Ieri meditam asupra înþelesului profund al puterii NUMELUI, rãspunzând din 2 în douã minute la telefoanele de felicitare de ziua numelor sfinþilor arhangheli Mihail ºi Gabriel. Mã uimeºte mecanicitatea ºi formalismul oamenilor, modul în care înþeleg sã trãiascã la suprafaþa lucrurilor, impasibili ºi lipsiþi de orice curiozitate faþã de modul în care fac ceea ce fac în mod obiºnuit. De ce purtãm nume ?  Ce simbolizeazã ele ? De unde vine “moda” de a purta un nume ? De ce avem zile speciale în care sãrbãtorim anumite nume ºi ce simbolizeazã ele de fapt în realitate ? Oare câþi dintre noi ºi-au pus aceste întrebãri, încercând sã zgârie cu ele suprafaþa aparenþelor, în vreme ce dãdeau sms-uri, mesaje pe facebook sau telefoane de felicitare astãzi, celor ce poartã numele de Mihai-Mihaela sau Gabriel-Gabriela ?! Ce serbãm de fapt ? Numele sau Persoana ? Persoana care poartã numele, pe care o felicitãm, sau arhetipul, fiinþa primordialã (înger, arhanghel, Putere) desemnatã cu acel nume ? Unii vor rãspunde cã desigur, serbãm omul ce poartã acel nume. I-a venit ziua numelui, a sfântului din calendar, și ar fi o mojicie din partea noastrã sã nu îl serbãm, precum ziua de naºtere, de obicei cu urarea Sà NE TRÃIEªTI CU NUMELE. ªi totuºi, de ce este aºa de important NUMELE ºi de ce are el o sãrbãtoare a lui, specialã, distinctã de data naºterii !? Eu cred cã rãspunsul îl gãsim în textul Genezei, din Vechiul Testament. Unul dintre cele mai fascinante ºi misterioase texte ale Umanitãþii este Geneza, prima carte a Vechiului Testament. Textul genezei, ermetic ºi metafizic în fiecare cuvânt al sãu, surprinde prin actualitatea sa, dovada supremã a Revelaþiei ºi marca definitorie a oricãrui text sacru, autentic. În Genezã, Capitolul II- 19 se spune: ” ªi Domnul Dumnezeu, Care fãcuse din pãmânt toate fiarele câmpului ºi toate pãsãrile cerului, le-a adus la Adam, ca sã vadã cum le va numi; aºa ca toate fiinþele vii sã se numeascã precum le va numi Adam.“ Mai departe, în Capitolul II- 20 se spune: ” ªi a pus Adam nume tuturor animalelor ºi tuturor pãsãrilor cerului ºi tuturor fiarelor sãlbatice;…” De ce a trebuit sã dea Adam nume tuturor fiinþelor vii, animale, pãsãri, fiare sãlbatice ?  Eu cred cã rãspunsul îl gãsim în Capitolul I- 26: ” ªi a zis Dumnezeu: “Sã facem om dupã chipul ºi dupã asemãnarea Noastrã, ca sã stãpâneascã peºtii mãrii, pãsãrile cerului, animalele domestice, toate vietãþile ce se târãsc pe pãmânt ºi tot pãmântul!”“ Numele reprezintã în doctrina platonicianã nomosul, conceptul filosofic conform cãruia din Logosul Divin emanã substanþa lucrurilor mai întâi în formã ideaticã, reprezentatã de NUME, care apoi devine obiect, fiinþã sau lucru concret, în materialitatea lui. Acest principiu îºi are transpunerea în practicã în Cabalã, precum ºi în formele de magie simpateticã derivate din magia caldeeanã ºi asiro-babilonianã (vezi lucrãrile lui Mircea Eliade – despre Alchimie Asiro-Babilonianã), dar ºi în alte tradiþii de pe alte continente (incaºi, amerindieni – vezi studiile lui Sir James Frazier despre textele biblice ºi monumentala lucrare Creanga de Aur), fapt ce întãreºte ideea PRINCIPIULUI CORESPONDENÞEI enunþate de Hermes Trismegistos în tabla de Smarald: ” Ce este sus este precum ceea ce este jos si ceea ce este jos este precum ceea ce este sus, pentru a intregi miracolul Totului.“ Cu alte cuvinte, fiecãrei fiinþe, fenomen sau obiect existent în Univers îi corespunde la nivel conceptual un arhetip, un principiu, o “umbrã”. Sau mai degrabã – potrivit doctrinei platoniciene, lucrurile, obiectele ºi fiinþele vizibile sunt “umbra” sau efectul  material (proiecția în lumea fizicã), perceptibil în lumea noastrã fizicã, a arhetipurilor – ideilor lui Dumnezeu. Asta presupune ca procesul de NUMIRE (acordare a unui nume) sã producã douã efecte esențiale: –          la nivel simbolic, prin acordarea NUMELUI, fenomenul, ființa sau lucrul respectiv intrã în sfera Universului – ca și concept al unei ordini Divine opuse principiului entropiei (haosului, necreatului). Cum s-ar spune, orice ar putea nominaliza omul (sau imagina), ia naștere deja la nivel conceptual și devine