Pe măsură ce timpul trece, realizăm dimensiunea manipulării mediatice privind ”războiul” din Israel. După momentul inițial de pretinsă stupoare, televiziunile se bulucesc să difuzeze aceleași calupuri de imagini atent selecționate de specialiștii în media ai Mossad-ului.

 Povestea spusă de imagini este una simplă și în general, convingătoare. Teroriștii cei răi i-au atacat cu sălbăticie pe evreii cei pașnici, care serbau diverse. Deci primul calup de imagini difuzate sunt cele ce prezintă violențele și crimele împotriva victimelor inocente. Apoi sunt difuzate imagini cu blocuri care se prăbușesc și ni se spune că sunt vânați teroriștii. Întotdeauna aceste imagini sunt difuzate în format ”casetă de război”, adică în stânga filmările iar în dreapta chipurile ”oripilate” ale invitaților la emisiunea respectivă.

De-a lungul istoriei recente, comunitatea evreiască a devenit faimoasă pentru controlul exercitat asupra mijloacelor de comunicare audio-vizuală, dar și pentru victimizarea îndârjită, anti-semitismul fiind unul dintre cele mai longevive subiecte din mass-media.

Marea miză însă este aceea de a transforma victimele evreiești în călăi nemiloși, îndreptățiți să ”distrugă” palestinienii, deveniți peste noapte în narativul presei ”animale umane” – așa cum i-a denumit, cu ură iudaică, Ministrul Apărării, ”omul” Yoav Gallant.

 

@aljazeeraenglish “We are fighting against human animals”. This is how #Israeli Defence Minister Yoav Gallant announced what he called a “complete siege” on #Gaza, following a surprise attack by #Hamas on #Israel. #palestine #israelitiktok #palestinetiktok #gazastrip ♬ original sound – Al Jazeera English

Nimeni nu-și mai pune problema cum de au putut opt sute de palestinieni disperați să dea peste cap apărarea uneia dintre cele mai mari și mai înarmate și pregătite armate, armata israeliană.

Sunt trecute sub tăcere informațiile apărute chiar în presa evreiască, conform cărora chiar serviciile secrete egiptene i-au informat pe ”partenerii” israelieni din Mossad că în Gaza ”se pregătește ceva mare”.

Și atunci, întrebarea legimită care se pune este: DACĂ ISRAELUL A ȘTIUT DIN TIMP DE ATACURI, DE CE NU S-AU PREGĂTIT ȘI NU LE-AU ÎNABUȘIT DIN PRIMUL MOMENT ?!

Răspunsul este unul îngrozitor atât pentru victimele evreiești cât și palestiniene deopotrivă. Au știut, dar nu au făcut nimic să preîntâmpine masacrul, pentru că aveau nevoie de el. Și nu doar că au știut, ci și l-au și dorit, ba chiar provocat, dacă este să privim retrospectiv la acțiunile armatei israeliene împotriva palestinienilor, din ultimele 6 luni.

Netaniahu avea nevoie de starea de război pentru a împiedica revoltele ce amenințau să îl dărâme de la putere. Cu o țară aflată în stare de război, vechile probele de corupție sunt date uitării și cetățenii se unesc în jurul liderului.

Și nu în ultimul rând, sioniștii de la guvernare aveau nevoie de această agresiune palestiniană pentru a-și justifica ”rezolvarea problemei palestiniene”, adică genocidul împotriva populației civile non-evreiești.

Soluția finală” a naziștilor din IDF (Israel Defence Forces) avea nevoie de o scuză suficient de puternică pentru a justifica masacrul și raderea de pe fața pământului a ultimelor așezări palestiniene din Israel. Căci chiar și denumirea dată acestor trupe este una înșelătoare: NU, NU E VORBA DE FORȚE DE APĂRARE, CI DE TRUPE DE ASALT, care asasinează civili, prin bombardamentele lansate asupra unor blocuri în care locuiesc oameni ce nu au nici o altă vină decât că s-au născut și trăiesc în lagărul palestinian.

