Am început sã fredonez, apoi am cãutat pe telefon o melodie a celor de la Bee Gees pe youtube ºi am ascultat-o împreunã la cãºtile mele, fredonând împreunã ºi apoi izbucnind în râs.
ªi atunci, ca prin farmec, de pe umerii mei s-au ridicat ca un abur toate grijile ºi necazurile, temerile, stresurile ºi responsabilitãþile de om adult. Am redevenit pentru o clipã studentul care hoinãrea pe strãzi fãrã griji, mânã în mânã, ochi în ochi, sãrutându-ne la orice colþ de stradã sau trecere de pietoni. Când am privit-o în ochi, am simþit cã i s-a transmis ºi ei magia acelei emoþii. Mi-am apropiat faþa de ceafa ei, cuprins de dorinþa irezistibilã de a o muºca voluptuos, exact de zona de sub pãrul ei, prins în coadã, dar intenþia mi s-a topit într-o inspiraþie prin nãrile-mi fremãtãtoare, a parfumului ei, combinat cu aroma pielii de creolã de o glorioasã frumuseþe. S-a înfiorat toatã la gestul meu, intuindu-mi pasiunea, simþindu-mi prezenþa de mascul dornic, aplecat asupra ei, ºi rãspunzându-mi printr-o strângere febrilã de mânã. Am pornit mai departe, fericiþi, plutind, exact ca în vremurile studenþiei. Mânã în mânã, cu faþa la cer, cum ar spune Rilke. Fericire spontanã, curatã, fãrã obiect. Þine-te departe de mãruntele morþi. ]]>Related Stories
December 17, 2024
Michael Patrick Nolan, Baronul Nolan, (10 Septembrie 1928 – 22 ianuarie 2007) a fost judecător în…
Post Views: 0
MR
Posted in: Cauze Naţionale, Juridice
December 11, 2024
Când citești bloguri de geopolitică, te molipsești ușor de boala opiniilor, așa cum alții iau…
Post Views: 0
MR
Posted in: Cauze Naţionale, international
December 8, 2024
Foarte mulți români sunt supărați, dezamăgiți și chiar demoralizați de modul în care s-au desfășurat…
Post Views: 0
MR
Posted in: Cauze Naţionale, international
December 5, 2024
”Copiii voștri sunt liberi” – liberi să aleagă neomarxismul, altfel sunt catalogați drept naziști, legionari,…
Post Views: 0
MR
Posted in: Cauze Naţionale
December 4, 2024
Partidul Patrioții Poporului Român (PPR) vă chemă vineri 6 decembrie 2024 ora 18 la Piața…
Post Views: 0
MR
Posted in: Cauze Naţionale
December 4, 2024
Știam că vom fi furați însă nu ne-am imaginat că Sistemul ne va lovi cu…
Post Views: 0
MR
Posted in: Cauze Naţionale
December 4, 2024
Lupta electorală pentru prezidențiale a încetat de mult să mai fie una politică. A devenit…
Post Views: 0
MR
Posted in: Cauze Naţionale
December 3, 2024
Astăzi, în instanță, așteptam să-mi vină rândul la un proces civil, la Judecătorie. În sală…