Urlã antenele lui Voiculescu de grija deþinuþilor din închisori. Reportaje peste reportaje care repetã acelaºi lucru: cã în închisorile româneºti nu sunt condiþii umane; cã sunt supraaglomerate; cã mâncarea e proastã ºi insuficientã; cã nu se respectã normele europene în materie de spaþiu (volumul minim de metri-cubi de aer pentru fiecare deþinut).
Evident, situaþia asta nu a apãrut peste noapte; ea a fost acolo dintotdeauna, ba chiar mai rea în trecut. Iar pe vremea aia, marii patroni de televiziuni care acum sunt la bulãu, nu erau interesaþi de drepturile omului din închisori. Preocuparea lor, ºi implicit a trusturilor media pe care le deþin, a apãrut subit când au realizat pe propria piele cã e naºpa în puºcãriile româneºti.
Adevãrul este cã în puºcãriile de la noi, au existat mereu dopuã categorii de deþinuþi mai aparte: sifoane ºi rãspândaci.
Sifoanele sunt ãia care sifoneazã, varsã tot ce aud la urechile conducerii. Turnãtori adicã. Uneori ei au ºi dublul rol de rãspândaci: lanseazã zvonuri pe care le doreºte conducerea sã fie lansate.
Trebuie ºtiut cã omul în recluziune alãturi de alþi semeni de-ai lui, tinde sã o ia razna din lipsã de intimitate, de spaþiu. Apar puseuri de violenþã, agresivitate, care uneori duc la bãtãi generalizate sau – mai des, la auto-mutilare.
ªi atunci conducerea penitenciarului apeleazã la psihologie, mai exact la manipulare. Când omul ºtie cã are de ispãºit uun numãr de ani ºi vede cât de greu trece timpul, o ia razna. Ca sã i se mai distragã atenþia, sã i se dea speranþã care sã îi facã suportabilã detenþia, psihologii din ANP lanseazã câte un zvon prin intermediul rãspândacilor: ba cã e pe cale sã se dea nu ºtiu ce amnistie, ba cã s-a modificat nu ºtiu ce regulamente de calcul al duratei executãrii pedepselor ºi în loc de 8 sau 9 luni la an se vor face numai 6 sau chiar 4 pentru bolnavii cronici, ºi tot astfel de noi ºi noi nãzbâtii ºi vise sunt aruncate între deþinuþi, pentru a le alimenta speranþa ºi a le face suportabilã detenþia.
Personal, m-am sãturat de nenumãratele telefoane primite de la deþinuþi cu ani mulþi de executat, sau de la familiile acestora, care mã rugau cu o voce febrilã sã verific nu ºtiu ce lege despre care auziserã cã le va scurta suferinþa – ºi care invariabil era doar un zvon.
De multe ori, ºi televiziunile intrã în joc ºi aruncã astfel de petarde, care se transformã în valuri de optimism ce îi fac pe deþinuþi sã mai îndure o vreme, cu docilitate, condiþiile vitrege de detenþie.
Însã recentele revolte din închisori aratã cã manipulãrile nu mai sunt suficiente, ci trebuie fãcut ceva. Majoritatea penitenciarelor de la noi depãºesc mai bine de dublul de persoane destinate a fi gãzduite – ºi nimeni nu a fost deranjat de treaba asta – pânã acum.
CEDO a condamnat ºi condamnã România pe bandã la plata de despãgubiri pentru condiþiile inumane din penitenciare – ºi totuºi Statul Român nu ia nici o mãsurã.
Mãsuri ar fi douã, de luat imediat:
– construirea de penitenciare noi, sau transformarea unor clãdiri nefolosite – ºi har Domnului, sunt destule în România, în penitenciare;
– întreruperea, respectiv amânarea pedepselor pentru deþinuþii care se plâng de condiþii, pânã când se vor elibera locuri ºi pentru ei (legea penalã prevede aceastã posibilitate).
În condiþiile actualei lupte generalizate pe care Statul o duce împotriva infracþionalitãþii de tot felul, orice anmistie sau uºurare a condiþiilor de detenþie va fi vãzutã ca pe o concesie fãcutã infractorilor, ceea ce ar duce la o atitudine de revoltã a oamenilor cinstiþi faþã de astfel de mãsuri (gen: au furat, au stat un pic la puºcãrie ºi acum au ieºit ºi mai repede, ºi cu banii furaþi), sau de creºtere a tentaþiei de a comite infracþiuni (gen: dacã fur un miliard, stau ºi eu un an la puºcãrie, cã oricum prind graþierea asta).