Iar cu o presă aservită intereselor evreiești, povestea livrată nouă este plină de manipulări – în primul rând de ordin semantic. Astfel, în presă când se vorbește despre victimele evreiești, se vorbește despre ASASINATE, CRIME, UCIDERI, OMORURI. Când se vorbește despre victimele palestiniene se folosesc cuvinte precum ELIMINARE, DISTRUGERE, NEUTRALIZARE, REZOLVAREA PROBLEMEI.

Când ni se prezintă imaginile suferinței evreiești, avem prim-planuri cu imagini de OAMENI încătușați, bătuți, omorâți. Când se prezintă imaginile suferinței din Gaza avem doar imagini AERIENE, de la distanță, cu blocuri bombardate, care se prăbușesc, ca nu cumva să ne impacteze emoțional suferința miilor de oameni uciși, prinși sub dărâmături.

 

Acești escroci sentimentali specializați în ”monetizarea suferințelor Holocaustului – cum îi numea scriitorul Roger Garaudy utilizează astăzi cu o cumplită măiestrie arma victimizări pentru a-și justifica genocidul împotriva a ceea ce a mai rămas din poporul palestinian.

Iar pentru asta, palestinienii nu trebuiesc văzuți în nici un caz ca oameni, ca având dreptul elementar la viață. Ei sunt, conform spuselor Ministrului apărării al Israelului doar niște ”animale umane” ce pot fi vânate și ucise !

Din fericire, în Israel mai există și oameni care nu-i tratează pe palestinieni ca pe animale și deplâng ferocitatea și crimele guvernului sionist, cum este și jurnalistul Gideon Levi, care a avut curajul de a-și exprima opinia deschid, în publicația Harez.

Când am văzut filmarea cu afirmația acestui ”mare om”, mi-am adus involuntar aminte de modul în care Ion Iliescu afirma în iunie 1990 despre protestatarii anti-comuniști din Piața Universității că nu sunt altceva decât niște ”golani”, ”elemente declasate, legionare” și că minerii sunt îndreptățiți să vină ”să facă curățenie” ! Încă îmi răsună în urechi acel ”măi animalule !” lansat de Ion Iliescu.

În aceste condiții, nu pot decât să mă declar solidar cu ”animalele” închise în ghetoul numit Gaza, căci și eu – în viziunea unora precum politrucul comunist Ion Iliescu, decât un ”animal” ce nu merită drepturi elementare cetățenești.

”Curățenia” pe care Israelul o face astăzi în Gaza nu va face altceva decât să oripileze întreaga lume și să grăbească declinul complexului militar israeliano-american.

Dacă Israelul crede că va putea face față întregii lumi musulmane care va răspunde suferinței palestiniene, se înșală amarnic. Netaniahu ar trebui să ia foarte în serios declarația președintelui chinez care a avertizat că ”nedreptățile istorice făcute poporului palestinian nu ar trebui lăsate nesupravegheate pe termen nelimitat”. Ceea ce înseamnă că și China ar putea interveni în conflict, dacă partenerii ruși și iranieni susțin cauza palestiniană.

Nu în ultimul rând, sunt uluit de avalanșa de pupincuriști ai cauzei israeliene, care susțin ”lupta împotriva atrocităților Hamas” aplaudând atrocitățile armatei ”de apărare” israeliene împotriva civililor din Gaza. Astăzi, când acțiunile ipocrite și criminale ale Israelului sunt principala sursă generatoare de antisemitism, poate că ar trebui să ne gândim de două ori, CU ONESTITATE, cine sunt în realitate victimele și cine sunt călăii.

Categoryinternational
  1. October 10, 2023

    Foarte bună analiză. Cred că este oportună o prezentare in extenso a istoriei postbelice a zonei pentru a se lămuri cititorii unde este rădăcina răului

  2. October 11, 2023

    Esti pro-Putin. Adica ai tradat pe toti compatriotii tai.
    Ca si Sosoaca de altfel. Sau mortul de John Doe.

