Audiții pentru înființarea Corului Legionar

Caut bărbați cu voci sonore, puternice, pentru înființarea Corului Legionar.

Doresc să putem da o primă reprezentație publică miercuri, 23 septembrie 2015 cu începere de la ora 19 în fața Sălii Palatului din București.

De ce nu în Sala Palatului ? Pentru că acolo concertează nestingherit de nici o lege, Corul Armatei Roșii din Moscova. Dacă ei pot, și noi putem. Până la urmă, e doar muzică, nu ?!  În plus, noi vom cânta gratis și îi vom avea în auditoriu pe toți nostalgii comuniști care vor merge la concertul Armatei Roșii.

Nu glumesc, inițiativa este foarte serioasă, vom beneficia de sonorizare și profesori de canto pentru repetiții. Doritorii mă pot contacta la telefon 0727673376, pe mail rapcea@gmail.com sau pe pagina mea de facebook: https://www.facebook.com/rapcea

Judecați voi ce cântec este mai frumos:

 

 

Mugur Isărescu interzice românilor bunăstarea !

Știu că lumea se agită. Cei cu afaceri și bani de investit vorbesc cu aprindere de noul Cod Fiscal, de intervenția fără perdea a jidanilor de la FMI prin Mugur Isărescu direct la Johannis, pentru blocarea celor două coduri (fiscal și de procedură fiscală). Apoi lobby-ul financiar bancar americano-jidănesc prin intermediul serviciilor secrete românești – deja de mult aservite CIA-ului și Mossadului, au ajuns și la cuplul PSD-PNL ce mimează lupta politică, și i-au determinat să se înțeleagă – pentru prima oară ! – exact pe chestiunea Codului Fiscal. Și să îl amâne, să îl mai prelucreze, până ce desființează toate măsurile bune pentru creșterea economică a României, pe care noul cod le prevedea.

Să fim înțeleși ! Acest cod a trecut prin Parlament cu unanimitate ! E opera unui tip care a lucrat mult în privat și care știa de ce este nevoie pentru revitalizarea mediului de afaceri.

Ocupați cu furăciunile, șefii politici ai celor două bande de hoți (PNL+PSD) nu au sesizat cât de bun (și de periculos pentru stăpânii lor) era codul. Păi, ducea la creștere economică prin măsuri noi, gen:

  • 5% în loc de 16% cât e în prezent – la impozitul pe dividente. Scăderea TVA-ului de la 24% la 19%.
  • Eliminarea taxei pe constructii speciale si a accizei de 7 eurocenti/litru la carburanti.
  • Introducerea taxarii inverse pentru livrarea de cladiri, parti de cladire si terenuri (adică nu se mai pot face evaziuni cu terenuri de către miliardari de carton).
  • O cota de impozit pentru cladiri rezidentiale de 0.08% – 0.2%, o cota de impozit pentru cladiri nerezidentiale de 0.2%-1.3% si o cota de impozit pentru cladiri nerezidentiale destinate terenului agricol de 0.4%
  • O cota de impozitare de 3% pentru microintreprinderile cu 1 salariat si de 1% pentru cele cu cel putin doi salariati.

Și vine Mugur Isărescu – cu al său Consiliu Fiscal al înțelepților Sionului și spune public: “Castigurile de eficienta in colectarea taxelor si a impozitelor si in cheltuirea banului public trebuie sa fie folosit in mod prudent si gradual, fara a pune in pericol echilibrele macroeconomice.” În traducere, treaba asta înseamnă: “Sclavilor, ce vă trebuie slăbirea șurubului economic, când voi trebuie să fiți săraci și supuși controlului nostru jidănesc ? Cum să vă permitem vouă CREȘTERE ECONOMICĂ !? Voi trebuie să rămâneți încovoiați economic, cu gândul numai la supraviețuire că altfel, cine știe, poate vă vin idei de independență.”

Și atunci actorii de pe scena politică uită de partitura dușmăniei și  interpretează docil noua partitură a consensului pentru amânarea bunăstării românilor. Acești jegoși, fără excepție, nu trebuie să mai primească votul nostru la alegerile de anul viitor. Ei sunt slugile străinilor, asasinii propriului Neam. Căci Mugur Isărescu ne-a transmis în realitate următorul mesaj, de la stăpânii ocultei economice planetare: voi românii, deși colectați acum mai mulți bani la buget, nu aveți voie să vă bucurați de ei, prin măsuri de relaxare fiscală. Căci voi sunteți doar albine care munciți pentru stăpânii din umbră ai stupului.

Fără noul Cod Fiscal promis micilor dar și marilor investitori, economia românească nu va supraviețui. Mediul de afaceri de la noi își va reloca investițiile în țări cu fiscalitate mai mică, din jurul nostru, iar bugetul următorilor ani va intra în colaps, bun motiv pentru a ne împrumuta (din nou !) de la FMI și Banca Mondială – adică exact prietenii lui Mugur Isărescu.

