comentariu rapcea.ro: preiau cu deosebit interes seria de articole începutã de George Bara pe NapocaNews despre istoricul mișcãrilor de dreapta de dupã 89. Astãzi, ultimul episod – partea II-a. Pe alocuri, în preluarea episoadelor ce urmeazã, voi posta și propriile observații și comentarii, acolo unde este cazul. În general, materialul este corect din punct de vedere faptic, motiv pentru care l-am apreciat ca atare și am decis preluarea lui. Toți oamenii Dreptei. Ultimul episod (II)Un episod interesant din istoria recentã a naționalismului românesc este cel al mișcãrii din Piața Universitãții din anul 1990,  când foștii nomenclaturiști ai Partidului Comunist Român conduși de Ion Iliescu se erijaserã în revoluționari și preluaserã conducerea României “democratice”. Mai interesant decât evenimentele avute loc în Piața Universitãții între 22 aprilie și 15 iunie sunt personalitãțile pe care le-a create acest fenomen și implicarea lor în politica post-decembristã: Marian Munteanu este unul dintre personajele cheie ale fenomenului Piața Universitãții, a cãrui activitate anticomunistã începe încã de dinainte de 1989. Marian Munteanu, luptãtor anticomunist și lider al ASC Dar cine este Marian Munteanu, care sunt legãturile sale cu profesorul Ion Coja, un alt lider al naționaliștilor români, cu Virgil Mãgureanu sau cu Petre Țutea? Probabil cea mai completã analizã dedicatã lui Marian Munteanu este publicatã de cãtre Traian Cãlin  Uba în România Liberã. Analiza, publicatã chiar și pe site-ul personal al lui Munteanu este formatã din mãrturiile unor colegi și profesori, printre care și Mugur Vasiliu, un binecunoscut militant naționalist și legionar, fondator al partidelor Mișcarea Conservatoare și Axa Neamului, dar și membru în partidul fondat de Munteanu, Mișcare pentru România, din care mai fãceau parte și George Roncea, Dan Dungaciu și Ion Coja. CV-ul complet al lui Marian Munteanu ne poate pãrea un pic bizar, analizat la 22 de ani de la Revoluție. În anul 1990, când spaima de teroriști era încã un lucru comun printre românii traumatizați de violențele din decembrie 1989, Marian Munteanu se prezenta fãrã menajamente un luptãtor anticomunist încã din 1985, cu toate cã în 1989 acesta era lider al Asociației Studenților Comuniști (ASC) pe an în cadrul Facultãții de Litere a Universitãții din București, unde acesta era student la secția de românã- portughezã. “La prima ºedinþã A.S.C. Marian a fost propus ca secretar de an ºi ales cu o mare majoritate. A fost reales pînã în anul III. Era foarte potrivit pentru aceastã funcþie […] Dupã Revoluþie mi s-a pãrut ciudat cã a fost din nou reales – de astã datã ca lider al studenþilor în Ligã. Consideram cã oamenii care au avut înainte funcþii politice nu ar trebui sã conducã ºi acum. Marian a fost membru P.C.R. ºi de aceea mulþi sau împotrivit la realegerea lui. Marian a rãspuns însã cã funcþia pe care a avut-o îi permitea sã lupte dinãuntru împotriva sistemului. În rîndul celor care s-au opus alegerii lui Marian ca lider al Ligii m-am numãrat ºi eu.