    • October 11, 2023

      crezi că e atât de simplu ? ”cine nu e cu noi e cu dușmanul nostru !?” Dar de interviul lui Gabor Mate ce mai spui ? Și ăsta e cu Putin ? Supraviețuitor al Holocaustului care acuză Israelul de crime împotriva palestinienilor

  3. October 11, 2023

    Ai discursul urii in tine si de la tine, John Doe profanatorul. Nu-mi explica mie cat de greu iti este ca n-ai stiut ca sunt atacuri demente asupra Israelului, ca sunt copilasii decapitati! Treci peste faptele atacantilor cu cea mai mare usurinta si nepasare pentru ca nu esti om, ci bestie. Si nu esti singurul. Mai sunt si alte harpii ca tine adulmecand eterul, demoni insetati de sange si de a citi durere incat uita de ceilalti de langa ei si de credinta adevarata. Din cand in cand mai trag cate o flatulenta plata precum faraonii. Va coagulati in ura si in decadere dupa decadere. Nu va gasiti niciodata linistea, pacea mintii.
    Daca vi-o gasiti, vi-o negati pentru ca sa aveti continuare la minciuna din care nu puteti iesi. Jalnic! Si va mai pretindeti hetero…
    Cum sa nu reprezenti interesele Kremlinului? Cum sa nu sustii rusinea voastra nationala numita Sosoaca?
    Din inima iti ies toate gandurile murdare. Esti un om foarte bolnav, MR. Viermele numit “sine” ti-a ros de tot interiorul.

  4. October 11, 2023

    Mi-au facut proba si am 2 rochite de spital, ultimul model – cu siret.
    Sunt gata de spirala! Vine nursa. Mai multe dupa daca iese bine!
    Tripura e mantra, cea lunga.

  5. October 13, 2023

    Deci să avem grijă, să nu privim direct lumina intensă care radiază din chakrele maeștrilor autentici, putem orbii. Se poate și mai rău însă, zic eu, unii poate ajunge în rochițe de spital cu mâneci extra lungi care se leagă la spate… ecce cazuri de exemplu în care sifilisul a intrat prin sfinkterul inițiatului și s-a urcat până la creier eventual, în stagiul terminal, tragic… maiales pe vremea lui Eminescu când nu era antibiotice. Devastatoare infekție, numai virusul HIV a mai făcut asemenea ravagii printre poeții iubirii aproximativ un secol mai târziu…Dar mai pe subiect așa eu aș zice că Paraziții trăiește cel mai comfortabil prin noi 😎

  6. October 15, 2023

    Apropos de “invulnerabilitatea” care irita palestinienii si pe MR:
    https://www.stiripesurse.ro/descoperiri-oribile-criminalistii-militari-israelieni-identifica-semne-de-tortura-sadica-in-randul-victimelor-atacurilor-hamas_3106854.html
    Si asta tot invulnerabilitate e?
    Cand te dedai la fel de fel de acte tot scuzabil si victima esti? A cui? A ta fara doar si poate!

    Fii tot ce poti fii si fara a te prevala de altii! Cunosti macar de la yoga treaba asta.

    Am avut o cunostinta cursant la yoga care facea ce faci si tu. Se rostogolea in depravare ca umplandu-se de ea sa se prezinte in fata altora ce cu ce a reusit sa faca.
    Va chemati attention seekers. Vreti sa fii bagati in seama cat de grozavi sunteti.
    Ce mi-e ca are misanul 4 clase, ce mi-e ca are o facultate, acelasi lucru faceti!
    Sa va fie rusine cum va prezentati in fata shaktiurilor! Sunteti murdari si ingalati ca vai de voi.
    Da, in fata MISA va fac de rusine. Sunteti murdari.

