Sãpunul „evreiesc”

– minciuna dintre toate cea mai ticãloasã –

Dacã ar fi sã mã întrebe cineva care este adevãrul cel mai important dintre puþinele adevãruri pe care putem conta, nu mi-ar fi uºor sã rãspund. Cred cã ºi altora le-ar fi la fel de greu. Dar dacã ne vom întreba care este ne-adevãrul cel mai mare, cu consecinþele cele mai nenorocite, scornit ºi rostit de-o fiinþã omeneascã, cred cã nu poate fi invocatã altã minciunã, mai cumplitã, mai nefericitã, mai ticãloasã decât minciuna lansatã de Simon Wiesenthal în 1946 ºi a cãrei carierã nici azi nu s-a încheiat, ci bântuie aceastã minciunã nemernicã mai departe în mintea ºi sufletul a milioane de oameni, pustiindu-le… …În aceºti termeni, insuficient de duri, de severi, mã refer la sãpunul evreiesc, la teza atât de rãspânditã cum cã în timpul celui de-al doilea Rãzboi Mondial germanii au fãcut sãpun din trupurile unor evrei. Mai conteazã câþi?! ªi un singur evreu, un singur om sã fi fost batjocorit în felul acesta de alt om, ºi ruºinea ar fi (fost) la fel de nemãsuratã pentru toatã speþa umanã. Dar când este vorba nu de un om fãcut sãpun, ci de 900.000 (nouã sute de mii) de oameni fãcuþi detergent prin dibãcia, profesionalismul ºi ingineria a sute de oameni, angajaþi în industria cea mai murdarã cu putinþã, atunci imaginea decãderii umane devine imposibil de cuprins ºi de conceput prin gânduri ºi cuvinte! Literalmente „îþi îngheaþã mintea!” Nu te mai suporþi ca fiinþã raþionalã! …Sunt convins cã cei mai mulþi dintre cititorii acestor rânduri ºtiu cã germanii, adicã niºte fiinþe umane, au fãcut sãpun din trupurile a nenumãraþi evrei, tot fiinþe umane ºi aceºtia! ªi eu cred cã acestor onorabili semeni le vine tare greu sã-ºi imagineze cum ar putea coborî abjecþia fiinþei umane sub acest prag aflat deja sub nivelul „talpa iadului”! Diavolul însuºi, care a fiert în smoalã atâtea trupuri, nu s-a gândit la paradoxul bestial al transformãrii, prin fierbere, a trupului omenesc în sãpun, de care sã se foloseascã ceilalþi oameni, într-un soi de batjocurã de sine, colectivã, unanimã, a fiinþei umane, a demnitãþii umane! Cãci nu evreii au fost astfel batjocoriþi, ci însuºi Omul! Ba chiar Dumnezeu Însuºi a fost astfel scuipat în obraz de „societatea” nazistã, germanã, în numele nostru al tuturor… Deseori, cu ani în urmã, gândindu-mã la aceastã „secvenþã” a Holocaustului, ºi neputând nicicum sã realizez logica ºi psihologia semenilor noºtri fabricanþi de sãpun din trupul unor fiinþe umane ucise în acest scop, am încercat sã-mi imaginez ce va fi fiind în sufletul semenilor noºtri evrei! Cum vor fi resimþind ei gândul cã pãrinþii lor au fost batjocoriþi în halul ãsta, refuzându-li-se nu în vorbe spuse la mânie, ci prin punerea metodicã în miºcare a unei întregi industrii refuzându-li-se întru totul condiþia de om ºi transformându-i în materie primã de confecþionat abajururi ºi alte produse de marochinãrie din pielea clientului… Oameni transformaþi în sãpun ºi detergenþi!… Eºti pus inevitabil dinaintea întrebãrii: cumva, oameni fiind ºi noi, am fi capabili ºi noi de asemenea orori?… E semãnatã oare în noi gena decãderii totale de la ceea ce ne-am amãgit pânã acum cã este natura umanã? Iar mâine-poimâine, în cine ºtie ce alte împrejurãri, în locul evreilor ar putea fi victime orice alte categorii de oameni? Preoþi sau profesori fãcuþi sãpun, români sau maghiari fãcuþi sãpun, bãtrâni sau invalizi fãcuþi sãpun, comuniºti sau legionari fãcuþi sãpun, liberali sau conservatori, blonzi sau bruneþi fãcuþi sãpun… Aºadar, chiar ºi în locul nemþilor naziºti am putea ajunge oricare dintre noi?!.. Cum sã mai contezi pe demnitatea ºi onorabilitatea fiinþei umane atunci când oameni cu acte în regulã erau ºi naziºtii nemþi fabricanþi laborioºi ºi inventivi ai celui mai spurcat artefact omenesc, mai nenorocit, mai abject, mai cum naiba sã-i spun cãci nu existã pentru aºa ceva termen potrivit în nicio limbã! Dar ºi victimele nevinovate, evreii, tot oameni erau ºi ei?!