Promiteam intr-unul din posturile anterioare sa luam la puricat oarecum cartea dlui Neagu Djuvara, intitulata O scurta istorie a romanilor povestita celor tineri. Mare succes editorial, pasaje intregi din cartea cu pricina sunt citate cu copy-paste in wikipedia, sursa de informare pentru ziaristii de doua parale dintr-o mass-media de tot cacatul, analfabeti cu diploma obtinuta pe la diverse cioclopedice cu plata, aparute ca ciupercile dupa ploaie in Romania post-revolutionara. Multiplicate exponential prin presa online si televiziune, minciunile insirate cu dezinvoltura de catre dl Djuvara, tind sa copleseasca adevarul istoric prin numar si repetitie obsedanta. Este vorba in special de perioada de dupa primul Razboi Mondial, cu privire la subiecte “sensibile” precum Miscarea Legionara si guvernarea antonesciana. Minciuni amestecate cu adevaruri, unele spuse cu jumatate de gura, altele omise de-a dreptul. Si nu este vorba de lacune in informare. In loc sa fie echidistant, dl. Djuvara tine sa fie si dansul corect din punct de vedere politic, in detrimentul adevarului istoric. Greu de inteles aceasta atitudine ce nu serveste nimanui. Practic tot ce tine de istoria moderna si contemporana a Romaniei este denaturat cu perfidie, prin amestecul savant de minciuni intrate in constiinta colectiva datorita stradaniei de decenii a propagandistilor comunisti cu dl. Sergiu Nicolaescu in capul listei, omisiuni voite si adevaruri spuse cu jumatate de gura. De aceea le-am spus minciunele. Cu atat mai perfide si mai greu de demontat decat o minciuna ordinara. De altfel, dansul chiar introduce un capitolas suplimentar dupa discutia privind razboaiele balcanice, intitulat retoric: Poate fi „obiectiv” istoricul contemporaneitatii? Deci iata ce declara stimabilul cu cinism, citez:
“Constat deodata ca nu m-am tinut de cuvant, nu mi-am respectat angajamentul, luat implicit in scurta prefata, de a fi nepartinitor; nu m-am putut impiedica de a „lua pozitie”, de a exprima o parere critica asupra unei decizii politice din trecutul nostru recent. Sa va cer iertare? Nu. Fiindca stiu ca voi mai „recidiva” de cateva ori pana vom ajunge la epoca prezenta…” si mai la vale “…te simti direct implicat. Nu mai poti doar povesti, esti tentat sa si judeci. Pasiunea istoricului de a reinvia trecutul si de a-l explica se impleteste cu preocuparea politica a omului implicat in viata tarii si ingrijorat de viitorul ei…”
Sigur ca da! Intru-totul de acord cu domnia sa. Orice om se simte indemnat sa-si exprime gandurile fata de evenimente trecute, sa afirme cum anume ar fi vazut el lucrurile, e firesc. Cu o singura exceptie. Ultima fraza. Aici dl. Djuvara dovedeste o mentalitate tipic comunist – stalinista, precum toti acesti yesmeni corecti din punct de vedere politic, analfabeti cu studii de istorie la fara frecventa sistem Bologna cu bursa Soros, ce au impanzit mass-media romaneasca. De aici si pana la rescrierea permanenta a istoriei in functie de comandamentele politice ale prezentului nu e decat un pas. Sau cum spunea tatucul Stalin, sa rescriem istoria in forma cea mai potrivita scopurilor noastre politice. Sigur ca da, totul mascat de ingrijorarea privind viitorul tarii. Si nu este o exceptie, vom vedea si alta data cum dansul recidiveaza ori de cate ori are ocazia. In continuare sa intram direct in miezul problemei, aia delicata, stiti Dvs, problema legionara. (aici numele problemei trebuie pronuntat in soapta, nu care cumva sa se ne-linisteasca viitorul tarii, recte evreii vigilenti). Dupa ce dansul vorbeste despre esenta pur-romaneasca a miscarii legionare, si nu de inspiratie fascista (si/sau nazista) cum inca mai afirma diversi mancatori de cacat – lucru perfect adevarat, iata ca in paragraful urmator o ia pe ulei cu ne-adevarurile, citez:
