întâmplã douã fenomene importante: primul, este cã mintea crede cã TREBUIE sã existe o rezovare corectã, perfectã a ecuației, și o cautã în continuare. A doua, este cã, negãsind-o, efortul se intensificã, procesul de cãutare acaparând treptat atenția, evoluând cãtre obsesie. Este ca un dinam, ca un titirez ce se rotește din ce în ce mai repede. Asiști din ce în ce mai fascinat la rotirea halucinantã a ideilor în jurul propriilor axe, și gradat, o stare de tensiune febrilã, psihicã, pune stãpânire pe întreaga ta ființã. Apare un fenomen straniu, morbid, de detașare, în care observãm uneori limpede aceastã accelerare continuã, epuizantã a proceselor mentale, paradoxal totuși, suferim (aproape fizic) datoritã lipse de armonizare a celor douã seturi de idei/concepții /comportamente diametral opuse, care necesitã (acum, pe viațã și pe moarte) o rezolvare. Și atunci realizezi cã este dificil sã te oprești. Simți cã te afli la un pas de a ceda nervos, cã ești la limita nebuniei, vãzutã ca o afundare în haosul ireversibilei cãutãri a ce nu poate fi gãsit. Dacã poți gãsi în tine puterea de a te retrage de pe marginea propriei prãpastii, de a renunța la a mai gãsi rezolvarea ”rebusului” ai scãpat. Te alegi doar cu spaima. Mai rãu este atunci când cedezi, când nu te poți opri. De obicei, asta se întâmplã datoritã unui factor aparent nesemnificativ, dar esențial în ipoteza noastrã: fascinația auto-distrugerii. Ia sã vedem, ce se întâmplã dacã fac pasul în gol ? Atunci, lumea dispare brusc, sau se rãstoarnã cu susul în jos, aberant, ca într-un univers cu reguli ale spațiului aleatorii. Atunci simțul realitãții colapseazã ca într-o gaurã neagrã a vârtejului halucinant al obsesiei ce stãpânește mintea. Atunci apare drama. Poți uita (pentru unele perioade, sau poate pentru totdeauna) cine ești, atras în maelstromul monstruos al disoluției, al anarhiei, și atunci totul devine grotesc, aberant. Conștiința eului, și odatã cu ea, a normalitãții, a lumii certitudinilor a regulilor stabile, imuabile ale universului obiectiv, poate reapare ca un buștean, purtat de vârtejul învolburat al haosului subiectivitãții unei minți scãpate de sub control. Te agãți în aceste momente de revenire de orice rãmâne stabil. În special de ideea de Dumnezeu. Dacã te-ai nenorocit astfel, nu vei mai fi niciodatã același. Te va marca pentru totdeauna. Vei duce mai departe o existențã tãcutã, zâmbind amar în fața fragilului echilibru dobândit, vlãguit de puterea de a mai strãluci cu aceeași încredere inconștientã în forțele proprii.]]>

CategoryCauze Naţionale
Write a comment:

Your email address will not be published.

© 2018 Cabinet de avocatura Mihai Rapcea

logo-footer