Subiectul mi-a atras atenția printr-un complex de sincronicitãți, acele aparente întâmplãri, toate pe același subiect. Primul lucru care mi-a sãrit în ochi a fost afișul celor de la Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminãrii (CNCD), care șocheazã prin atașarea unei banderole la mâna unui nou nãscut ALB, de rasã caucazianã, pe care este inscripționat cuvântul „ȚIGAN”.

Primul gând care mi-a trecut prin minte la acel moment a fost deloc reverențios, cu privire la mama imbecilului care a avut ideea asta. Țigancã o fi ea, în nici un caz acel bebeluș !!! Eu, dacã aș fi în locul mamei acelui copil, aș fi dat în judecatã pe autorii acelui afiș !!! Nu este de ajuns faptul cã o întreagã Europã ne vede drept „ciori” datoritã furțișagurilor și criminalitãții etniei țigãnești care a nãpãdit Vestul dupã deschiderea granițelor ?! Ca o ironie a sorții, românii care își fac concedii în Europa, plãtite cu bani grei, au ajuns sã fie discriminați și ostracizați, din cauza minoritãții țigãnești cu care sunt identificați și confundați. Nu pot sã nu remarc modalitatea insidioasã în care se inoculeazã aceastã idee, conform cãreia: –          toți țiganii Europei vin din România –          Români = țigani Cãutând referințe pe acest subiect, am descoperit cã sursa principalã a acestei vaste operațiuni de manipulare media se face prin trusturi și ONG-uri afiliate magnatului George Soroș, exact ca și în cazul organizațiilor fantomã care au tipãrit afișul despre care vorbeam. Chestiunea cade bine ungurilor care conduc CNCD-ul, în condițiile în care și ei au o problemã cu populația de etnie țigãneascã din Ungaria (vezi recentele linșaje fãcute în țigãnime de Garda Maghiarã), dar aceastã problemã este acoperitã mediatic de țiganii din România, mai salbatici și mai necivilizați decât cei din Ungaria, Italia, Spania (dupã cum se apãrã comunitãțile din aceste țãri, în declarațiile lor). La acest moment, se cuvine o precizare. Se vor gãsi voci care mã vor acuza de rasism și xenofobie. Oricine se leagã de țigani sau de evrei, primește automat eticheta de rasist sau xenofob. Tocmai de aceea, vreau sã lãmuresc câteva chestiuni, pentru a înlãtura „spãlarea pe creier” pe aceastã temã, care îî face pe mulți români, altfel oameni de bun simț, sã întoarcã spatele subiectului, zicându-și: „eu nu sunt rasist, eu sunt tolerant, si nu vreau sã am de-a face cu astfel de atitudini extremiste”. Deci, revenind, întrebarea mea este: sunt rasist sau xenofob dacã pun în discuție problema țigãneascã ? Cãci este o problemã, fãrã nici un dubiu. Faptul cã Europa încearcã tot felul de variante pentru a scãpa de țigani (fizic), prin retrimiterea lor în România, chiar dându-le bani pentru a-i convinge sã plece, dovedește cã problema este realã. În opinia mea, nu sunt rasist, sau cel puțin, nu în sensul oferit de Dicþionarul Explicativ al Limbii Române (Ediþia 1998) potrivit cãruia definiþia cuvântului rasism este aceea de „Teorie social-politicã care susþine inegalitatea biologicã ºi intelectualã a raselor umane.” Acum, o sã încãlcãm puțin legea (devenind rasiști), amintind al cea de-a doua sincronicitate pe acest subiect. Deunãzi citeam cartea lui Jacques Bergier, scrisã în 1971, intitulatã „Cãrțile blestemate” (publicatã în limba românã de editura Pro Editurã și Tipografie – anul apariției 2006). Aici mi-a sãrit în ochi un pasaj deosebit de interesant, în legãturã cu subiectul nostru. Citez, de la pagina 14 a cãrții. Iatã ce afirmã Bergier: „La scrierea acestui text (Cãrțile Blestemate – 1971 n.n), ºi chiar mai recent, am auzit adeseori, la congrese ºtiinþifice, teoria conform cãreia descoperirile prea periculoase ar trebui sã fie cenzurate sau eliminate. La începutul acestui an, la reuniunea Asociaþiei engleze pentru progresul ºtiinþelor, a fost citatã ca exemplu al unei asemenea