La un moment dat insa, se intampla un lucru grav in cariera lui Corneliu Codreanu: intr-un proces in care era acuzat de un prefect ce se purtase intr-adevar foarte urat cu studentii pe care-i arestase (batai, procedee cu totul detestabile si condamnabile — asemenea comportament exista si inaintea epocii comuniste, dar la o scara infinit mai mica), Corneliu Codreanu scoate revolverul si-l ucide pe-acest prefect. De la uciderea, pe vremea lui Cuza, a sefului conservatorilor, Barbu Catargiu (nu s-a lamurit nici pana astazi cine a fost asasinul, dar e evident ca oamenii care erau de partea lui Cuza-Voda l-au omorat pe cel ce se opunea reformelor domnitorului), de la 1863 si pana la acest asasinat nu s-a petrecut in tara noastra nici o crima politica — ceea ce contrasta cu „obiceiurile” din Balcani.
Asa sa fie? Da de unde? Cate verbe (nu vorbe), tot atatea ne-adevaruri, ca sa nu zic minciuni ordinare. Nici vorba sa fi fost vorba despre un proces in care era acuzat Capitanul. Era vorba de un proces intentat prefectului Manciu si acolitilor sai de catre studentul Comârzan, schingiuit si batut de Manciu personal in beciurile Politiei. C.Z. Codreanu participa la proces in calitate de avocat asistent al maestrului Dumbrava, angajat de Comârzan. Deci iata ca din start dl. Djuvara, precum Ceausescu in fata judecatorilor sai (parca asa se spunea in epoca de trista amintire), il transforma pe Capitan din acuzator in acuzat si pe Manciu, vice-versa. Va las sa ghiciti singuri motivele. Aici nu mai este vorba despre nicio controversa istorica. Chiar si in vremea comunistilor, tot despre un proces Comârzan vs. Manciu se vorbea, nicidecum un proces in care sa fi fost acuzat Capitanul. In imagine, Capitanul impreuna cu cativa din membrii fondatori ai Legiunii Arhanghelului Mihail, asa-numitii Vacaresteni. Dreapta sus, Ionel Mota, unul din cei mai fideli camarazi ai Capitanului.(va urma)
Cartea Masacrul de la Abator, aici. Si nu uita! Citeste! si da mai departe!
sursa: mizeriaistoriei.wordpress.com
comentariu rapcea.ro: trebuie completat cu un amãnunt esențial: Corneliu Zelea Codreanu l-a împușcat pe Manciu ÎN LEGITIMÃ APÃRARE. Asupra acestui aspect existã autoritate de lucru judecat, acesta fiind temeiul achitãrii Cãpitanului în procesul penal în care a fost judecat pentru uciderea lui Manciu.
Citez din transcrierea procesului, publicatã pe Historia:
Pânã la ºedinþa din dupã-amiaza zilei de marþi, 26 mai 1925, când se dã verdictul, procesul se desfãºoarã dupã toate procedurile proceselor de la Curþile de juraþi, proceduri desemnate de Codul de procedurã penalã din 1864, în vigoare în 1925 (abia în 1936 va fi adoptat un nou Cod de procedurã penalã, cel al lui Carol al II-lea) pentru procesele de crimã, complot, asasinat ºi de presã: constituirea Curþii, inclusiv tragerea la sorþi a juraþilor; citirea Actului de Acuzare ºi a Ordonanþei definitive nr. 99; interogatoriul acuzaþilor; ascultarea martorilor; confruntarea martorilor cu acuzatul; pledoariile avocatului pãrþii civile; Rechizitoriul, susþinut de reprezentantul Ministerului Public, procurorul general Titus H. Constantinescu; Cuvântul apãrãrii; declararea dezbaterilor închise ºi rezumatul lor, fãcut (timp de douã ore, de Preºedintele Curþii de Apel).
