COINCIDENTA? 14 mai 1948 – infiintarea statului Israel. 14 mai 1948 – 10 000 de arestari in Romania

1)    Conform http://ro.wikipedia.org/wiki/Israel În urma adoptării planului de împărțire a Palestinei din 1947 al Organizației Națiunilor Unite, pe data de 14 mai 1948, odată cu expirarea Mandatului britanic pentru PalestinaDavid Ben-Gurion, președintele Organizației Sioniste și al Agenției Evreiești pentru Palestina, a proclamat independența Statului Israel în cadrul liniilor de împărțire teritorială cuprinse în decizia ONU[11][12].

2)    Miscarea legionara a fost unica pe mapamond, indiferent cat s-ar stradui marionetele sa puna un semn egal intre aceasta si nazism sau fascism.

3)    Parintele Justin Parvu vorbea despre 10 000 arestari in noaptea de 14 – 15 mai 1948

Parintele amintea de evreul Davidovici. De evreii Teohari Georgescu si Ana Pauker citim in articolul Prigoana împotriva tinerilor legionari:

In noaptea de 14/15 mai 1948 au avut loc masive arestări ale unor membri aparținând Mișcării Legionare ori Frățiilor de Cruce. Această acțiune de amploare s-a desfășurat pe tot cu­prinsul țării. Ea s-a derulat concomitent în marile orașe, la ora stabilită. Factorul surpriză a făcut ca mulți legionari să nu se poată ascunde la rude sau prieteni. Martor al drama­ticelor evenimente, fostul deținut politic Traian Popescu susține, după aproape șase decenii, într-o discuție cu Gabriel Stănescu, că numeroasele arestări s-au făcut potrivit unui plan dinainte stabilit, conform Ordinului nr. 5 al lui Teohari Georgescu din 13 mai 1948. Organele de ordine și Siguranța au întocmit din vreme tabele nominale cu persoanele care trebuiau să fie reținute în acea nouă „noapte comunistă a Sfântului Bartolomeu”. Potrivit aceluiași, „s-au alcătuit echipe speciale formate din trei persoane. Șeful echipei era de regulă agent al Siguranței Statului, organism încă în func­țiune. El a primit un plic închis conținând adresele celor care urmau să fie arestați, dar nu avea voie să-l deschidă înainte de plecare”.

La rândul său, părintele Gheorghe Calciu, la vremea aceea student la Medicină, notează în niște însemnări con­fiscate de Securitate că „arestările au început în ziua de 15 mai. Era o acțiune masivă, spectaculoasă, desfășurată pe în­treaga țară și după un plan minuțios stabilit. Teohari Georgescu, ministrul de Interne și Ana Pauker și-au calculat lovi­tura cu sânge rece. Securitatea [Siguranța - n. n.] întocmise vreme de peste trei ani dosarele tuturor grupărilor care pro­liferau în țară și al tuturor indivizilor periculoși [...] Comu­niștii, care fuseseră o simplă fracțiune a Internaționalei co­muniste, suplineau lipsa totală de popularitate prin forță și violență. Nici nu exista altă cale [...]. Teohari Georgescu și consilierii lui s-au servit de vechea poliție, care deținea și informațiile despre Mișcarea Legionară, dar și unele date compromițătoare despre membrii Partidului Comunist, date care puteau fi folosite la nevoie împotriva oricui”.

Comuniștii au utilizat și Siguranța Statului. Membrii ei, dar și polițiștii, respectiv jandarmii în mare parte, au dovedit în acei ani tulburi exces de zel în favoarea noilor autorități prosovietice, în speranța menținerii lor pe posturile deținute și înainte de 6 martie 1945. Când și-au format ca­drele necesare proprii, comuniștii români nu numai că i-au alungat din posturile respective, dar i-au aruncat, după pro­cese sumare, în închisori și lagăre.

Dumitru Bacu susține în excelenta sa lucrare dedicată „fenomenului Pitești” că „organele de ordine publică au reți­nut o mie de studenți din centre universitare – București, Iași și Cluj”.

