Ivor Benson a fost, ca si Douglas Reed, jurnalist britanic participant la evenimentele care au trasat caracterul si destinele secolului nostru. A scris pentru ziarele The Daily Express si The Daily Telegraph din Londra si The Rand Daily Mail din Johannesburg, Africa de Sud, iar din 1964 pânã în 1966 a fost consilierul în probleme de informatii al Primului Ministru Ian Smith al Rhodeziei (astãzi Zimbabwe). Astfel a fost observator direct si imediat al actiunii de distrugere a civilizatiei si economiei continentelor din emisfera sudicã. Cartea pe care o rezumãm aici, The Zionist Factor (Factorul Sionist), nu este o analizã istoricã continuã ci o serie de discutii ale diferitelor aspecte ale ofensivei dirijate împotriva crestinismului si a civilizatiei sale. Unele au apãrut sub formã de articole în revista lunarã a autorului Behind the News (În dosul stirilor) publicatã în Africa de Sud. Subtitlul cãrtii este “Influenta iudaicã asupra istoriei secolului 20″. Publicatã pentru prima datã în 1986 si apoi cu adãugiri în 1992, aceastã carte continuã analiza fãcutã de Douglas Reed în monumentala sa Controversa Sionului cu fapte petrecute dupã scrierea acelei cãrti, care se opreste în 1956. Autorul însã se concentreazã nu asupra prezentei evreilor ci a sionismului ca factor politic al secolului, cãci în acest secol religia iudaicã a fost înlocuitã aproape total de pofta de suprematie mondialã ca liant care cimenteazã unitatea de actiune si exclusivismul cu care evreii preiau puterea si averile din mâna restului oamenilor. Autorul declarã cã nu are sentimente ostile evreilor, ci doreste sã-i vadã exact ca pe ceilalti oameni, trãind exact ca ceilalti oameni si împreunã cu ceilalti oameni, înfrãtiti cu ei; cãci asimilarea evreilor nu a fost niciodatã dificilã pentru nici un popor gazdã, fiind evreii din punct de vedere rasial exact ca ceilalti oameni care populeazã Europa si America de Nord. Sionistii însã îi acuzã de antisemitism pe cei care le întind mâna evreilor si vor sã se înfrãteascã cu ei. A acuza de antisemitism pe cineva care doreste sã-i vadã pe evrei înfrãtiti cu restul populatiei si asimilati de natiunea în care au pãtruns înseamnã a perverti adevãrul. Conducãtorii sionismului reactioneazã cu furie dezlãntuitã si cu spaimã când îi vãd pe ne-evrei dornici sã asimileze evreii; iar ne-evreii reactioneazã si ei negativ când vãd în mijlocul lor un grup compact care formeazã un corp strãin în structura socialã si refuzã cu superioritate sã respecte normele de moralã si comportare ale acelei structuri sociale. Dar, dacã prezenta acestui grup compact dusmãnos normelor de moralã si comportare a dus la prãbusirea civilizatiei occidentale, de vinã nu este atât grupul compact care a luptat pentru distrugerea civilizatiei occidentale, de vinã sunt popoarele occidentale care au permis sã se creeze în societatea lor conditii de insalubritate moralã si politicã în care a putut înflori un germene ostil care a reusit sã le distrugã civilizatia. Cu alte cuvinte: suprematia sionismului în occident nu e cauza ci simptomul prãbusirii occidentului. Ivor Benson a murit pe neasteptate pe când lucra la o prezentare a Noii Ordini Mondiale si-a operatiilor ei dupã eliminarea titulaturii de “socialist” ori “comunist” din limbajul politic al tãrilor de dincolo de cortina de fier si dupã eliminarea cortinei de fier. Ultimele pagini au fost terminate de sotia lui dupã însemnãrile lui. Articolul a apãrut în patru pãrti în numerele din 31 Mai si 7, 14 si 21 Iunie 1993 ale sãptãmânalului The Spotlight din Washington, DC. Dãm mai jos o succintã prezentare a tezelor acestui articol. Prima parte, intitulatã “Ca sã întelegi Noua Ordine Mondialã de azi, studiazã istoria”, începe prin a arãta cã ceea ce se-ntâmplã azi în Europa (desfiintarea natiunilor europene si transformarea europenilor în