Rasa noastrã este Rasa Stãpânitoare. Suntem Zei divini pe aceastã planetã. Suntem diferiți de celelalte rase inferioare, precum acestea sunt diferite de insecte. De fapt, în comparație cu rasa noastrã, celelalte rase sunt excremente umane. Destinul nostru este de a conduce rasele inferioare. Regatul nostru pe pãmânt va fi condus de liderii noștri cu mânã de fier. Masele ne vor linge picioarele și ne vor servi ca sclavi.” – Menachem Begin, prim-ministru al Israelului între 1977-1983
Dacã ar fi întrebați cine a fost cel mai rãu om care a trãit vreodatã pe acest Pãmânt, majoritatea l-ar indica pe Adolf Hitler. Cu toții știm cã a vrut sã cucereascã lumea, pornind cel de-Al Doilea Rãzboi Mondial, care a dus la moartea a peste 52 milioane de oameni. Acest fapt a stârnit ura întregului mapamond de câteva generații încoace. Numai menționarea numelui sãu trezește sentimente negative în cei mai mulți dintre noi. Cine nu a auzit de faptele sale abominabile? Ce om întreg la minte ar putea sã nu-l urascã pe acest nebun satanist? Cine ar putea uita și ierta Holocaustul? Mai ales pentru cã victimele au fost evreii, poporul ales de Dumnezeu! Dar, oare, așa au stat lucrurile cu adevãrat? Oare istoria care ni se predã încã de pe primele bãnci ale școlilor este realã? Oare chiar a fost Hitler antihristul, încarnarea Satanei?
Poporul ales
Cei care îl urãsc cel mai mult sunt, fãrã doar și poate, evreii. Amintirea lagãrelor de concentrare naziste și a celor 6 milioane de evrei uciși atunci le va rãmâne mult timp bine întipãritã în memoria colectivã. Holocaustul și Biblia moștenitã de la ei ne fac însã sã ignorãm cine sunt evreii cu adevãrat și sã închidem ochii la faptele lor. Evreii sunt cei care conduc lumea din umbrã și orchestreazã toate evenimentele majore mondiale. Bãncile lor controleazã sistemul monetar mondial, creând crize financiare dupã bunul lor plac. Ei sunt cei care au înființat societãți secrete (cum ar fi Francmasoneria) ce au ca scop distrugerea tuturor celorlalte religii și înlocuirea lor cu una satanicã. Ei sunt cei care pornesc rãzboaie, inventeazã noi viruși și ne conduc spre „Noua Ordine Mondialã”, transformându-ne încet-încet în sclavi. Sã nu uitãm cã ei sunt cei care l-au omorât pe Iisus și, așa cum a demonstrat pãrintele psihanalizei, Sigmund Freud, chiar pe cel care i-a salvat din robia egipteanã, Moise. Pentru a reuși sã conducã Pãmântul și-au infiltrat oameni în poziții cheie în majoritatea statelor lumii. Pentru a fi acceptați ca popor ales de Dumnezeu, și-au impus dumnezeul prin religii ce o completeazã pe a lor, cum ar fi creștinismul și islamismul, falsificând în același timp istoria. Iar manipularea maselor prin dezinformare a fost dintotdeauna una dintre armele lor preferate. Deschizând ochii și privind cu atenție acest popor „ales” care conduce lumea din umbrã, nu putem sã nu ne întrebãm: pot fi considerați dușmanii lor personaje negative? Se știe cã istoria este scrisã de învingãtori iar evreii au fost adevãrații câștigãtori ai celui de-Al Doilea Rãzboi Mondial, care a dus nu doar la înființarea statului Israel, ci și la obținerea unor uriașe fonduri monetare. Cum ei obișnuiesc sã dezinformeze și chiar sã falsifice istoria, oare marele lor dușman, Hitler, a fost chiar așa cum ni se tot spune de mai bine de șapte decenii? Ținând cont cã ne este prezentat ca antihrist, satanist, ateu, nebun, homosexual, dependent de droguri, obsedat sexual, sadic, impotent, magician, chiar e posibil ca într-un singur om sã se fi adunat absolut toate relele posibile? Care e adevãrul din spatele celui de-Al Doilea Rãzboi Mondial? Cine a fost Hitler cu adevãrat?
