Zborul lui Gigel

când elevul devine suficient de naiv, escrocul apare“, sau “valoarea zburătorului nu se cunoaşte după zbor, ci după mărimea găinaţului pe care îl face.” Neputând zbura efectiv, Gigel le exemplifica elevilor “starea de zbor” îndemnându-i să îşi imagineze cu ochii închişi cum ar fi să zboare, promiţându-le că astfel vor reuşi într-o bună zi să se ridice efectiv de la sol. Gigel organiza şi tabere de zburat, în care elevii lui Gigel ţineau cursanţilor conferinţe interminabile despre creşterea şi îngrijirea penelor sau cele mai iscusite metode de flexare a aripilor, precum şi noi şi noi lecţii gen”cum să iei virajul în zbor”, “planarea la altitudine” sau “zece reguli fundamentale ale aterizării perfecte”. Între timp, condiţiile lui Gigel s-au îmbunătăţit. Acum putea să meargă să caute oamenii păsări, să înveţe direct de la ei arta zborului însă între timp apăruseră alte obstacole. Elevii lui, care credeau că el este deja un expert al zborului, deşi nu-l văsuseră niciodată ridicându-se de la sol, ar fi fost dezamăgiţi şi l-ar fi părăsit dacă l-ar fi văzut că se duce să înveţe la rândul lui de la alţii. Aşa că Gigel continua să vorbească despre beneficiile zborului, despre cât de liberi se simt cei ce se ridică în aer şi cât de speciali sunt cei care zboară. Desigur, când vre-un discipol dezamăgit îl întreba de ce nu a reuşit să zboare pe baza poveţelor date de Gigel, acesta răspundea că respectivul este de vină pentru că nu a perseverat suficient în tehnicile de zbor predate de el. Anii trecuseră şi nici unul din elevii lui Gigel nu reuşise să se înalţe de la sol. Gigel îmbătrânise şi se îngrăşase iar acum elevii lui deveniţi la rândul lor profesori de zbor, îi învăţau pe alţii despre arta zborului deşi nu reuşiseră nici ei asta. Într-o zi însă, se răspândi vorba că în oraş venise un om care zbura. Respectivul nu vorbea prea mult despre asta, pur şi simplu se înălţa în aer. Elevii lui Gigel se repeziră să vadă minunea dar Gigel începu să îl ponegrească pe respectivul zburător: cum că nu era un zbor autentic, deoarece aţipea în timpul lui. Sau că respectivul chiar dacă zbura, nu zbura corect, căci nu credea în existenţa Zburătorului Suprem. Însă Gigel îşi trimise în secret apropiaţii să îl spioneze pe omul-pasăre. Primea rapoarte amănunţite despre obiceiurile acestuia, despre cum vorbea sau se mişca şi încerca să înţeleagă unde era greşeala, ce anume îi lipsise, ce nu putuse învăţa din cărţi pentru a reuşi să se înalţe şi el. Omul-pasăre era deja faimos pentru zborul său graţios, aşa că se strânseseră în jurul lui o mulţime de admiratori dornici să înveţe de la el arta zborului. Iar respectivul se oferi mărinimos să îi înveţe. Gratuit, spre deosebire de Gigel, care încasa bani buni pentru lecţiile sale. Gigel îşi plasă doi elevi în primele rânduri ale clasei omului pasăre şi începu să îi studieze în secret metoda pe care acesta o preda elevilor săi. Descoperi rapid că tot ce învăţase din cărţi erau doar aspecte exterioare, observate de cei ce priviseră oamenii păsări şi nu metodele pe care oamenii păsări le aplicau pentru a zbura. Uşor uşor, lecţiile omului pasăre începură să dea roade, spre surpriza şi invidia lui Gigel. Elevilor omului pasăre începuseră să le crească aripile, iar unii chiar reuşeau să rămână în aer, planând pentru câteva clipe. Disperat, Gigel îşi redenumi cursul de zbor după denumirea cursului omului-pasăre, în speranţa că predând cunoştiinţele furate de la omul pasăre prin spionii săi, va reuşi să aibă şi el măcar un elev cu câteva pene, dacă nu cu aripi. Însă timpul trecea iar elevii lui Gigel nu progresau nici de data aceasta, spre disperarea lui Gigel care îi făcea cu ou şi cu oţet, acuzându-i că sunt leneşi, larvari şi fără chef de zbor. Într-un final, ne-mai-suportând toată situaţia, Gigel se duse în secret pentru a-l întâlni personal pe omul pasăre. Când îl întâlni, acesta plutea liniştit, natural, fără nici un efort. Surpinzător, nici măcar nu se vedeau vre-o urmă de pene sau aripi, ceea ce pe Gigel îl bulversă şi mai tare. – care este secretul zborului tău ? – intră direct la subiect Gigel – am învăţat secretele zborului de la maestrul meu, care la rândul lui putea să zboare – răspunse omul pasăre. – Şi care era secretul zborului maestrului tău ? insistă Gigel. – Maestrul meu a primit la rândul său secretul zborului de la profesorul său, care la rândul său putea să zboare – răspunse zâmbind omul-pasăre – Bine bine, am înţeles faza asta. Însă nu mi-ai răspuns la întrebare. CARE E SECRETUL LOR ŞI AL TĂU ? Cum zbori ?! – Iar eu ţi-am răspuns. NU POŢI ÎNVĂŢA CU ADEVĂRAT ZBORUL DECÂT DE LA CINEVA CARE ŞTIE ŞI POATE SĂ ÎŢI ARATE PRIN PROPRIUL EXEMPLU CUM SE ZBOARĂ. Restul sunt vorbe.]]>