supusii unui singur guvern central) este, ca si ceea ce s-a-ntâmplat în Africa de Sud (desfiintarea prin luptã în care sunt folosite gherile negre a statelor construite de cãtre albi acolo) nu sunt decât faze ale activitãtii oculte care a început încã din secolul 19 cu scopul instaurãrii Noii Ordini Mondiale. Aceastã activitate ocultã a devenit vizibilã mai întâi în Africa de Sud sub auspiciile Marii Britanii. Rãzboiul burilor a inaugurat procesul continuu în care primul si cel de-al doilea rãzboi mondial au fost doar episoade (chiar si istoricii din universitãti care scriu “pe linie” ca F.P. Chambers, C.P. Harris, C.G. Bailey, admit acest lucru). Noua Ordine Mondialã s-a nãscut din ambitia milionarului britanic Cecil John Rhodes care a creat statul sud-african Rhodezia. El si acolitii lui au pus bazele retelei de organizatii care are scopul de a institui aceastã Nouã Ordine, care însã azi este cu totul altceva decât era pe când a plãsmuit-o Rhodes. În mod ironic tocmai aceastã retea înfiintatã de el a distrus statul creat de el, Rhodezia, azi numitã Zimbabwe; astãzi acolo numele lui a devenit anatema si statuile lui au fost demolate. Felul în care aceastã retea gânditã, înfiintatã si finantatã de Rhodes ca sã punã bazele unei Noi Ordini Mondiale care sã semene cu imperiul britanic ca limbã si organizare dar sã aducã pace universalã si prosperitate în întreaga lume, a fost infiltratã si preluatã de altii pentru a o folosi în scopul lor urmãrit de-a lungul veacurilor a fost descris din surse directe de Carroll Quigley în cartea sa Tragedy and Hope. Quigley a fost cea mai mare parte a vietii legat intim de aceastã retea, a avut timp de doi ani acces la toate documentele ei secrete si a aprobat-o; dar el dorea s-o scoatã din anonimat, unde aceastã retea preferã sã lucreze. Multe elemente dezvãluite de Quigley au fost descoperite fragmentar de altii, care fãrã acces la documentele secrete au comparat si examinat faptele; dar cartea lui Quigley aratã pentru prima datã actiunile sustinute prin care reteaua de organizatii finantate de Rhodes pentru a transforma visul lui utopic si idealist în realitate a fost captatã în slujba interesului de îmbogãtire a unui grup restrâns de oameni prin pauperizarea si subjugarea întregii omenirii. La 24 de ani, deja bogat, Rhodes si-a scris primul testament în care lãsa averea sa “pentru stabilirea si promovarea unei societãti secrete [sublinierea noastrã] al cãrei scop real sã fie întinderea guvernãrii britanice în toatã lumea … si sã stabileascã o putere asa de mare care sã fie capabilã sã facã orice rãzboi imposibil si sã promoveze interesele omenirii.” În cel de-al 7-lea testament al sãu si ultimul, Rhodes ajunsese la concluzia cã cel mai bun mijloc în acest scop este sã finanteze bursele Rhodes la Universitatea de la Oxford care sã adune tineri capabili de limbã englezã din toatã lumea si sã-i initieze si dedice scopului acestei Noi Ordini Mondiale a lui; dupã ce-a vorbit cu Împãratul Wilhelm al Germaniei, a inclus si tineri de limbã germanã. În acest ultim testament n-a mai mentionat societãtile secrete. Una din ele fusese deja înfiintatã în primãvara anului 1891. Seful ei era chiar Rhodes. Stead, Lordul Escher, Alfred Milner formau comitetul executiv. Lordul Balfour, Harry Johnston, Rothschild, Lordul Grey si altii erau un “cerc de initiati”, apoi venea un cerc exterior lor numit mai târziu de Milner al “Mesei Rotunde” (Quigley). Ivor Benson vede în aceastã societate secretã o întrupare a ambitiei personale a unui om extrem de bogat dar si extrem de dotat, care a înhãmat la carul sãu idealismul ardent al intelectualilor tineri privati de religie canalizându-le exaltarea misticã pe fãgasul acestui aparent altruism ateu. Dar n-a fost Rhodes cel care a inventat acest surogat de religie; în 1870, John Ruskin, primul