Foto: 1ms.net Timp de doi ani, un colectiv de cercetãtori condus de Gregory Berns, profesor de neuroeconomie alUniversitãții Emorydin Statale Unite, a studiat cortexul a peste zece câini cu ajutorul scannerelor cu rezonanțã magneticã (MRI). Câinii au fost dresați sã intre în scanner fãrã a fi constrânși. Scopul studiului este determinarea modului în care funcționeazã creierul câinilor și cum îi privesc ei pe oameni. Într-un articol publicat azi, în secțiunea „Opinii” a ziarului The New York Times, Berns susține cã este forțat sã tragã urmãtoarea concluzie: „Câinii sunt, și ei, oameni”. Iatã, în continuare, în traducere, un fragment important al acestui articol. „Întrucât câinii nu pot vorbi, cercetãtorii au fost constrânși sã se raporteze la observațiile comportamentale, pentru a deduce ceea ce câinii gândesc. Asta e o treabã complicatã. Nu poți întreba un câine de ce face ceva și ce simte. Perspectiva de a scormoni în emoțiile animalelor îi sperie pe mulți cercetãtori. Așa cã, a fost mai simplu sã se evite rãspunsurile dificile despre sensibilitãțile și sentimentele animalelor, fiindcã ele nu pot rãspunde. Nu puteau rãspunde. Fiindcã ne permite sã ne uitãm direct în creierul lor și, scurtcircuitând limitãrile științei comportamentale, MRI ne dezvãluie starea internã a câinilor. Imagistica cu rezonanțã magneticã se face în spații izolate, zgomotoase. Oamenilor nu le plac din aceastã cauzã și fiindcã trebuie sã rãmânã complet nemișcați în timpul procedurii. În practica veterinarã convenționalã, câinii trebuie anesteziați înainte de scanare, pentu a nu se mișca. Dar nu poți studia cum funcționeazã creierul unui animal aflat sub anestezie, nu poți afla nimic despre percepții și emoții. De la bun început, i-am tratat pe câinii din studiul nostru ca pe niște persoane. Am utilizat un formular de consimțãmânt remodelat dupã cel folosit în cazul copiilor, dar semnat de stãpânii câinilor. Am subliniat cã participarea este voluntarã și cã renunțarea la participare este posibilã oricând. Am folosit doar metode pozitive de dresaj. Fãrã sedare și fãrã restricții. Atunci când câinele nu voia sã fie în scanerul MRI, putea sã plece. La fel se întâmplã în cazul voluntarilor umani. Câinele meu Callie a fost primul participant la studiu. Salvatã dintr-un adãpost pentru câini, Callie e o corciturã de terrier, cu blana neagrã, și era doar piele și os când am adoptat-o. Urmându-și chemarea ancestralã, preferã sã vâneze veverițe și iepuri în grãdina din spatele casei, decât sã-mi leneveascã în poale. Are o curiozitate nativã, fapt care a dus-o, probabil, în adãpost, dar a fãcut și ca antrenamentul sã fie foarte ușor. Cu ajutorul prietenului Mark Spivak, un dresor de câini, am început prin a o învãța sã intre într-un simulator de scaner MRI, pe care l-am construit în sufragerie. A învãțat sã urce scãrile în tub, sã își așeze capul într-un rezemãtor special pentru bãrbia ei și sã rãmânã nemișcatã ca o stâncã timp de pânã la 30 de secunde. A învãțat și sã poarte protecții pentru urechi, necesare pentru auzul ei sensibil – nivelul de zgomot în interiorul scannerului este de 95 de decibeli. Dupã luni de antrenament și câteva erori în timpul primelor tentative cu scanerul MRI real, am fost rãsplãtiți cu prima hartã a activitãții ei cerebrale. Pentru primul nostru test, am mãsurat rãspunsul creierului lui Callie la un semnal cu douã mâini. În experimentele ulterioare, ale cãror rezultate încã nu le-am publicat, am determinat care pãrți ale creierului sãu sunt implicate în distingerea mirosurilor familiare și nefamiliare de oameni și câini. Curând, comunitatea localã a posesorilor de câini a aflat despre studiul nostru. În decursul unui an, am adunat o echipã de peste 10 câini cu „certificat MRI”. Deși abia începem sã rãspundem întrebãrilor ușoare despre creierul canin, nu putem ignora similaritãțile izbitoare dintre câini și oameni, atât în structura cât și în funcționalitatea unei regiuni cheie a creierului: nucleul caudat. Bogatã în receptori ai dopaminei, regiunea caudatã este localizatã între trunchiul cerebral și cortex. La om, are un rol cheie în anticiparea unor lucruri ce ne plac, precum mâncarea, dragostea, banii. Putem determina, însã, ce gândește o persoanã, doar mãsurându-i activitatea caudatã? Din pricina extraordinarei complexitãți a conexiunilor dintre diferitele regiuni ale creierului, nu este îndeobște posibil sã legi o singurã funcție cognitivã sau o emoție de o singurã regiune a creierului. Dar, nucleul caudat ar putea fi o excepție. Anumite pãrți ale regiunii sunt activate consistent de lucrurile care ne bucurã. Activarea caudatã este atât de clarã, încât, în circumstanțele adecvate, putem prevedea, cu ajutorul ei, preferințele pentru mâncare, muzicã și chiar frumusețe. La câini, am descoperit cã activitatea nucleului caudat crește în rãspuns la semnalul mânilor ce indicã apropierea momentului hrãnirii. Nucleul este activat, de asemenea, de mirosul persoanelor familiare. În testele preliminare, s-a activat la întoarcerea stãpânului care ieșise temporar din câmpul vizual. Dovedesc aceste descoperiri cã suntem iubiți de câini? Nu tocmai. Dar multe dintre aceleași lucruri ce activeazã nucleul caudat la om, activeazã aceeași regiune din creierul câinilor. Neurocercetãtorii numesc asta o homologie funcționalã și poate fi un indiciu al emoțiilor canine. Abilitatea de a experimenta emoții pozitive precum dragostea și atașamentul, ar însemna cã nivelul de sensibilitate al câinilor este comparabil cu al copiilor. Aceastã abilitate sugereazã o regândire a modului în care îi tratãm pe câini”, conchide Berns, care întrevede cã, într-o bunã zi, câinii vor avea statut de persoane, cu unele drepturi similare celor acordate oamenilor. Oricât ar pufni cu dispreț scepticii, istoria ne-a demonstrat cã omul a suferit sute, chiar mii de ani, de prejudecãți ce au fost dinamitate de descoperirile științifice. Iar același lucru se poate petrece în cazul câinilor. Câinele este cel mai bun prieten al omului și poate va veni ziua în care și reciproca sã fie adevãratã. sursa: selectnews.ro]]>