posibil (realizabil), fiind adus în sfera Cunoașterii. –          La nivel magic, NUMIREA lucrului/ființei/fenomenului acordã celui ce o denumește putere asupra acestuia, “stãpânirea” pe care Creatorul o dã lui Adam asupra lumii manifestate prin CUVÂNT. Așa se explicã faptul cã inițiatul în Cabalã, care primește numele secrete și sigiliile “oștirilor cerești” capãtã stãpânire asupra acestora prin procedeul evocãrii/invocãrii lor. În folclorul ancestral, la toate popoarele, existã povești cu eroul care învinge demonul, supunândul prin aflarea numelui sãu secret. În tradițiile românești, copilul atins de rãu (deochi) este “vândut” pe fereastrã și i se schimbã numele, pentru ca rãul sã îi piardã urma. Botezul, și în general schimbarea numelui chiar la persoane mature, când acestea se dedicã vieții spirituale (intrare în monahism, etc.), semnificã schimbarea fundamentalã la nivel conceptual, a individului respectiv. Schimbarea numelui are puterea de a schimba profund individul, la nivel de esențã, cãci persoana, în materialitatea ei, nu este altceva decât proiecția arhetipalã a Logosului Creator sub forma ideaticã a unui principiu arhetipal, la fel cum lumina unei lanterne este vizibilã ca un cerc de luminã pe o pânzã pe care este proiectatã. Revenind la obiceiul sãrbãtoririi numelor de naștere, putem spune cã el este un moment sacru, în care (potrivit lui Mircea Eliade), continuumul spațio-temporal profan este “rupt”, fiind recreeatã legãtura cu momentul magic, princeps, al Sacrului – ca origine. Slujbele religioase din biserica ortodoxã creștinã au acest rol, de a “reânnoda” prin evocare, și rugãciune legãtura pierdutã cu îngerii, sfinții și Divinitatea. Purtarea unui nume – în mod conștient, presupune ca purtãtorul sã fie precum un vas ce conștientizeazã lichidul pe care îl poartã. Vin sau apã, nu este indiferentã calitatea și tipul, cãci ea desemneazã anumite calitãți și predispoziții asupra purtãtorului. Spre exemplu, numele de Mihai, toatã lumea știe cã vine de la Arhanghelul Mihail. Arhanghelul Mihail (ebraicã מִיכָאֵל; greacã Μιχαήλ; latinã Michael sau Míchaël;arabã ميخائيل, Mīkhā’īl) este un arhanghel în învãțãturile creștine, evreiești și islamice. În ebraicã, Mihail înseamnã „Cine este ca Dumnezeu?” (mi-care, ke-ca, El-divinitate), care este interpretatã în mod tradițional ca o întrebare retoricã: „Cine este ca Dumnezeu?” (la care se așteaptã un rãspuns negativ), pentru a sugera faptul cã nimeni nu este ca Dumnezeu. În acest fel, Mihail este reinterpretat ca un simbol de umilințã în fața lui Dumnezeu. Numele acesta poate reprezenta o întrebare sau o provocare sau chiar o replicã la provocarea altcuiva… „Mihail” (Apoc. 12,7) apare în directã opoziție cu Balaurul, cu „Lucifer” care a cutezat sã fie ca Dumnezeu în onoare și autoritate (Isaia 14,14). „Arhanghel” – este un cuvânt compus din Arche și anghelos (Arche = „Conducãtor, Comandant, Cel mai mare, Cel mai înãlțat”; anghelos = „Mesager, Sol, Înger”) și se traduce prin „Comandantul îngerilor”, „Cel mai mare Mesager”. Cuvântul apare doar de douã ori în întreaga Biblie, o datã fiind legat de „Mihail” (Iuda 9), iar altã datã de „Domnul Hristos” (1 Tes. 4,16). Contrar credinței populare, Biblia nu acordã lui Gabriel sau altcuiva acest titlu de Arhanghel. Acordarea unui nume de sfânt sau de înger unei persoane, o “leagã” pe aceasta de sfântul sau îngerul respectiv în același fel în care ideile și principiile ideatice, arhetipale, sunt indisolubil legate de manifestãrile lor vizibile, fizice. De multe ori purtãm inconștienți un nume fãrã a-i cunoaște semnificația, “încãrcãtura” sa magicã, legãtura cu principiul arhetipal desemnat prin acel cuvânt. Conștientizarea puterii și semnificației numelui pe care îl purtãm ne poate canaliza viața și destinul pe fãgașul sãu divin, ne poate ajuta sã ne descoperim și sã ne împlinim menirea, scopul pentru care am venit pe acest pãmânt. Felicitãrile primite de ziua numelui ar trebui sã fie NU PRILEJ DE BEȚII ȘI PETRECERI, ci momente în care redescoperim și conștientizãm, plini de bucurie, puterea numelui purtat în lume, și legãtura cu ceea ce reprezintã acesta.  Mihai Rapcea]]>