La 15 noiembrie 2013 s-au împlinit 95 de ani de la unirea Bucovinei cu România. Decretul — lege prin care regele Ferdinand I a consfințit unirea Bucovinei cu România, apãrut în Monitorul Oficial nr.217, din 19 decembrie 1918/1 ianuarie 1919. ‘Congresul general al Bucovinei‘, format din reprezentanții aleși ai românilor și ai naționalitãților din Bucovina, a hotãrât, la 15/28 noiembrie 1918, în unanimitate ‘unirea necondiționatã și pe vecie a Bucovinei, în vechile ei hotare pânã la Ceremuș, Colacin și Nistru cu regatul României‘. Acesta este al doilea mare moment dinprocesul de reîntregire naționalã a statului unitar român. Un prim act se sãvârșise la 27 martie/9 aprilie 1918, când teritoriul cuprins între Prut, Nistru, Marea Neagrã cunoscut sub numele de Basarabia, se unise, prin voința Sfatului Țãrii, cu România. În toamna anului 1918, superioritatea economico-militarã a Antantei a devenit tot mai evidentã. Deși autoritãțile de la Viena încercau cu disperare menținerea Imperiului Austro-Ungar, prin mai multe concesii acordate naționalitãților, cursul evenimentelor a dus spre un alt deznodãmânt. Evenimentele din Bucovina au avut o strânsã legãturã cu evoluția situației din imperiu și cu acțiunile românilor din Transilvania. În octombrie 1918, au avut loc, la Liov, lucrãrile Adunãrii Naționale Constituante, convocate de Consiliul Național Ucrainean. Cu aceastã ocazie, s-a pus problema ‘independenței’ teritoriului austriac în cadrul Austro-Ungariei, urmând sã înglobeze inclusiv Bucovina nord-vesticã. Proclamația de la Liov a produs îngrijorare în rândul românilor din Bucovina. Fruntașii mișcãrii naționale de aici — Iancu Flondor și Sextil Pușcariu — au luat inițiativa organizãrii unei adunãri naționale. Manifestarea a avut loc la 14/27 octombrie 1918, la Cernãuți, și s-a bucurat de participarea deputaților români din Parlamentul de la Viena și a foștilor deputați din ultima Dietã bucovineanã. Participanții au adoptat o Moțiune, care aproba funcționarea unei Adunãri Constituante, ce hotãra ‘unirea Bucovinei integrale cu celelalte țãri românești într-un stat național independent’ și instituia un Consiliu Național. Acest Consiliu era alcãtuit din 50 de membri și avea misiunea de ‘a conduce poporul român din Bucovina și a-i apãra drepturile și spre a stabili o legãturã între toți românii’. Moțiunea cititã de Iancu Flondor a fost acceptatã în unanimitate. Consiliul Național a instituit Consiliul Secretarilor de Stat, compus din 14 membri și un Comitet Executiv, prezidat de Iancu Flondor și în componența cãruia mai intrau Dionisie Bejan, Doru Popovici, Sextil Pușcariu, Vasile Bodnãrescu, Radu Sbierea și L. Tomoioagã. Deciziile Adunãrii au fost prezentate guvernatorului Ezdorf, cãruia i s-a cerut sã predea puterea administrativã noului guvern. Inițiativa Adunãrii Constituante din Bucovina a avut o importanțã deosebitã în desprinderea provinciei de Imperiul Austro-Ungar pe baza principiului autodeterminãrii naționale. Acest organ reprezentativ pentru Bucovina a decis, în deplinã unanimitate, ‘unirea Bucovinei cu celelalte țãri românești într-un singur stat național independent și va purcede în acest scop în deplinã solidaritate cu românii din Transilvania și Ungaria’. Congresul a decis în unanimitate: ‘Noi, Congresul general al Bucovinei, întrupând suprema putere a țãrii și fiind investit singur cu putere legiuitoare, în numele Suveranitãții Naționale, Hotãrâm Unirea necondiționatã și pentru vecie a Bucovinei în vechile hotare pânã la Ceremuș, Colacin și Nistru, cu Regatul României’. În numele Consiliului Național Polonez a vorbit Stanislas Kwiatowski care a spus: ‘Noi recunoaștem, în întregime, drepturile imprescriptibile ale poporului român asupra teritoriilor de la sud de Nistru în general, și în special asupra Bucovinei’. În numele Consiliului Național German, delegatul Alois Lebouton a declarat: ‘Consiliul Național German, în numele germanilor din Bucovina, se pronunțã pentru unirea Bucovinei cu Regatul României’. Actul istoric sãvârșit la Cernãuți repara, dupã spusele lui Constantin Kirițescu, ‘nelegiuirea de la 1775. Coroana lui Ștefan cel Mare, pãtatã de sângele de mucenic al lui Grigore Vodã Ghica se așazã strãlucitoare pe fruntea lui Ferdinand I, rege al tuturor românilor’. Unirea Bucovinei cu patria-mamã a fost urmatã și încununatã de actul istoric de la 1 decembrie 1918, când avea loc Marea Adunarea Naționalã de la Alba Iulia care decidea Unirea Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului cu România. sursa: ziuaveche]]>