Cred cã sunt singura persoanã care a reușit sã se facã în egalã mãsurã urât și blamat atât de conducerea MISA cât și de adminii de pe EX-MISA. Nimeni nu pare fericit când scriu sau vorbesc despre MISA, ceea ce este ciudat, cãci ar trebui ca mãcar una dintre pãrți sã fie satisfãcutã.

Dar hai sã le luãm pe rând.

MISA

Acolo treaba este de înțeles. O sectã organizatã piramidal, cu un lider și paliere succesive de executanți, care conduc o afacere ce nu mai are nimic de-a face cu yoga autenticã. Dincolo de afacere rãmâne totuși fațada ce trebuie întreținutã, aparența de respectabilitate a cursului de yoga și a preocupãrilor așa-zis spirituale.

Gregorian Bivolaru se aflã în continuare – și se va afla pânã la moartea lui fizicã – sau pânã la executarea pedepsei de 6 ani închisoare, pe lista celor mai cãutați români de cãtre interpol. Conform legislației actuale, faptele pentru care s-a emis mandat european de executare a pedepsei nu se prescriu, iar Pãmântul e mic, conform zicalei cã “La egalã distanþã între Polul Nord ºi Polul Sud se aflã Interpolul…“. Poate face totuși discipolul Dacian Cioloș ceva în sensul ãsta…

De aceea, orice amenințare la adresa penalilor din MISA este perceputã de conducere drept o amenințare la adresa Școlii de yoga însãși, școalã ce pare incapabilã sã se scuture de pãduchii care o infesteazã și îi sug vlaga.

De aici atitudinile tranșante, isterice chiar de tipul “noi nu negociem cu teroriștii” ca sã nu parã slabi și vulnerabili în fața cursanților. Nici vorbã sã mã dea în judecatã, ba dimpotrivã se feresc ca de dracu sã mã cheme ca martor sau altceva în vre-un proces, cã știu cã nu îmi țin gura dacã sunt întrebat direct chestii (dovadã procesul de la Cluj, unde s-au dat peste cap ca nu cumva sã fiu audiat, deși eram martor din rechizitoriu, propus de Parchet).

Prin spate totuși, au încercat un dialog și mi-au satisfãcut în mod tacit o parte din revendicãrile enunțate în somație. Este un pas important deoarece aratã cã totuși nu sunt atât de nebuni precum par la prima vedere și realizeazã situația gravã în care se aflã.

 Cursanții MISA vechi care mã cunosc, mã îndeamnã sã continui cu efortul de demascare al ticãloșiilor din MISA, sperând și ei ca și mine într-o reformare a școlii, o întoarcere la vremurile de aur a cãutãrilor sincere. Mulți dintre ei au trãit mult prea mulți ani acolo și nu se pot desprinde, de aceea pentru ei singura șansã este reformarea școlii.

Pentru mine MISA a rãmas o zonã de referințã pentru cã foarte mult din construcția mea interioarã ca om se datoreazã experiențelor și cunoașterii dobândite acolo. Nu pot renega aceste experiențe, ele au valoarea lor iar a le respinge în bloc, cum fac majoritatea ex-misanilor ar echivala cu ștergerea cu buretele a jumãtate din viața mea, ceea ce este total inacceptabil. Au fost și sunt și în continuare lucruri bune la MISA iar lucrul ãsta nu poate fi schimbat oricât ar urla cei de pe ex-misa.

Parafrazându-l pe un amic dintr-un ashram bucureștean, “dacã rapcea.ro nu ar fi existat” lucrurile ar fi fost mult mai rele pentru cursanții și ashramiștii de rând din MISA. Frica “micilor tirani” de a nu apãrea expuși la “gazeta de perete” a blogului meu îi ține pe mulți în frâu, iar treaba asta nu poate fi decât OK din punctul meu de vedere.