“, mãrturisește fosta colegã Pupeza Codrina în articolul lui Traian Cãlin Uba. Potrivit propriilor declarații, activitatea sa anticomunistã s-a desfãșurat între anii 1985 -1989, prin promovarea de repere și personalitãți românești marginalizate, o mare parte fiind membri ai Mișcãrii Legionare, prin organizare de colocvii sau conferințe dedicate personalitãților interzise în timpul regimului comunist, cum ar fi Mircea Eliade, Emil Cioran, Petre Țutea, Ernest Bernea, Nae Ionescu, Dumitru Stãniloaie, toate personalitãții care au cochetat cu Mișcare Legionarã. Repercusiunile acestor acțiuni anticomuniste sunt descrise chiar de cãtre Marian Munteanu pe site-ul personal (la persoana a treia): În anii 1988-1989 este arestat si interogat în mai multe rânduri, fiind învinuit de „propagandã crestinã, ostilã ideologiei marxist-leniniste“, principala acuzatie fiind aceea de discipol al gânditorului Petre Tutea. In pofida presiunilor si amenintarilor, refuza sa colaboreze cu securitatea si nu semneazã nici un angajament de acest tip. Cu toate acestea, în anii 1988 și 1989, Marian Munteanu nu este doar membru al PCR, ci și lider al ASC. La cãpãtâiul lui Petre Țutea, alãturi de Ion Coja Dar cea mai interesantã activitate a lui Marian Munteanu, pe vremea când acesta era student, a fost apropierea de filozoful Petre Țutea. Filozoful s-a aflat dupã eliberarea sa în 1964, sub permanenta supraveghere a Securitãții comuniste. Deținut fãrã condamnare între 1948 și 1953 și apoi între 1956 și 1964, fostul director din cadrul Ministerului Economiei Naționale din timpul statului național-legionar, Țutea era încã în anii 1980 capabil sã provoace, sã dezmintã, dar mai ales sã ia în derâdere regimul comunist. Desele percheziții la locuința sa, descinderi și confiscãri de materiale au devenit mai blânde spre finalul anului 1980. Atunci un grup de studenți de la Facultatea de Litere a Universitãții din București au devenit confidenții lui Petre Țutea, îngrijindu-l, conversându-l, înregistrându-l și chiar corespondând cu prietenii sãi aflați în exilul strãinãtãții. Întâmplãtor sau nu, Marian Munteanu, Mugur Vasiliu dar și profesorul Ion Coja s-au aflat printre confidenții lui Țuțea. Garsoniera lui Țutea era un loc unde se pelerinau diferte persoane, unele dornice din a se înfrupta din înțelepciunea vorbitã a marelui filozof, alții pentru a-l trage de limbã sau a-l verifica periodic. Modul în care Munteanu a ajuns în preajma lui Țutea este evocat de cãtre profesorul sãu, Ion Coja: “Mulți dintre profesorii de la Universitate, mai ales cei cu nivel politic mai bine certificat, primeau sarcina de a fi «îndrumãtori de grupã», un fel de diriginþi. Nu mi s-a dat aceastã dovadã de încredere decât o singurã datã, în 1987, ºi s-a nimerit ca grupa de anul întâi pe care urma s-o pãs­toresc timp de patru ani sã fie grupa lui Ma­rian Munteanu. Ne-am apropiat imediat unul de altul, dar ºi de alþi colegi ai lui Marian. Nu mai ºtiu cum s-a fãcut de l-am dus pe el ºi alþi colegi pe la Þuþea. Felul de a gândi naþionalist al lui Marian ºtiam cã o sã-i facã mare plãcere bãtrânului. Mai gândeau ca el ºi ceilalþi colegi ai sãi, alde Mugur Vasiliu, Mihai Ghe­orghiu… […] Cred cã încã din 1988 s-a constituit un grup numeros de studenþi, adu­naþi de mine, de Ioan Alexandru ºi de Mihai Neagu Basarab, care fãceau cu rândul pe lângã Petre Þuþea, unul dimineaþa, altul dupã-amiaza. Îl ajutau sã se îmbrace, sã mãnânce, sã iasã la o plimbare în Ciºmigiu” Mãrturiile lui Ion Coja sunt fãrã echivoc. Veghea fãcutã la cãpãtâiul lui Petre Țutea între 1988 și 1989 era organizatã de Ion Coja și studenții erau aleși tot de acesta. Mai târziu, atât Munteanu cât și Coja se vor implica în lupta politicã din România post-decembristã. Marian în cadrul mișcãrilor din Piața Universitãții, a Alianței Civice, Mișcãrii pentru România și PUNR, iar Ion Coja în cadrul Vetrei