Expediția Space X către Marte se afla în ultima sa etapă, amartizarea. Întreaga lume privea cu răsuflarea tăiată cum miliardarul Elon Musk împreună cu un echipaj NASA părăseau orbita lui Marte într-un avion orbital, capabil să îi readucă după încheierea misiunii la nava mamă, pentru întoarcerea pe Pământ.
A urmat apoi cea mai lungă oră, egală în emoție cu transmisia lui Apollo 11 din iulie 1969. Un pas mic pentru om, un salt uriaș pentru umanitate ! Primul om care a pus oficial piciorul pe Marte a fost Elon Musk. Imaginile au făcut înconjurul planetei, comentatori în toate limbile Pământului analizau și dezbăteau importanța momentului, semnificația lui. Se deschideau orizonturi noi, se discuta deja cu lejeritate despre stabilirea unor colonii permanente, marile puteri injectau deja sume importante în propriile programe spațiale. Poluarea sau sărăcia endemică trecuseră pe plan secund, începuse cursa pentru colonizarea planetei roșii. Marile universități lansau concursuri pentru teraformarea lui Marte, fizicienii dezbăteau aprins ipoteza construirii unui câmp magnetic artificial, capabil să susțină ionosfera și implicit o atmosferă respirabilă pe Marte.
Apoi, a urmat descoperirea primei creaturi marțiene. Un soi de scarabeu cu aspect pietros, ce trăia în crevasele aride de pe Marte. Fiziologia sa era un mister pentru cercetători, întreaga lume științifică de pe Pământ aștepta cu sufletul la gură analiza detaliată a primului exemplar capturat. A fost denumit în termeni populari, crab de stâncă marțian.
Disecția primului exemplar a născut controverse de ordin etic. Dacă Umanitatea a întâlnit prima specie extraterestră inteligentă și a săvârșit un act de cruzime, ce putea fi interpretat drept agresiune ?!
Apoi totul a luat-o razna pe Marte. Un astronaut cercetător s-a îmbolnăvit inexplicabil. Deși nu luase contact fizic direct cu creatura marțiană, acesta manifesta simptomele unei contaminări. După câteva săptămâni, astronautul a intrat în convulsii, iar din abdomenul său au ieșit, spre oroarea celorlalți membrii ai echipajului, sute de crabi de stâncă – într-o scenă parcă desprinsă din filmul Alien.
S-a făcut o analiză a activității respectivului astronaut, secundă cu secundă, căutându-se momentul contaminării. Rezultatul a fost stupefiant: respectivul nu avusese contact fizic cu creatura. În schimb… psihologul navei a pus la dispoziție înregistrarea ședinței de terapie cu respectivul astronaut:
“Am visat că acel crab de stâncă, capturat de noi, a ieșit din recipientul închis în care se afla, s-a târât până la patul meu și mi-a intrat în abdomen scufundându-se în el, parcă lichefiindu-se. Am simțit o durere puternică în locul de contact, dar fiind în vis, eram incapabil să mă mișc, să țip, să cer ajutor. Eram conștient că e doar un vis, însă simteam fizic cum organele interne îmi sunt modificate, transformate în hrană pentru creatura marțiană. Când m-am trezit, aveam dureri de stomac, dar le-am pus pe seama stresului.”
Din autopsia astronautului, s-a constatat că țesutul din zona stomacului acestuia suferise mutații genetice aberante, întregul stomac căpătând aspectul unui chist monstruos, cu caracteristici genetice asemănătoare crabului de stâncă marțian.
Din verificarea anatomiei crabului de stâncă a reieșit că acesta avea un sistem nervos extrem de evoluat, ce făcea posibilă ipoteza unei infestări telepatice.
Când al doilea astronaut a fost infestat, deja cazul a fost studiat și analizat cu atenție, fără a se putea stopa deznodământul funest. Crabul de stâncă, rebotezat între timp păianjen telepatic marțian, nu avea nevoie de contact fizic sau vizual cu persoana pe care urma să o infesteze. Nu se cunoșteau date despre raza sa de acțiune sau distanța de la care își putea parazita telepatic victima.
Din analiza spectrală a câmpurilor electromangnetice din cazul celei de-a doua victime, a reieșit că păianjenul marțian era capabil să modifice biocâmpul victimei, inserând un nou set informațional, transmițând de la distanță caracteristicile genetice ale progeniturilor, direct în corpul victimelor, un soi de imaculată concepție extraterestră.
Așa se face că în a treia lună de la debarcarea pe Marte, întreg echipajul, mai puțin cei doi astronauți decedați, au părăsit Marte, petrecând o perioadă de carantină pe nava mamă, în drumul spre casă. Nici un exemplar de păianjen telepatic marțian nu a fost adus pe Pământ.
Proiectul marțian a rămas pe lista de așteptare.