În schimb, un alt deținut politic, Grigore Dumitrescu, considera într-o carte publicată la Munchen în limba româ­nă, acum mai bine de trei decenii, că avem de a face cu cinci mii de tineri studenți arestați. Părintele Gheorghe Calciu – Dumitreasa, care a trăit acele momente cumplite, susține în­tr-o discuție amplă cu Monahul Moise de la Mănăstirea Oașa, că atunci, în mai 1948, „au fost peste zece mii de arestați”.

La rândul său, tânărul avocat buzoian Nicolae (Nicu) Păun afirmă în memoriile sale, publicate după aproape cinci decenii, că „în noaptea de 14/15 mai 1948, în toată țara s-au făcut masive arestări. Duba neagră, devenită celebră, funcți­ona fară întrerupere în cursul nopții, după procedee necu­noscute până atunci. Sunt informații că în Buzău fuseseră arestate cam 60-70 de persoane din toate categoriile sociale: muncitori, țărani, intelectuali’.

Un alt martor al acestor evenimente dramatice, Cornel Drăgoi, notează în însemnările sale, tipărite după decembrie 1989, că noaptea respectivă a fost „cea mai celebră a Se­curități!, când au arestat pe toți elevii și studenții care erau în evidența lor ca legionari [...]. în satul Olaru [lângă Călărași - n. n.], unde mă găseam, erau douăzeci și patru. Într-o noapte i-au luat pe toți”.

Aflat și el printre miile de reținuți, scriitorul și eseistul Dan Lucinescu descrie în cartea sa de rememorări aceste clipe de coșmar astfel: „Tot ce a fost frumos și nobil a fost călcat în picioarele hâde de cel mai monstruos fenomen al istoriei comunismului bolșevic. Pericolul morții întinse aripa neagră asupra miilor de tineri care erau legați de tradițiile poporului”.

Nu peste multă vreme va începe procesul de reeducare a tinerilor arestați și azvârliți în Gulagul românesc.

(Constantin I. Stan – Crucea reeducării)

sursa: saccsiv.wordpress.com

Chestii frapante din legislația română

Una dintre obligațiile pe care le are un avocat bun, este aceea de a se informa permanent cu privire la legislația din domeniile în care își desfășoară activitatea, mai ales în ceea ce privește la noutățile legislative (modificările survenite).

Unele dintre prevederile întâlnite sunt interesante și te pun pe gânduri cu privire armătura de interese subterane pe care se fundamentează țărișoara noastră.

Spre exemplu, știați că există o lege cu nr. 103/1992 privind dreptul exclusiv al cultelor religioase pentru producerea obiectelor de cult ?! 

Pentru că legea are doar 4 articole mari și late, o să o redau în întregime (sper să nu mă dea în judecată Biserica pentru drepturi de autor :))

 ART. 1:
Biserica Ortodoxa Romana si celelalte culte religioase au, in exclusivitate, dreptul de producere si valorificare a obiectelor si vesmintelor de cult, precum si de tiparire a cartilor de cult, a celor teologice sau cu continut bisericesc, necesare practicarii cultului. 
Prin obiecte de cult, in sensul prezentei legi, se inteleg vasele liturgice, icoanele metalice sau litografiate, crucile, crucifixele, mobilierul bisericesc , cruciulitele si medalioanele cu imagini religioase specifice cultului, obiectele de colportaj religios si altele asemenea. Se asimileaza obiectelor de cult si calendarele religioase, precum si produsele necesare exercitarii activitatii de cult, cum ar fi tamiia si luminarile, cu exceptia celor decorative si a celor pentru nunti si botezuri. 
Prin vesminte de cult, in sensul prezentei legi se inteleg si stofele si broderiile specifice, necesare realizarii vesmintelor respective. 
De asemenea, se asimileaza obiectelor de cult tipariturile de cult, manualele si cursurile teologice necesare desfasurarii activitatii din institutiile de invatamint religios ale cultului respectiv. 