    Yoga nu e de voi, nici MISA, nici femeile nu sunt de voi. Nu meritati nici-o atentie. Tot ce e in mintea voastra e ca atunci cand vedeti ceva frumos, sa stricati ca prin anularea acelei expresii sa va umpleti egoul mic de un fals control asupra altora cand voi de fapt nu va puteti controla pe voi insiva. De aceea apareti si ca tranga danga, Nu aveti armonii pe manipura, ci dizarmonii.
    Ca voi sa deveniti vira trebuie sa veniti in contact cu partea voastra feminina. Voi veniti in contact cu orbirea spirituala. Grefata pe defectele anterioare, orbirea va face criminali si raufacatori, violatori si truncati, animale si demoni ce nu se pot controla. Asa aratati voi a Shakti – ca noaptea de Halloween!
    Si mai aveti pretentii ca ce divini sunteti ca nimeni nu va ajunge la nas cat orgoliu al rautatii aveti depozitat in voi.
    Zdranganiti din arme! Oricum asta e tot ce v-a ramas: parada fara sens!

    • October 15, 2023

      tu te observi pe tine cât de agresivă ești față de ceilalți ?

      • October 15, 2023

        Raspunde la faptele prezentate de articol!
        Tu esti sub acuzare, sau ti se pare ca esti nevinovat?
        Inchizi ochii si scuzi atacatorii. Nu eu sunt agresiva, ci atacatorii tai au mintile afectate de emotii negative, inferioare incat se dedau la acte de tortura. Vezi acestea sau inca refuzi sa intelegi ca o actiune negativa are consecinte negative? Poti observa si face distinctie de o actiune benefica in care nu rezulta carnagiu?

        Cu astfel de vederi perverse (derivate din simturi perverse), pentru tine palestinienii sunt oi inocente de-ale Domnului pentru ca le gasesti si scuze pentru carnagiu.

        Poate merg prea repede pentru tine. Chiar ai vreo dizabilitate de invatare de faci astfel de lucruri invers de cum este normal?

        Da, poate ca din punctul tau de vedere ai dreptate. Simti ca nu poti fi asimilat asa usor in neamul lor si de aceea manifesti ura.
        Sigur ca asta e! Acum inteleg pe ce criterii si-a construit Bivolaru “miscarea charismatica”. Isi dorea o armata de razvratiti si ciomagari ai societatii adusi cu zaharelul sub ordinele sale pentru planuri de razvratire.

        Mie mi-ar crea greata sa ma simt obiect al unuia ca el. Ar insemna sa nu am independenta mea. Dar nu tie!
        Tie iti convine ca in sfarsit cineva te-a gasit pierdut de acasa si te recunoaste pentru “ceea ce esti cu adevarat”.

        Ce titlu pompos – erai in Miscarea Teofanica si Charismatica si pe neasteptate ai fost dat afara de la curs.
        Si cum ramane atunci cu intelegerea pe care ai avut-o cu el? Iti mai da recunoastere pentru vagabondaj?
        Macar pentru noptile pierdute alergand cu masina pe strazile Bucurestiului?

        Vrei sa stii ceva? Da, sunt agresiva! Tu nu esti cu restul societatii, nici cu Youngdrung sau Khentrul. Tu esti inca recunoscut de Bivolaru. Formatarea asta a ta nici el nu ti-o poate retrage.

        Nu trebuie tu sa sesizezi vreo diferenta, o sesizez eu. Recrutarea ta are sensul de a raspunde eventualelor sale ordine. De ceea ce ti-a facut, nu ai cum sa scapi.
        Imi pare rau de tine! Daca erai normal, familia ta venea pe primul loc.

        Ma duc la culcare. M-am trezit degeaba sa raspund chemarii unui uricios ca Bivolaru. De sleuth ce e, coace planuri de razbunare continuu, sta coclit si din cocleala varsa blasfemii de “geniu neinteles” de ceilalti.

