Moș Nicolae

(Ora 0.30)

Ies tiptil din bloc, fleopăind papucii de casă ai nevesti-mii pe asfaltul umed. Mă uit în toate părțile, nici o țipenie de om, doar lumina difuză a felinarelor stradale, în răcoarea încețoșată. Este trecut de miezul nopții.
Apăs telecomanda mașinii iar piuitul deblocării ușilor răsună strident în noapte. Deschid portbagajul pitulat precum un hoț, cotrobăind în întuneric, când mă trezesc că răsar de nicăieri langa mine, două siluete.
– Bună seara, agent de poliție blablabla blabescu, vă rog să prezentați un document de identitate.
Hait, c-am încurcat-o ! Patrulă mixtă polițist-jandarm.
– Bună seara – răspund eu, cu voce tremurândă de surpriză. Nnnu am nici un act la mine. Ll-locuiesc în blocul de vis-a-vis.
– Nu știați că după ora 23 este interzisă circulația publică pe străzi ? Sunt măsurile speciale pentru combaterea pandemiei de covid – îmi reproșează polițistul.
– Ba știu, cum să nu. Însă nu circul, am ieșit doar până la mașină să iau ceva – ripostez eu.
– Amenda pentru nerespectarea prevederilor articolului blablabla din ordinul bla-bla bla-bla se sancționează cu amendă de până la bla-bla lei – își recită litania și jandarmul, bucuros să arate că și el știe texte de amenzi.
O stație Tesla cârâie in mâna polițistului, care raportează în eter, în 2 cuvinte întâlnirea noastră de gradul 3.
În 14 secunde apare lângă noi o Dacie de poliție dinaia nouă, cu girofar de-ăla de-ți face discotecă pe pereții din dormitor, din stradă. Oprește cu un scremut de sirenă scurtă și vad deja lumini aprinse la ferestrele din blocul meu.
Acu să vezi circ, or crede vecinii că a prins poliția pe careva la mașinile noastre, că au mai fost spargeri prin zonă în ultima vreme și toți dormim ca iepurii, atenți la orice zgomot de geam spart.
Din mașina de poliție ies doi milițieni care ni se alătură grav.
– Domnul nu are actele la el – raportează prompt polițistul de patrulă.
– Am ieșit doar până la mașină… – încerc eu să mă apăr, dar sunt întrerupt cu severitate de unul din cei doi nou veniți:
– Dumneavoastră nu știți că nu e voie noaptea pe stradă ?! Vă rog să vă declinați identitatea.
– Păi, în noaptea asta… mă numesc Moș Nicolae… dau să glumesc eu, încercând să explic motivul ieșirii mele la mașină.
– Refuzul de a furniza informații cu privire la identitatea d-voastră reală se pedepsește conform legii – mi-o taie dur tablagiul nr. 3. Vă rugăm să urcați în mașină și să ne însoțiți până la secție !
– Am ieșit până la mașină să iau cadoul de Moș Nicolae pentru copil ! explodez eu, cu vocea ascuțită de nervi. Fiimea se culcă târziu și nu pot ascunde cadourile in casă pentru că le găsește. N-am vrut să încalc legea, vă rog să mă credeți.
Între timp, vreo 10 vecini din ambele blocuri asistă de la ferestre și balcoane la discuție, vădit interesați de deznodământul situației.
– Mă numesc cutare, am CNP cutare, mama se numește cutărica iar tata cutărel, vă rog să mă verificați, poftiți, vă dau toate datele – implor eu, deja văzându-mă fotografiat, amprentat și declarat până dimineață la secția din colț.
Unul din cei doi polițiști-de-Dacia se duce la mașină și tastează pe terminal datele furnizate de mine. Nimic !
– Cred că ne-a căzut din nou sistemul, zice nemulțumit polițianul. Costele, ia încearcă să dai prin stație datele lui domnu.
Jandarmul se execută regulamentar, rostește răspicat în noapte cuvintele, iar vecinii au prilejul să afle cu toții cum îi cheamă pe mama și pe tata.
O voce feminină de dispecer cârâie din stație același răspuns: sistemul e picat.
Mă trec fiori reci. Cei 4 se uită la mine cu cu priviri de jucători de poker experimentați, savurându-mi disperarea. Caut pierdut o ieșire din impas. Brusc, îmi vine o idee. Am telefonul la mine !
– Stați așa ! O sun pe nevastă-mea și coboară imediat cu buletinul ! – și înainte să mai apuce să zică careva ceva, pun telefonul la ureche.

Și sună

Și sună

Și nu răspunde !

– O fi adormit – zic. Dar deja îmi amintesc că l-a pus la încărcat pe silențios, cum face în fiecare noapte. Înjur în gând, încercând să mă calmez.
– Poate există totuși o altă soluție, zic eu. Uitați, vecinii vă pot confirma că locuiesc aici și sunt cine zic că sunt. Când mă uit spre bloc, toți vecinii se făcuseră nevăzuți de la ferestre. Îmi notez în minte fulgerător un șir de răzbunări oribile pentru fiecare vecin văzut la fereastră, începând cu zgâriatul mașinii și terminând cu incendierea cutiilor de scrisori pline de reclame electorale.
– Bine, zic. Facem altfel. Am cont de Facebook, mă puteți verifica acolo că sunt cine spun că sunt.
– Nu merge cu feisbucu, zice unu. Am mai pățit-o așa, când instanța a anulat amenda că nu erau cenepeul și adresa corectă. Va trebui să ne însoțiți până la secție.
– Dar nu putem să facem asta mâine ? – îi rog eu. Uite, vă dau apel de pe telefon, ăsta e numărul meu, mă sunați dimineață și rezolvăm tot – zic, strângând înfrigurat cadourile în brațe.
Suntem întrerupți de un nou sunet strident, de data aceasta o dubiță de jandarmerie ce oprește în fața mașinii de poliție.
Nu mai stau să contemplu circul, îmi fac curaj și, profitând de clipa de neatenție provocată de noii veniți, o zbughesc fără să mă uit în urmă, spre scara blocului.
Nu știu cum am deblocat ușa și cum am intrat în bloc, știu doar că m-am încuiat tremurând în apartament, am pus nenorocitul ăla de puzzle și ciocolățelele în cizmulițele lui fiimea și m-am prelins în pat lângă nevastă-mea, cu inima explodându-mi până în gât, așteptând din clipă în clipă bubuiturile Gestapoului în ușă.
Am mai văzut pentru o vreme pe tavan luminile roșii-albastre ale girofarurilor adunate în fața blocului, apoi am adormit.
Am visat cum mă fugărea o șleahtă de polițiști costumați în Moși Crăciuni, agitând comic precum în secvențele de film mut, bastoane făcute din acadele roșii-albe. Nu știu cum s-a terminat visul, însă atunci când m-a trezit dis-de-dimineață strigătul de bucurie al fiică-mii când și-a găsit în ghetuțe cadoul, mi-a șters din suflet orice urmă de supărare.
Până la urmă, a meritat. Moș Nicolae a venit, chiar dacă își va lua probabil o amendă pentru asta.

P.S. – poza a fost făcută de un vecin