O radiografie spirituală a sufletului politicianului român

Politicienii români au în imensa lor majoritate, o trăsătură comună de caracter: slugărnicia în fața celor ce dețin puterea reală de a-i menține la Putere, drogul prin care sunt momiți, șantajați și controlați.

Nu importă identitatea celor ce dețin puterea reală. Când puterea este deținută democratic de popor, prin vot corect, politicienii ascultă de voința alegătorilor. Când puterea este exercitată de organizații sau grupuri oculte, politicienii devin surzi la vocea alegătorilor și au urechi doar pentru ordinele venite din culise, de la organizații cu prescurtări dubioase (SRI, SIE, STS, PCR, BLM, NWO, OMS, etc.).

Ca să fii politician în România, trebuie să fii croit pentru asta din naștere. Să fii plămădit din suflet de slugă, rezultat dintr-un spermatozoid emis în sclavia prezervativului și scăpat la ovul printr-un soi de evadare imposibilă. Nedorit nici măcar de părinți la concepție, politicianul român își face o carieră din a nu fi dorit și iubit de nimeni, nici măcar de colegii de haită politică.

Dacă noi toți ne-am născut printre fecale și urină (“Inter faeces et urinam nascimur” – Sf. Augustin) trăgând prima gură de aer, politicianul român trage în piept la la venirea sa pe lume o gură de rahat, de unde și caracterul său fecaloid care-l însoțește toată în toată viața sa politică, cu o duhoare imundă specifică latrinelor.

Obișnuit să fie urât încă de la naștere, el nu este un om normal, căci copii normali, născuți din dragoste, sunt hrăniți cu aprecieri și iubire. Politicianul român invățat de mic cu sudalma și ura, se hrănește la maturitate cu ele. În loc să-l deranjeze, îi confirmă că există și prins întro relație toxică, ajunge să urască la rândul lui poporul din rândul căruia provine, cu aceeași ură care îi însoțește mișeliile și trădările din parcursul lui prin politică.

Singura teamă a politicianului român este aceea de a nu cădea în dizgrația stăpânilor, motiv pentru care este sperios, temător și prudent cu cei ce par să aibă puterea, și obraznic, arogant și nesimțit cu cei slabi, care nu-i pot influența traseul politic. Căci supraviețuirea lui pe scena politică depinde în totalitate de cât de bine știe să răspundă la comenzile celor de dețin și exercită Puterea.

Singura șansă a politicianului român de a se salva de la declasare și colaps moral este bâta justițiară, care să-l readucă în frica de popor și limitele normalității bunului simț.