        Continua sa scrii ce vrei! N-am sa te mai deranjez la relatia maestru-discipol in care esti prins.
        Daca ar fi in atributia mea sa ard karma altora, as fi facut-o pentru tine cu mare drag. Dar nu am voie sa intru in acele camere distinse ale sufletului tau cu cizmele si sa scot in suturi si cu matura afara demonul care isi face de cap acolo.

  7. October 15, 2023

    https://www.msn.com/en-us/news/politics/nbc-news-hamas-documents-show-terrorists-intentionally-targeted-children/vi-AA1idpa6

    Ca tot esti/erai pe punctul de a pleca la Miscarea Teofanica si Sarismatica, sa-i relatezi lui guru Bivolaru cand ajungi in fata lui ca Iisus a cerut sa tii si cele 10 porunci! In acestea este inclusa si porunca SA NU OMORI, sa nu cauzezi carnagiu prin actiunile tale. Este deasemeni inclusa si cea sa TII ZIUA DE ODIHNA la sfarsitul unei saptamani de munca.
    Observa ca el fiind tinut de maica-sa acasa ca parazit, n-a depus niciodata o munca utila! Probabil se asteapta inca sa vina vreo Ileana Cosanzeana si sa-l placa de bibelou, sa-i admire degetelele de fata mare neprihanita si sa-l ia la ea acasa sa-l tina decorativ in casa ei intre matasuri si portelanuri, nepretuitul de el!
    Ce te vei face tu care erai cu miscarea teofanica si sarismatica? Vei astepta acru in ploaie sa vina si el nu va veni.
    Vei astepta complet tras la fata, dezamagit si cu un ficat curatit in zapada, si el nu va aparea.

    Vei plange si vei fi deznadajduit. Pentru acestea iti dau timp. Take care of you, Mihai Rapcea! Ai fost folosit ca vehicul pentru ideile altora.

    • October 17, 2023

      Nelee, o să-ți dau o mică pauză să te rafaci. Observ că libertatea neângrădită de exprimare pe care am lăsat-o aici nu îți servește decât ție.

  8. October 17, 2023

    https://www.msn.com/en-xl/news/other/baba-vanga-s-prophecy-comes-to-life-the-israel-hamas-conflict-and-the-prediction-of-a-great-muslim-war/ar-AA1i2niY
    “One of Baba Vanga’s most alarming predictions was of a ‘great war against Muslims’, which would result in the establishment of a ‘huge caliphate’ in Europe. This war, according to Vanga, would last until 2043. ”
    Asta o sa aveti.

  9. October 17, 2023

    Care mai ai sa-mi adresezi ceva, n-o face aici! Acest individ este toxic. A fost si in trecut, este iarasi.

  10. October 25, 2023

    Un alt poet al sifilisului, pardon, al iubirii ecce Edgar Allan Poe. Cu toate că kuriștii vremii i-au aranjat-o de nevastă pe verișoara lui de 13 ani n-a ieșit prea bine… Prăbușirea casei Usher ecce o poveste interesantă, posibil o fantasmagorie autobiografică. Evident efecte secundare ale unor infekții există, pe lângă desființarea sistemului reproductiv uman, probabil ienerjiile în loc să se “risipească” pe-acolo se pun pe treabă pe altundeva prin cerebel, mai mult sau mai puțin eficient sau productiv… uneori spectaculos ecce adevărat.

  11. October 27, 2023

    Aici, la “mai animalule”, nu aveti pentru ce sa-mi multumiti.

  12. October 28, 2023

    La 30 si de ani balabusta cafegioaica (aia care bea cafea de la cafea la fiecare stop si niciodata nu se pisa), aia din spatele lui “mai animalule”, inca vorbeste pe deasupra de romanii din Romania,
    Mult protejata “Free Spirit, Visionary, Highly Attractive” are consens cu altii sa nu se lase romanii sa se bucure de revolutie.
    Si cu mortii in casa fiind acestia, nu s-a vrut ca ei sa-si gaseasca alinarea, niciodata ca ei sa se vindece.
    Pana aici a fost!