descoperiri care trebuie cenzuratã, posibilitatea cã diversele tipuri ale rasei umane nu sunt la fel de inteligente. Savanþi de prim ordin au afirmat cã o asemenea descoperire ar încuraja rasismul în asemenea mãsurã, încât ar trebui împiedicatã publicarea ei prin orice mijloace.” Evident, o astfel de posibilitate, în 1971 contravenea proaspetei Carte Universale a Drepturilor Omului (1948) care statuta egalitatea ÎN DREPTURI a tuturor oamenilor indiferent de rasã, culoare sau religie, și se apropia periculos de mult de tezele nazismului privind supremația rasei albe, ariene. Faptul cã savanți de renume britanici au avut surpiza sã constate cã oamenii de științã germani aveau dreptate când spuneau cã nu avem cu toții același înzestrãri (calitãți), iar acestea diferã în principal în funcție de rasã și în subsidiar, în funcție de caracteristicile genetice (teorie mai nouã, dar necontestatã), ar trebui sã nu ne surpindã. Constatarea privind existența mai multor tipuri rasiale umane e veche de când lumea. Cea mai veche clasificare a raselor se datoreazã vechilor egipteni care au divizat populatiile umane in patru categorii: – Rosu – pentru egipteni; – Galben – pentru oamenii din Est; – Alb – pentru oamenii din Nord; – Negru – pentru africanii din Sud A treia coincidențã s-a petrecut când ochii mi-au cãzut pe versiunea englezã a volumului „Rasã și Realitate”, apãrut sub auspiciile fostului congressman american David Duke. Cartea reprezintã concluzia unor studii – trecute sub tãcere la nivel oficial, privind „punctele tari” și „punctele slabe” ale fiecãrui grup rasial. S-a demonstrat statistic, în urma testãrilor efectuate pe grupuri de persoane etalon din cadrul fiecãrei rase (caucazianã – albã, mongoloidã – galbenã, negroidã și australoidã), cã dincolo de calitãțile inerente fiecãrui individ, apar anumite constante, ce determinã constanta rasei respective. Nu vreau sã intru în detalii, cred cã am suscitat destul interes pe acest subiect încât sã vã determin sã citiți cartea. Problema este cã, la nivel oficial, refuzãm sã privim realitatea așa cum este. Când ai vãzut ultima datã un campion de culoare albã la atletism, pe podiumul olimpic ? Care este proporția inventatorilor (din nu conteaza ce domenii ale științei și cunoașterii) de rasã neagrã ? Deci, diferențele rasiale nu se opresc la culoarea pielii sau la forma nasului, indiferent cât ar ține știința oficialã la aceastã teorie. Revenind la problema țigãneascã, ne întrebãm cum de ea mai existã ? De ce nu au fost asimilați țiganii din punct de vedere social, în România, nici dupã 50 de ani de comunism – sistem cunoscut ca fiind de un egalitarism extrem, în care școlarizarea, igiena, accesul la educație, învãțãmânt și mai ales, DREPTUL LA MUNCÃ erau asigurate tuturor !? Inițial, am fost înclinat sã dau vina pe subcultura țigãneascã, pe acel bagaj identitar, propriu etniei țigãnești. Pentru cã, la nivel fundamental, țiganii nu sunt o rasã în sine, ci o etnie, chiar dacã au totuși în comun multe caracteristici fizice și intelectuale comune (putând reprezenta cel mult o sub-diviziune rasialã, un genotip aparte, specific etniei). Comunitatea etnicã este definitã în DEX ca fiind un „Grup uman de aceeaºi origine, limbã ºi tradiþii culturale.” Interacțiunea socialã dintre membrii unei comunitãți sau etnii și un alt grup (comunitate/etnie), se realizeazã potrivit bagajului cultural (și valorilor sociale aferente) caracteristici fiecãreia dintre acestea. Țiganii sunt (încã – din fericire) minoritari în sânul populațiilor cu care coabiteazã, valorile lor reprezentând în fapt o subculturã. Ce este o subculturã ? Potrivit D.E.X., definiþia termenului de subculturã este aceea de „Culturã a grupurilor ºi subgrupurilor sociale dintr-o comunitate etnicã.”, definiþia termenului culturã, fiind aceea de „Totalitatea valorilor