Au fost odatã ca niciodatã niște țãri conduse de oameni lacomi și apucãtori, cãrora nu le mai ajungeau propriile bogãții și trãgeau cu ochiul, șiret, la avuția altora.

Acești oameni au inventat tot felul de pretexte pentru a nãvãli peste țãrile altora, la ale cãror bogãții râvneau, pentru a le jefui. Și s-au dus în acele țãri pentru a le aduce “democrația” și pentru a le scãpa de “tiranie” și “dictaturã”. Avioanele lor au aruncat milioane de bombe peste acele țãri, distrugând șoselele, spitalele, școlile, muzeele și casele oamenilor. Apoi soldații lor au nãvãlit ucigând fãrã noimã în stânga și în dreapta, iar cetãțenii țãrilor respective s-au trezit prinși în mijlocul haosului, fãrã siguranțã pentru ei și familiile lor, fãrã hranã, locuri de muncã și perspective de viitor.

Pentru a-și salva viețile, au fugit care încotro, cu copii, bunici și nepoți, doar cu ce puteau cãra cu ei. Din oameni așezați, la casa lor, au devenit pribegi, cerșetori sãrmani la mila altora. S-au aciuit pe unde au putut, așteptând sã treacã nenorocirea și sã se poatã întoarce la casele lor. Și anii au trecut, dar rãzboiul nu mai pleca din țara lor. Cãci jefuitorii cei cruzi și îndrãzneți se învãțaserã cu hoția iar bogãțiile erau multe. Și atunci pribegii au renunțat la ideea de a se mai întoarce la casele din patria lor și și-au spus:

– mai bine sã mergem acasã la bogații care ne-au furat pãmânturile și țara. Sã ne ducem pe capul lor și sã trãim la masa lor, privindu-i în ochi când mãnâncã din pâinea noastrã, sã vedem dacã mai pot mânca cu aceeași poftã, fãrã sã îi mustre conștiințele pentru ticãloșiile și jaful lor, abãtute asupra capetelor noastre. Nu ne pot refuza, cãci ne sunt datori. Ei ne-au furat țara, deci ei sunt responsabili pentru soarta noastrã.

Alții, mai supãrați au spus:

– sã mergem la ei acasã și sã ne rãzbunãm pentru jaful și nenorocirile pe care ni le-au pricinuit. Sã le siluim femeile, sã le omorâm copii, sã trãiascã și ei ce am trãit noi. Ochi pentru ochi și dinte pentru dinte !

Și s-au pornit ca o singurã ființã, cu mic cu mare, tânãr și bãtrân, spre țãrile jefuitorilor lor. Au trecut munți și vãi, mãri și râuri, peste granițe și garduri iar în final au ajuns în fața asupritorilor lor. Și acolo au întins mâinile lor strigând: hrãniți-ne, îmbrãcați-ne, da-ți-ne adãpost ! În numele Umanitãții și Democrației pe care pretindeți cã o apãrați, în numele cãrora ne-ați distrus țara !

Vãzând puhoiul de oameni, bogații cei lacomi mai întâi s-au înfricoșat, realizând cã nu îi pot refuza pe acești oameni, cãci lumea întreagã se uita la ei, așteptând sã le vadã mãrinimia și dãrnicia despre care vorbiserã în toți anii.

Însã bogații cei lacomi nu voiau sã renunțe la averile lor pentru a-i hrãni, îmbrãca și adãposti pe pribegi, ba s-au plãnuit cum ar putea sã câștige și din aceastã situație. Și atunci au spus în sinea lor:

– Ce ne pasã nouã ?! Sã îi ajute poporul !

Și au gândit sã punã o taxã asupra fiecãrui cetãțean, pentru ajutorarea pribegilor. Astfel, fiecare cetãțean era dator, când își adãpa calul, sã plãteascã un bãnuț în plus pentru refugiați. Și astfel, s-a strâns o mare comoarã, cãci cetãțenii erau mulți și bogați și nu simțeau bãnuțul plãtit pentru niște amãrâți. Însã din banii strânși, doar o micã parte a ajuns la pribegi, cãci restul a ajuns în buzunarele bogaților, care au avut grijã ca tot ei sã producã hainele și casele pentru pribegi, la prețuri umflate. Mai mult, banii care rãmãseserã au fost dați armatei pentru a “pacifica” țara de unde veneau pribegii, iar rãzboiul s-a aprins ca o vâlvãtaie și mai mare în țara de baștinã a acestora, și tot mai mulți oameni își pãrãseau casele și pãmânturile lor pentru a veni în țara bogãțașilor lacomi.

Și ajunseserã pribegii câtã frunzã și câtã iarbã în țara bogaților, iar bãnuțul plãtit la adãpatul calului nu mai era suficient. Așa cã bogãtașii au hotãrât ca fiecare cetãțean al țãrii bogate sã plãteascã doi bãnuți în loc de unul, pentru susținerea amãrâților pribegi.

Însã cetãțenii țãrii celei bogate sãrãciserã din pricina pribegilor, cãci relele se înmulțiserã de când aceștia sosiserã în țara lor. Nu mai erau locuri de muncã, pâinea se scumpise, zilnic erau violențe iar țara devenise nesigurã.

Și atunci, sãraci și bogați deopotrivã s-au adunat și împreunã au ridicat în ștreanguri pe bogații cei lacomi.

Și cetãțenii din țara bogatã și-au ales alți conducãtori, cu dragoste pentru popor și fricã de Dumnezeu. Fãrã lãcomia bogaților, rãzboaiele au încetat iar pribegii s-au întors la casele lor, pe care le-au reconstruit.

Și toatã lumea a trãit fericitã pânã la adânci bãtrâneți. Iar eu am încãlecat pe-o șa, și v-am spus povestea-așa cum îmi doresc sã se petreacã.

]]>

Write a comment:

Your email address will not be published.

© 2018 Cabinet de avocatura Mihai Rapcea

logo-footer