profesor de Arte Plastice la Oxford, a propovãduit cu mare succes studentilor ideea cã englezilor le revine, fiind ei “o rasã încã nedegeneratã”, misiunea de a conduce lumea si de a transforma Anglia din nou în “tronul regilor, o insulã cu sceptrul în mânã, izvorul luminii întregii lumi, centrul pãcii; stãpâna învãtãturii si-a artelor, … adoratã pentru curajul ei iesit din comun, de a dori binele întregii omeniri. … Anglia … trebuie sã formeze colonii oriunde cât mai repede, cu cei mai capabili si valorosi oameni ai ei, luând fiecare picior de pãmânt roditor dar nelucrat pe care-l calcã …” (discursul de inaugurare al lui Ruskin). Încã pe la jumãtatea acestui secol discipolii lui mai pãstrau fervoarea lor misionarã de a “construi raiul pe pãmânt, sub conducerea … mai ales a celor de limbã englezã” (Lionel Curtis la moartea Lordului Lothian, Washington, 1940). Partea a doua a articolului, intitulatã “Noua Ordine Mondialã visatã de Rhodes nu e versiunea actualã”, începe prin a aminti cã despre Bill Clinton, care-a pus mâna pe presedintia Statelor Unite desi n-a avut majoritatea voturilor, publicul stie cã este bursier Rhodes, dar publicul nu stie cât de departe este ideologia burselor Rhodes azi de intentiile extrem de strâmbe dar si extrem de idealiste ale fondatorului lor. Cãci scopurile pentru care lucreazã azi reteaua de organizatii înfiintatã de Rhodes cu banii lui sunt diametral opuse scopurilor lui si-ale multora din succesorii lui. De aceea când Quigley si-a publicat monumentala lui istorie contemporanã Tragedy and Hope cartea a fost urgent retrasã din circulatie si cariera lui Quigley a fost zdrobitã, cãci dãduse în vileag prea multe. Primul lucru pe care l-a realizat reteaua de organizatii înfiintatã de Rhodes cu scopul de a extinde imperiul britanic pentru a crea Noua Ordine Mondialã, a fost sã distrugã imperiul britanic. De aceea dacã americanii vor sã vadã cine dã directive presedintelui Clinton, primul lor presedinte instruit ca bursier Rhodes, trebuie sã priceapã schimbãrile care-au avut loc în jurul anului 1930. De la început, conditia “de a pune stãpânire pe fiecare bucãticã de pãmânt roditor nevalorificat pe care calcã”, îmbrãcatã în hainele frumoase ale propãsirii întregii omeniri, a dat nastere unei nedrepte si extrem de sângeroase invazii militare britanice în Africa de Sud; si de la început, surogatul de religie prin care darwinismul si alte doctrine rationaliste au înlocuit religia crestinã si-au canalizat misticismul tinerilor idealisti pe fãgasul Noii Ordini Mondiale, a fost foarte apropiat de doctrina materialistã marxist-leninistã. Ambele doctrine promit raiul pe pãmânt si promoveazã principiul cã “scopul scuzã mijloacele”, oricât de brutale, sângeroase si ticãloase ar fi aceste mijloace. În istoria omenirii, de obicei nu se considerau ca fiind ticãloase actiuni care aveau drept scop salvarea comunitãtii sau societãtii; dar acum ticãlosia si brutalitatea au început sã fie aplicate în interiorul comunitãtii împotriva unor oameni care apartin aceleiasi societãti si aceluiasi grup si care au aceleasi interese. Discipolii doctrinei Rhodes argumentau cã scopul final fiind propãsirea întregii omeniri, ticãlosia e justificatã, oricât de mare ar fi. Astfel Alfred Milner în functia sa de Înalt Comisar britanic a folosit cele mai josnice si murdare mijloace pentru a declansa rãzboiul burilor. Demisionând din postul de comandant suprem al fortelor britanice din Africa de Sud, locotenentul-general William Butler a protestat împotriva minciunilor transmise publicului britanic de cãtre Rhodes si acolitii lui pentru a-l atrage în rãzboiul care i-a deposedat pe buri de tara lor. J.A. Hobson scrie despre acel rãzboi: “Luptãm ca sã impunem o micã oligarhie internationalã de proprietari de mine si speculanti ca stãpâni în Pretoria”. Pe acesti magnati