ART. 2 
Producerea sau valorificarea bunurilor prevazute la art. 1 de catre alte persoane, fizice sau juridice, decit cultele religioase se poate face numai cu autorizarea lor prealabila, data in conditiile stabilite de catre fiecare cult in considerarea propriei sale exclusivitati. 

ART. 3 
Ilustratele, pliantele, albumele de arta si filmele prezentind lacasuri de cult sau obiecte de arta bisericeasca, cu exceptia celor care fac parte din patrimoniul cultural national, se pot realiza numai cu acordul cultului respectiv. 

ART. 4 
Incalcarea prevederilor art. 1 constituie contraventie, daca fapta, potrivit legii, nu este infractiune si se sanctioneaza cu amenda de la 100.000 lei la 
500.000 lei. 
Contraventia se constata si amenda se aplica de catre organele de politie, primarii sau organele de control ale Ministerului Economiei si Finantelor. 

ART. 5 
Producerea si valorificarea obiectelor si produselor necesare activitatii de cult prevazute la art. 1 sint scutite de la impozitare. 

E drept, între timp (abia pe undeva prin 2002 !), s-a abrogat articolul privind scutirea de impozit, însă oricum, mi se pare foarte tare să ai drept de monopol ABSOLUT asupra a tot ce înseamnă obiecte de cult ! Vă dați seama ?! Dacă MISA se înregistra ca și cult oficial în România, își putea proteja cursurile de yoga, agendele swara, yantrele, mantrele, tantrele și toate inițierile ultra-secrete cu legea de mai sus ! Tare, nu ?! Hai că le-am dat idei ! :)

Ce m-a mai frapat a fost o “rafală” de mici decrete individuale ale Președintelui României, (de la  366 la 379) toate emise la data de 10 aprilie 2014, privind eliberarea din funcție a unui număr de 14 procurori și numirea acestora în funcția de judecători. Nu dau nume, că nu e cazul, însă nu trebuie să ne mai mire calitatea actului de justiție înfăptuit de procurorii transformați în judecători, care au ajuns să constituie o pondere importantă din totalul judecătorilor români. Practic, s-a ajuns ca numărul judecătorilor de carieră, care și-au început activitatea direct ca judecători, să fie din ce în ce mai mic, fapt ce spune multe despre “dictatura legii” ce se face din ce în ce mai tare simțită în Justiția Română.

Dintre toate profesiile, după cea de polițist, profesia de acuzator public – anchetator (procuror) deformează cel mai mult caracterul individului. Acest lucru are un impact semnificativ asupra capacității judecătorului ce provine din activitatea de procuror, de a analiza detașat, obiectiv i imparțial un dosar – în special când vine vorba de dosarele penale, unde prezumția de nevinovăție este o chestie de care a auzit toată lumea prin justiția română, dar pe care nu prea a mai văzut-o nimeni în ultima vreme (la fel ca și pe inorogul meu).

Apoi mi-a mai sărit în ochi legea nr. 38/2014, al cărei articol unic dispune modificarea OUG 3/2011 privind interzicerea achizitionarii de la persoane fizice a metalelor feroase si neferoase si a aliajelor acestora utilizate in activitatea feroviara:

Art. 1
(1) Se interzice achizitionarea de la persoane fizice a metalelor feroase si neferoase si a aliajelor acestora utilizate in activitatea feroviara, rutiera, aeriana, maritima si fluviala, de transport cu metroul, de transport public si electric de suprafata, de irigatii si desecari, in infrastructura pentru furnizarea utilitatilor de energie electrica, apa-canal, gaze si termoficare, in infrastructura aferenta operatiunilor de extractie, prelucrare, distributie, transport si comercializare a gazelor naturale, a petrolului si a produselor petroliere, precum si in semnalizarea si dirijarea circulatiei pe drumurile publice, de tipul sinelor, pieselor aparatelor de cale, materialului marunt de cale, contrasinelor, ecliselor, partilor componente ale instalatiilor de siguranta circulatiei, cablurilor de semnalizare si telecomunicatii, componentelor instalatiilor de electrificare, componentelor materialului rulant, instalatiilor de semnalizare si dirijare a circulatiei, semnelor de circulatie, semafoarelor, capacelor caminelor de vizitare sau partilor componente si altele asemenea, parazapezilor sau partilor componente ale unor constructii metalice destinate pentru protectia impotriva viscolului, avalanselor, inundatiilor sau altor calamitati, a caror lipsa produce sau poate produce evenimente sau accidente cu victime omenesti.“ 