Românești, a PUNR și mai apoi ca fondator din umbrã la Noii Drepte. O coincidențã bizarã Probabil puținã lume nu a auzit de profesorul Ion Coja. Conferențiar la Facultatea de Litere de la Universitatea din Bucureștiunde ține un curs de lingvisticǎ generalã, Ion Coja a devenit cunoscut în anii 1990 prin activitatea sa politicã naționalistã, ca senator între 1992 și 1996 pe listele Partidului Democrat Agrar din România (care apoi a fuzionat cu Partidul Noua Românie în 1998, condus de Virgil Mãgureanu), ca fondator al Asociației Culturale Vatra Româneascã, dar și ca și candidat la Primãria București în anul 2004 din partea Partidului Național Democrat Creștin (PNDC), aflat în acea perioadã sub conducerea directã a Noii Drepte. Un oponent fervent al tezei holocaustului evreiesc din România, Ion Coja este și autor al mai multor cãrți pe aceastã temã și un militant împotriva revizionismului maghiar. Pe vremea când era profesorul lui Marian Munteanu și organiza grupuri de studenți pentru a-l îngriji pe Țutea, Ion Coja era și secretar de partid. Un episod extrem de interesant este cel al legãturii dintre Țutea și Cioran, ținutã personal de cãtre Ion Coja, prin cãlãtorii la Paris: “Când, în 1988, la Paris, întâlnindu-mã cu Emil Cioran la care fusesem trimis de Petre Þuþea, i-am povestit „ce mai face Petrache” […] Mi-a dat o carte cu un autograf pentru Petre Þuþea, un alt autograf pentru mine ºi un autograf al lui Montherlant pentru Cioran, „hommage à Ms. Cioran” zicându-mi cã-l poate vinde „Petrache”, sã ia un ban pe el. Mi-a mai dat o mie de franci ºi niºte costume de haine pentru acelaºi Petrache, ºi se tot mira Petre Þuþea ce bine i-a nimerit Cioran mãsura” Conversația, descrisã pe larg aici: Ion Coja recunoaște: În 1985 am încheiat un raport de 300 de pagini asupra activitãþii lui Petre Þuþea Putem pune aici la îndoialã modul în care Coja sau Munteanu au fost aleși pentru a se afla în prezența lui Petre Țutea. Putem discuta modul ãn care Ion Coja cãlãtorea liber la Paris în anii 1980, când românii abia puteau sã viziteze țara prietenã Ungaria, sau modul în care Coja se întâlnea cu persoane urmãrite de Securitate pânã în anii 1990, cum ar fi Emil Cioran, ba chiar transporta pentru acesta în țarã sume mari de bani. Fie aceste lucruri nu s-au întâmplat niciodatã, fie ele au fost fãcute cu acordul sau coordonarea Securitãții! Având în vedere cã Emil Cioran a fost în evidențele Securitãții pânã în mai 1990. În nota informativã Nr f. 7/0041922 din 22.11.1988 clasificatã Strict Secret, un  agent a cãrui identitate nu apare în arhivele CNSAS descrie o întâlnire la Paris cu Emil Cioran. Se discutã despre patriotismul anti-maghiar al lui Ceaușescu, despre invenția cu evreii exterminați în România, dar și despre Petre Țutea. Aceastã notã este publicatã în cartea Cioran și Securitatea editatã de Stelian Tãnase: “În general, ce i-am pus lui Cioran sunt lucruri pe care le cred cu sinceritate și de aceea cred cã am reușit sã fiu convingãtor. Dacã era dupã Cioran, convorbirea noastrã s-ar fi prelungit încã mult. I-am fãcut și eu un cadou soției sale, ca din partea lui Țutea, și Cioran s-a bucurat grozav. Nu din pricina asta, ci, dupã alte semne și informații, știu cã o duce extrem de modest din punct de vedere financiar.” comentariu rapcea.ro: notele informative din dosarele CNSAS date de agenti a cãror identitate nu apare (este protejatã), dovedește faptul cã agentul în cauzã este încã activ, cãci CNSAS-ul