Ascensiunea lui Hitler
Nãscut pe 20 aprilie 1889 în Austria (parte din Imperiul Austro-Ungar sau Habsburgic în acea vreme), Adolf Hitler s-a mutat cu familia în Germania la vârsta de trei ani. În decembrie 1907, dupã moartea mamei sale, Hitler a plecat în Viena, unde nimeni nu știe ce a fãcut timp de zece luni. Dupã izbucnirea Primului Rãzboi Mondial s-a înrolat voluntar în armata germanã, fiind decorat de douã ori pentru vitejie: în 1914 cu Crucea de fier clasa a doua iar în 1918 cu Crucea de fier clasa întâi. Tot în 1918, pe 18 mai, a primit și Insigna plãgilor. La un an de la terminarea rãzboiului s-a infiltrat ca agent al departamentului politic al armatei bavareze în Partidul Muncitoresc German. În numai câteva zile a devenit membru al comitetului executiv al partidului. Alãturi de fondatorul partidului, Anton Drexler, a formulat programul politic în februarie 1922. Tot atunci s-a hotãrât și schimbarea numelui grupãrii politice în Partidul Muncitoresc German Național-Socialist (Nationalsozialistische Deutsche Arbeiterpartei) sau Partidul Nazist. În 1930, Partidul Nazist a ajuns în Parlament, succes repetat și în 1932. Pe 30 ianuarie 1933, Hitler a fost numit cancelar, reușind apoi sã plaseze naziști în funcții de conducere atât în parlamentul central cât și în cele regionale. Astfel, în luna martie a aceluiași an, parlamentul i-a transferat puterea deplinã cancelarului și guvernului sãu, prin asumarea de prerogative dictatoriale.
Declarația de rãzboi a evreilor
A doua zi, pe 24 martie, cel mai mare cotidian al Marii Britanii din acea vreme,Daily Express, cu un tiraj de milioane de 
exemplare, titra pe prima paginã: „Iudeea declarã rãzboi Germaniei”. Dedesubt se putea citi: „Evreii din toatã lumea uniți în acțiune”. Tot pe prima paginã, pe lângã prezentarea legii prin care Parlamentul i-a atribuit lui Hitler puteri dictatoriale, se anunțau „acțiuni dramatice”, „boicotarea produselor germane” și „demonstrații în masã în multe districte”. Este șocantã aceastã declarație de rãzboi a evreilor cu șase ani înaintea izbucnirii celui de-Al Doilea Rãzboi Mondial, mai ales deoarece istoria oficialã ne învațã cã Hitler a început rãzboiul precum și opresiunea evreilor. Ce i-a fãcut pe evrei sã declare rãzboi Germaniei? De ce i-a deranjat atât de mult atribuirea puterii depline lui Hitler? Nu poate fi vorba despre un rãspuns al evreilor la persecuțiile la care i-a supus Hitler, pentru cã acesta abia obținuse puterea de o zi. În plus, este remarcabil faptul cã în mai puțin de 24 de ore (nu știm la ce orã a primit Hitler puterea absolutã pe 23 martie 1933, dar știm cã ziarul Daily Express a apãrut pe piațã a doua zi, la prima orã a dimineții), liderii evreilor din întreaga lume au aflat decizia parlamentului german, s-au deplasat din țãrile în care se aflau într-un singur loc în care au stabilit începerea rãzboiului împotriva Germaniei. Apoi au avut timp sã-și anunțe decizia conducerii ziarului care, la rândul sãu, a gãsit suficient timp pentru a redacta articolele respective și a pregãti ziarul pentru tipãrire. Toate acestea în mai puțin de 24 de ore! Ceea ce ne face sã credem ori cã evreii sunt capabili sã se miște cu o vitezã supraomeneascã, ori cã rãzboiul împotriva Germaniei era pregãtit dinainte. Oricât am fi înclinați sã credem prima variantã, tindem însã spre cea mai realisticã, a doua. Dacã planul era fãcut dinainte de ziua de 23 martie, evreii ar fi avut într-adevãr timp sã comande ziarului Daily Express publicarea respectivelor articole imediat dupã aflarea deciziei parlamentului german. Iar un astfel de plan, pregãtit dinainte ca Hitler sã înceapã opresiunea evreilor, ne aratã cã nu el este cel care a dat startul conflictului care a dus la începerea celui de-Al Doilea Rãzboi Mondial. Sã fie vorba într-adevãr despre un plan al evreilor realizat înainte ca Hitler sã preia puterea?