Nu putem scăpa din capcana alegerii dintre două rele decât urmând oameni drepți, pentru care vorbesc faptele lor din trecut, nu gurile lor de astăzi. Implicându-ne, putem da românilor o alternativă curată, iar nu din cele construite de eternii dușmani, politicienii de profesie.

Greieri pe moarte

Un vechi prieten a încercat zilele trecute să se sinucidă cu otravă pentru câini. Spre norocul lui, nu a reușit, a fost salvat la timp. Noi nu mai comunicam de câțiva ani buni pe motiv de o ceartă ne-soluționată. Am uitat de tot și împreună cu un alt amic comun, l-am vizitat aproape zilnic pe perioada internării la psihiatrie. Da, te internează la nebuni pentru suicid, că lumea nu înțelege de ce un om normal la cap și-ar lua singur viața.

După un timp de la externare, m-a sunat și mi-a mulțumit, spunându-i că prezența mea și a celuilalt prieten comun l-au convins din nou să își dorească să trăiască.

Am uitat să menționez că respectivul nu are pe nimeni. Mamă, tată, soră, frate, toți sunt morți sau lipsă. Nici prieteni nu prea are, că e destul de în vârstă și au cam dispărut din apropiații lui și oricum nu e o fire prea sociabilă. Nu a fost niciodată căsătorit, nu are copii. Are doar un câine, la fel de bătrân ca și el. A simțit că e bolnav și vulnerabil, că nu-și mai poate purta singur de grijă, nu mai poate munci să se întrețină și atunci a decis să dispară, ca să scape de probleme. Mi-e milă de el. Dar nu foarte tare. Mai milă îmi este de un copil fără mamă, cu un tată care nu l-a recunoscut și nu i-a dat numele, aruncat de colo colo de rude. Mi-e mai milă de copil pentru că este neputincios, nu are de ales. În schimb, bătrânul meu prieten a avut de ales. A ales să nu aibă obligații, să nu se căsătorească. A ales să nu pună bani deoparte pentru o securitate financiară la bătrânețe. A ales să se însingureze, să își îndepărteze prietenii prin acreala și răutățile lui meschine. Și a cules ce a semănat. Acu 15 ani încercam să îl însor cu o tipă cumsecade, conștient de capătul de linie care îl aștepta la final, căci mai văzusem cazuri. Nu a vrut, a refuzat – probabil datorită unor complexe personale, nicicând discutate cu nimeni. Astăzi, el este pentru noi, puținii prieteni care i-am mai rămas, o povară. Dacă aș avea de ales, instinctiv aș ocoli astfel de oameni nenorociți nu de soartă, ci de propriile alegeri. Însă nu pot, port povara prieteniei, căci îl cunosc și mă simt dator moral să îl sprijin în continuare. Am mai făcut și fac același lucru și cu alții, nu e un fapt singular. Se pare că am o apetență pentru astfel de oameni, ori ei se apropie ca atrași de un magnetism al bunătății-până-la-prostie pe care  îl posed.

Amicul meu cel bătrân este la final de cursă. Probabil că dacă nu va schimba ceva rapid în viața lui, va recidiva. Însă observ FOARTE MULȚI oameni în jurul meu care sunt înscriși pe același traseu. Eu știu unde îi duce și încerc finuț să îi atenționez. Iar ei, fără excepție, se șterg la cur cu sfaturile mele, evident cu zâmbete politicoase, căci au nevoie de mine sau presimt că vor avea în viitor. Căci ei, în sinea lor, intuiesc care le va fi sfârșitul, însă se mint sau îl ignoră deliberat. Majoritatea speră în sinea lor să moară înainte de decadența fizică, răpuși de vre-o boală îngrozitoare, nedureroasă și instantanee, care să tragă cortina când încă declinul lor nu este evident.

M-am întrebat oare de ce oamenii ăștia refuză să treacă prin toate etapele firești ale omului pe pământ (copilărie, junețe, om cu familie, bunic, oale și ulcele) ?! De ce aleg să se blocheze într-o etapă, de ce refuză destinul omenesc hărăzit de către Creator ?

Ei bine, studiindu-i am ajuns la concluzia că totul a pornit inițial la ei dintr-o neputință născută din frustrare. Nu și-au putut asuma un rol și au făcut pasul înapoi. Normal și firesc ar fi fost să încerce din nou, căci nimeni nu e perfect, cu toții eșuăm uneori, dar repetăm experiența până reușim. Respectivii însă, nu mai încearcă. Sunt probabil atât de sensibili și marcați de experiență încât o refuză cu hotărâre, pentru totdeauna. Apoi își găsesc justificări, scuze pentru a-și accepta noua condiție și pentru a se consolida în hotărârea lor de a rămâne acolo, pe teren sigur. Și viața, lumea, prietenii, vremurile curg pe lângă ei, pe făgașul clasic, iar ei se simt tot mai însingurați, mai diferiți de cei care au mers înainte. Au sentimentul că restul lumii normale îi judecă, și așa și este. Îi judecăm, pentru că s-au oprit din dezvoltare, nejustificat iar asta îi face ciudați, străini, demni de bănuială.