materiale ºi spirituale create de omenire ºi a instituþiilor necesare pentru comunicarea acestor valori.” Problema este cã aceastã etnie, ca și etnia evreiascã, este NEASIMILABILÃ de populațiile în rândul cãrora trãiește. Acești oameni, prin bagajul lor rasial și cultural-ideologic (piramida valorilor), se mențin segregați, separați din proprie voințã de populația majoritarã. Acești țigani și-au pãstrat timp de sute, poate chiar mii de ani un set de valori, ce se pare cã sunt în concordanțã cu caracteristicile rasiale pe care le au, și care se transmit de la o generație la alta prin amalgamul de credințe și obiceiuri țigãnești. Prin rasa se intelege un grup de oameni care au o mostenire biologica comuna si pe care o transmit generatiilor urmatoare. Rasa este definita in functie de anumite caracteristici fizice cum ar fi: culoarea pielii, structura parului, forma nasului, etc. Conform studiilor despre care face vorbire volumul „Rasã și realitate”, devine limpede cã nu numai caracteristicile fizice se transmit genetic, ci și aptitudinile, inclusiv cele intelectuale. Conform teoriei câmpurilor morfogenetice, enunțatã de savantul britanic Rupert Sheldrake, se pare cã existã un așa numit câmp infomațional, care coordoneazã dezvoltarea organismelor vii în raport cu caracteristicile speciei respective. Aceastã teorie, aplicatã chestiunii raselor, lãmurește și mai explicit modul în care pãrinții transmit urmașilor pe linie de sânge, caracteristicile lor, inclusiv abilitãți și deprinderi. Sunt aspecte de notorietate dezvoltarea anumitor deprinderi sau calitãți în rândul unor etnii sau ramuri particulare ale unei rase. Țiganii au o afinitate specialã cu muzica și prelucrarea metalelor, asiaticii sunt disciplinați, ordonați și obedienți, rasa albã-caucazianã exceleazã în gândirea raționalã proiectivã (pe termen lung), evreii sefarzi au un deosebit talent la limbi strãine și negoț, acestea fiind doar câteva caracteristici etnice sau rasiale ce sunt evidente pentru orice observator obiectiv. Dreptul la prezervarea identitãții culturale a unei etnii este garantat de lege. Ce ne facem însã atunci când setul de valori transmise prin intermediul acestei identitãți etnice se aflã în contradicție cu valorile sociale general acceptate ale majoritãții în cadrul cãreia viețuiește minoritatea ? Reacția de cauzalitate este simplã. Apare segregarea (voluntarã, prin refuzul adoptãrii normelor de comportament colectiv, de cãtre minoritari), apoi respingerea (de cãtre majoritari), iar în final discriminarea. Aºa cum este în mod evident situaþia ºi în cazul etniei þigãneºti în raport cu etnia majoritarã cu care aceasta convieþuieºte (indiferent cã este vorba de majoritatea româneascã, franþuzeascã sau germanã), sunt vizibile diferenþele dintre valorile culturale ºi morale dintre aceste douã grupuri umane. Din pãcate, multe dintre valorile culturale ºi morale specifice subculturii þigãneºti sunt de multe ori opuse ca sens valorilor culturale ºi morale ce caracterizeazã majoritatea. Fãrã a avea pretenþia unui studiu sociologic, doresc sã evidențiez totuºi cãteva chestiuni de notorietate publicã, cum ar fi: infracþionalitatea ridicatã în cadrul etniei þigãneºti, comportamentul zgomotos, vulgar ºi deranjant al membrilor ei în spaþiul public, tendinþa cãtre agresiune a membrilor sãi, refuzul adoptãrii ºi respectãrii regulilor generale de comportament decent, etc. Sursa acestor comportamente deviate în raport cu normele de comportament general se regãseºte în bagajul valoric al subculturii þigãneºti, care constituie sursa acestor comportamente anormale. Elementele valorice ale unei culturi sau subculturi se întrevãd cel mai uºor în bagajul folcloric al etniei respective, în conþinutul unor cântece, poveºti, legende, etc. Modul specific de transmitere al acestor valori în cadrul