Planul masoneriei
Marele Comandor al francmasoneriei americane, reformatorul Ritului Scoțian Antic și Acceptat, Albert Pike, i-a dezvãluit politicianului italian Giuseppe Mazzini planurile francmasoneriei într-o scrisoare trimisã pe 15 august 1871. Iatã ce scria Pike: „Primul rãzboi mondial trebuie creat pentru a permite Illuminaþilor sã rãstoarne puterea țarilor în Rusia ºi pentru a face din acea þarã o fortãreaþã a comunismului ateu. Divergenþele create de cãtre agenþii Illuminati între imperiul britanic ºi cel german vor fi folosite pentru a porni acest rãzboi. La finele acestui rãzboi va fi construit comunismul, iar acesta va fi mai apoi utilizat pentru a distruge alte guverne ºi pentru a slãbi religiile. Al doilea rãzboi mondial trebuie iniþiat prin exploatarea diferenþelor între fasciºti ºi sionismul politic. Acest rãzboi trebuie condus de aºa naturã încât nazismul va fi distrus iar sionismul politic va fi întãrit în aºa mãsurã încât forþa sa va permite instituirea unui stat suveran Israel în Palestina. În timpul celui de-al doilea rãzboi mondial, comunismul internaþionalist trebuie sã devinã atât de tare încât sã contrabalanseze creºtinismul, care atunci va fi limitat ºi þinut în ºah pânã la momentul în care vom avea nevoie de acesta pentru cataclismul social final. Al treilea rãzboi mondial va trebui creat prin exploatarea disensiunilor create de agentura Illuminaþilor între sioniºtii politici ºi liderii lumii islamice. Rãzboiul trebuie condus în aºa fel încât islamul ºi sionismul politic sã se distrugã reciproc. În acest timp celealte naþiuni ca întotdeauna divizate în aceastã chestiune vor fi obligate sã lupte pânã la completa lor epuizare fizicã, moralã, spiritualã ºi economicã. Vom dezlãnþui nihiliºtii ºi ateiºtii ºi vom provoca un formidabil cataclism social, care prin întreaga sa hidoºenie (oroare) va arãta naþiunilor efectul ateismului absolut, originea sãlbãticiei ºi a celui mai sângeros cataclism. Apoi, peste tot, cetãþenii obligaþi a se apãra împotriva unei mâini de revoluþionari, vor extermina pe acei distrugãtori de civilizaþie, iar mulþimea, deziluzionatã de creºtinism – ale cãrui spirite cereºti vor fi din acel moment fãrã orientare sau direcþie – va porni în cãutarea unor idealuri, dar nu va ºti încotro sã-ºi orienteze adoraþia ºi atunci va primi adevãrata luminã, prin manifestarea universalã a curatei doctrine a lui Lucifer, care va fi în fine scoasã la vederea mulþimii. Aceastã manifestare va rezulta din miºcarea mondialã reacþionarã care va urma distrugerii Creºtinismului ºi ateismului, ambele fiind cucerite ºi exterminate deopotrivã.” Dacã primele douã rãzboaie mondiale s-au întâmplat exact așa cum le-a descris Pike, iar în planul celui de-al treilea recunoaștem evenimentele din prezent, putem considera cã masoneria și-a pus planul în aplicare. Acest mason de gradul 33, lider de seamã a Ku Klux Klan, a cãrui statuie se aflã la loc de cinste în capitala Statelor Unite, Washington D.C., dezvãluia în lucrarea Dogmã și ritual faptul cã „Francmasoneria are douã doctrine, dintre care una este ascunsã, cunoașterea sa fiind rezervatã doar Maeștrilor, iar cealaltã este publicã”. Despre zeul pe care masoneria vrea sã îl impunã în noua religie mondialã, Pike scria în aceeași carte: „Lucifer este purtãtorul luminii. Nume straniu și misterios al celui ce este Spiritul întunericului! Lucifer, fiul dimineții! Este cel care aduce lumina și în toatã splendoarea sa intolerabilã orbește pe cei slabi sau sufletele egoiste”.
