Niște ciacre…

Eram în stația de troleu de la Universitate, când un tip la vre-o 25 de ani mă întreabă ce troleu merge spre gară. Îi răspund că 85 și că pe acela îl aștept și eu. Vine și troleul și urcăm amândoi pe ușa din spate, așezându-ne pe scaunele alea 4, față în față. Intrăm în vorbă așa, conjuctural, despre cât cred eu că va face troleul până la gară, că el are tren peste 15 minute, la care eu îi răspund că nu cred că-l prinde. Tipu îmi aruncă o de-aia că Universul conspiră pentru binele lui și că e liniștit că va prinde trenul, iar dacă nu îl va prinde, înseamnă că așa e mai bine pentru el, căci Universul îi va deschide o nouă și nebănuită oportunitate. Ca să-i arăt că facem parte din același film, i-o arunc și eu pe aia a lui von Leibniz – învățată la MISA: Traim in cea mai buna dintre lumile posibile.  Îl văd că și-o notează mintal, să o folosească și el mai târziu, și discuția curge natural către… spiritualitate. Află că după terminarea facultății, deși avea un job foarte bine plătit, a simțit ”chemarea” și a devenit… soul trainer și spiritual life coach. Mi-a enumerat cu entuziasm o serie de autori și traineri de la care a învățat secretele traineritului de guguștiuci – pe care spre rușinea mea, nu m-am obosit să-i rețin – dar cred că majoritatea aveau nume anglo-saxone (probabil americani).
Îi zic și eu ceva de yoga, el îmi zice de prana-nadi, ayahuasca și respirația holotropică și așa ajungem la gară. Acolo omul o zbughește spre tren, dar apuc să-i strig că dacă nu-l prinde totuși, mă găsește la MCDonalds, căci trenul meu pleacă abia peste 20 de minute. Se pare că a prins trenul, căci n-a apărut la Mac. Acu, stau și mă întreb, i-ar fi fost mai de folos dacă pierdea trenul (oricum, mai avea altul peste o oră, spre Brașov) și continuam discuția, sau Universul l-a ferit de o conversație care probabil că i-ar fi pus sub semnul întrebării multe din ciobulețele de sticlă adunate de el cu titlu de mărgăritare…
În fine, ceea ce mi-a rămas ca impresie artistică de pe urma fulgurantei întâlniri cu acest nou tip de căutător-spiritual de generație nouă este goana. Volatilitatea, nerăbdarea specifice unei lumi tot mai grăbite. Faci un curs de 3 zile și primești diplomă de soul-trainer. Mai faci un curs de reiki și unul de prana-nadi de câte 10 zile maxim (împreună) și îți permiți să vorbești de sus despre yoga tibetană, ca și cum ai știi deja cu ce se mănâncă, doar pentru că tu ai pe perete acasă, miraculoasa diplomă de absolvire a cursului, care îți înlătură orice dubii că nu ai știi despre ce e vorba.
Generația mea, aia care a deschis ochii spre spiritualitate în 1990 avea foame de cunoaștere. O foame care nu s-a ostoit nici acum – la unii. Iar cunoașterea provenea pe atunci din cărți, iar pentru cărți aveai nevoie de răbdare, să le cauți, să le citești.
Astăzi, vine câte un nene care pretinde că le știe pe toate iar pentru o sumă de bani îți face rezumatul, pentru că tu nu ai timpul să citești, să intri în subiect singur. Și în 3 zile de curs intensiv (de obicei vineri-sâmbătă-duminică), respectivul trainer ”de renume internațional” îți face capul mare, după care pleacă mai departe, grăbit să-i învețe și pe alții – contracost firește – despre secretele artei sale.
