miting_bucuresti_01Frați români, în aceste zile se duce o luptã acerbã împotriva valorilor milenare ale poporului român. Familia, supranumitã și biserica de acasã, este atacatã în cel mai perfid mod de cãtre comunitatea homosexual-europeanã. Aderarea la UE obligã la astfel de compromisuri, terfelindu-ne valorile apãrate cu mari jertfe de înaintașii noștri. Dacã marii noștri voievozi s-au confruntat cu pãgânãtatea în mari lupte, acum suntem nevoiți sã luptãm cu un dușman de-a dreptul satanic, cu care și o parte din pãgâni nu este de acord. Este vorba de luciferismul elitelor mondiale, masonice și satanice, care impun legi împotriva lui Dumnezeu și a firii omenești, precum drepturile homosexualilor. Dupã cum știți, legea fundamentalã a țãrii, Constituția, va fi modificatã și s-a votat deja amendamentul care interzice discriminarea pe motive sexuale. Astfel, nu mai avem dreptul de a ne apãra de abuzurile fãcute în public prin propaganda homosexualã, abuzuri care vor afecta sãnãtatea și educația copiilor dvs. Chiar în aceastã sãptãmânã au loc manifestații de propagandã homosexualã, care se vor încheia sâmbãtã prin parada gay pe strãzile Bucureștiului. Acum, mai mult ca oricând, cãci au de gând sã adopte legi care sã le dea și mai multe drepturi, trebuie sã ripostãm! Dacã ei vor fi 1000 de persoane, noi trebuie sã fim mãcar 100 000. Și așa e puțin, cãci comunitatea gay din România nu atinge nici mãcar 1%. Sã nu ne lãsãm rușinați de francezi, care s-au adunat peste 1 milion și în mai multe rânduri, protestând fațã de legalizarea cãsãtoriilor și a adopțiilor homosexuale.Dacã vom lãsa sã treacã aceste legi favorabile lor, vor fi și mai greu de oprit. Nu se vor mulțumi cu atât, ținta lor fiind scoaterea familiei în afara legiilegalizarea pedofiliei și cine știe ce nebunii. Trebuie sã ținem cont cã aceste persoane sunt bolnave sufletește, lucru care le afecteazã modul de a vedea normalitatea, firescul și nu-i putem lãsa sã decidã în locul nostru. Vom fi trași la rãspundere mai mult decât ei, dacã nu facem tot ce ne stã în putințã pentru stoparea legalizãrii acestor fãrãdelegi. Anunțați pe toți cunoscuții sã fie pregãtiți pentru un protest de amploare în București și fiți pregãtiți ca sã nu plecãm din stradã pânã nu vom avea o promisiune din partea Președintelui, a Guvernului cã noua Constituție nu le va da drepturi homosexualilor, iar cãsãtoriile și adopțiile homosexuale nu vor fi legalizate, ci interzise! Chiar și manifestațiilelor, cum s-a întâmplat în Rusia. Sã fiți pregãtiți sã rãmâneți în stradã chiar și a doua zi. Luați-vã mâncare, apã, haine pentru ploaie și frig. Sã vinã preoții și sã se facã rugãciuni în tot acest timp. Nu rezolvãm nimic doar cu un protest de câteva ore. Trebuie blocat centrul Bucureștiului, ca sã se știe cã aceste fãrãdelegi nu pot fi acceptate de un popor majoritar ortodox. În Franța sunt foarte puțini ortodocși și au ieșit peste 1 milion în stradã, dar tu ROMÂNE ce ai sã faci, cãci ești fiu al Bisericii lui Hristos, care pedepsește aspru pe sodomiți? homosexualitatea este o boala

Trimite mai departe !

sursa: apologeticum
]]>

Write a comment:

Your email address will not be published.

© 2018 Cabinet de avocatura Mihai Rapcea

logo-footer