nu primește decât dosarele ce nu conțin informații de naturã sã deconspire identitatea agenților activi ai serviciilor secrete. Deci cum își permitea Cioran cel sãrac lipit sã facã cadouri de mii de franci lui Țutea? Și cine este misteriosul securist care vorbea cu amândoi, le fãcea cadouri în numele lor, fãcea pe curierul dar, mai ales, discuta despre revizionismul maghiar și holocaustul inventat din România? Munteanu, acuzat de colaborare cu Securitatea Ion Coja a fost cel care, în calitate de senator PDAR, vorbea deja despre o alianțã între Mișcare pentru România a lui Munteanu și Partidul Noua Dreaptã a lui Sorescu (a nu se confunda cu actuala Asociație Noua Dreaptã). Munteanu devenise în 1992 fondator al PMR, dupã ce devenise și fondator și lider al Ligii Studenților chiar în 23 decembrie 1989. În decembrie 1990 participã la fondarea Alianței Civice, fiind ales primul președinte al alianței, dar renunțã la calitate de membru pentru a-și forma propriul partid. Partidul a fost înființat pe scheletul organizației de tineret Mișcare pentru România, care s-a desființat în 2005.  Imaginile cu un Marian Munteanu bãtut de minerii aduși de Ion Iliescu în Piața Universtitãții i-au garantat acestuia un statut de lider moral în cadrul mișcãrilor politice de dreapta de dupã 1989. Înregistrat în 23 decembrie 1991, partidul urmãrea îndeaproape principiile legionare de organizare internã, bazate în primul rând de competențã și meritocrație, potrivit programului partidului. Dacã la început s-a speculat în legãturã cu afinitãțile legionare ale MPR, dubiile au fost împrãștiate îm 1993 când Munteanu a publicat o scrisoare deschisã foștilor legionari, pentru a se alãtura partidului sãu. Nu a durat mult pânã Munteanu a fost acuzat de colaborare cu Securitatea. Dan Zamfirescu spunea într-un interviu dat în 1993, cã i-a propus lui Munteanu sã își dezvãluie unul altuia gradul pe care îl au în Securitate. Și cã, mai mult, Munteanu era preocupat în decembrei 1989 cã dosarul sãu va fi dat publicitãții. Chiar Ion Coja afirmã pe blogul personal, fãrã menajamente, cã studentul Munteanu, pe care el l-a dus la Țutea și pe care l-a susținut apoi în lupta politicã, este securist: “Marian Munteanu a fost anchetat de securitate odatã cu alþi vreo zece-cincisprezece studenþi care mergeau cu rândul la Petre Þuþea acasã. Pãi, la un moment dat, securitatea, drãguþa de ea, care îl urmãrea pas cu pas pe nea Petrache Þuþea, doar, deh, era un duºman al poporului, a declanºat o anchetã, i-a luat la întrebãri pe studenþii care veneau la bietul bãtrân, i-a ameninþat, le-a cerut sã nu mai calce pe acolo etc. Deci, atunci, Marian Munteanu, mi-a spus-o ºi el, a avut de-a face cu securitatea!…Deci, dacã Marian Munteanu s-o fi angajat la aºa ceva, nu putea fi decât o chestiune formalã, sã scape din anchetã. Important nu e dacã Marian a semnat un contract cu ei, ci dacã dupã aceea a fãcut, a fãcut vreo ticãloºie! A fãcut? Îþi spun eu: n-a fãcut!” Politica și retragerea lui Munteanu Dar Munteanu s-a fãcut remarcat în politicã doar în anii 1999 – 2000, când este propus la o candidaturã la președinția României din partea PUNR, susținãtorul sãu fiind Mircea Druc, fost prim ministru al Republicii Moldova. PUNR cu candidatul Munteanu decide sã facã o alianțã tocmai cu partidul lui Virgil Mãgureanu, primul director al SRI specializat în mișcãri politice fasciste, Partidul Național Român. Uniunea partidelor capãtã denumirea de Alianța