financiari care nu erau englezi dar aveau aproape toti pasaport britanic, Rhodes în imensa lui vanitate si infatuare îi vedea doar ca pe niste instrumente de-ale lui în construirea Noii Ordini Mondiale. Rãzboiul burilor care se pretindea cã va dura câteva sãptãmâni, a durat trei ani, a ucis 20.000 de soldati britanici si a trecut prin foc si sabie populatia civilã din Transvaal si Statul Liber al Oraniei, lãsând fermele arse si pãmântul necultivat. Au murit mai multe femei si mai multi copii în lagãrele de concentrare britanice ale lui Horatio Kitchener decât soldati de ambele pãrti ale combatantilor; asa a început “raiul pe pãmânt” al Noii Ordini Mondiale; asa a fost Anglia “izvorul luminii întregii lumi si centrul pãcii”. Si-asa primul rãzboi care trebuia sã inaugureze extinderea imperiului britanic pentru a cuprinde toatã omenirea sub mantia sa de binefaceri si pace, a inaugurat fãrâmitarea si desfiintarea imperiului britanic. Partea a treia a articolului, intitulatã “’Idealul’ original al lui Cecil Rhodes uzurpat de puteri oculte”, aratã cum tot atunci când avea loc rãzboiul burilor dus sub pretextul de a instaura pacea mondialã si-a propãsi toatã omenirea prin acapararea celor mai bogate mine din lume în mâinile unui mic grup de magnati, avea loc si înlocuirea oligarhiilor financiare care conduceau destinele nationale din interiorul fiecãrei natiuni printr-o oligarhie financiarã supranationalã care detine puterea politicã în toate tãrile dar nu este supusã guvernului nici unei tãri. Acest proces de înlocuire a culminat în 1930, când familiile de pionieri care au fondat Statele Unite ale Americii si-au detinut finantele acestei tãri de la înfiintarea ei au fost eliminate si înlocuite de la tronul puterii de pe Wall Street. Quigley aratã în Tragedy and Hope cum s-a desfãsurat lupta pe Wall Street care s-a terminat cu înfrângerea familiilor celor care-au fondat America, dar nu explicã motivele acestei lupte si înfrângeri. Cu sosirea bursierilor americani Rhodes, operatiile Mesei Rotunde si ale organizatiilor-fiice s-au extins si-n America. Multi milionari si oameni influenti americani (ca de ex. Andrew Carnegie) au fost captati de ideea reunificãrii Marii Britanii cu Statele Unite si s-au înrolat într-o miscare numitã Union Now (Unirea Acum). Si acestia doreau sã construiascã raiul pe pãmânt si sã asigure pacea-n lume sub aripa ocrotitoare anglo-saxonã. Dupã primul rãzboi mondial reteaua de organizatii a lui Rhodes s-a extins: s-a înfiintat Institutul Regal pentru Afaceri Internationale care sã slujeascã drept paravan grupurilor Mesei Rotunde. Acest institut-paravan a primit la New York titlul de Consiliul Afacerilor Externe (The Council for Foreign Relations, CFR). Scopul ambelor este sã promoveze ideea “idealului unei singure natiuni pe tot globul”, sã infiltreze acolitii lor în cele mai înalte functii în companii, bãnci, guverne, partide politice si universitãti si sã planteze bursieri Rhodes bine îndoctrinati peste tot unde pot promova ideea Noii Ordini Mondiale. Este de datoria fiecãrui bursier Rhodes sã implanteze altii peste tot, în administratia si guvernul american, la CIA (Central Intelligence Agency, serviciul de contraspionaj american), la ministerul de rãzboi, la Casa Albã. Astfel s-au succedat generatiile de bursieri Rhodes una alteia în pozitiile-cheie ale Statelor Unite, cãci de pe vremea când a devenit presedinte Franklin D. Roosevelt aceste pozitii au fost ocupate mai ales de oameni proveniti de la Consiliul Afacerilor Externe. La fondarea Natiunilor Unite în 1945 la San Francisco, 47 din membrii delegatiei americane proveneau de la acest Consiliu; timp de 38 de ani, pânã în 1972, fiecare Secretar de Stat american, inclusiv Henry Kissinger, provenea de la acest Consiliu, cu exceptia a trei. Acest Consiliu a dat nastere unui numãr