Scrie !

Scrie ! Scrie ! Scrie ! Acesta este îndemnul celor din jur.

Scrie literaturã pentru cã ne place sã te citim – spun unii.

Scrie despre MISA cã le zici bine – spun alții.

Scrie despre orice, cã ne plictisim, nu mai avem ce citi dimineața la cafea, când navigãm pe net.

Problema e cã nu mai simt sã scriu. Sunt o grãmadã de teme sociale, politice sau spirituale care ar merita exprimatã o poziție bine conturatã, la care lumea sã adere, sã dea like și share. Suntem în plinã campanie electoralã, sunt atâtea lucruri de spus despre relele care distrug Nația.

Și totuși…

Totuși, nimic mundan, exterior, nu mai pare sã merite efortul, energia investitã, dintr-o anumitã perspectivã.

Simt cã sunt în pragul unei descoperiri fundamentale interioare, cã puținul de energie și atenție care îmi mai rãmâne dupã îndeplinirea îndatoririlor familiale și profesionale nu trebuie irosit în preocupãri exterioare.

Pe fundalul conștiinței de sine, evenimentele existenței de zi cu zi se oglindesc precum norii trecãtori în oglinda unui lac glaciar, fãrã nici un impact asupra acestuia.

Și din acest adânc, se naște ceva. E un freamãt, o mișcare pe care nu o pot încã defini, dar despre care meritã sã scriu, pentru a o obiectiva. Este ceva despre care am senzația cã nu ține de nici un element exterior actual, nu este nici o cauzalitate vizibilã care sã producã, sã accelereze sau opreascã acest proces.

Viața mea merge înainte, în ritmul ei prestabilit, cu tiparele ei organizate, iar în adâncuri, ceva se mișcã. Pânã și calitatea viselor s-a schimbat, prezența acelui freamãt, a acelei schimbãri fundamentale este prezentã pânã și în vis, modificând subtil manifestãrile onirice ale impresiilor mentale.

Desigur, citesc, muncesc, iubesc, cresc copii, ascult, vorbesc, scriu, inclusiv pe facebook, când share-uiesc articole ce mi se par relevante, cu mici comentarii adãugite.

Dar nu mã mai arunc cu capul înainte. Nu mã mai pierd în noianul de iluzii perindate de caruselul evenimentelor zilnice.

Din când în când am un soi de intuiții/certitudini extrem de clare, un soi de vedere neobturatã a propriei ființe, care îmi confirmã cu un gen de liniște și siguranțã interioarã de neclintit, cã sunt pe drumul cel bun în periplul prin labirintul dinlãuntrul meu.

Din aceastã perspectivã fulgurantã, clarã, lumea își pierde consistența, menirea și înțelesul. De aici încolo, nu mai e nimic de învins, de cucerit, de demonstrat. E doar Liniște și Prezențã.

]]>