Sunt într-adevãr evreii în spatele masoneriei? Dacã analizãm structura lojelor masonice, observãm cã în vârful lor se aflã cele exclusiv evreiești (cum ar fi B’nai B’rith). Tot Albert Pike este cel care a subordonat toate lojele masonice Alianței Universale Israelite. Astfel, înțelegem de ce masoneria avea ca scop înființarea statului Israel dupã cel de-Al Doilea Rãzboi Mondial. Despre Noua Ordine Mondialã, în care evreii vor sã guverneze lumea printr-un singur guvern și o singurã religie, evreul mason Baruch Levi îi scria lui Karl Marx într-o scrisoare publicatã de La revue de Paris pe 2 iunie 1928: „Poporul evreu va fi propriul sãu Mesia. El va atinge dominația mondialã prin dizolvarea celorlalte rase, prin abolirea frontierelor, prin anihilarea monarhiilor și prin instituirea unei republici universale în care evreii vor fi conducãtorii de mâine, fãrã a întâmpina vreo opoziție. Guvernele diferitelor popoare care vor forma republica universalã, vor cãdea fãrã nicio dificultate în mâinile evreilor. Atunci va fi posibil pentru conducãtorii evrei sã desființeze proprietatea privatã, fãcând peste tot uz de proprietatea de stat. În acest fel, promisiunea din Talmud în care se spune cã atunci când va veni timpul sã vinã Mesia, evreii vor avea în mâinile lor proprietatea întregii lumi, va fi îndeplinitã”.
Scrisoarea lui Pike a fost scrisã în 1871, cu 18 ani înainte ca Hitler sã se nascã! Dacã masonii au planificat cel de-Al Doilea Rãzboi Mondial, fãrã îndoialã cã au fãcut tot posibilul pentru a-l realiza. Cum puteau face acest lucru? Atrãgând Germania într-un rãzboi. Astfel, putem înțelege cã rãzboiul declarat Germaniei de cãtre evrei în 1933 nu a avut ca scop decât provocarea Germaniei. Niciunul dintre statele conduse din umbrã de evrei nu putea porni un rãzboi fãrã un motiv bun. Era nevoie ca Hitler sã dea prima loviturã, exact ca în 2001 când, pentru a putea ataca Afghanistanul, Statele Unite au regizat tragedia din 11 septembrie.
Rãzboiul evreilor
Ațâțarea Germaniei nu a început cu acea declarație de rãzboi din 23 martie 1933. Dupã sfârșitul Primului Rãzboi Mondial, blocada navalã britanicã împotriva Germaniei a dus la moartea a peste 100.000 de civili germani. Aceastã blocadã a durat pânã la semnarea tratatului de la Versailles din 1919, cãruia i s-a adãugat un document numit Politica pastoralã a lui Morgenthau, semnat de președintele Statelor Unite, Woodrow Wilson. Acest document, gãsit în 1968 printre hãrtiile fostului președinte american Lyndon Baines Johnson, pãstrat în prezent la Centrul de Cercetare Sid W. Richardson din Austin, specifica intenția Statelor Unite de a-i extermina pe absolut toți germanii, care sunt „din naștere o rasã rãzboinicã” și transformarea Germaniei într-o „pãșune”. În 1922, evreul ajuns ministru de externe german, Walter Rathenau, instiga Franța la uciderea tuturor germanilor și colonizarea Germaniei cu populații strãine. Pentru trãdarea sa, a fost asasinat la scurt timp de cãtre organizația Consul. Dupã declarația de rãzboi a evreilor din 23 martie 1933, aceștia au cerut Germaniei demiterea lui Hitler și a naziștilor sãi, precum și introducerea evreilor în toate funcțiile de conducere a țãrii. Pe 27 martie 1933, 40.000 de evrei au protestat împotriva lui Hitler în Madison Square Garden din New York. Proteste similare au avut loc și în alte mari orașe ale lumii. Ca rãspuns la aceastã declarație de rãzboi, pe 28 martie Hitler a hotãrât boicotarea pentru o zi a magazinelor evreiești. Hotãrât însã sã punã capãt acestui conflict, a început negocierea cu mișcarea Sionistã din Germania pentru mutarea evreilor în Palestina. Cum scopul liderilor evreilor era crearea unui conflict, aceștia nu au acceptat. Prin urmare, în ziarul New York Timesdin 7 august 1933, Samuel Untermayer, președintele Federației Internaționale Evreiești pentru Combaterea Opresiunii Hitleriste