberculosi, innebunesc, orbesc sau comit crime. Pentru a se lamuri daca bautura are efecte nocive, e necesar sa ne intoarcem in secolul al XIX-lea. Vom putea astfel intelege cum s-a raspandit aceasta idee.
Este epoca de glorie a absintului, abuzandu-se de denumire, fara a se cunoaste prea multe lucruri despre original. Asa, multi producatori s-au indepartat de reteta initiala, nerespecatand normele. Desigur consecintele asupra sanatatii erau nefaste. Bauturile contrafacute se vindeau ieftin si erau larg consumate.
A fost catalogat drept un simbol al alcoolismului, vector al criminalitatii, violentei conjugale, alienarii si scaderii natalitatii. De aceea, in 1914, in zorii izbucnirii Primului Razboi Mondial, in Franta, Guvernul interzicea bautura cu gust amarui si lichiorururile similare.
Ce contine absintul
Principalul ingredient activ al absintului este tujonul, aflat intr-un procent de 50-60%. Practic, acesta poate actiona la nivelul creierului si astfel sa induca reactii asupra organismului. E gresit insa sa se creada ca este periculos.
Analizele chimice efectuate in 2002 si 2005 asupra licorii (existente in diferite puncte de desfacere) au demonstrat ca ea contine o medie de tujon de 20 mg per litru, in timp ce analizele din secolul al XIX-lea estimau 260 mg. Comunitatea stiintifica actuala afirma ca, dat fiind continutul slab de tujon din absint, efectele toxice sunt inexistente.
Si, odata distilat, nu contine decat foarte putin din aceasta substanta chimica activa, fiindca doar frunzele si florile pelinului sunt utilizate, iar concentratia amara se afla in tija. In plus, dupa interdictia din secolul al XIX-lea, s-a putut determina cu precizie nivelul de tujon continut de absint si nu s-au semnalat motive de ingrijorare.
Cum se produce si care este cel mai bun absint
Se cunosc trei moduri de fabricare: distilarea plantelor aromatice, dupa ce in prealabil ele se macereaza in alcool, amestecul esentelor plantelor cu alcool, simpla macerare a lor in alcool. Cea mai indicata este distilarea, avand avantajul ca elimina uleiurile volatile grele.
O bautura buna este cea racoritoare, foarte parfumata si florala, cu gust usor amarui, corect distilata, ca in secolul al XIX-lea, asemenea celei savurate de Rimbaud, Baudelaire, Paul Verlaine sau Vincent van Gogh.
sursa: ziare.com
]]>
