A trecut exact o lunã de la experimentul meu privind postul negru cu apã, întins pe durata a 5 zile. Am primit foarte multe întrebãri de la cititori cu privire la efectele pe terrmen lung ale postului asupra mea. M-am îngrãșat la loc ? Mã simt mai bine ? Nu m-am îmbolnãvit ? Mã simt altfel ?

Așa cã m-am decis sã rãspund tuturor acestor întrebãri într-un scurt articol.

În aceastã perioadã de 30 de zile, dupã revenirea la alimentația mea normalã (lacto-ovo-vegetarianã), nu am mai ținut alte zile de post (de obicei țineam în trecut douã zile pe sãptãmânã, marțea și vinerea), tocmai pentru a vedea dacã efectul de yoyo al slãbirii bruște se instaleazã și dupã postul negru, ca în cazul altor regimuri alimentare hipo-calorice.

Totuși, anumite schimbãri au avut loc în dieta mea. Precizez cã ele au apãrut în mod natural, fãrã ca eu sã forțez sau sã mã abțin în vre-un fel.

În primul rând, datoritã micșorãrii stomacului pe durata postului, dupã revenire am început sã mãnânc mult mai puțin la fiecare masã. Apoi, nu am mai simțit nevoia de pâine. Înainte, dacã nu mâncam suficientã pâine la o masã, aveam senzația cã nu mã satur. Dupã aceastã perioadã de post, nu mai simțeam deloc nevoia sã mãnânc pâine, iar dacã am mai mâncat a fost foarte rar și în cantitãți minuscule (sub o felie de pâine la o masã) – și doar atunci când ceea ce mâncam necesita o “bazã” exemplu când mâncam icre.

Apoi, nu am mai simțit nevoia sã mãnânc dulciuri. Uneori nu simt nevoia nici mãcar sã mai îndulcesc ceaiul cu miere, îmi place mai mult sã îi simt gustul natural, proaspãt, ne-alterat de gustul dulce.

Despre greutate.

Spuneam cã am coborât de la 102 kg la 96, în 5 zile de post negru, în total 6 kg. Amintesc o glumã a unui prieten care pe parcursul postului, când i-am spus cã am dat jos în 3 zile peste 3 kg, mi-a replicat în glumã cã sigur au fost 2 kg de fecale și un kg de lacrimi. Ei bine, din cele 6 kg pierdute, 3 au gãsit drumul înapoi, astfel cã pe parcursul ultimelor 30 de zile mã mențin constant la 99 de kg. Deci pot spune cã efectul de yoyo nu s-a dovedit a fi valabil în cazul postului negru, cãci cele 3 kg luate înapoi sunt conținutul alimentar aflat în permamențã în tranzitul intestinal.

În aceste 30 de zile am fãcut prea puțin sport sau salã, cãci nu am avut timp, a fost o lunã cu multe activitãți – profesionale în special.

De îmbolnãvit nu m-am îmbolnãvit în urma postului negru, ba dimpotrivã mã simt foarte bine, sunt plin de energie și bunã dispoziție, ceea ce doresc la toatã lumea.

Aștept cu nerãbdare o perioadã cu un program social mai puțin încãrcat, în care sã am mai mult timp pentru mine și în care sã repet experiența postului negru ținut pe o duratã mai lungã. Pânã atunci, mã voi mai antrena cu zile de post negru ținute sãptãmânal.

Cam atât, momentan.

Pentru mai multe detalii, citiți și:

Postul negru – o nouã terapie – de Thierry de Lestrade

Jurnal de post – T 0

Ziua 1

Ziua a 2-a

Ziua a 3-a

Zilele 4, 5 și încheierea experimentului

https://www.facebook.com/Postul-NEGRU-o-nou%C4%83-terapie-153748764963615/timeline/

]]>

CategoryUncategorized
Tags,
Write a comment:

Your email address will not be published.

© 2018 Cabinet de avocatura Mihai Rapcea

logo-footer