… ªi unii, ºi alþii la fel de oameni! Fraþi întru Domnul! Cum a fost posibil acest abandon total al germanilor de la condiþia umanã?! …Ani de zile, pânã pe la începutul anilor ’80, am trãit copleºit de stupoarea, de ruºinea cã aºa ceva a fost posibil!… Am aflat, într-un târziu, într-o doarã rostit, cã totuºi nu a fost adevãrat! Cã „teza” sãpunului evreiesc este o purã invenþie!… N-am reuºit sã mã bucur de aceastã veste, sã mã bucur ca lumea, cãci reversul ei evident este ticãloºia, cu nimic mai micã, ci parcã ºi mai vinovatã, ticãloºia celor care au inventat aceastã minciunã, de care iarãºi mi s-a fãcut ruºine, ca om, om nevoiaº ce sunt ºi eu! O ruºine ºi mai mare! Minciuna cu „sãpunul evreiesc”, insuficient demascatã ca minciunã, bântuie însã mai departe, prin sufletul evreilor ºi al ne-evreilor, depreciind ideea de demnitate umanã, înjosind-o! Lumea, adicã cei mai mulþi dintre noi, ºtie ºi crede mai departe cã a existat undeva o fabricã germanã de fãcut sãpun din trupurile evreilor, probabil a evreilor uciºi în camerele de gazare! Nu mai departe, în urmã cu câțiva ani, într-o expoziþie dedicatã holocaustului, la Muzeul de Istorie a României, erau expuse bucãþi din vestitul sãpun „Reine Judisches Fett”… Asta dupã ce mai multe instanþe ºtiinþifice, evreieºti ºi ne-evreieºti, inclusiv americane, au stabilit încã de prin anii ’70 ºi au anunþat cu jumãtate de gurã opinia publicã cã vestitul sãpun RJF nu conþine nici urmã de ADN omenesc! Iar cu vreo cinci ani în urmã, la Chiºinãu, la un simpozion pe tema holocaustului, toþi istoricii evrei prezenþi jurau pe sãpunul evreiesc, cã a existat, cã rude de-ale lor au pãþit „necazul” º.a.m.d. În fine, în cartea Supraviețuire, apãrutã în 2007, a unui Samuel Csernovits, evreu din Târgu Mureș, fost deportat la Auschwitz, declarã cã s-a spãlat cu sãpunul fabricat din „untura deportaților grași”. Practic, planeta noastrã trãiește încredințatã cã nemții au fãcut sãpun și lampadare din evreii deportați la Auschwitz. Nu e de mirare, cãci despre sãpunul evreiesc ºi despre abajururile „confecþionate” din… pielea clientului, a unor clienþi evrei de la Auschwitz, s-a scris în toate felurile, s-a vorbit în toate limbile pãmântului, pe toate lungimile de undã. Culmea mediatizãrii atingând-o „monumentele sãpunului” care consemneazã în toatã lumea, pentru vederea tuturor, dimensiunile abjecþiei umane, ale degenerãrii noastre, materializatã atât de convingãtor, cum nu se poate mai, în sãpunul îngropat cu fast ºi jelanii nesfârºite sub vestitele monumente, devenite între timp fastuoase monumente ale minciunii neruºinate, paranoice!… Ei, bine, aceastã minciunã decât care nu cunosc alta mai mare ºi mai ticãloasã, mai vinovatã faþã de fiecare dintre noi, evrei ºi ne-evrei deopotrivã, are un autor, a scornit-o cineva, iar acel cineva nu a fost un client al spitalelor de psihiatrie, ci a fost numitul SIMON WIESENTHAL, legendarul! O veritabilã vedetã mondialã, a cãrui moarte a fost comentatã în superlativele cele mai rare. Un veritabil superman, justiþiar fãrã hodinã, omul dreptãþii ºi al adevãrului! Acesta publica în 1946, la Viena, în ziarul comunitãþii evreieºti „Der Neue Weg”, informaþia cã sinistra, macabra uzinã de sãpun a funcþionat în Galiþia, în localitatea Belzec, ºi cã, citez, „din aprilie 1942 pânã în mai 1943, 900.000 (sic! Nouã sute de mii) de evrei au fost utilizaþi ca materie primã în aceastã uzinã” ºi cã „dupã 1942, oamenii din Guvernãmîntul general ºtiau foarte bine ce însemna sãpunul RJF. Lumea civilizatã – continuã dement ºi inspirat Simon Wiesenthal, nu-ºi poate imagina bucuria pe care acest sãpun o procura naziºtilor din Guvernãmîntul general ºi soþiilor lor. În fiecare bucatã de sãpun ei vedeau un evreu care fusese astfel împiedicat sã devinã un al doilea Freud, Ehrlich sau Einstein.” Dacã Simon Wiesenthal ar fi murit la un an-doi dupã ce a lansat aceastã „basnã” fãrã pereche în antologia infamiei, am fi zis cã a scornit-o ºi lansat-o sub imperiul unor emoþii copleºitoare nu numai pentru evrei, ci ºi pentru oricare om cât de cât om, emoþii declanºate la aflarea adevãrului despre masacrarea în