Economistul Radu Golban, cel care a descoperit datoria de 19 miliarde de euro, datând din 1939, a Germaniei cãtre România, spune, într-un interviu exclusiv pentru Libertatea, cã documentele gãsite ºi studiate de el sunt suficiente pentru dovedirea acestei datorii istorice. Dar totul se va prescrie dupã data de 3.10.2012! El susþine cã, dupã dezvãluirile fãcute despre acest subiect, i-au fost aduse ameninþãri cu moartea prin intermediul unui “emisar” român cu relaþii la cel mai înalt nivel politic. ↑Radu Golban (37 de ani), omul care se bate, în numele României, pentru recuperarea datoriilor externe, a primit ameninþãri cu moartea Libertatea: Are sau nu Germania o datorie de aproape 19 miliarde de euro faþã de noi? Radu Golban: Categoric, are! Documentele gãsite de mine în arhivele din Elveþia ºi Germania sunt clare. Iar argumentele celor care susþin cã România a renunþat la orice despãgubire de rãzboi faþã de statul german, prin Tratatul de la Paris din 1947, nu au nici o relevanþã sau legãturã cu aceastã situaþie. Aceastã datorie, care la finele anului 1944 a fost de 1,26 miliarde de mãrci ale Reichului, NU e despãgubire de rãzboi, ci rezultatul unui tratat economic încheiat înainte de 1 septembrie 1939, în care Germania nu ºi-a îndeplinit obligaþiile prevãzute de acesta. Plata datoriilor s-a reactivat în 1990 Existã vreun precedent pentru un astfel de caz? Da, existã situaþia Elveþiei, care a primit o sumã de bani, în 1952, tot din partea Germaniei, în contul unei datorii identice cu cea din cazul României, nãscutã printr- un tratat de reglementare a plãþilor semnat tot înaintea izbucnirii celui de-al Doilea Rãzboi Mondial. Prin hotãrârile Conferinþei de la Londra din 1952-1953, care are statut de tratat internaþional, se clarificã exact rezolvarea unor asemenea situaþii. România se încadreazã perfect la articolul 5, alineatul 4 din legile adoptate la acea conferinþã. Conferinþa face, de fapt, legãtura între datoriile fostului Reich ºi RFG-ul de atunci. Chiar dacã au fost “îngheþate” pânã în 1990, prin tratatul de unificare al celor Germanii, plata acelor datorii s-a reactivat. ªi chiar sunt aproape 19 miliarde? Soldul apare clar în documentele gãsite de mine, la Banca Reglementelor Internaþionale din Elveþia, care e un fel de “bancã centralã a bãncilor centrale”, cât ºi la arhivele statului german. La care aþi adãugat dobânda, aþi echivalat cu moneda euro de azi ºi-au rezultat 19 miliarde de euro. Exact. ↑Libertatea a prezentat, ultima datã pe 14 octombrie 2010, povestea datoriilor pe care România le mai are de recuperat de la þãrile strãine Dacã oricum existã documentele descoperite de dvs. în Elveþia ºi Germania, mai e nevoie sã gãsim altele, la noi sau în altã parte? Fireºte cã nu! Cele de acolo sunt dovezi suficiente. De aceea nici nu înþeleg exact ce rost au aceste atitudini, cum cã România n-ar avea asemenea dovezi. Doar ele existã, din moment ce eu le-am studiat! Ce-ar trebui sã facã statul român, în mod normal? Simplu: sã solicite oficial Germaniei un rãspuns în aceastã chestiune, apoi, în funcþie de rãspuns, sã înceapã negocieri. Statul român sã profite de demersurile din parlamentul german pe aceastã temã ºi sã solicite precizãri din partea guvernului german. Este absurd ca în parlamentul german sã existe trei demersuri pe aceastã temã, iar guvernul de la Bucureºti sã nu dea nici mãcar o declaraþie oficialã. Vizitat de un fost demnitar român ªi dacã Germania va tot spune cã aceste datorii nu mai existã? Tot prin hotãrârile acelei Conferinþe de la Londra existã prevederea înfiinþãrii, la cererea unui stat, a unei Comisii speciale pentru soluþionarea unor asemenea litigii. Da, da! ªi, dupã aproape 60 de ani, acela e organismul care poate rezolva aºa ceva. Înaintea acestui interviu mi-aþi povestit cã, dupã dezvãluirile privind datoria, aþi fost ameninþat… Da, la un moment dat, toatã