Odatã, o celulã din ficatul unui om a afirmat cã omul nu existã. Celelalte celule din jurul ei au fost îngrozite sã audã o asemenea blasfemie. – „Omul existã ºi cu asta am terminat!”, a spus una dintre ele supãratã, de parcã ar fi fost sfârºitul lumii. – „Acestea sunt basme din bãtrâni. Cine mai crede aºa ceva în ziua de astãzi, când avem parte de atâtea minuni ºtiinþifice… Avem medicamente, operaþii chirurgicale!”, replicã celula atee. – „Ce spui?!”, exclamã o celulã neîncrezãtoare. „Medicamente cred cã existã. Am vãzut cu ochii mei! Dar operaþii?! Aºa ceva nu mai cred…”. – „Nu vã mint! Despre operaþii am auzit de la celulele din intestin. Ba ºi o bacterie vorbea despre asta! O sã vinã vremea sã trãim veºnic, o sã ajungem pe alte organe, iar voi încã mai credeþi în poveºti…”. – „Eu”, zise una mai înþepatã, „cred cã operaþiile ºi medicamentele, dacã existã cu adevãrat aºa ceva, vin de la om. El este cel care are grijã de noi ºi vrea sã ne salveze”. – „Sunteþi niºte copii…”, zâmbi ironic celula atee. „De câte ori sã vã spun: toate acestea sunt minuni ale ºtiinþei, explicabile raþional, nu prostii. Nu vã duce capul deloc! Cum sã existe om? Ce dovezi aveþi? L-a vãzut vreodatã cineva pe om?”. – „ªi ce, mãrturia sângelui nu conteazã?”, întrebã o celulã socotitã mai înþeleaptã. „De câte ori nu am stat de vorbã cu globulele roºii, cu globulele albe… Ele vorbesc de creier, de inimã, despre niºte locuri minunate…”. – „Eeeei, globulele albe, globulele roºii! Sunt niºte visãtoare, niºte idealiste. Bãgaþi-vã minþile în cap ºi nu credeþi în poveºti de genul cã în creier ar fi mintea absolutã sau în inimã iubirea absolutã. Cum sã fie? Totul e aici ºi acum. Sunteþi niºte fricoase ºi aveþi nevoie de o putere supranaturalã care sã se gândeascã la voi. Supranaturalul nu existã, pentru cã nimeni nu l-a vãzut vreodatã”. Aºa au continuat celulele ciondãneala zile în ºir. Celula atee era tot mai supãratã pe suratele ei. Se simþea constrânsã de regulile societãþii ficatului. Voia sã fie liberã, sã îºi decidã singurã soarta. Aºa cã a început sã punã la cale un plan de a scoate credinþa ºi moralitatea religioasã fãrã sens din sufletul celulelor din jur. Voia sã facã într-o zi tot ficatul ateu. Toate celulele ºi toate organele sã fie egale între ele, în atribuþii ºi cinste. Cu multã sârguinþã, a reuºit sã converteascã destule celule. Plãnuiau chiar sã plece pe alte organe, în vizitã. Erezia aceasta a adus multã tulburare în ficat. Era mai mult decât puteau îndura celulele credincioase în om. Într-o zi, dintr-odatã, toate celulele ºi-au pierdut cunoºtinþa. Când s-au trezit, nu mai era nici urmã de celulã atee în ficat. Avusese loc o operaþie! Daniela Filioreanu – orthograffiti.ro]]>