Băi oameni buni, voi vă dați seama ?! Începând cu 1990 s-a furat tot ceea ce s-a putut fura: instalațiile de irigații erau tăiate la bomfaier și duse la fier vechi. Cabluri, structuri metalice de tot felul, fabrici întregi demontate și vândute la bucată. Jaf național. Și când s-a cam terminat tot ceea ce era de furat în materie de feroase și neferoase, guvernul cel grijuliu își amintește să interzică, după 20 de ani de jaf sistematic, achizițiile de fier vechi ce provine din utilitățile menționate mai sus  în centrele de colectare, de la persoanele fizice.

Să le spună cineva chestia asta și țiganilor din Sintești, în rândul cărora sunt unii care și-au făcut topitorii clandestine de cupru, branșate direct (și ilegal, evident !) la stâlpii de înaltă tensiune, la 380 de volți (trifazic). Cică le scade tensiunea la 3 sate în jur când bagă ăștia la topit cablurile furate de la CFR, că așa i-au și prins.

Aștept cu interes să apară aceleași restricții și în domeniul defrișărilor forestiere, sau al importurilor de tot felul. Ceva de genul, ai tăiat un copac în mod ilegal, îți tăiem și noi o mână. Iar la toți chinezii, turcii și arăbeții care fac pe aici firme fantomă și dau tunuri cu importuri, le-aș impune să depună garanții minime de 100.000 euro, dacă vor să facă afaceri în România.

Oare cer prea mult ?

 

Sunt un fir de iarbă

Zac leneș, pe bancă în grădină. Nu fac nimic. Mă uit la iarbă, la copaci, încercând să îmi încetinesc percepția, să devin și eu un fir de iarbă, printre altele. Respirația mi se domolește, devine aproape imperceptibilă, timpul devine vâscos și brusc sunt prins în bula de chihlimbar a încremenirii scurgerii vremii. Și VĂD iarba cum crește, văd seva dulce-amăruie a nucului, cum este împinsă în contra gravitației, prin pulsații lungi, către ramuri, către muguri. Simt energia vibrândă a Vieții, emanând într-un ocean continuu de la Soare, cum împinge în sus, spre înălțimi, seva în plante, în copaci. Mă înfior, descoperind în mine însumi seva vieții clocotindu-mi în gonade, acumulându-se ca un torent, sub presiunea luminii soarelui. Viață pulsând, viață clocotind pretutindeni, sub imboldul frenetic al Soarelui, sursa noastră de viață. Îndemnul nerostit al Energiei: crește, ridică-te spre înalt, dezvoltă-te, perpetuează-te. Și atunci, o întrebare îmi răsare spontan: cum poate exista Moartea, când există atâta VIAȚĂ ?! Unde se ascunde moartea, când totul crește și se dezvoltă vibrant, către Soare ?

2014-04-20 14.00.34

Și astfel mi s-a revelat în toată splendoarea lui, secretul tinereții veșnice, al învingerii Morții. Atâta timp cât ești deschis către Viață, viața clocotește în tine, în ritumurile ei. Renaștem și înflorim primăvara, și ne bucurăm de plenitudinea verii, ne dăruim Lumii roadele bogate ale existenței noastre plenare toamna, și “murim” în iarnă, pentru a renaște mai puternici, mai efervescenți, în primăvara următoare. Ține doar de noi să ne cunoaștem și să ne păstrăm în adevărata vârstă pe care o avem. Momentan, cresc odată cu iarba.