Nici un tânăr pare să mai vrea să se așeze la picioarele unui maestru de pe o linie spirituală tradițională, unde cunoașterea se dezvăluie gradat, pe măsura practicii, seriozității și experimentării, celor ce rezistă pe Cale.
Cât despre cei ce au început practici spirituale de tot felul urmând pseudo-maeștri care au învățat la rândul lor ”tainele” respectivelor practici din cărți, nici la ei lucrurile nu stau mai bine.
Să îți imaginezi, după 25 de ani de ”yoga” că chakrele (cele 7) sunt ca un fel de lotuși sau farfurioare energetice plasate așa, la suprafața corpului, pe linia mediană a acestuia, în diverse culori – și să le vizualizezi ca atare – arată că ”yoga” respectivilor provine din cărți de popularizare de tip new-age, care nu au dus pe nimeni, nicăieri.
Îmi și vine să râd când mă gândesc că în ”școli de yoga” gen MISA, pretins ”tantrice”, cursanții habar nu au despre sistemul energetic și continuă să își vizualizeze în mod greșit nadiuri și chakre, ducând pe coloană, ”prin shusumna”, fiorii plăcerii fizice în timp ce fac amor, crezând că sunt niscava energii rude cu misteriosul Kundalini.
Am ajuns la concluzia că poți învăța și un animal să practice continența sexuală dacă îl înveți să controleze cât de cât agitația minții și respirația în timpul sexului, dar oare la asta se rezumă ”tantra” ?!
Evident, tentația de a crede asta este mare, căci în sinea noastră ne dorim să credem că lucrurile sunt atât de simple și mai ales, atât de facile.
La modul fundamental, yoghinii de la MISA nu sunt cu nimic diferiți de hăbăucii de la Sahaja Yoga care credeau că primesc eliberarea de la Shri Mataji Nirmala Devi prin intermediul fiorilor răcoroși pe care îi simțeau în palme când se rugau la ea. Pentru că sunt încă în România, la 25 de ani de la apariția Sahaja yoga pe plaiurile noastre, urmași fideli ai corpolentei ”yoghine” (care între timp a cam și murit), care perseverează în practicile lor de ”înnodat” Kundaliniul cu mânuțele, la fel cum peste 25 de ani vor mai fi probabil în România practicanți perseverenți ai magistrului gregorian Bivolaru care vor continua să ”sublimeze” cu un strâns din noadă, în timpul partidelor de ”amor transfigurator extatic”, sperma transformată în energie spirituală, în micile lor mitocondrii.
M-am întrebat mereu de ce Gregorian Bivolaru nu a căutat să învețe practicile sexuale de la adevărații maeștrii care încă mai există și culmea, mai și predau aceste practici  (in cadru restrans, e adevarat) – inclusiv occidentalilor ?! Răspunsul l-am primit – indirect – aflând ce pregătire inițială presupun ele. Însă ajuns aici, mai bine tac, căci am spus deja suficient. Cei curioși și mai ales dornici să învețe și să practice adevăratele practici tantrice, tradiționale, o pot face urmând maeștrii tradiționali care au început să predea și în Europa. Însă pentru asta, trebuie să te desparți fără regrete de trecut, să ai tăria să recunoști că te-ai auto-amăgit un număr de ani. Apoi, trebuie să ai puterea și entuziasmul de a o lua de la capăt.

