Pentru cã diareicele articole iezoterice curg în fluvii balzaciene – aidoma cursurilor de yoga – ciorbã lungã, în care bucãtarul șef pune ce-i vine la îndemânã, m-am hotãrât sã iau atitudine. Gata ! Ajunge cu țigãneala spiritualistã, cu garagața de doi bani. Vreau sã jucãm finala, sã punem punct în mod decisiv și hotãrâtor concursului de epistole. Aici am însã o problemã: cum sã fac asta, cãci se pare cã am epuizat toate metodele: –          la articole nu se reacționeazã decât cu urechi de babe surde, înjurãturi mitocãnești și flegme ”detașate”, scuipate în capul nostru, de la înãlțimea unor orgolii spirituale cât munții. –          La întâlnirea (unica de altfel) cu GB, acesta nu a alocat mai mult de 15-20 de minute unui dialog transformat de el rapid într-un monolog penibil. –          Conducerea bivolãriei nu a acceptat și nu acceptã o discuție în contradictoriu, în direct, cu dovezi și argumente pe masã, în cadrul taberelor de yoga sau filmatã. Și atunci m-am hotãrât sã atac frontal. Dacã nu vine Mahomed la munte, vine muntele la Mahomed. Așa se face cã dis de dimineațã, mi-am luat straița pe umãr, mi-am sãrutat soția, și-am pornit la drum cãtre regatul bivolarului, pentru confruntarea finalã a voinicului cu Zmeul Zmeilor, yoghinul yoghinilor. Evident, ca în orice poveste, am trecut prin încercãri, peripeții și întâmplãri palpitante, demne de epopeea unui erou yoghin. Astfel, pe drumul cãtre regatul bivolarului, am trecut prin împãrãția pârțeștilor, unde yoghina mea apnee pe plin a fost testatã pe mãsurã. Multe și nemaivãzute au fost întâmplãrile prin care am trecut, dragii moșului, pentru a ajunge în Bivolaro-uro-fil (pardon !) uro-ville, cetatea bivolarului unde domnește precum regele Soare, ” mereu dincolo de toate acestea, sub semnul sublimei, extaticei ºi paradisiacei lumini a Spiritului divin nemuritor”, regele neâncoronat al yoghinilor dâmbovițeni, emperator al locuitorilor ambelor maluri ale Senei, Mãria Sa Augustus Magnus Aurrolson ! Am pãtruns deci în bivolãrie, copleșit de emoție precum Nicolas Roerich în regatul Shambalei, așteptându-mã sã fiu copleșit de minunãții la tot pasul (fântâni cu apã vie de poveste, locuitori veșnic tineri, levitând lejer spre unde vrea pana lor, etc.). Însã, lãcașul spiritualitãții tantrice a celei mai mari școli de yoga din galaxie pãrea pustiu ! Nici țipenie de om, darãmi-te de yoghin avansat, realizat spiritual ! Am luat-o atunci agale prin localitate, cãutând palatul Regelui Magnus. Într-un final, ghidat de mugetele pline de înțelepciune ezotericã a câtorva vaci mov (de tip milka) încãlțate cu pantofiori roz, am ajuns în fața clãdirii templului cultului personalitãții bivolariene, Bethleemul spiritualitãții, locul de naștere al unei noi Religii, cu un nou Mântuitor, unde mã așteptam sã gãsesc miliarde de adepți cãzuți în extazul adorãrii celui mai mare guru pe care l-a fãtat Galaxia (dupã care l-a hrãnit cu lapte cosmic, din țâțe de cometã, vorba cântecului). Dar nici acolo n-am gãsit pe nimeni. Decis sã dau totuși de cineva cu care sã-mi port confruntarea finalã, de erou de poveste, m-am îndreptat cãtre însãși inima regatului, cãtre mãreața și strãlucitoarea clãdire a Școlii din Bivolãrie, de unde se zice cã au supt direct de la sursã, Cunoașterea, generații întregi de eliberați și iluminați. Se zvonește cã însuși marele inginer planetar Catrina ar fi absolvit cu greu, dupã ani trudnici de ucenicie, elitistul colegiu tehnic Special din Bivolãrie, spre slava Tatãlui Sãu yoghinesc ! Mã pregãtisem deci cum se cuvine pentru lupta cea grea ce urma sã se dea. În mâna stângã, țineam ca pe un paloș volumul lui Bhatacharia, originalul în limba englezã al cãrții Doamna Miracolului. Precum un înger al Dreptãții, în mâna dreapta purtam ca pe-un scut, un rechizitoriu plin de fapte mârșave al bivolarienilor. Și în caz cã nu îi dovedeam, aveam în rucsac tomuri întregi de volume plagiate de ilustra Școalã. În fața Școlii, nici țipenie de om: doar din vitrinã se lãfãiau la vedere, laudativ, diplomele, medaliile și trofeele cu care nobila și selecta instituție fusese blagoslovitã de-a lungul eonilor de existențã, de cãtre diverse foruri Înalte de pe tot cuprinsul Galaxiei. Dezamãgit de lipsa oricãrui interlocutor, am dat sã plec, însã am surprins cu coada ochiului o mișcare. Am sãrit la luptã, arzând de emoție, îmbãrbãtat de-o sfântã dreptate, cu toate elementele naturii de partea mea. Aveam suflul pe nara potrivitã, tatva îmi era favorabilã, pânã și corbul din poveste aștepta pe gard, dornic sã-mi dea câte un cioc de apã vie, întremãtoare, în toiul oboselii luptei, dacã mi se usucã gura de expus atâtea argumente. I-am sãrit deci respectivului în fațã, lansând o salvã de argumente, șarjând cu un teanc de dovezi, încordându-mã preventiv, în așteptarea unei contra-ofensive pe mãsurã. Și, ce sã vezi !? Stupoare, respectivul absolvent bivolãresc, trece senin, pe lângã mine, fãcându-mi semn în lehamite, cãtre panoul de lângã zidul Școlii. Atunci m-am dumirit cu desãvârșire: școala respectivã era o școalã specialã, pentru surzi. Mi-am strâns deci argumentele și tomurile și-am plecat, târându-mi pașii, de unde-am venit. Nu tu luptã, nu tu confruntare, deci pauzã triumful atât de mult-așteptat al Adevãrului. Ulterior, am gãsit lipitã de-un gard și explicația pustietãții cetãții bivolãriei. Locuitorii ei erau plecați, cu mic cu mare, la Cluj, la o sublimã expunere a adevãrurilor Divine – ținutã de zmeul cel mic – Nicușor, pentru modica sumã de 25 de lei pe cap de bivolarian. Așa cã eu am suit pe-o șa, și v-am spus povestea așa. Sã ne vedem cu bine ! ]]>