povestea a luat o întorsãturã cel puþin ciudatã. Dupã apariþia în presã a articolului în care vorbeam despre aceastã datorie, la 17 mai 2010, nemaiºtiind prea multã lume în România, am încercat, pe internet, sã contactez o persoanã despre care citisem cã e implicatã cumva în problematica recuperãrii tezaurului românesc de la Moscova. Sã-i spunem A.E. Aceasta a fost amabilã, interesatã ºi mi-a propus sã mã viziteze în Elveþia, unde avea oricum drum. Doar cã n-a venit singur omul, ci împreunã cu un alt domn, pe care, mãrturisesc, nu-l cunoºteam, eu fiind desprins de situaþia politicã din România încã din 1988. Dar am înþeles cã era un fost demnitar în guvernul României de dupã Revoluþie. Sã-i spunem V.V.G. acestui domn, de altfel, foarte interesant ºi cultivat. S-au referit ºi la soþia însãrcinatã ªi ce-aþi vorbit cu ei? Fireºte cã despre acea datorie ºi despre concluziile mele despre ea. Mi-au spus sã nu mai discut cu nimeni despre acest subiect, altfel voi periclita recuperarea datoriei. M-au asigurat cã vor vorbi cu domnul Florin Georgescu, viceguvernatorul BNR, cu ministrul de finanþe ºi cu cel de externe despre aceastã problemã. Mi-am dat seama cã sunt oameni cu relaþii la nivel înalt. Dupã aceea, o vreme, am purtat discuþii telefonice zilnice cu ambii domni, explicându-le detaliile juridice ºi economice ale problemei. Au respins însã orice tentativã de a mea de a lua direct legãtura cu vreo oficialitate din România. Apoi domnul A.E. a sugerat cã recuperarea s-ar face mai uºor prin Rusia, deoarece în România nu s-ar gãsi date în arhive, în schimb s-ar putea folosi arhiva Kremlinului. Sincer, asta m-a derutat, câtã vreme probele studiate de mine erau suficiente. Aºa cã le-am spus cã eu fac acest lucru benevol, dar mã opun oricãrei periclitãri a relaþiilor româno-germane prin angrenarea altei pãrþi în problemã. ªi ce s-a întâmplat? Dupã încã o apariþie în presa din România, domnul V.V.G. mi-a spus, când l-am sunat în data de 29 august, anul acesta, cã am încãlcat convenþia de a nu mai vorbi despre subiect ºi, mai ales, despre sumã. Dar cel mai ciudat a fost când mi-a zis cã ºtie din surse sigure cã serviciile secrete sunt cu ochii pe mine, din cauzã cã le-aº fi deranjat prin dezvãluirile mele despre acea datorie ºi cã viaþa mi-ar fi în pericol. Am primit ameninþãri cu moartea! Apoi, a pomenit ºi de pericolul ce o poate paºte pe soþia mea, care era însãrcinatã. Asta m-a derutat de-a binelea. Parcã abia plonjasem într-un film cu spioni ºi agenþi secreþi. Cum aþi reacþionat? Am considerat necesar sã mã duc la Poliþia din St. Gallen, oraºul elveþian în care stau, ºi sã depun o plângere. Nu neapãrat contra domnului V.V.G., dar am menþionat numele acestuia ca fiind cel care mi-a transmis ameninþarea. Totul se prescrie pe 3 octombrie 2012 ªi ce credeþi cã se va întâmpla mai departe? Eu sper cã nimic rãu sau absurd. Ce am fãcut am fãcut pentru România. Mai rãmâne ca ºi România ori cei cu putere de acolo sã doreascã a face ceva. Însã cât mai e timp, pentru cã datoria aceasta ºi orice pretenþie pe aceastã temã, tot conform legislaþiei, se vor prescrie începând cu 3 octombrie 2012!
Isãres s-a arãtat interesat Referitor la interesul oficialitãþilor române în acest caz, Radu Golban a precizat: “Am trimis iniþial o adresã cãtre BNR ºi o petiþie cãtre Preºedinþia României. Rãspunsurile nu au fost încurajatoare. Dar am fost în þarã ºi mi s-a promis cã voi fi primit de preºedintele Bãsescu, însã nu s-a mai putut. Am înþeles cã era vorba de schimbarea ministrului de interne ºi era ocupat. Dar am avut o discuþie foarte interesantã cu domnul Isãrescu, guvernatorul BNR. Acolo am simþit cel mai mare interes pentru problema ridicatã de mine. Mi s-a mai propus sã devin consilier al actualului ministru de finanþe, dar, dupã douã întrevederi pe fugã, domnul ministru Ialomiþianu mi-a spus cã nu are nevoie de mine”]]>