etniei țigãnești (datorat talentului muzical nativ al membrilor sãi) îl constiuie muzica þigãneascã (astãzi asimilatã în mare mãsurã curentului muzical numit manelism), ce constituie o radiografie sincerã a valorilor promovate ºi acceptate de comunitatea þigãneascã în ansambul ei. Bagajul lingvistic sãrac al versurilor manelelor ºi mai ales mesajul social al acestora, de multe ori profund negativ din punct de vedere moral, a constituit ºi constituie în continuare o sursã majorã de îngrijoare pentru toþi cei ce þin la prezervarea valorilor sociale ºi culturale specifice tradiþiilor native româneºti (respectul pentru autoritatea publicã,  hãrnicia ºi respectabilitatea mijloacelor de trai obþinute prin muncã cinstitã, cultul muncii, bunul simþ ca manifstare a respectului pentru cei din jur, o profundã credințã ortodoxã etc.), aflate în contradicție cu „pseudo-valorile” subculturii țigãnești (câștigarea facilã a banului, chiar și prin mijloace ilicite, etalarea unei bunãstãri artificiale – mașini luxoase, palate cu turnulețe, salbe de aur, petreceri costisitoare, lãutari plãtiți cu sume fabuloase, ce nu pot fi justificate prin muncã cinstitã, apetența pentru scandal, de cele mai multe ori în public, lipsa de respect fațã de autoritãți, respectul și admirația acordate infractorilor, apologia infracțiunii vãzutã ca un mod de a reuși în viațã, lipsa evidentã a oricãror valori de naturã spiritualã, lipsa de raportare la Dumnezeu și Mântuitorul Iisus Hristos). Din pãcate, asistãm la un transfer valoric negativ, prin intermediul manelelor, dinspre etnia țigãneascã, cãtre majoritatea româneascã, fapt de naturã sã deterioreze fondul moral ºi cultural al culturii româneºti. Personal, sunt pentru prezervarea tradiþiilor culturale româneºti, fapt pentru care atrag atenția asupra pericolului reprezentat de preluarea fãrã discernãmânt a unor modele comportamentale ºi a unor valori subculturale aflate de multe ori în opoziþie cu cele ale majoritãþii. Asistãm cu îngrijorare la instalarea în sfera normalului a unor comportamente ºi obiceiuri anormale, imorale ºi, de ce nu, revoltãtoare, neacceptate ca fireºti în nici o þarã civilizatã. Cãteva antiteze dintre cele douã grupe de valori sunt de notorietate publicã, ºi au caracter general, putând fi întâlnite ca sursã a problemelor de intergare pe care etnia țigãneascã le are peste tot în lume. Sub impactul mass-mediei, datoritã frecvenþei cu care le întâlnim, am ajuns sã privim aproape ca fireºti ºi normale fenomene specifice etniei þigãneºti, ca cerºetoria organizatã a minorilor, cordonatã de pãrinþi, cedarea de minori terþilor în vederea exploatãrii lor, prostituþia, vânzarea de copii, aservirea pentru datorii, cãmãtãria, promisiunea femeii ºi darea ei în cãsãtorie, cãsãtoria copiilor, etc., aspecte întrunite în practica CEDO sub definiþia de „persoanã de condiþie aservitã”, constituitã ca sintezã a situaþiilor de robie (fila 259 – Corneliu Bârsan – Convenþia Europeanã a Drepturilor Omului – Comentariu pe articole – Vol I). În aceste condiții, o concluzie se impune de la sine: Vina preponderentã pentru starea lor actualã, o au țiganii. Dacã liderii lor nu vor lua hotãrârea sã schimbe ceva la nivel principial în rândurile țigãnimii, cercul vicios al ne-integrãrii și discriminãrii nu va fi întrerupt, oricâte condiții și facilitãți vor oferi guvernele europene etnicilor țigani. Desigur, este o discriminare ticãloasã deportarea țiganilor din Franța în țãrile de origine. Carta Drepturilor Omului interzice deportarea unui grup sau comunitãți de persoane, pe criterii rasiale, etnice sau religioase. Mituirea cu câte 300 de euro de persoanã a sãrmanilor țigani, lipsiți de orice resurse financiare, ce vegeteazã la marginea orașelor europene în tabere ilegale, este o stratagemã jalnicã, ce nu poate disimula adevãratul caracter