-
Asta e Odiseea marțiană:
În povestirea lui Stanley G. Weinbaum, Odiseea marțiană, chimistul american Dick Jarvis este un explorator spațial, unul dintre cei patru membri ai echipajului Ares care a aterizat pe planeta Marte. Acesta spune echipei sale că s-a întâlnit cu un marțian prietenos dar ciudat, pe care l-a numit Touil și care seamănă vag cu un struț. Extraterestrul i-a arătat unele dintre cele mai ciudate secrete ale planetei sale. După o separare forțată de Touil, Jarvis s-a întors la nava spațială cu un “ou luminos” ciudat, capabil să vindece multe boli pe Pământ.
Povestirea A Martian Odyssey a apărut prima dată în numărul din iulie 1934 al revistei Wonder Stories.
Format pdf dar in engleza in: https://freeditorial.com/en/books/a-martian-odyssey Dai click pe “here”.
Nu va luati dupa Rapcea ca imagineaza el ca schimba povestile ca nu e chiar asa!
El nu intelege care a fost schema cu Kozyrev. A fost un salt calitativ acolo pe care el nu l-a facut. De aceea are povesti inventate. El nu trece prin unele experinte pe care nu le identific ca sa dau idei. El are liniaritate acolo unde restul avem o discontinuitate.
El nici macar nu poate sa prinda argumentul lui Kozyrev sau sa perceapa pentru ca este chiar vorba de perceptie in natura ultima a mintii.Noi am facut aceasta la Dzogchen.
Pentru mine a fost acel spectacol ca se dadea drumul la ratustele de plastic pe Chicago River si cadeau mii de ratuste din camioane. Atunci, in seara aceea, tarziu, singura in noapte, la miezul noptii aproape. in linistea continuumului am inteles ca nimic de fapt nu exista.
Aceasta inseamna ca noi chiar traim un vis si ca noi credem ca suntem in viata.
Este in mintea noastra un flux care continuu se varsa si se revarsa din cauza ca e necesar sa ai ceva de care sa te agati ca sa intri in realitate.
Experienta si poate n-ar trebui sa vorbesc aici este similara orgasmului care te trimite undeva unde nu poti descrie ce simti sau daca existi pentru ca nu ai nimic masurabil ca spatiu sau timp. In acel lipsit de existenta, in care nu existi, de acolo te trezesti sau adormi brusc inapoi la constiinta din cauza de karma. Esti trimis indarat.
In cartea sa, Namkhai Norbu, scrie si scrie bine.Rapcea nu a stat sa i se citeasca tantrele. Rapcea nu a experimentat natura ultima a mintii. El crede ca a ajuns la aceasta deoarece a meditat cum se medita la Monete pana se cadea pe jos de pe scaun.
Erau si acestea bune pentru ca mai ascultam povesti de la Papaji si ne destindeam sambata dimineata cu meditatii. Nu are tehnica.
Papaji m-a impresionat cu structura sa osoasa. Avea din ce sa faca dharani. Si mai era si vesel pe deasupra.Well, aceasta este: am inceput cu Odiseea Martiana si am ajuns la Papaji.
N-am intentionat sa fie asa.
Ceva se intampla si am sa spun de ce ma simt altfel. Locul unde ma aflu ma recunoaste din moment ce mi-a dat acces la informatii personale stocate.
Am sa spun de ce: nu toti oamenii mint ca D Trump.
Mai sunt si oameni care cred in Dumnezeu, cel putin eu am crezut mai toata tineretea mea in misterul care invaluie locul si oamenii, in speranta zilei de maine, in bucuria de a fi in viata, de a descoperi ca altii sunt diferiti, de a trai si de a relationa cu altii in baza unui respect si nu a idei pline de prejudecati.
Cu prejudecati iti apropii zero prieteni.
Cu buna vointa si respect fata de lumea celuilalt poti percepe lumea prin ochii sai si sa creezi o conexiune intr-un mod care iti poate si tie schimba viata. De aceea India are maestri. Pentru ca exista si discipoli si relationeaza oamenii intre ei.
Poti sa spui in sinea ta ca ce mica e India pe harta ca e doar atatica. Da, dar cand desfasori potentialul aproape ca nu-ti mai incapi tu in piele de bucurie ce de spatiu si varietate gasesti.
Poti impacheta foarte mult sau poti despacheta foarte mult. Sunt unii care nu si-au deschis niciodata cadourile de la viata pentru ca au trait intr-o cultura care poate nu le-a permis acest lucru. Poate nu li s-a permis sa aiba un caine pe care sa-l plimbe si sa-l tot plimbe si din plimbatul cainelui sa faca muschi de herculean la picioare.
Cati in comunism ne-am putut permite sa avem animale de companie si sa le hranim cu carne cand noua insine ni se scurgeau ochii dupa chiftele sau bisteak, sau perisoare si sarmale sau mai stiu eu ce?Inainte de MISA a fost viata in familie. Mediteaza la asta!
Noapte buna! -
I tell you what: am intalnit o persoana deosebita si intentionez sa raman pe langa aceasta. Cred ca am avut deja parte de prea mult nonsense. In plus lineage-ul cere acumulari. E timpul sa ma retrag in solitudinea mea si sa-mi vad de minuscula, anonima mea viata in care dolari e un pret mult prea mare pentru o carte pentru a fi cumparata.