de organizatii-fiice, de exemplu Institutul Pentru Relatii în Pacific, a cãrui realizare a fost izgonirea nationalistilor cu Ciang Kai-sek din China si instaurarea comunismului acolo cu Mao Tse-tung. Alte organizatii care au apãrut dupã cel de-al doilea rãzboi mondial, desi nu se declarã pe fatã cã sunt afiliate la Masa Rotundã, conlucreazã în acelasi scop de a instaura Noua Ordine Mondialã prin distrugerea suveranitãtii nationale a popoarelor: astfel sunt grupul Bilderberger, numit astfel dupã hotelul unde se întruneste si grupul Comisiei Trilaterale (America, Europa, Japonia). Activitãtile de “promovare a pãcii în lume” a acestor grupuri includ mentinerea masacrelor în Bosnia, de exemplu, prin “planurile de pace” pe care le aplicã. Pentru a întelege Noua Ordine Mondialã trebuie sã identificãm grupul care finanteazã politica, detine mass-media, numeste profesorii si administratorii la universitãti si detine editurile, în America. Quigley aratã în detaliu cum a crescut reteaua anglo-americanã de organizatii care formeazã azi guvernul din umbrã si care azi distruge guvernele nationale pentru a instaura Noua Ordine Mondialã, dar nu aratã (probabil intentionat) cum s-a schimbat componenta oligarhiei financiare care formeazã acest guvern. El descrie grupul oligarhic de protestanti albi de origine anglo-saxonã (WASP, white protestant Anglo-Saxon), fondatorii finantelor Americii, ca o clasã stãpânitoare unitã în telul de a se constitui într-un “sistem mondial de control financiar detinut de persoane particulare care sã stãpâneascã sistemul politic al fiecãrei tãri si economia întregii lumi.” Din 1880 pânã în 1930, aceastã retea anglo-americanã de organizatii a fost complet dominatã de J.P. Morgan; dupã 1930, puterea le-a fost smulsã lui si acolitilor lui de cãtre un alt grup, un grup de magnati financiari internationali nelegati de nici o tarã si de nici o natiune, care nu fac parte din natiunea în care locuiesc. Dar ambele grupuri si cel national deposedat în frunte cu J.P. Morgan si cel al magnatilor internationali, sunt identice în ceea ce priveste mârsãvia si cinismul mijloacelor pe care le folosesc pentru a stãpâni lumea si ambele grupuri au vãzut imediat cât de util le e marxismul/comunismul în scopul distrugerii structurilor nationale si-a înrobirii economice si politice a popoarelor. Ambele grupuri argumenteazã cã nemaiexistând natiuni si armate nationale, nimeni nu va putea lupta si cei nedisciplinati vor fi imediat pedepsiti [citeste “exterminati”] de armatele centrului supranational. Ambele grupuri au finantat revolutia bolsevicã din Rusia si-au mentinut bolsevismul la putere tot timpul. Ultima parte a articolului, intitulatã “Se aliniazã ostile în lupta pentru adevãr”, aratã cum grupul magnatilor nationali americani cu Morgan în frunte si-a pierdut suprematia si nu mai numeste azi profesorii la Columbia (universitate înfiintatã de el chiar), Harvard, Yale, sau Princeton. Momentul în care Morgan n-a mai putut face numiri la propria lui universitate a fost momentul de cotiturã. Aceastã trecere a puterii în mâinile noilor stãpâni s-a fãcut cu metodele folosite peste tot în viata publicã americanã: finantarea partidelor politice si manipularea opiniei publice prin mijloacele de spãlarea creierului maselor (ziarele, revistele, televiziunea, radioul, filmele si cãrtile). Reteaua anglo-americanã de organizatii izvorâte din Masa Rotundã n-a fost desfiintatã; a fost preluatã, a trecut sub stãpânirea noii oligarhii financiare internationale, cu toate apanajele ei, imaginea pe care-o avea în ochii publicului, respectabilitatea istoricã, pretinsul idealism, misticismul ateu — si bineînteles, cu toate fondurile ei. Din 1930 încoace sângele popoarelor nu s-a mai vãrsat pentru a extinde imperiul britanic care sã instaureze raiul pe pãmânt sub egida lui, ci pentru