Feminism pe facebook

 Pe facebook se întâmplă multe chestii. Fiecare vrea ceva acolo. Unii intră să vadă ce mai fac alții, pe unde s-au mai plimbat, ce au mai mâncat, etc. Alții intră la agățat. Alții promovează evenimente, mici sau mari afaceri, cursuri și concursuri de tot felul. Așa se face că am cam început să le dau cu flit celor care își imaginează că nu am altă treabă decât să le dau like la nu știu ce concurs radio de câștigat tricouri moca, sau la de-aștia care își promovează marfa. Cum e și cazul tipei de mai jos

femeia fantastica

 Și e trist să vezi pe unii cum încearcă să importe brand feminist de peste hotare, în povești stereotipe cu ”stalking” și ”sexual harassment” când de fapt NOI suntem cei ce avem cu adevărat de oferit povești necunoscute occidentalilor cu babe violate în județul Vaslui, violuri la discotecă și neveste bătute la ceas de seară.
 Oricum, ideea de a strânge ”relatări” de genul acesta mi se pare la fel de morbidă ca o colecție de tăieturi din ziare cu articole despre femei batute, găsite în casa unui violator în serie. La ce dracu folosesc și cui ? O să spuneți că sunt publicate să sensibilizeze bărbații ? Aștept mărturia unui singur bărbat (homalăii nu se pun !) care să spună că a citit cartea aia, iar chestia asta l-a oprit să-și mai bată femeia.
 După copertă, clar ea este destinată femeilor, cu un mesaj gen – emanciparea fă ! nu te mai lăsa învinețită de bărbat, cucerește-ți drepturile și libertatea. Număai că la noi, genul acesta de mesaj nu prinde și nu va prinde niciodată. Știu o grămadă de muieri trecute de 35 de ani, disperate să aibă și ele o relație și care, vorba unui amic, ”s-ar fute și cu un câine mort”. Așa că, vorba moldovencelor, dacă te bate, înseamnă că s-a întors acasă și n-a rămas la aialaltă, deci trebuie să te bucuri. Sau poate că e doar un cretin, bețiv sau idiot care nu te merită – și atunci mai bine îl părăsești și cauți altul.
Acu, să nu înțelegeți greșit, nu sunt adeptul bătutului la femeie. Dar oricum nu mă prea atinge ce veți crede despre mine. Deja am fost făcut ”yoghin rătăcit”, ”mason”, ”securist”, ”trădător”, o etichetă în plus nu mai contează.
În final însă, cred că femeilor bătute le face mult mai bine învățătura ce poate fi trasă din următorul banc decât cartea aia de mai sus.
Cică o femeie batuta rau se duce la doctor.
Doctorul:
-Ce s-a intamplat ?
-Nu stiu ce sa ma mai fac. De fiecare data cand sotul meu vine acasa baut, ma bate de ma rupe.
-Am un leac foarte bun pentru asta. Cand sotul tau vine acasa baut, tu imediat iei o cana de ceai de musetel si faci gargara si tot faci gargara.
Doua saptamani mai tarziu, femeia, aratand proaspata si renascuta, se intoarce la doctor.
-A fost o idee stralucita. De fiecare data cand sotul meu venea acasa baut, eu faceam doar gargara cu ceai de musetel, si el nici macar o data nu m-a atins.
-Vezi daca-ti tii gura ?

Justiția – ieri și azi

Anii `50, București, Calea Victoriei. Scrâșnet de frâne, o Volga neagră oprește la trotuar, din ea sar sprinten trei indivizi sobri, în geci de piele neagră, care înhață un cetățean îmbrăcat la costum, cu pălărie, îl bulucesc în mașină între ei, iar mașina demarează în trombă.
Lumea din jur, panicată pentru o clipă, își vede de drum un minut mai târziu, ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic, dornică să uite să uite scena de coșmar.
În vremea asta, o soție oarecare, așteaptă un soț oarecare cu masa pregătită. Mâncarea se răcește, soția devine neliniștită. Dă câteva telefoane, nimeni nu știe nimic, iar seara se lasă apăsătoare.
Nimic deosebit. A mai dispărut un cetățean al bravei și victorioasei Republici Populare Române, ca atâția mulți alții. Ridicat de pe stradă, sau de acasă, ca și cum un vultur s-a prăbușit din înălțimi pe pământ, pentru o clipă, peste victima-i inocentă și neștiutoare, dispărând apoi cu prada în gheare.
În vremea asta…
În vremea asta, cetățeanul nostru, fără nume sau alte detalii personale, care oricum nu interesează pe nimeni și cu atât mai mult povestea noastră, șade înghesuit pe bancheta din spate a Volgăi, între doi dintre cerberii săi. Aceștia, impasibili, refuză orice dialog, nu îi oferă nici un fel de detalii despre destinația sau motivul reținerii.
Mașina intră vijelios în curtea unei clădiri, iar cetățeanul este predat altor indivizi care îl introduc într-o cameră mică și întunecoasă. Ușa se închide în urma cetățeanului cu sunet de zăvor tras. În cameră se află două scaune, un birou și o lampă. Cetățeanul simte că îi fuge pământul de sub picioare. Prea agitat să se așeze, măsoară în lung și în lat încăperea. După jumătate de oră de așteptare, își pierde răbdarea. Bate în ușă, încearcă clanța ușii. Închisă. Demoralizat, se lasă în final pe un scaun.
După 4 ore, ușa se deschide și 2 indivizi întră în încăpere. Unul rămâne lângă ușă, celălalt se așează în fața cetățeanului, la birou. Lampa îi bate în ochi cetățeanului, care nu vede prea bine chipul interlocutorului său. Cu voce tremurândă, cere un pahar de apă. Cererea sa este ignorată. Cu un gest tacticos, individul așezat la masă scoate dintr-o mapă o coală albă de hârtie și un stilou, pe care le depune în fața cetățeanului, pe masă și îi adresează un singur cuvânt, poruncitor:
- SCRIE !
- Ce să scriu !?
- SCRIE !
- Despre ce ?
- Las că știi tu ! – îi răspunde individul, care deja se îndreaptă către ușă, cu colegul său.
- Ne întoarcem peste jumătate de oră. Dacă vrei să îți mai vezi familia, scrie tot, nu ne ascunde nimic. Știm deja totul. Ceilalți au mărturisit. Dacă mai ai nevoie de încă o coală de hârtie, bate în ușă și ti se va aduce – îi mai aruncă peste umăr individul, înainte să iasă pe ușă.
Nimic nu este mai eficient în anchetă decât așteptarea, frământarea, întrebările fără răspuns, urmate de examenul de conștiință propriu, în fața colii albe de hârtie, gata să-ți primească confesiunea.
 
