În evul mediu și epoca modernã valoarea unei monede era datã de cantitatea de metal prețios pe care o conținea. Cu cât mai mult aur sau argint cu atât mai prețioasã. Falsificarea monedelor era aspru pedepsitã, prin închisoare sau execuție, ambele incluzând și torturi crunte pentru ca vinovatul sã își dezvãluie metodele și complicii. Cum în urmã cu sute de ani doar domnia era abilitatã sã emitã monede, falsificarea era consideratã și un afront personal adus conducãtorului statului.

Falsificatorii aveau motivații diferite. Primul era evident lãcomia, într-un scurt timp putând face averi considerabile. Un motiv mai puțin evident era vanitatea. Unii falsificatori se specializaserã în contrafacerea monedelor antice pentru vânzarea cãtre colecționari sau chiar ”inventarea” de emisiuni monetare doar pentru a-și demonstra priceperea în înșelãtorie. Un al treilea motiv este cel politic.

Frederic cel Mare (1712-1786) conducãtorul Prusiei, confruntat cu dificultãți financiare, a ordonat ca monedele sã fie produse cu un exces de cupru, în loc de argint. Cu un mic truc datorat chimiei, monedele cãpãtau un aspect argintiu reușind astfel sã treacã drept legitime. Un caz special în istoria monetarã a românilor din evul mediu, îl reprezintã domnul Eustratie Dabija (1661-1665). Acesta a instalat o “bãnãrie” la Suceava unde, începând din 1662, a bãtut ºilingi de bronz, dar a ºi falsificat, pe scarã largã, diverse monede europene. Cum se falsificau la noi monedele? Pe moneda din aramã se sufla un strat subtire de aur sau argint. Pe mãsurã ce ele circulau în economie, se uzau iar stratul de metal prețios se ducea, relevând astfel arama, deci flasul, de aici provenind expresia ”A-și da arama pe fațã”.

Falsificarea de monedã a avut de-a lungul timpului și utilizãrile sale profund maligne, destinate destabilizãrii inamicului. Cel mai cunoscut exemplu este cel al Germaniei naziste prin oprațiunile ‘Andreas’ și ‘Bernhard’. Ambele se canalizau pe destabilizarea lirei sterline. Operațiunea ‘Andreas’ urmãrea inundarea economiei britanice cu bancnote false pentru a distruge încrederea în moneda naționalã și a declanșa hiperinflația. În 1942 operațiunea a fost redenumitã ‘Bernhard’ iar scopul a fost schimbat în furnizarea de resurse financiare armatei germane pentru achizițiile din țãrile neutre, de cumpãrare de aur sau de hranã. Milioane de bancnote au fost tipãrite și în jur de un milion au fost suficient de bune calitativ pentru a nu putea fi distinse de cele originale. Deși multe dintre ele nu au fost puse în circulație se estimeazã cã în 1944 circa una din douãzeci de bancote din Marea Britanie erau false. Pe continent, procentajul era probabil mai mare, deoarece aici ele circulau mult mai ușor și tot aici se fãcea cele mai multe tranzacții.

sursa: istorie-pe-scurt.ro