Goana dupã aur: Germania ºi Elveþia se tem cã aurul lor ar fi dispãrut:

Germania ar putea cere auditarea FED, iar elveþienii se gândesc la repatrierea aurului naþional
 

Germania ar putea cere auditarea FED, iar elveþienii se gândesc la repatrierea aurului naþional

Germania ar putea cere un audit al rezervelor de aur depozitate la Frankfurt, Paris, Londra ºi la Federal Reserve Bank din New York; iar elveþienii vor avea un referendum pentru aducerea acasã a rezervelor de aur aflate în seif-urile marilor instituþii de depozitare. Aceste informaþii aratã cã printre mai marii lumii a început sã se insiuneze tot mai serios ideea cã aurul þãrilor lor ar putea de fapt sã nu mai existe. Anul trecut, când fostul ºef al Fondului Monetar Internaþional a fost arestat la New York, sub acuzaþia de viol, au apãrut o serie de ºtiri potrivit cãrora la baza reþinerii sale de cãtre agenþii SUA s-ar fi aflat în realitate faptul cã acesta intrase în posesia unor informaþii ce dovedeau cã la Ford Knox nu se mai aflã de fapt nici un gram de aur. Fort Knox este unul dintre depozitele Rezervei Federale, în care ar trebui sã se afle ºi aurul cu care membrii Fondului Monetar Internaþional au contribuit la înfiinþarea acestei instituþii. Zvonurile privind dispariþia aurului de la Fort Knox au fost tratate atunci drept „teorii conspiraþioniste”. Ulterior însã, decizia preºedintelui Hugo Chavez de a aduce aurul pe care Venezuela îl þinea în depozitele London Bullion Market Asociation, a readus în prim-planul atenþiei publice dezbaterea privind cantitatea de aur existentã în realitate în buncãrele instituþiilor depozitare. Discuþiile pe aceastã temã s-au stins însã repede, sub avalanºa de ºtiri ºi informaþii nãscute din agitatul proces de negociere a salvãrii Greciei de la faliment. Acum a venit rândul Germaniei sã se îngrijoreze cu privire la soarta rezervelor de aur deþinute la marile instituþii de depozitare. Potrivit cotidianului german Bild Germania ar putea cere un audit al rezervelor de aur depozitate la Frankfurt, Paris, Londra ºi la Federal Reserve Bank din New York, în condiþiile în care 60% din totalul rezervelor sunt plasate peste hotare, cea mai mare parte la New York. ªi asta nu este tot! Elveþia ar putea cere ºi ea repatrierea rezervelor de aur. Patru membri ai parlamentului elveþian au cerut un referendum în care populaþia sã se pronunþe în privinþa a trei propuneri: pãstrarea aurului elveþian în Elveþia, interzicerea vânzãrilor de aur de cãtre banca centralã a Elveþiei, ºi pãstrarea a cel puþin 20% din rezervele valutare ale Elveþiei în aur. Cititi va rog si: BANII din rezerva BNR si cea mai mare parte din AUR se afla … IN STRAINATATE. MOTIVATIE: „aurul da credibilitate numai daca nu este la tine” FEDERAL RESERVE recunoaste unele operatiuni secrete cu AUR … GORDON BROWN, vanzarea rezervei de aur, NOUA ORDINE MONDIALA si discutia cu Barack Obama despre “global new deal” VIDEO (si transcriptul) – FEDERAL RESERVE recunoaste: NU DETINEM AUR CHESTIUNEA fNOM: Mass media promoveaza un raport FSB ce sustine ca DSK, fostul sef al FMI, a fost arestat pentru ca a descoperit ca AMERICA NU MAI ARE AUR …  ]]>

CategoryCauze Naţionale
Write a comment:

Your email address will not be published.

© 2018 Cabinet de avocatura Mihai Rapcea

logo-footer