masã a evreilor. I-am fi gãsit niscai circumstanþe atenuante. Dar Simon Wiesenthal a trãit pânã ieri-alaltãieri. Adicã a supravieþuit cumplitei minciuni ani mulþi, vreo 60. Dumnezeu l-a mai rãbdat pe Simon Wiesenthal atât amar de ani ºi l-o fi aºteptat pe netrebnic pânã în ultima clipã sã dezmintã public eroarea din 1946, eroare devenitã cea mai abjectã minciunã din istoria ticãloºiei omeneºti. Tãcerea lui Simon Wiesenthal asupra acestui subiect, lipsa sa de reacþie faþã cu rãspândirea pe care a cãpãtat-o „mitul sãpunului”, are ca rezultat transformarea greºelii (dacã greºealã a fost!) în cea mai murdarã infamie. Nu am nicio competenþã în acest domeniu, al istoriei ticãloºiilor umane. Altele vor fi fiind mai mari, dar din câte cunosc eu nu ºtiu alta mai cumplitã ºi nici nu-mi pot imagina o defãimare mai urîtã adusã fiinþei umane, adusã mie ºi þie, iubite cititor. Autorul acestei minciuni, al acestui atac incalificabil la adresa demnitãþii noastre de om, este unul singur, o singurã persoanã: mult azi omagiatul Simon Wiesenthal! O minciunã pe cât de netrebnicã, pe atât de prosteascã, cãci are un revers cu totul nedorit de Wiesenthal & comp: de-credibilizarea Holocaustului. Nimic și nimeni nu pune sub semnul întrebãrii Holocaustul într-un mod mai convingãtor decât Simon Wiesenthal cu basna sa despre sãpunul „evreiesc”. Mai ales când cei care încearcã sã documenteze Holocaustul, aducând atâtea dovezi indiscutabile, nu se delimiteazã de nemernic, ci sunt mai departe trup ºi suflet alãturi de Wiesenthal ºi de „mitul” cu pricina! Cine mai poate sã-i ia în serios, sã-i mai creadã?! Iar dacã povestea cu sãpunul evreiesc este o minciunã doveditã, pe care însã majoritatea evreilor o susþin mai departe, de ce nu i-am lua mai în serios pe cei care neagã existenþa camerelor de gazare sau numãrul – cele ºase milioane!, al victimelor?!… Argumentul Wiesenthal dã frâu liber oricãrei negaþii a Holocaustului! Nenorocirea  adusã de minciuna cu sãpunul evreiesc este însã ºi mai mare dacã ne dumirim cã dupã ce aceastã minciunã a cãpãtat circulaþie universalã, la bursa crimei preþul vieþii a scãzut sub toate cotele imaginabile. Orice criminal s-a simþit sufleteºte cum nu se poate mai confortabil, gândindu-se la nemþi, la semenii lui Goethe ºi Beethoven, cum s-au purtat cu evreii pe care i-au fãcut sãpun. Ce mare filantrop s-a simþit Pol Pot sau Idi Amin cu gândul la celebrul sãpun!… Cât de mieluºei s-au simþit ei prin comparaþie!… Cât de tare ºi de definitiv s-a bagatelizat asasinatul în masã graþie contribuþiei lui Wiesenthal & comp. la istoria universalã a nemerniciei de pe planeta noastrã!… Pentru mine, unul, nemernicia lui Wiesenthal este un subiect închis, nu are alte reverberaþii, mã pot detaºa de el ºi nu mã clinteºte cu nimic din ce ºtiu ºi ce cred. Dar pentru ceilalþi, oameni normali, efectul este dezastruos, cãci bieþii oameni ºtiu cã, de regulã, mincinoºii se înhãiteazã cu micinoºii, hoþii cu hoþii, criminalii cu criminalii ºi aºa mai departe. Numai oamenii cinstiþi nu se mai adunã mai mulþi la un loc!… Iar dacã cei care fac istoria Holocaustului nu dedicã un capitol, o paginã sau mãcar un cuvînt pentru a-l „demitiza” pe marea puºlama care a fost Simon Wiesenthal, atunci orice om de bunã credinþã este liber ºi îndreptãþit sã ia în calcul orice ipotezã negaþionistã cu privire la Holocaust! Din partea acestora, a oamenilor de bunã credinþã, care retrãiesc cu sufletul la gurã orice moment de evocare a Holocaustului, printre aceºtia considerând cã mã numãr ºi eu, subsemnatul, un sfat, un sfat pentru istoricii holocaustizanþi evrei sau ne-evrei: lepãdaþi-vã cât încã se mai poate de Simon Wiesenthal ºi de sãpunul „evreiesc”! Legaþi-i pe amândoi la stâlpul infamiei în mod public ºi inechivoc! Gest pe care sã-l însoþiþi, obligatoriu, de rugãmintea, de cererea smeritã pe care s-o faceți cãtre toatã speþa omeneascã, de a vi se ierta uºurinþa ºi nesãbuinþa cu care l-aþi creditat pânã azi pe nemernic! De a vi se ierta astfel ofensa cea mai gravã adusã vreodatã ADN-ului uman… Ion  Coja]]>