Urmeazã momentul culminant al oricãrui proces cu juraþi: întrebãrile puse juraþilor, deliberarea ºi verdictul. Întrebãrile puse de judecãtorul Barbu Varlam sunt în numãr de cinci:
„1. Acuzatul Corneliu Zelea Codreanu, român, de 25 ani, de profesiune avocat, este culpabil cã în ziua de 25 Octombrie 1924 a comis o omucidere cu voinþã ºi intenþiune asupra persoanei lui Constantin Manciu, în toate circumstanþele cuprinse în rezumatul actului de acuzare?
2) Acuzatul Corneliu Zelea Codreanu luase hotãrârea de a se porni asupra vieþii lui Constantin Manciu, înainte de comiterea faptului sus specificat?
3) Acuzatul Corneliu Zelea Codreanu este culpabil cã în ziua de 25 Oct. 1924, cu voinþã de a omorî, a descãrcat un foc de revolver asupra lui Eugen Clos, nereuºind a-l omorî în împrejurãri independente de voinþa autorului, ci numai l-a rãnit grav, fapt ce constituie o crimã sãvârºitã, dar neisbutitã?
4) Acuzatul Corneliu Zelea Codreanu este culpabil cã cu voinþã de a omorî a descãrcat un foc de revolver asupra lui Gh. Huºanu, nereuºind din împrejurãri independente de voinþa autorului, fapt ce constituie o crimã sãvârºitã, dar neizbutitã?
5) Pentru ceilalþi acuzaþi, Ion I. Moþa, de 22 ani, Radu V. Mironovici, de 25 ani, Ilie Gârneaþã, de 26 ani, Teodose I. Popescu, de 26 ani ºi Corneliu Georgescu, de 23 ani, sunt vinovaþi cã cu bunã ºtiinþã au ajutat sau asistat pe autorul principal, Corneliu Codreanu, la comiterea crimei de omor asupra lui C. Manciu ºi încercare de a omorâ pe ceilalþi doi?“(„Universul”, joi, 28 mai 1925)
Potrivit relatãrii din „Universul”, joi, 28 mai 1925, juraþii intrã în deliberare la ora 16:30.
„Deliberarea dureazã 5 minute“
La toate cele cinci întrebãri, primul jurat, M.N. Palea, din comuna Cuºmir (Mehedinþi), rãspunde, în numele juraþilor, cu Nu.
Preºedintele dã ordin sã fie introduºi acuzaþii. Procurorul general, pe baza verdictului Comisiei de juraþi, cere achitarea; dupã care þine o cuvântare, cam ciudatã, dacã o raportãm la Rechizitoriulfãcut de el cu o zi înainte, luni 25 mai 1925.
Ziarul „Dimineaþa”, de joi, 28 mai 1925, o reproduce:
„În clipe ca asta, în care inimile dv. vibreazã de emoþie; în clipa aceasta, în care juraþii au rostit verdictul de achitare, mã adresez vouã, acum când sunteþi liberaþi de vinã: sã uitaþi necazurile; coborâþi-vã în sufletele voastre ºi gândiþi-vã cã aþi fost judecaþi pe pãmântul Olteniei, de unde au pornit simþãmintele înalte ºi calde de patriotism. Gândiþi-vã cã pe piept purtaþi o cruce: simbolul credinþei ºi al biruinþii.
Ridicaþi-vã în sferele înalte, acolo unde e dreptate ºi patriotism; daþi impulsiune gândurilor voastre ºi cãlãuziþi-vã de principiile de ordine, dreptate ºi iubire de Patrie. Fiþi iubitori de lege, neam ºi credinþã!“
]]>
