În varã, cineva mã avertizase cã 3 membrii din Asociația Noua Dreaptã au depus la Tribunalul București actele de înființare a unui partid numit Noua Dreaptã. Am pus mâna pe tastaturã și am scris cererea asta, pe care am trimis-o la dosarul respectiv:

Intenția mea inițialã a fost de a-i bloca pe acești mãscãrici sã mai pãcãleascã și alți oameni, sã iroseascã voturile și speranțele oamenilor care cred în destinul națiunii române.

Probabil cã partidul ar fi trecut de la primul termen de judecatã din august – dacã nu era cererea mea, dar așa au primit termen de judecatã la sfârșitul lui septembrie. Aș mai fi putut sã le tergiversez judecarea cererii mult și bine, sã îi arunc cu judecãțile pânã dupã alegerile de anul viitor; ba chiar sã obțin respingerea cererii de înregistrare a partidului, însã dupã ce m-am sfãtuit cu mai mulți foști membri ND, am decis sã îi las sã se înregistreze.

Mulți se vor întreba DE CE ? De ce sã lași astfel de înșelãtori, de epigoni ai legionarilor, sã participe la viața politicã ?!

Rãspunsul este unul simplu: ca sã se încheie odatã pentru totdeauna povestea asta a Noii Drepte, care pânã acum a cântat doar pe refrenul “meserie te halesc, n-am scule sã-ți dovedesc”.

Sã se vadã odatã pentru totdeauna de ce este în stare Tudor Ionescu și ceilalți doi acoliți ai lui care au înviințat un partid care are mai puțini membri decât asociația Noua Dreaptã.

Sã nu mai spunã niciodatã cã “sistemul” cel nedrept al oligarhiei politice actuale le-a blocat accesul la arena politicã.  

Eu, în peste 10 ani de activitate în Noua Dreaptã, m-am lãmurit câte parale face Tudor Ionescu. Am realizat în final cât de impotent politic, cât de sterp intelectual, cât de lipsit de putere de acțiune este acest papagal cu aere de lider legionar, care se crede “unica speranțã a României”.

E vremea sã se lãmureascã și restul lumii. Ne-mai-vorbind de faptul cã mã amuzã sã vãd cum se bat pe voturile aceleiași categori de alegãtori, douã nulitãți politice: Tudor Ionescu cu al sãu partid Noua Dreaptã și Bogdan Diaconu, cu al sãu partid România Unitã. Doi pigmei ce nu pot depãși stadiul de bufoni, dar se cred titani. Amândoi proferând același tip de discurs vadimisto-inflamator, amândoi având în spate aceeași susținere din culise, securistoid-rusofonã.

Oameni care n-au fost în stare sã construiascã nimic la viața lor, dar care au avut mereu pretenția de a fi așezați în capul mesei.

Sper sã poatã candida amândoi la alegeri și sã dovedeascã ceea ce știm deja. Cã fluturãrile de steaguri și sloganurile patriotarde nu aduc voturi. Doar organizarea și munca, disciplina, corectitudinea, onestitatea, rezistența moralã la șpagã și rezultatele pot clãdi baza încrederii votanților. Chestii care le lipsesc acestor doi arlechini, fãrã de care scena politicã ar fi plictisitoare, acum când postul de tribun-mãscãrici a rãmas vacant prin deces.

pe aceeași temã, citește și:

Un rãspuns pe care îl datorez camarazilor de la Noua Dreaptã

Hotãrârea Curții de Apel București privind Partidul Naționalist

Despre anormalitatea liderului ND Tudor Ionescu, la Marșul Normalitãții

]]>