Klaus chemă ofiterul de pază și dădu ordin să nu fie deranjat până dimineață, deoarece avea să lucreze până târziu. apoi se închise în biroul de lucru și activă baliza subdermică, așteptând.
la ora 9 seara fix, o lucire albăstruie anunță scanarea teleportorului si Klaus se grăbi spre centrul încăperii, pentru a evita eventualele erori de transport, căci n-avea chef să se trezească la destinație cu vreo bucată de sticlă de whisky în coloană, cum pățise Băsescu, înaintea sa, de au trebuit să-l opereze de urgență.
Urmă apoi o lumină orbitoare si Klaus dispăru, înghițit de ea.
Reapăru după o zecime de secundă pe gigantica navă a confederației galactice, aselenizată pe suprafața întunecată a Lunii.
Cercetători din toată lumea se întrebau de multă vreme de ce Luna nu își arată către Pământ decât aceeași față. Răspunsul era evident: de cand oamenii aveau la dispoziție binocluri, ocheane si telescoape, Luna făcuse obiectul curiozității multora și din acest motiv, miscarea ei de rotație fusese reglată astfel încât să nu aibe orientată catre Pământ zona cu bazele confederației, căci asta ar fi dus la deconspirarea lor.
Ajuns in zona de protocol, Kalus fu întâmpinat de klingonienii de gardă și condus la pupitrul său. Era amuzant să vezi personajele din diferitele filme și seriale de ficțiune, în carne și oase, în baza confederației, însă și asta facea parte din planul de adaptare al omenirii la șocul cultural al contactului cu civilizațiile galactice.
Practic, cam tot ce vedeai în filmele SF de pe Pământ erau file de istorie și civilizație galactică, infuzate în percepția colectivă a Umanității, în procesul de adaptare.
ședința începu atunci când și ultimul nou sosit își ocupă locul.
Majoritatea erau președinți, prim-miniștri sau factori decizionali in domenii cheie ale activităților de pe Pământ.
Unii dintre ei, non-umani, preferau să participe în forma lor originală, reptilieni sau din alte specii.
Președintele Consiliului Galactic deschise ședința iar transductoarele telepatice traduseră instantaneu cuvântarea în mințile tuturor participanților:
“– stimați confrați/colegi/camarazi/tovarăși (cuvintele se reflectau semantic diferit în mintea participanților, în funcție de forma de ideologie adoptată). Ne apropiem de momentul crucial al “deschiderii” Umanității pământene catre marea familie a civilizațiilor galactice. Au mai rămas doar cateva zile până la fericitul eveniment. Rapoartele arată că oamenii din întreaga lume vor asimila fără șocuri semnificative acest eveniment de o importanță crucială. Există obiecții în această direcție ?! Dacă da, vă invit să le prezentați.”
Premierul Greciei, un reptilian păros, își drese glasul și vorbi:
“– În lumea elenă, întâmpinăm in continuare obstacole de mentalitate cu Biserica Ortodoxă, care prezintă extratereștrii drept diavoli. Deși am limitat pe cat posibil influența preoților asupra tinerilor, subzistă în continuare această asociere a extratereștrilor cu acele ființe mitologice cu coarne.”
La auzul acestor cuvinte, dna Merkel pufni într-un râs sarcastic.
“– Ăsta este rezultatul lipsei de mână forte în modul in care tratați Biserica. Dacă ați fi aplicat strategia germană, problema era de mult timp rezolvată !” încheie Merkel, agitandu-si nervos coada stufoasă. În ultima vreme avusese probleme cu dispozitivul de camuflare, în aparițiile publice. Pe filmări, apărea drept o umanoidă rotofeie, de origine germanică, zgâlțâită de Parkinson, dar la întrunirile Consiliului Galactic prefera să apară în forma sa nativă, cu copitele, coarnele si coada specifice taurienilor.
“– Probleme sunt și cu adaptabilitatea la realitatea virtuală,” clamă Bill Gates, pe o voce suavă, venită din fundul celei de-a doua guri. Forma sa naturală era cea a prădătorului din filmul Alien si le dădea fiori reci participanților pământeni, care cunoșteau voracitatea speciei reprezentate de Bill. “Pământenii au în continuare o inadaptabilitate majoră la realitatea virtuală, datorită creierului mic” – continuă el. “Aceștia se lasă absorbiți complet în această realitate virtuală, sunt incapabili de control. Cu alte cuvinte, devin legume, la fel ca niște persoane aflate în somnul cu vise, care nu știu că visează. Aceasta rămâne în continuare o problemă majoră, căci dacă ridicăm barierele tehnologice, vor avea acces la tehnologiile galactice și se vor autodistruge.”
Președintele Consiliului îngână aprobator din cap. Riscul era real. Experiența marțiană stătea mărturie în acest sens. Acolo se grăbiseră cu “deschiderea” iar rezultatele fuseseră dezastruoase. Majoritatea marțienilor aleseseră să trăiască în tunelurile din subsolul planetei, cufundați în VR, îngrijiți de mașini, intr-o lume virtuală ce făcuse apoi subiectul filmului Matrix, cu deosebirea că pe marțieni nu-i ținea nimeni cu forța acolo.
“– Avem rezultate promitatoare cu noul Play-Station 5, interveni directorul Sony, o creatură verzuie cu antene, ce aducea vag cu o lăcustă. “Combinată cu terapia de editare genică inserată în noile vaccinuri, am reușit să modificăm tipul de reacție la virtual, să menținem o perceptie stabilă a conștiinței de sine, atunci când este decuplată de contactul cu lumea exterioară prin intermediul celor 5 simțuri. Însă încetineala cu care se mișcă responsabili cu implementarea rețelei 5G ne ține cu mâinile legate, căci în lipsa rețelei, nu putem direcționa eficient nano-botii…”
Klaus își înăbuși un căscat și se uită furiș spre ceas. Iar o să-l certe Carmen că a pierdut timpul aiurea, la întâlniri politice nocturne. Îl amuza naivitatea galacticilor, care nu înțelegeau cum de lucrurile merg atât de încet cu “deschiderea”. El, care avea experiența (re)unirii Moldovei cu România, înţelegea mai bine lucrurile. Liderii Pământului sabotau sistematic eforturile de aliniere ale Umanității la marea familie galactică, pentru aceleasi motive pentru care politicienii moldoveni nu-și doreau Unirea: e mai bine să fi ștab in satul tău, decat un neica-nimeni în Galaxie.
Și astfel,… întâlnirea se încheie cu o nouă amânare de doi ani a momentului marii “întâlniri”.
-
Dar noi stim ca themisa, alias Nicola, o lateste si lungeste pe youtube pretinzand nevinovata ca e o sarmana femeie din Australia. Ii vinde celui cu multe clone idei ca odata omul intrat la MISA ca ii e ei supus pe vecie sa-i biciuie sufletul cum doreste ea. E atat de bicisnica incat a cerut articole la comanda in media. Ea este o inculta, o lipsita de generozitate si cand o vezi ca da pe youtube cu burtile ei, te-apuca greata. Omul mai are si bun simt. Nu, ea jigneste in masa. Omul a mai si fost controlat, nu… oricine nu e ea, este bolnav de sifilis, scelerat ca imparte din putinul ce are cu ceilalti.
Asa ca asta zic, sunt lepre si lepre daca tot e sa ma explic in fata lui Rinpoche de ce nu tin cu rusii.
In felul lui avea dreptate Freedom. La ce bun exmisa? Numai comunistilor le trebuie.