Paznicul din Supermarket – scenariu de film pentrtu HBO

anunț despre un concurs de scenarii de film organizat de secțiunea română a HBO, cu îndemnul “Hey, tu scrii chiar mișto, de ce nu le trimiți ceva ?!” Sedus de idee, le-am trimis conform regulamentului de concurs materialul lucrat în grabă, între două termene de judecată, fără prea multe așteptări. Azi am primit răspunsul că cei de la HBO care mi-au comunicat că din cele 154 de proiecte participante la concurs, proiectul meu nu a fost selecționat, dar sunt interesați să mă bage în baza de date cu potențiali scenariști, pentru viitor. Pentru că ideea scenariului e mult prea drăguță ca să se piardă, m-am gândit să o public aici, în ideea că poate cândva viața va reveni la normal și pe la noi și proiectul meu va atrage atenția. Scenariul pe care vi-l propun este pentru un film românesc, pe care eu l-aș intitula “Paznicul de supermarket”, cu outline-ul “când viața te lovește din toate părțile, fii cu ochii pe cel din fața ta !“ Este povestea din zilele noastre a unui fost strungar (Vlad Ivanov) rămas șomer ca urmare a închiderii fabricii, cu o soție bolnavă (care nu poate lucra) și doi copii la școală, forțat să găsească resursele financiare supraviețuirii în societatea românească. Se angajează ca paznic la un supermarket, cu un salariu modic (1.600 lei plus bonuri de masă), bani insuficienți pentru cheltuielile curente ale familiei sale. În tot acest timp în care lucrează la supermarket, caută disperat alte job-uri, ne-fiind angajat nicăieri datorită vârstei (se apropie de 60 de ani), în locul lui fiind preferați tinerii sau uneori, chiar angajați străini aduși din Sri Lanka sau Bangladesh. Ziua lucrează pază la supermarket, iar seara mai are o normă în calitate de figurant la un studio de televiziune, ca public de emisiune. Cu toate astea, banii nu îi ajung și se gândește la tot felul de combinații pentru a scoate bani. Elementul central al filmului îl constituie momentul în care o colegă paznic mai tânără și mai ageră (Anamaria Marinca) este promovată sefă de tură deoarece a prins un hoț (o femeie) ce furase mai multe perechi de pantaloni, îmbrăcându-le unele peste altele. Șeful de magazin îi adună pe toți angajații firmei de pază, le ține un discurs în care prezintă cifrele în creștere cu pierderile suferite de firmă ca urmare a furturilor și le promite bonusuri substanțiale dacă reușesc să prindă persoanele ce sustrag produse din magazin. Eroul nostru dă rateu după rateu în încercarea de a prinde potențiali hoți, alegându-se în schimb cu muștruluieli și remarci acide din partea șefilor. În final, este disponibilizat împreună cu toți ceilalți paznici de vârsta lui, paznicii tineri fiind recalificați la locul de muncă pe post de operatori sistem video de supraveghere, sistem achiziționat din Japonia, ce include o inteligență artificială ce identifică persoanele ce manifestă mișcări corporale ce indică intenția de a fura (programul există în realitate, se numește Vaakeye). Filmul are final deschis, cu actorul principal căutând să strângă banii de șpagă pentru a se pensiona fictiv pe caz de boală, lucrând în continuare ca figurant de studio la mai multe emisiuni TV. Pentru concurs, mi s-a cerut și o scenă cu dialog, pe care o redau aici: Scena rateului   Cadrul scenei îl constituie culoarul din dreptul caselor de marcat, unde stau îmbrăcați la sacou negru paznicii de supermarket. Vlad picotește în picioare, în dreptul unei case de marcat, încercând cu greu să își țină ochii deschiși. De câteva săptămâni lucrează câte 10 ore pe zi ca paznic (doar 8 oficial), iar seara fuge la emisiunile lui Cabral pentru a face figurație în public. Ajunge acasă la 1 noaptea iar a doua zi este din nou la muncă, de la 8 dimineața.   I se pare că zărește o doamnă durdulie ce strecoară un obiect în buzunar. Se apropie de ea și mormăie ursuz: – bună ziua, sunt agentul de pază Vlad, îmi puteți prezenta vă rog bonul dvoastră de cumpărături ? Doamna respectivă se înroșește la față și răsunde țâfnoasă:

• dar de ce mă rog ?!

Vlad răspunde:

• este doar un control de rutină, aceasta este politica magazinului.
• Nu înțeleg de ce mi-l cereți tocmai mie – protestează doamna.
• Este un control aleatoriu, stimată doamnă – încearcă să o calmeze Vlad.
• Aleatoriu pe dracu ! explodează femeia, și toate capetele se întorc spre ei.