Saga Bucovina

Mă aflu din nou în satul Ciprian Porumbescu, la bunica Sabinei. Ziua de ieri a fost o zi teribilă, din toate punctele de vedere. Proces în zi de vineri, cu arestați, care s-a întins până pe la 5 dupăamiaza. Apoi plecarea spre ținuturile Bucovinei, cu anevoioasa ieșire din București, pe o ploaie mocănească. Îmbulzeală, mașini bară la bară, oameni nervoși și imprudenți. Am ocolit cât am putut ieșirea din Colentina, lăsându-i pe moldovenii proaspăt îmbucureștenizați să se “bucure” de “binefacerile” aglomerării urbane – pe arterele rutiere centrale, cunoscute de toți. Veteranii capitalei cunosc scurtăturile lungi, traseele ocolitoare mai înguste dar mai libere, “căile regale” de scăpare din orașul sufocat de provincialii dornici să se întoarcă TOȚI DEODATĂ ! la chemarea pascală și tânguitoare a mielului sacrificat cu renumita “pioșenie” creștinească.

La faza asta, recunosc că mi-a plăcut mesajul pascal al Papei Francisc, care este revoluționar și modernist în multe privințe, și care anul acesta a avut curajul șocant să îndemne creștinii să lase mieii în pace, că nu e vina lor că a venit Paștele ! Total de acord ! Respectele mele, Papi !

Am ieșit din București pe linia de centură, crezând că am scăpat. Da de unde ! Accident între doi moldoveni, după Afumați. Încă o oră de mers ca melcul, cale de doar doi kilometri. I-am înjurat printre dinți, de mamă, pe cei doi vajnici vulturi ai șoselelor patriei, care și-au frânt gâturile în zborul lor către cuibul părintesc, și am ajuns cu greu, la Buzău, unde am oprit să mâncăm. Un ospătar tinerel și grăbit ne ia comanda cu o ureche, distrat. Comand zacuscă, fasole făcăluită și niște ciuperci trase în unt, în buna tradiție lacto-ovo-vegetariană. Evident, omul îmi aduce ciuperci semi-fripte pe grătar, fără unt, că doar e post, nu-i așa !? Chestia mă indispune mai mult decât ar trebui, și atac ciulamaua de ciuperci și mămăliguță a nevesti-mii, curmând conflictele interioare cu o Stella fără alcool. Ne așternem din nou la drum. Ploaia ne-a însoțit, umedă și rece pe tot parcursul călătoriei, ca o pedeapsă pentru lipsa de astâmăr care ne-a împins la drum. Încep să regret Bucureștiul tihnit, acum pustiu, liber de hoardele de provinciali repatriați, care probabil că acum zac la taifas cu rubedeniile, după o masă bogată, în vreme ce eu înnot prin ploaie, spre o destinație aflată la 400 de kilometri distanță.

Conduc încet, cu dinții strânși, nepăsător la flashurile țărănoilor grăbiți, care s-au urcat la volan cu convingerea fermă că le-a luat mămica lor șosea numai pentru ei. Spre deosebire de ei, eu știu ce înseamnă acvaplanare, știu ce surprize neplăcute îți poate oferi o curbă înclinată, unde s-a strâns apa băltită pe șosea. La peste 90 de km la oră, te duci ca pe sanie, indiferent de cât de bune sunt cauciucurile. Importantă e viteza și greutatea mașinii. La peste 90, cu o mașină de până într-o tonă, nu merită să te riști. Cele mai negre temeri mi se adeveresc. Depășesc cel puțin 10 imprudenți ieșiți în decor, care vor avea ocupații mult mai interesante decât Sărbătoarea Paștelui – în zilele următoare (mă refer la spitalizări, declarații la poliție, constatări cu asiguratorii, etc.).

