de Mihai Rapcea  Mi-am dorit sã aºtern pe hârtie câteva gânduri despre recentele evenimente din viaþa politicã româneascã. Evident, mã refer la eºecul USL-ului de a-l demite pe Traian Bãsescu. Am evitat sã îmi expun concluziile înainte de anunþarea deciziei previzibile a Curþii Constituþionale, din teama de a nu fi considerat “bãsist” sau cel puþin interesat personal în vreun fel de rezultatul luptei politice dintre USL ºi Bãsescu. ªi pornesc în concluziile mele – de la esenþa conceptului de stat democratic – aflat într-o opoziþie conceptualã cu cel de stat totalitar. Când mã refer la statul totalitar, nu mã refer neapãrat la statul aflat sub dictatura unei doctrine politice sau personalitãþi dictatoriale, ci la acel stat în care echilibrul puterilor în stat este puternic afectat de acapararea pilonilor constituþionali ai societãþii (legislativul, administraþia ºi justiþia) de cãtre o singurã forþã (politicã socialã sau ideologicã). În opinia mea, este de esenþa sistemului constituþional democratic pãstrarea unui echilibru de forþe între puterile Statului prin separarea acestora (principiul constituþional al separãrii puterilor în Stat), respectarea principiului autonomiei, astfel încât sã se realizeze acel deziderat ideal de a nu plasa toate “ouãle (democraþiei) în acelaºi coº”. Concret, sistemele constituþionale sunt astfel construite – din punctul de vedere al atribuþiilor ºi prerogativelor fiecãrei Puteri, astfel încât sã asigure cenzura (controlul sau mãcar “dubla verificare” indirectã) a mãsurilor luate de celelalte Puteri în Stat, pentru a se putea transpune în practicã veºnicul desiderat (niciodatã perfect atins) de a-i controla (pe cât posibil) pe cei ce controleazã destinele statului, prin supunerea lor controlului reciproc. Am fãcut aceastã introducere în teoria dreptului nostru constituþional, pentru ca cititorul sã înþeleagã miza demiterii Preºedintelui României din perspectiva prerogativelor acestuia. Potrivit disp. art. 80 din Constituþia României, Preºedintele þãrii este “garantul independenþei naþionale” ºi ” vegheazã la respectarea Constituþiei ºi la buna funcþionare a autoritãþilor publice. În acest scop, Preºedintele exercitã funcþia de mediere între puterile statului, precum ºi între stat ºi societate.“ Cu alte cuvinte, Preºedintele, prin prerogativele sale principale (art. 85 – desemneazã Primul Ministru ºi Guvernul; art. 94 – numirea în funcþii publice în condiþiile legii, a magistraþilor ºi altor persoane – personal diplomatic, etc. conform legilor speciale) asigurã un anumit control asupra conducerii unor instituþii – aflate înafara sferei puterii politice din cadrul segmentului legislativ (Parlament) ºi administrativ (Guvern). Din perspectiva mea, miza demiterii lui Traian Bãsescu era aceea a extinderii controlului grupului de interese ce deja controleazã Parlamentul ºi Guvernul, cãtre sfera Justiþiei. O astfel de “omogenizare” a controlului asupra celor trei puteri în Stat ar fi permis grupului de interese din spatele construcþiei politice USL-iste sã acþioneze nestingherit, chiar cu încãlcarea legii, fãrã a se teme de rigorile justiþiei, în nu conteazã ce domeniu. În opinia mea, din disperarea ºi îndirjirea cu care unii au susþinut demiterea lui Traian Bãsescu, românul de rând a simþit cã se tulburã echilibrul puterilor în stat prin demiterea acestuia, ºi cã cel vizat nu este Traian Bãsescu – ca persoanã, ci ceea ce reprezintã el, respectiv ultima piedicã în calea controlului total al Statului Român – de cãtre grupul de interese ce se aflã în spatele USL-ului. Victoria lui Traian Bãsescu este o victorie a echilibrului democratic al puterilor în Stat. Cu Traian Bãsescu la Cotroceni, avem siguranþa cã Justiþiei nu i se va pune cãluº la gurã ºi nu va muºamaliza marile dosare de corupþie sau cele ale infractorilor care au spoliat avuþia naþionalã.   Între timp, lucrurile încep sã funcþioneze normal. Cu fiecare noapte petrecutã în puºcãrie de cãtre un Nãstase sau Vântu, România dovedeºte cã are Justiþie ºi cã aceasta este funcþionalã. Scoaterea din spaþiul public, din “operativitate” a unor infractori dovediþi nu înseamnã cã aceºtia vor ieºi dupã executarea pedepsei transformaþi în bine, cetãþeni model redaþi societãþii. Dar mãcar avem garanþia cã nu vor mai putea fura în aceastã perioadã. În mod ironic, puºcãria îi transformã pe aceºti “maeºtrii” ai ingineriilor financiare în vajnici cercetãtori ºi autori de lucrãri ºtiinþifice – care sã le reducã zilele de puºcãrie. Bun ºi aºa. Probabil cã acesta este singurul lor aport real la societatea pe care au jecmãnit-o ani de-a rândul. Între timp, lupta continuã, cãci grupul de interese din spatele USL a pierdut o luptã (decisivã, e drept) însã nu a pierdut încã tot rãzboiul. Mã aºteptam ca CSM-ul sã nu ia act atât de rapid de demisia Monei Pivniceru, pentru a bloca instituirea acesteia în funcþia de Ministru al Justiþiei – la propunerea interimarului Crin Antonescu. Nu mã îndoiesc cã prima decizie a dnei Pivniceru în proaspãta sa funcþie va fi aceea de a nominaliza un procuror general al României din rândurile persoanelor agreate de USL, trecând peste micile “amãnunte” cum ar  fi criteriile de competenþã sau independenþã ºi imparþialitate. ªi astfel, cu ajutorul unor astfel de “cozi de topor”, scopul “temperãrii” Justiþiei  – mult dorit de cãtre USL, va fi atins… trecând peste capul lui Traian Bãsescu. Momentan…]]>