Citim pe g4media.ro că “Premierul Florin Cîțu l-a numit pe Alexandru Muraru în poziția de Reprezentant Special al Guvernului României pentru Promovarea Politicilor Memoriei, Combaterea Antisemitismului și Xenofobiei“.
Dl. deputat PNL Muraru, care este și Prim-vicepreședintele PNL Iași dar și fratele consilierului prezidențial Andrei Muraru – “va sprijini și colabora îndeaproape cu ministerele, agențiile guvernamentale și organismele responsabile sau implicate pentru operaționalizarea celor două proiecte naționale majore – Muzeul Național de Istorie a Evreilor și al Holocaustului și Muzeul Ororilor Comunismului în România.“
Ce nu înțeleg eu:
Domnu Muraru devine “reprezentantul guvernului pentru promovarea… combaterii…” ?!
Adică e plătit din banii noștri să facă două lucruri contradictorii în același timp ?!
Cum ?! Foncția e neremunerată ?!
Adică își dă cu stângu-n dreptu’ pe gratis ?! Asta dacă nu punem la socoteală indemnizația, salariul, sporurile și diurnele de deputat PNL de Iași – și specialist în holocaustologie cronică cu puseuri tardiv-inflamatorii !
Nu era mai util să-l pună la paza pădurilor așa neremunerat cum este ?! Că are moacă de sperietoare de ciori.
Apoi, încă un antagonism: “Noul oficial guvernamental va sprijini și colabora îndeaproape cu ministerele, agențiile guvernamentale și organismele responsabile sau implicate pentru operaționalizarea celor două proiecte naționale majore – Muzeul Național de Istorie a Evreilor și al Holocaustului și Muzeul Ororilor Comunismului în România.“
Mă întreb oare unde o să facă publică dl. Moraru acea acea parte de istorie a evreilor torționari comuniști gen Ana Pauker și Saul Bruckner: la Muzeul Evreilor sau la Ororile Comunismului ? Că tind să fie cam sinonime, pe anumite perioade.
-
Cum sa iti aduci aminte ca Dragnea voia sa mute ambasada la Ierusalim? Tu nu-ti aduci aminte cand ai iesit la Muzeul Antipa sa protestezi. Era si o girafa in cadru.
“Citim”
Reprezentant Special al Guvernului României pentru
– Promovarea Politicilor Memoriei,
– Combaterea Antisemitismului și XenofobieiDaca ti se dispune spatial fraza ca la comunisti, intelegi?
“Nu era mai util să-l pună la paza pădurilor așa neremunerat cum este ?!”
N-ai zis tu ca nu sunt paduri taiate? Nu mi-ai dedicat mai multe videouri pe care nu am avut timp sa le vad in care explici ca pesedismul e bun pentru democratie?“Mă întreb oare unde o să facă publică dl. Moraru acea acea parte de istorie a evreilor torționari comuniști gen Ana Pauker și Saul Bruckner: la Muzeul Evreilor sau la Ororile Comunismului ? Că tind să fie cam sinonime, pe anumite perioade.”
Ce malitiozitate pe tine!
Mai bine iei un orez cu stafide sa nu te mai chinuie gandirea.
Iti trebuie o stare de contemplare, nu de analiza critica pana faci praf realitatea. -
Cum sa iti aduci aminte ca Dragnea voia sa mute ambasada la Ierusalim? Tu nu-ti aduci aminte cand ai iesit la Muzeul Antipa sa protestezi. Era si o girafa in cadru.
“Citim”
Reprezentant Special al Guvernului României pentru
– Promovarea Politicilor Memoriei,
– Combaterea Antisemitismului și Xenofobiei
Daca ti se dispune spatial fraza ca la comunisti, intelegi?
“Nu era mai util să-l pună la paza pădurilor așa neremunerat cum este ?!”
N-ai zis tu ca nu sunt paduri taiate? Nu mi-ai dedicat mai multe videouri pe care nu am avut timp sa le vad in care explici ca pesedismul e bun pentru democratie?
“Mă întreb oare unde o să facă publică dl. Moraru acea acea parte de istorie a evreilor torționari comuniști gen Ana Pauker și Saul Bruckner: la Muzeul Evreilor sau la Ororile Comunismului ? Că tind să fie cam sinonime, pe anumite perioade.”
Ce malitiozitate pe tine!
Mai bine iei un orez cu stafide sa nu te mai chinuie gandirea.
Iti trebuie o stare de contemplare, nu de analiza critica pana faci praf realitatea.