Stop cadru !
 
În acest moment, rog cititorul să își imagineze chipul cetățeanului respectiv. Perplexitate, stupefacție, șoc, uluire ? Sau revoltă, furie, urmate de groază ?
Astăzi, în 2015, vă pot spune că ”cetățenii europeni” ai României au parte cam de aceleași tratamente, doar că abuzul este frumos înfășat în ”drepturi”, căci marmota carpatină a învățat între timp să învelească în staniolul european ciocolata Justiției…

In Memoriam – Philip Marlowe

Vă mai amintiți (cei care ați prins vremurile acelea) emisiunile de noapte de la bulgari, la care trăgeam cu ochiul înainte de 1989 ? Despre cum așteptam vineri seara, la ora 12 noaptea, să înceapă ”Studio X” cu serialele acelea polițiste americane ? Un mare impact asupra mea a avut în acea vreme – în care pe TVR aveai doar 2 ore de program – serialul ” Philip Marlowe, private eye ” cu cele două serii (cea alb negru din 1959, și cea color, din 1986). Atmosfera aceea de mister, cu bărbați frumoși și femei rafinate era o noutate absolută pentru România acelor vremuri.

Cred că a fost unul dintre puținele seriale ale vremii care nu era dublat în bolovănoasa limbă bulgară, astfel că puteam savura pe deplin aerul de libertate americană, cu pistoale și mașini mari.

Probabil că acest serial, dar și alte filme văzute în aceeași perioadă – cum ar fi ”Șoimul maltez” au catalizat în mine un fel de a fi, o anumită atitudine masculină, poate chiar o formă de mentalizare inconștientă… Cert este că, după 30 de ani de la acele filme, mă regăsesc în propria mea poveste, propriul roman polițist în care îmi joc rolul de avocat ”detectiv de suflete”, ce seamănă izbitor cu povestea lui Marlowe.
Până și biroul meu este un fel de cameră strâmtă, organizată în stilul din film, diferă doar faptul că nu am ușa cu geamuri pe care scrie numele meu, în rest… nici o diferență.
Uneori, zilele îmi încep ca un episod din Marlowe. O damă disperată, dar frumoasă și elegant îmbrăcată, îmi bate la ușă. O primesc cu acea atitudine masculină din film, de control, reținută și totuși lejeră, ce denotă forță. Evident, e vorba despre soț, iar femeia caută protecție, ajutor, soluții la problema cu soțul. Nu, nu-mi aprind o țigară, dar mă lățesc confortabil pe scaunul de birou, punând întrebări abile, intrând în problemă, în intimitatea vieții clientei.

Pe fondul minții mele, vocea lui Marlowe, partea de detectiv a personalității mele, își spune monologul, concluziile exact ca în film, în timp ce eu trec la treabă, acționând investigând, cercetând la arhive, autorități, etc.
Inclusiv partea cu statul la birou cu picioarele pe el, am moștenit-o inconștient tot din aceste filme, iar treaba asta îmi dă o anumită stare de relaxare, un je m’en fiche dobândit din acele vremuri.
Este felul meu de a face avocatură, căutând adevărul, urmărind povestea, luptând pentru dreptate – atunci când ea este de partea clientului – și refuzând cazuri atunci când intuiția îmi spune să o fac.