al operațiunii, și anume DEPORTAREA ȚIGANILOR ÎN ȚÃRILE DE ORIGINE. Potrivit acestui principiu, România ce ar trebui sã facã ? Sã le dea câte 300 de euro și sã-i trimitã în India ? Din perspectiva Tratatului de la Lisabona, țiganii sunt înainte de toate, ca și noi toți, cã vrem sau cã nu vrem, CETÃȚENI EUROPENI, care au dreptul sã își stabileascã reședința în oridce țarã a Uniunii Europene. Deci, nu poate sã existe un temei legal al deportãrii lor. Europa „democratã”, Europa „drepturilor omului”, care acum câțiva ani ne dãdea lecții aspre în materia toleranței fațã de țigani, francezii consturind chiar case pentru „bieții țigani” izgoniți din localitatea Mihail Cogãlniceanu din jud. Constanța (iar țiganii le-au distrus în douã luni, bãgând caii în casã și fãcând focul în mijlocul camerei, pe podea), se vede acum în situația de fi mai discriminatorie decât România – la adresa țiganilor. De ce nu implementeazã francezii la ei programele Uniunii Europene privind integrarea socialã a comunitãților de țigani ? Rãspunsul este simplu: pentru cã au înțeles un adevãr; țiganii nu vor sã se integreze; nu vor sã munceascã; nu vor sã respecte legea. Vor sã fie liberi sã facã ce vor, liberi de orice obligații fațã de lege sau autoritãți. Atâta timp cât își vor pãstra aceastã atitudine, vor fi obligați sã plãteascã prețul ei. Neintegrarea și discriminarea. Soluția este una singurã. Schimbarea valorilor general acceptate în rândul etniei țigãnești. Aceasta se poate face numai prin educație. Deci, SOLUȚIA FINALÃ, TRIMITE-ȚII LA ȘCOALÃ ! Nu în ultimul rând, sincronicitatea finalã care m-a determinat sã scriu acest articol este reprezentatã de emisiunea din aceastã searã, la care am participat la Vox TV. Inițial, fusesem invitat pentru prima parte a emisiunii, având ca temã cãrțile de identitate cu cipuri boimetrice. Dar, înainte de pauzã, Mbela – gazda emisiunii România în alb și negru, mi-a sups cã urmeazã și o a doua parte, privind țiganii. Uimit deja de aceset coincidențe, am decis sã rãmân și la aceastã parte a emisiunii. Înregistrarea o aveți alãturatã.

Vox TV – Romania in Alb si Negru from GuruRimpoche on Vimeo.

În încheiere, nu pot trece cu vederea nici apetența etnicilor țigani pentru hoție și banul nemuncit afecteazã și așa-zisele ONG-uri țigãnești, care de ani de zile toacã banul public și fondurile europene nefãcând nimic pentru integrarea țiganilor. Actuala situație din Franța este manã cereascã pentru liderii acestor ONG-uri, care saliveazã deja la gândul milioanelor de euro pe care îî vor primi pentru a face „programe” sociale pentru confrații lor cei amãrâți. Aceștia dau nãvalã pe la televiziuni, acuzând de nepãsare și discriminare ba Guvernul, ba populația majoritarã, ba rasismul și xenofobia. Numai țiganii nu poartã nici o rãspundere pentru situația lor. Nu știu decât sã facã copii pe care sã îi trimitã la cerșit, sã cânte prin metrouri, sã fure, sã vândã droguri sau sã învârtã orice altã afacere ilegalã din care ies bani. Cu rare excepții, sunt familii care nu au prestat o muncã cinstitã de generații. Ce sã facem noi pentru ei cu banii europenilor ? Sã le dãm locuri de muncã, plãtite „românește” ? Pãi, ce țigan va munci 10 ore pe zi pentru 120 lei pe lunã (cât e un salariu mediu), când afarã, în europa, el scoate din cerșit sau furtișaguri, un minim de 50-60 de euro pe zi ? Sã construim la fiecare familie de țigani câte un palat cu 10 turnuri ? Sã le cumpãrãm la fiecare câte un mercedes ? Se plâng cã nu își pot trimite copii la școalã pentru cã nu au ce încãlța. Bunicii mei au fost în aceeași situație. Dar au muncit și în timp, au propãșit. Averile adevãrate se fac în generații. Sunt și acum țãrani care cultivã pãmântul din respect pentru muncã, chiar dacã nu își scot nici mãcar investiția în semãnãturã, arat și treierat. Aici este diferența…]]>