De dorit ar fi totuși ca MISA sã se despartã definitiv de activitãțile de traficare a muncii femeilor și bãrbaților sub pretextul karma-yogãi. S-a ajuns la mãsuri absurde, gen jurãminte pe viața și pe evoluția lor spiritualã cã vor munci zeci de ani pentru MISA gratuit, sau cã nu vor constitui o “concurențã” pentru afacerile școlii în situația în care sunt îndepãrtați (cum a fost cazul anumitor șefi de echipe care și-au fãcut propriile echipe din foști ashramiști). S-a ajuns ca fostelor prestatoare de entertainment în sex-bussiness-ul de peste hotare sã fie chemate cu pașapoartele, iar acestea sã le fie distruse la finalul activitãții, pentru a nu avea probe cã au fost plecate peste hotare în țãri cu vizã, în folosul MISA.

Toate aceste mãsuri sunt pure copilãrii ale unor farsori care cred cã își pot lua contra-mãsuri pentru a nu se mai întâmpla ceea ce s-a petrecut în 2003. Acești prostuți nu înțeleg cã activitatea lor este cunoscutã și documentatã pas cu pas de cãtre SRI și cã doar șpãgile plãtite periodic de cãtre Gregorian Bivolaru mai țin deocamdatã dosarul în stand-by iar buba se va sparge inevitabil, la un moment dat, când nu vor mai putea sã plãteascã taxa de protecție la nivelul la care li se cere, așa cum s-a petrecut de altfel și în 2003.

 

EX-MISA

Și acolo lucrurile sunt clare. Ex-MISA a fost inițial ideea unui fost cursant (Andrei zis Bhairava), care a ținut-o gãzduitã pe platforma eamped. Pe parcurs au apãrut doi indivizi care s-au dat bine pe lângã el, arãtându-se interesați de subiect, oferindu-se chipurile sã îl ajute. I-au clonat site-ul ex-misa eamped și au profitat de un moment în care site-ul a fost suspendat pentru câteva update-uri majore. La acel moment au dat lovitura, punând rapid on-line noua variantã de ex-misa  și anunțând pe mail sau chiar telefonic cei peste 80 de membri de la acea vreme cã ex-misa s-ar fi mutat pe noua platformã, ceea ce era o minciunã desigur. În acest fel controlul site-ului a trecut din mâna unui fost cursant MISA în mâinile a doi indivizi care nu au fãcut nici mãcar o zi de yoga la MISA sau în altã parte, și al cãror interes în povestea MISA pare sã fie doar acela de distrugere al Școlii de yoga, cãci ei nu acceptã nici o altã variantã. De aceea îi bãnuiesc cã sunt finanțați de SRI și monitorizeazã atent toate persoanele care scriu sau intrã sã citeascã ceea ce se scrie pe ex-misa, cãci site-ul este unul profi, în el fiind investiți peste 30.000 de euro. Cine dã 30.000 euro pentru o poveste a unei școli de yoga unde nu a fost cursant mãcar o singurã zi ?!

Deoarece am refuzat deja o colaborare cu SRI-ul pentru a distruge MISA, este evident cã atitudinea mea conciliantã, de reformare a MISA nu le este pe plac, cãci misiunea lor este distrugerea, lucru cu care eu nu pot fi de acord, cãci acolo au pus suflet și muncã mult prea mulți oameni pentru a lãsa sã se distrugã o asemenea construcție.

În concluzie, rãmâne cum am stabilit. Eu scriu, voi faceți spume și de-o parte și de alta a țarcului. Cãci, la modul fundamental ticãloșii din MISA se meritã cu ticãloșii de pe ex-misa, conform principiului cã Dumnezeu îi dã fiecãruia dușmanii pe care îi meritã.

În ceea ce mã privește, insultele, invectivele și mușcãturile de cur  din ambele pãrți nu mã ating defel. Nu poþi muºca apa. 

]]>

Write a comment:

Your email address will not be published.

© 2018 Cabinet de avocatura Mihai Rapcea

logo-footer