Marlowe

Non-evenimente pentru imbecili. Astăzi, un nou non-eveniment: No Pants Subway Ride

Periodic, ne trezim acroșați în trena câte unui ”eveniment” planetar, galactic sau, mă rog – internațional, în care oamenii sunt invitați să adere la tot felul de inițiative mai mult sau mai puțin stupide și lipsite de sens.

Spre exemplu, pe 29 martie în fiecare an se serbează ”Ora Pământului” și suntem îndemnați cu toții să stingem luminile de la ora 20 pentru a ”lupta” împotriva ”încălzirii globale”, fenomen de a cărui existență mass-media nu a reușit încă să mă convingă, ba dimpotrivă, sunt tot mai multe semne că povestea ”încălzirii globale” este doar o gogoriță de pe urmă cărora unii câștigă miliarde de euro (vezi afacerea ”certificatelor verzi”, taxele pe mediu, etc.). Eu oricum nu sting lumina pe 29 martie, căci consider că ne-a stins-o Ceaușescu destul înainte de 89 astfel că românii au un avans de 100 de ani de lumini stinse – înainte de acum încolo !

Mă mai amuză când văd cum americanii organizează la noi în fiecare 4 iulie Ziua Americii (Thanksgiving Day), nu doar în cadrul ambasadei SUA – cum ar fi normal, dar și pe niște zone publice (parcul de la Piața Presei Libere), unde companiile cu capital american din România își aduc angajații români și le oferă un surogat de ”american dream” constând în concerte de muzică… românească, cu pălării de cowboy, hotdogi și bere autohtonă.

Am primit și eu astfel de invitații, m-am dus de vre-o două ori din curiozitate iar apoi am răspuns ”americanului” care m-a invitat că mă voi mai duce la o astfel de ”sărbătoare” atunci când or sărbători și ei, americanii, la ei pe continent, ceva local de pe la noi, cum ar fi Ziua Internațională a Mării Negre, care nici măcar nu pică vara (ca să avem motiv de sărbătoare) ci taman pe 31 octombrie, când e mai friguleț pe litoral.

În rest, românii cu ștaif, mai ales cei trăiți un pic pe-afară își pun la piept tot felul de cocarde de ziua internațională a cancerului de col uterin sau de sân (nu mai știu exact) și mai fac tot felul de chestii cu diverse ocazii (ex. beau bere de Octoberfest care la noi pică de câte 10 ori pe an în București – depinde de câte ori primește autorizație târgul de bere).

Toate astea pot să le înțeleg oarecum. Au un scop, au un sens, pornesc de la o idee, tind sa sensibilizeze opinia publică, atenția oamenilor față de o temă, un subiect. Însă căcatul pe care îl descriu mai jos, o premieră în România, mi se pare un non-eveniment, cu un non-scop, adică un non-sens în toată puterea cuvântului.

E vorba de evenimentul ”internațional” No Pants Subway Ride – pe românește ”fără pantaloni la metrou”. În ce constă ”happeningul” – ne spun cei de la HotNews care probabil că și-au luat niște bani frumoși pentru promovarea acestui căcat.

image-2015-01-7-19034581-41-no-pants-day

 

Citez:

no pants hotnews

Voi v-ați duce să vă plimbați cu metroul aiurea, doar cu chiloții pe voi !? Eu cu siguranță, NU ! nu văd sensul, și nici diferența între a merge cu metroul doar în chiloți, sau cu un căcat fixat pe cap cu un batic. Poți să motivezi toată povestea cu etern sforăitoarele cuvinte ”a fi altfel”, ”neconvențional”, ”șocant” !? Din punctul meu de vedere, cretinul care a avut ideea asta are nevoie de un psiholog, căci este un voyeurist refulat, aflat în fază de negare, care ar trebui să se trateze, eventual cu niște șuturi în cur.

Și ce e mai nasol e faptul că se găsesc mereu câțiva cretini care să urmeze ca maimuțele, ”trendul” pe motiv că e ”cool” :(

1 2 3 4 879