a extinde suprematia acestei oligarhii, palid reprezentate prin paravanul Organizatiei Natiunilor Unite. Dar si sub noii conducãtori, ca si sub cei vechi, alianta finantelor cu intelectualitatea în aceastã retea de organizatii care lucreazã pentru instaurarea Noii Ordini Mondiale împinge tot mai mult civilizatia occidentalã spre prãpastie. Si faptul cã metodele si scopurile lor sunt aceleasi face ca disparitia unei oligarhii din vârful piramidei puterii si aparitia alteia sã nu fie observate de marele public. Rezultatul însã e vizibil: azi destinele politice si economice ale Statelor Unite ale Americii sunt în mâinile unora care nu sunt americani în sentimente, interese si ambitii. Idealurile burselor Rhodes sunt încã folosite pentru prostirea marelui public în America; si presedintele nostru actual, Bill Clinton, acest bursier Rhodes, executã constiincios ordinele pe care i le transmite reteaua de organizatii izvorâte originar din mintea lui Rhodes. Când si-au pierdut puterea, magnatii finantelor nationale n-au dispãrut de pe fata pãmântului ci au devenit supusi noilor magnati internationali si-au fost atrasi în orbita lor, de unde nu se pot detasa cãci sunt legati strâns prin interesele lor financiare (si altele n-au). Conspiratia Noii Ordini Mondiale a fãcut pasi gigantici înainte în ultimii câtiva ani. În acest progres nu trebuie scãpatã din vedere importanta factorului sionist: cãci la vârful piramidei puterii magnatii anglo-saxoni au fost înlocuiti de cãtre sefii imperialismului sionist care a înlocuit imperialismul anglo-saxon originar al lui Rhodes. Acest imperialism sionist îsi vede împlinirea nationalã prin desfiintarea tuturor celorlalte natiuni si instaurarea unui guvern mondial unic sub stãpânirea sa. Acest lucru nu s-ar fi putut realiza dacã natiunile occidentale n-ar fi acceptat vicierea structurii lor statale prin crearea de monedã fãrã acoperire, prin îndatorarea guvernului national cãtre bãnci particulare cheltuind mai mult decât îi este venitul si prin asezarea economiei tãrilor pe baza celei mai imorale cãmãtãrii. Aceastã viciere a dus la coruptia generalizatã în aparatul de stat si la eliminarea oricãror norme de eticã si moralã. Ritmul degradãrii statelor occidentale a fost mult accelerat dupã 1939, dupã victoria imperialismului sionist prin cel de-al doilea rãzboi mondial. Dar promotorii Noii Ordini Mondiale stiu bine cã trebuie mai întâi sã rãpeascã popoarelor europene ultimul rest de suveranitate nationalã, obligându-le sã intre într-o “Nouã Europã” care sã le înrobeascã si împiedecându-le de a se uni într-o Europã în care sã-si pãstreze suveranitatea nationalã. La fel ca si-n Statele Unite ale Americii, si-n Europa popoarele vor sã-si pãstreze drepturile, iar oligarhia conducãtoare vrea sã le despoaie de ele; aceeasi prãpastie se cascã între popor si oligarhia conducãtoare slujitã de-un aparat de stat corupt în Europa ca si-n America. Din ce în ce mai mult, masele cu creierul spãlat de mai bine de-un secol se trezesc ca sã vadã cum aparatul de mentinere si aplicare a legii a devenit fãptasul celor mai multe si mai mari fãrãdelegi. Si în creierul spãlat de peste un secol al maselor a început sã încolteascã rezistenta la abuzul aparatului de stat. Si unii au început chiar sã aibã îndoieli cu privire la veracitatea oceanului de propagandã mincinoasã care ocupã absolut toate tipãriturile si enunturile mass-mediei si stabilimentului. Viitorul omenirii depinde de ce se-ntâmplã azi în Europa, unde au început sã se înfrunte douã tabere: într-una se aflã concentratã puterea agresivã a banului, iar în cealaltã se ridicã firea omeneascã ultragiatã, care-a-nceput sã-si spunã cuvântul. Dreptul de autor exclusiv pentru The Spotlight pentru ultimele douã pãrti ale articolului îi revine vãduvei Joan Benson. http://sitadeasa.wordpress.com]]>