  Vlad se apropie cu mâinile întinse în față, cu intenția de a calma discuția dar femeia se smucește un pas în spate și urlă:

• Ia dom`le mâna de pe mine ! N-ai voie să pui mâna pe mine !

  De cei doi se apropie Anamaria (șefa de tură):

• Ce se întâmplă aici ?!
• I-am cerut doamnei bonul pentru verificare iar doamna refuză să îl prezinte – răspunde Vlad.
• Nu am refuzat nimic, dar nu accept să fiu agresată de mitocani. Du-te bă la stână la oi, de unde ai venit, nu aici la București, să pui mâna pe oameni – urlă cu ură clienta.
• Stimată doamnă, calmați-vă – intervine Anamaria. Sigur este o neânțelegere la mijloc. Colegul meu își face doar datoria…
• Ce datorie dom`le, ce datorie ?! Să pună mâna pe clienți, să tragă de ei ?!
• Dar eu nici nu v-am atins – se apără Vlad.
• Păi atâta îți trebuia, să mai și pui mâna pe mine, tărane ! zice femeia. În timpul ăsta pune mâna pe telefon și sună pe cineva.
• Costele, ia vino repede încoa, că s-a luat unul de mine. Da, aici la magazin. Un jegos de paznic. Bine, hai că sun și 112. Vino repede.

  Între timp, se apropie și alți doi paznici, iar clienta se retrage cu spatele la zid, simțindu-se înconjurată.

• Stimată doamnă, am rugămintea să prezentați colegului meu bonul dvoastră de cumpărături. Dacă totul este în regulă, nu aveți de ce să vă faceți griji. – rostește pe un ton persuasiv Anamaria.
• Na dom`le, poftim bonul, rostește înciudată femeia, aruncându-i bonul pe jos.

Vlad ridică bonul cu greutate, clipește chior de oboseală, cu cifrele mici jucându-i în fața ochilor, încercând să se concentreze, făcând mental sumarul produselor de pe bon.

• Îmi permiteți să verific dacă în plasa dvoastră de cumpărături sunt doar produsele de pe bon ?

Femeia ridică țânfoasă din umeri și îi arată plasa. Vlad face inventarul greoi iar apoi spune:

• îmi puteți arăta ce aveți în buzunarul din stânga al al pardesiului ?

Femeia explodează și urlă:

• Nu ai dreptul să mă cauți în buzunare ! Eu chem poliția, să așteptăm poliția !
• Stimată doamnă, eu nu vă umblu în buzunare, v-am rugat doar să îmi arătați dvoastră conținutul lor.
• Și dacă nu vreau !?
• Acest lucru va indica faptul că aveți ceva de ascuns și vă vom invita la camera de control, unde veți fi verificată conform procedurilor, în prezența polițiștilor.

  Între timp, sosește în goană un tip solid, burtos, cu ceafă de gealat, îmbrăcat în trening abibas. Se repede între paznici și se proptește în fața lui Vlad, gesticulând:

• Ia zi băi țărane, ce treabă ai tu cu nevastă-mea ?
• Este doar un control de rutină, se apără Vlad, dând un pas înapoi.
• Să o controlezi pe mă-ta, bă boule ! Hai Mioara, să mergem.
• Nu plecați nicăieri până nu terminăm verificare, se oțărăște și Vlad, parcă trezit din oboseală. Doamna refuză să prezinte conținutul buzunarelor, fapt ce ridică suspiciuni.
• Și așa îi controlezi pe toți la buzunare, sau ți-a căzut cu tronc nevastă-mea ?!
• Doamna a avut un comportament agresiv de la început, eu nu îmi fac decât datoria – ricanează Vlad.
• Auzi, ia fă-ți tu frumos datoria cu altcineva, că poate ai treabă în altă parte și eu te rețin, replică obraznic soțul Mioarei. Și o ia pe Mioara de braț și dă să plece.
• Nu plecați nicăieri până nu finalizăm controlul – se interpune Vlad, căutând cu ochii, disperat, ajutorul colegilor și al șefei.
• Auzi bă, să nu-mi spui tu mie ce să fac, că acu dau două telefoane și zbori de-aici, amărâtule. Du-te bă și aleargă după hoți adevărați, nu te mai lua de oamenii cumsecade.

  Mioara pleacă cu bărbatu-său bombănind, iar Vlad rămâne să încaseze privirile pline de reproș ale șefei.    ]]>