Naționalã, o denumire refolositã nefericit de cãtre grupurile legionare din Capitalã susținute de foști membri ai Noii Drepte. Modul în care Munteanu se retrage de la cursa pentru Cotroceni nu este clarã. Acesta declarã ca a renunțat de bunãvoie, deoarece alianța cu Mãgureanu a dus la excludere multor membri tineri și compromiterea platformei politice a lui Munteanu. Alte voci spuneau cã i s-ar fi scos dosarul de colaborare cu Securiteatea și a renunțat de bunãvoie. Cert este cã cã în 1999, cotidianul Atac la Personã publicase pe prima paginã în facsimil acordul de colaborare semnat de Munteanu cu Securitatea în septembrie 1998. În 1994, un fost șef de contrainformații al Armatei, generalul Dumitru I Dumitru, fãcea parte din conducere MPR. Între cele douã experiențe politice ale lui Munteanu, cu MPR și PUNR,  efectueazã un stagiu de specializare în științe politice și guvernamentale la Washington, SUA, ca bursier al Național Forum Foundation (Admiral Jeremiah Denton Foundation) în 1993. În 1998 îl regãsim alãturi de delegația care îl însoțea pe premierul Radu Vasile în Italia, ca apoi în 1999 se zvonea cã se va înscrie în PNL. Dar nici profesorul Ion Coja nu se lasã de politicã. PDAR, pe a cãrui liste a ajuns senator de Constanța, a fuzionat în 1998 to cu partidul lui Mãgureanu. În 2004 candideazã la primaria București pe listele PNDC: Ne-am adresat PNDC, adicã domnilor Oprea Nițã și Horia Nițã, tatã și fiu! Îi cunoșteam din 2004, când am candidat pentru dînșii la locale, împreunã cu bãieții din Noua Dreaptã, pe care i-am tras dupã mine! În 2009 Ion Coja anunțã candidatura independentã la președinția României, dar candidatura sa este respinsã de BEC. Vina o poartã, potrivit lui Coja, un fost colonel de Securitate care ar fi falsificat unele liste cu semnãtui: http://www.ioncoja.ro/prezidentiale/comunicat/. Dar de ce conteazã, pânã la urmã, biografiile lui Munteanu sau Ion Coja. Cei doi nu mai activeazã în viața politicã în acest moment și nu mai au nicio influențã. Marian Munteanu a devenit între timp un om de afaceri prosper, cu sediu în Piața Rosetti. Rãpoosatul Cristian Pațurcã, autorul imnului golanilor, scria despre el: “Marian Munteanu a luat-o cu afacerile, n-a mai bãgat în seamã pe nimeni. Da, a ajuns ºi ãsta mare ºi tare. A ajuns pe dracu’. Vali Sterian a fost singurul care l-a înfruntat ºi l-a fãcut trãdãtor nenorocit”. Ion Coja s-a implicat activ în formarea Asociației Noua Dreaptã și a candidat susținut de aceasta. A încercat sã candideze și susținut de coloneii din Securitate și nu i-a ieșit. Pânã la urmã este vorba de a separa persoanele rãu intenționate de cele oportuniste. Munteanu și Coja, cei doi prieteni ai lui Țutea din 1989, se încadreazã foarte bine în cele douã categorii. Rãmâne sã ghiciți care e oportunistul și care e cel rãu intenționat. comentariu rapcea.ro: așteptam mai mult, mult mai mult de la George Bara. Promisese în articolul anterior, “Toți oamenii Dreptei. Ultimul episod (I)“, cã în “Ultimul episod, partea II, ce va fi publicat în aceastã sãptãmânã”, vom afla dezvãluiri despre “Noua Dreapta, Totul pentru Țarã, Alianța Naționalã și MISA“. Dezamãgitor, pânã acum. Nici o vorbã despre pupilul Tudor Ionescu (acest nou “Marian Munteanu”) și relația lui cu “protectorul” sãu, Ion Coja ?!]]>

Write a comment:

Your email address will not be published.

© 2018 Cabinet de avocatura Mihai Rapcea

logo-footer

                

Share via
Copy link
Powered by Social Snap