• Cheltuie ca spartul. Deși ultimul trimestru al acestui an s-a facut remarcat prin vaicareli pe genul: nu avem bani, nu putem respecta legile pe care tot noi le-am votat (indexarea pensiilor, plata sumelor restante cãtre salariați, decise de instanțe cu titlu definitiv, executoriu și irevocabil), guvernul a cheltuit intr-o singura zi 260 de milioane de EURO. De unde? Din fondul de rezerva la dispozitia primului ministru. Adicã discreționar sau unde vrea muschiuletul primului ministru, al Presedintelui si al camarilei. În ședința de guvern din 21 decembrie 2011, guvernul a alocat 1,12 miliarde de lei cãtre Ministerul Sãnãtãții, Transporturilor, Mediului, Educației și Dezvoltãrii. Atenție, sumele provind din fondul de rezervã bugetarã la dispoziția Guvernului.
  • De ce este nociva o astfel de atitudine: in primul rand pentru ca vorbim de cheltuieli discretionare. Anul trecut guvernul a cheltuit discretionar din acest fond peste 700 de milioane de Euro, cu destinatii de genul stadionul de la Cluj (acuzatii de spaga), stadionul National Arena din Bucuresti, sau televiziunea si radioul public (peste 30 de milioane de Euro). Toata lumea s-a pronuntat impotriva unei astfel de atitudini (chiar si Basescu). Dar nu este prima oara si nici ultima cand Traian Basescu sloganeste ceva corest si face exact pe dos. In al doilea rand, aceasta alocare catre atat de multe ministere reprezinta in fapt o noua rectificare bugetara. Adica ceva interzis chiar de legea pentru care actualul guvern si-a asumat raspunderea in fata Parlamentului. Legea responsabilitatii fiscale spune ca intr-un an se pot face cel mult doua rectificari, din care prima in a doua jumatate a anului. In Romania au fost facute deja 2 rectificari, iar cea din 21 decembrie reprezinta a treia rectificare. Ca de obicei, Fondul Monetar International este complice la incalcarea legilor Romaniei. 2. Majorarea taxelor si impozitelor: Trebuie sa priviti comunicatul de ieri al guvernului: arata o oarecare doza de senilitate fie la nivelul intregului guvern fie la nivelul aparatului condus de cel mai bun ministru de finante al lumii din 2011. Oare accizele nu sunt impozite? Poate sunt niste pitpalaci (in perspectiva guvernului Romaniei). 3. Politicile guvernamentale au adus mai multe autoritati locale si entitati care tin de autoritatile locale in incapacitate de plata. Ce fac ele? Arierate. Plati restante. Adica continua ascunderea deficitului bugetar (in tip ce declaram ca ne incadram in tinta de 4,4%). Asta vedem tot în comunicatul guvernului (de dupa sedinta de ieri). Pentru ca nu mai au bani sa plateasca materia prima necesara incalzirii, mai multe institutii care tin de autoritatatile locare primesc materie prima din rezerva strategica a tarii. Cica sub forma de imprumut. Fals. Nu sub forma de imprumut, pentru ca daca ar avea de unde rambursa imprumutul, si-ar fi cumparat materia prima. De fapt, este o alta forma de mascare a deficitului. Ea va fi demescata de majorarea impozitelor si taxelor locale. Uite cum smenuieste guvernul deficitul in acest mod, mai jos: Vorbim asadar despre un milion o suta optzeci de mii de tone de carbune energetic si 137 de mii de tone de pacura. Neachitate. Altfel 17 operatori din toata tara ar ramane fara combustibil. 4. Statul a continuat naționalizãrile. Prin propriile acțiuni, guvernul României aratã intenția necuratã și atitudinea de fapt fațã de managementul privat al companiilor. Pretindem ca vrem sa facem din companiile de stat companii profitabile prin management privat. In timp ce inca nu am vazut vreun manager privat, statul continua nationalizarea profiturilor: companiile de stat si regiile vor varsa la buget 85% din profitul obtinut! Oare la fel va spune acest guvern iresponsabil si managerilor privati? De ce nu se comporta la fel ca si in cazul unor manageri privati? Si de ce actualii manageri nu vocifereaza impotriva unei astfel de atitudini? Este simplu: sunt numiti poltiic, probabil nu au competente si probabil sunt santajabili. Niste neica nimeni. De ce o companie de stat spre exemplu nu isi poate investi cum credea ea profitul? Ca sa aiba Boc si gasca lui ce imparti clientilor politici prin Fondul de rezerva. In timpul asta se vorbeste despre privatizari ‘‘partiale’’. De vanzari de cote minoritare. Cum poate cumpara cineva de buna credinta actiuni in societati in care maine vreun premier care ar putea fi catalogat drept calamitate economica poate decide astfel de masuri anti-economice? 5. Cica România nu contribuie suplimentar cu bani la FMI. Oare? Guvernul tocmai a anunțat cã varsã în trezoreria FMI înca 781 milioane DST (920 milioane EURO). In urma acestei alocari suplimentare, România are 0,44% din drepturile de vot la FMI. Cel mai probabil BNR va emite lei pentru plata acestui miliard suplimentar. Scopul acestei majorari de cota este ridicarea resurselor la dispozitia FMI, decisa in octombrie anul trecut, pentru ca fondul sa fie mai eficient din punct de vedere al resurselor alocate. Banii astia merg si pentru salvarea Greciei, Irlandei, etc. Adica România rupta in fund de performanta economica a baietilor astia contribuie cu inca aproape un miliard  de Euro la FMI pentru a ii salva pe cei cu PIB/cap de locuitor de 3 ori mai mare decat la noi. 6. România nu mai este stat de drept. Nici macar stat democratic. Comasarea alegerilor pentru ca ‘’se realizeaza economii de 20 de milioane de Euro’’ nu este o explicație rationala din partea unui guvern care cheltuie intr-o singura zi 260 de milioane de Euro. Dealtfel, pe principiul asta, cea mai ieftina forma de democratie imbratisata de Romania ar fi dinastia. Pe modelul Coreei de Nord. Este momentul ca Presedintele Romaniei sa fie o femeie?   sursa: soviani.com]]>

    CategoryCauze Naţionale
    Write a comment:

    Your email address will not be published.

    © 2018 Cabinet de avocatura Mihai Rapcea

    logo-footer