    AM MOTIV DE URA!

    Ni s-a tinut viata in loc,
    Nu ne-am vazut dreptate facuta, pentru ca daca ne-o vedeam realizata, aveam motiv de mandrie si
    Nu s-a vrut din cauza de gelozie.
    S-au pus toate piedicile posibile si imposibile sa se stagneze.
    Mergem prin lume raniti sau stam indiferenti acasa, suntem dezbinati, vedeti asta?
    Nu s-a vrut sa se judece javra comunista, de fapt cuplul pentru ca dogma din casa.
    El, tiganul, o curta pe ea. Ea indragostita pana peste urechi simtea fiori de la sula lui din coaste.
    Nimeni n-a indraznit pana acum sa atace o femeie. Probabil ca doar eu am stricat ceva la mansarda.
    Nu va faceti griji, oricum imi sterge Rapcea postarile!
    Ce vrei, Rapceo? Mi-a plecat neuronul de acasa dupa modelul tau si a ramas culcusul gol, ok?

  13. October 28, 2023

    Aici scrie de Bercovici:
    https://necenzuratmm.ro/dezvaluiri/42648-cine-este-ion-iliescu-adevaruri-socante.html
    Nu stiu cine este autorul, dar eu salvez articolul pentru ca se poate sa dispara.
    Dezinformarea a si sarit sa apere povestea de dragoste a celor doi.
    Ce poveste de dragoste sa existe intre 2 pesti? Fac pleasca-pleasca unul pe altul? Aia e poveste?

  14. October 31, 2023

    “„E o femeie foarte puternică. De la început mi-a spus: eu rămân alături de tine în orice împrejurări, dar să n-ai pretenția că eu să fiu prezentă la probleme de protocol”, a mai spus fostul președinte.”
    Capital in https://www.capital.ro/anunt-trist-ion-iliescu-nina-iliescu.html

    De la inaltimea ei nu putea sa se jigneasca sa fie langa tigan.
    Apoi faza cu copiii. N-a vrut copii cu el, nu ca n-a putut. Era prea baietoaica si prea lenesa sa mai faca si copii.

    Prea tarziu citesc printre randuri!

  15. December 5, 2023

    Buna postare Mihai.
    Aici avem o clasificare a etapelor genocidului din Gaza (si in general) facuta de Dr.Gregory Stanton:

    https://www.genocidewatch.com/tenstages

    Fiecare din aceste etape sunt descrise in detaliu cu exemple, imagini si tot:

    I. Clasificarea
    ii. Simbolizarea
    iii. Discriminarea
    iv. Dezumanizarea
    v. Organizarea
    vi. Polarizarea
    vii.Pregatirea
    viii.Persecuția
    ix.Exterminarea
    x. Negarea

    O varianta “usoara” a acestor pasi e folosita si de secte.

  16. December 31, 2023

    Este just ce ai scris aici Mihai! Am un prieten bun palestinian, tocmai ce a sosit în Ro, ne știm de ani de zile, fire religioasă libera de atașament pentru organizații și autorități spirituale. Nu va voi îngrozi cu ce spune, însă voi lăsa aici 1-2 link uri video cu argumente bune care poate îl ajută pe amicul lui Bivolaru să isi provoace din paradigma. Exemple, partea cu decapitările a fost eronată; uciderea evreilor răpiți sau cu risc de răpire s-a făcut și face fara probleme de către IDF; Hamas nu are cuvânt de spus în West Bank dar și acolo se ucid palestinieni; Israelienii protestează, pana ii prinde legea !

    Nu știu cum Bivolaru și asociații nu vad astfel de jocuri de culise in istorie, chiar și recent avem fenomenul ISIS.

    https://youtu.be/4idQbwsvtUo?feature=shared

Write a comment:

Your email address will not be published.

© 2018 Cabinet de avocatura Mihai Rapcea

logo-footer