Știu că respectivii îmi citesc blogul, și sper să se recunoască singuri, căci am scris aceste rânduri pentru a-i ajuta să înțeleagă, înainte de a fi prea târziu. Nu le dau numele, pentru a-i proteja de jena de a fi expuși judecății noastre colective, deși asta se întâmplă deja.

Eu cred că principalul motiv pentru care acești oameni s-au blocat este egoismul, tradus în propria lor existență prin refuzul de a-și asuma orice fel de responsabilități aparent gratuite. Refuzul de a avea grijă și sprijini un soț/soție, refuzul de a naște/crește un copil, refuzul de a-și construi o carieră, un drum în viață, care să le asigure un confort financiar la bătrânețe.

De ce să suporți pe cineva, dacă ți-e bine singur ? De ce să te chinui (uneori) să crești un copil, când poți avea tot timpul tău, numai pentru tine ? De ce să muncești din greu, când poți trăi confortabil și cu puțin (las că mai vedem noi ce va fi și mâine…) ?!

Iar când îmbătrânesc și nu mai pot, fac apel inevitabil la umanitatea și bunătatea ta, solicitându-ți sprijinul și ajutorul prin simpla lor prezență pe lângă tine. De-aia îmi vine să îi iau la pumni, să le car pari pe spinare urlând la ei: “marș la muncă, la căsătorie și la făcut copii!”

Pe ăștia, dacă aș putea, i-aș retrimite să repete de o mie de ori lecția cu fabula “Greierele și furnica” până le intră în cap și îi pricep învățămintele.

666 – the number of the Beast

Acesta era titlul unui album al formației britanice de heavy metal Iron Maiden, pe care o ascultam în primii ani de liceu. Album care a schimbat definitv cursul curentului heavy metal britanic, impunându-l în fața punk-ului.

Mă amuza teribil piesa, ca de altfel toate celelalte melodii ce aveau ca temă apocalipsa rock, în care diavolul devenea – dintr-o chestie oribilă, malfică, urâtă, cu coarne – un star rock, un personaj haios, căci îmi aduceam aminte de versurile lui Topârceanu din poezia Bacilul lui Koch:

“O, nu vă fie teamă… și dracul este negru
Când stă să-l zugrăvească un iconar integru,
Dar… ici un pic de galben și dincolo puțin
Albastru… și pe gură o dungă de carmin, —
Cu toate c-adineaori părea insuportabil,
Din drac urât și negru devine acceptabil.
(Dar nu fac oare zilnic cucoanele — și ele —
Cam tot același lucru pe propria lor piele?
Ba fac așa chiar domnii — de genul femeiesc…) ”

Între timp, rock-ul a evoluat sau – mai bine spus, s-a diversificat în toate direcțiile, căci din dorința de originalitate, formațiile rock au explorat (și epuizat !) complet tema demonismului, satanicului, maleficului și iadului în general.

Rezultatul a fost unul rocambolesc, iar încercarea de popularizare a satanismului veritabil prin muzica rock (dacă o fi existat vre-una !) a eșuat lamentabil într-o cacofonie haotică de trupe care de care mai urlătoare și mai exhibiționiste.

Nu s-a păstrat nici un mister, nici un fior, nici un colț al iadului neexplorat, oamenii ăștia gălăgioși au alergat cu torțele în mâini peste tot, luminând tenebrele temerilor omenești, speriind până și diavolii cu extremismul de care dădeau dovadă în disperarea de a se reinventa, de a șoca publicul.

Pe mine, heavy metalul și celelalte curente de metal apărute în aceeași perioadă (dark sau black metal) m-au pierdut în mod ireversibil (în favoarea rock-ului progresiv al celor de la Yes, unde l-am descoperit pe Jon Anderson. De acolo nu a mai fost decât un pas până la Vanghelis, care a scos albume cu Jon, iar apoi preferințele mele muzicale (calmate și de începuturile practicilor yoga) s-au îndreptat spre muzica electronică compusă și interpretată de Isao Tomita, Klaus Schultze și Kitaro.

Însă re-ascult și astăzi, cu nostalgie, când am dispoziția potrivită, piese din repertoriul celor de la Maiden, WASP sau Manowar, amuzându-mă de ironia ascunsă în unele versuri sau bucăți muzicale – la adresa habotniciei și puritanismului epocii în care au fost lansate piesele respective.

Și nu, nu am devenit nici satanist, nici malefic, nici sacrificator de găini la miezul nopții, ascultând metale. Pentru că nu le-am luat niciodată în serios. O parte din mine a rămas mereu ne-implicată în acest gen de muzică, bucurându-se de spectacol la fel cum te bucuri alături de copii, la un meci simultat de lupte de catch, unde admiri aparența violenței confruntării, fără să te implici cu adevărat în povestea respectivă. De altfel, cred că această caracteristică personală m-a marcat pe parcursul întregii existențe, căci de prea puține ori am găsit ceva care să simt că mă reprezintă cât de cât, ca întreg. Cum spunea un cunoscut, sunt o creatură prea complicată, cu mult prea multe antene și excrescențe, ca să încap într-o cutie atât de simplă.