Iar Dumnezeul șoselelor apasă pedala încercărilor până la fund. După Focșani, ploaie cu ceață. Și gropi (că au primar destoinic în zonă!). Ceva îmi spune că aș fi mai în siguranță dacă aș lua-o direct pe câmp, după busolă. În fine, depășim momentul și porțiunea. Bacăul ne așteaptă mohorât, fără țipenie de om. Extenuat, o las pe nevastă-mea să conducă porțiunea luminată de șosea pe drumul spre Roman, și ațipesc instantaneu pe scaunul din dreapta, preț de 20 de minute. Mă trezește vocea soacră-mii din spate, că ei i se pare că bate o roată. Evident, nu bate nimic, dar a reușit să mă trezească. Urc din nou la volan, cu forțe proaspete și dau pedală. Traversăm în trombă Romanul, depășim giratoriul cu Iași-ul și ne avântăm neabătut, spre inima Bucovinei. Ploaie și iar ploaie. Mă întreb dacă voi mai vedea vreodată soarele, mă întreb de unde atâta risipă de apă. Gândul îmi zboară spre filmul Noe, spre profeții apocaliptice cu inundații, imaginația îmi brodează pe ecranul minții scene aevea, cu șosele și sate acoperite de ape. Încerc să îmi imaginez cum ar fi cutare sau cutare zonă prin care trecem, înnecată de ploaia care nu se mai oprește. Cum ar fi dacă pământul, bunul nostru pământ, s-ar sătura brusc de-atâta apă și ar refuza să o mai absoarbă ? Ce ar mai inventa oamenii ? Oare am îngheța-o cu aruncătoare de frig portabile, tăind și depozitând gheața în depozite imense ?

Trecem prin Cornul Luncii, un sat-comună interminabil, într-un decor gargantuesc, suprarealist, în care monotonia drumului șerpuitor este întreruptă doar de porțile și casele gigantice, ce nu mai au nimic în comun cu tradiționalismul zonei. Comună a rămas probabil doar “fala”, transformată în megalomanie, a țăranilor întorși din străinătate cu teșchereaua plină de euroi, și puși pe construit. Vezi la tot pasul “porți” – vag maramureșene, adevărate arcuri de triumf înalte de 7 metri, îmbrăcate în tablă inoxidabilă, care îți creează strania impresie că respectivul proprietar al coșmeliei ascunde prin poiată vre-un Boeing 747 cu care iese pe poartă în zi de sărbătoare, pe ulița satului.

Casele și-au pierdut și ele înfățișarea tradițională, cu pridvorul românesc pe stâlpi, cu intrarea centrală. Vezi acum la tot pasul adevărate palate și vile ce reflectă prin arhitectura lor, zona de unde s-au întors acasă pălmașii români. Într-o curte vezi o vilișoară în stil spaniol, mediteranean, cu terase largi în loc de clasicul acoperiș în șarpantă, semn că proprietarul a muncit în Spania sau Italia. Dincolo, peste drum, vezi ditamai palatul cu acoperișul ascuțit de tip cabană, specific zonelor alpine, dar cu terase supraextinse sub acoperiș, semn că bravul nostru sătean a văzut și adus acasă câte ceva din Elveția.

Într-un final, ajungem în pădurea ce mărginește intrarea în Ciprian Porumbescu. Brusc înviată de farmecul locului natal, Sabina începe să povestească de micii locuitor ai pădurii. Dacă e să mă iau după ea, ar trebui să văd la tot pasul iepuri, vulpi, lupi și mistreți, și chiar și o horă mică de urși, pe mijlocul șoselei. Imaginația mea adaugă în treacăt și doi inorogi, asistați din desișuri de clasicul Yeti, exilat pe liniștitele plaiuri bucovinene, unde nu-l caută nimeni. La intrarea în sat, doar o banală pisică ne taie calea, simultan cu semnalul de wireless, care îmi învie facebookul de pe telefon. Paradoxul și straneitatea firii noastre moldo-vlahe ne însoțește prin negura istoriei, inexorabil. Nu avem asfalt pe ulița bunicii, dar am semnal full wireless de la Primărie, probabil pe bani europeni. Am ajuns la destinație !

 

1 2 3 4 843