Trãim vremuri interesante, noi popoarele vechii Europe, din toate punctele de vedere. Lumea se schimbã sub ochii noștri. Ieri am participat la un seminar pe teme de noutãți în domeniul drepturile copiilor în legislația europeanã. Conferențiarul era un reputat specialist în drepturile copiilor, belgian la origine, european în ADN, președinte al unui ONG de renume.

M-a uimit sã constat (încã o datã !) simbioza în care coexistã instituțiile europene (comitete și comiții cu rol consultativ) și organizațiile nonguvernamentale, precum și mecanismul prin care acestea re-gândesc principalele instituții moderne în materie de drepturi și libertãți.

Acest gigantic organism heteroclit numit Uniunea Europeanã are ca principalã activitate strângerea de informații din țãrile membre, pe diferite categorii de subiecte, dezvoltând, inovând pe baza acestor informații, declarații, rapoarte cu valoare de principiu și recomandãri pe care statele membre ar trebui sã le transpunã în reglementãri cu caracter obligatoriu.

Dacã urmãrești cu atenție dezvoltarea politicilor europene, observi cã ele au în centrul lor OMUL ca valoare supremã, creând în jurul acestuia o rețea densã de drepturi și libertãți al cãror scop pare sã fie ameliorarea și îmbunãtãțirea calitãții vieții individului.

Acest curent de gândire umanist pornește desigur de la valorile abstracte de bine și adevãr, de echilibru și echitate – având drept substrat altruismul culturii vestice, ancorat în cele douã milenii de existențã europeanã.

Interesant este cã în tot acest pãienjeniș de mecanisme și concepte noi, regãsim prea puține pârghii care sã ducã la impunerea acestor noi norme în legislația naționalã a statelor membre UE. În afarã de Curtea Europeanã a Drepturilor Omului, ale cãrei decizii au forțã obligatorie în sistemul de justiție al statelor condamnate, restul Curților și Consiliilor Europene nu au (încã) aptitudinea de a emite acte care sã aibã un efect direct asupra petenților.

Bãnuiesc cã nobilul crez al marilor gânditori europeni care dezvoltã acest nou sistem de valori a fost acela cã, puși în vața unor astfel de concepte rafinate, radiind gloriosa luminã a democrației, membrii legislativelor statelor naționale vor fi dați pe spate și vor adopta în extaz aceste noi norme al cãror unic scop este acela de a ne teleporta în paradisul edenic al echitãții Uniunii Europene.

Realitatea a arãtat cã idealismul european tinde sã sucombe în fața intereselor meschine ale politicienilor din fiecare țarã membrã, iar fragilul echilibru european poate fi oricând rupt în mod brutal de câte un –exit de tipul brexitului englez, ducând la prãbușirea pilonilor ce susțin aceastã fragilã construcție europeanã.

Chiar dacã Europa Unitã se va destrãma la nivel politic, sunt încredințat însã ca valorile și normele europene, îndelung rafinate în laboaratoarele intelectuale ale Bruxellului, vor supraviețui construcției politice europene. Cãci odatã asumate în legislațiile interne, normele europene nu schimbã doar obligațiile cetãțenilor ci și mentalitãțile acestora. Plase pe fațadele construcțiilor, ca sã nu mai înghițim praful, indicatoare rutiere standardizate (alb cu albastru), drepturi cetãțenești în raport cu Statul (metri cubi de aer pentru pușcãriași, drepturi în anchete, drepturi pe stradã), libera circulație în Europa doar cu buletinul, toate acestea nu cred cã vor mai putea sã disparã, chiar dacã Uniunea se va destrãma. Cetãțenii Europei, mai ales tânãra generație, privesc ca pe un dat firesc, ca pe o normalitate, toate aceste drepturi și libertãți. Și mai sunt multe altele, care vin din urmã. Desigur, ele au un cost, însã per ansamblu, dacã vor fi implementate toate noile reglementãri, lucrurile tind sã se îmbunãtãțeascã și la nivel național.

Existã și o parte întunecatã a Europei. Excesele unor lideri europeni, încãpãțânarea lor de a promova multiculturalismul agresiv (ce s-a întâmplat cu conceptul de “Europã a Națiunilor Europene, a culturilor europene” ?!), taxate prin ascensiunea mișcãrilor eurosceptice, naționaliste.

Dar despre toate astea, într-un material separat.