asupra Evreilor, declara cã rãzboiul evreilor este unul „sfânt” și trebuie dus pânã când Germania va fi distrusã. În ianuarie 1934, rabinul Vladimir Jabotinski, fondatorul organizației sioniste Mscha Rjetsch, publica urmãtoarele: „Lupta împotriva Germaniei este purtatã de luni de zile de fiecare comunitate evreiascã, la orice conferințã sau congres, în toate sindicatele și de orice evreu de pe acest pãmânt. Interesele noastre evreiești impun distrugerea întregii Germanii”. Același rabin declara în The Jewish Daily Bulletin pe 27 iulie 1935: „Existã o singurã putere care controleazã cu adevãrat, aceea a presiunii politice. Noi, evreii, sutem cea mai puternicã nație din lume pentru cã deținem puterea și știm sã o folosim”. Ziarul canadian Evening Telegram scria la data de 26 februarie 1940: „Congresul mondial evreiesc se rãzboiește de șapte ani cu Germania”. Pe 8 mai 1942, ziarul evreiesc Jewish Cronicle anunța: „Suntem în rãzboi cu Hitler înca din prima zi în care a preluat puterea, în anul 1933”. Nathan Kaufmann din dinastia Rothschild susținea cã „trebuie sterilizați 48 de milioane de germani, pentru ca pe parcursul a douã generații sã se înfãptuiascã ceea ce altminteri ar costa milioane de vieți umane și efoturi seculare: exterminarea germãnimii și a purtãtorilor sãi”. Și totul s-a întâmplat exact cum spunea Albert Pike: „Al doilea rãzboi mondial trebuie iniþiat prin exploatarea diferenþelor între fasciºti ºi sionismul politic”.
Miracolul economic nazist
Cum a ajuns Hitler la putere? Puțini mai știu în ziua de astãzi cã el nu a preluat o mare putere economicã, ci un stat falit. Tratatul de la Versailles din 1919 a impus poporului german plãți compensatorii de trei ori mai mari decât valoarea tuturor proprietãților de pe teritoriul Germaniei. Prin urmare, țara a fost lovitã de o inflație extraordinarã, o pâine ajungând sã coste câteva milioane de mãrci germane. Germania avea visteria goalã și o datorie enormã. O mulțime de case și ferme au fost pierdute în fața speculatorilor și a bãncilor evreiești. Majoritatea populației era nevoitã sã locuiascã în bordeie și sã moarã de foame. Partidul lui Hitler a promis cã va schimba lucrurile și cã va lupta cu elita evreiascã ce încearcã sã distrugã Germania. Platforma electoralã din 1920 a Partidului Nazist prevedea crearea de locuri de muncã, educație gratuitã, majorarea pensiilor, îmbunãtãțirea sistemului sanitar, naționalizarea industriei și eliminarea împrumuturilor bancare. De asemenea, acea platformã anti-capitalistã reglementa controlul armelor și susținea drepturile animalelor. Spre deosebire de politicienii din ziua de astãzi, Hitler s-a ținut de cuvânt. Când a ajuns la putere, în 1933, și-a emis propria monedã, împotrivindu-se astfel cartelurilor bancare internaționale. A pus în aplicare un plan de lucrãri publice, pentru care a plãtit prin niște obligațiuni, numite Certificate de Trezorerie de Muncã. Astfel, naziștii au oferit germanilor milioane de locuri de muncã. Aceste certificate, neavând acoperire în aur, nu puteau fi valorificate de bãnci. Era vorba doar de niște chitanțe pentru munca și materialele livrate guvernului. Oamenii valorificau acele certificate pentru alte bunuri sau servicii. Hitler spunea cã „pentru fiecare marcã emisã, cerem echivalentul valorii mãrcii pentru munca depusã sau pentru bunurile produse”. Pentru aceastã idee genialã, care elimina sistemul bancar, evreimea mondialã a declarat un boicot general împotriva Germaniei. Acest lucru nu l-a oprit însã pe Hitler, în cinci ani Germania devenind cea mai bogatã țarã din Europa. În numai doi ani a rezovat problema șomajului, apoi și-a plãtit datoriile și a creat o monedã stabilã și solidã. A reușit acest lucru în ciuda boicotului evreiesc prin folosirea unui sistem de barter, schimbând bunuri și echipamente cu alte țãri. La un moment dat, Hjalmar Schacht, ºeful temporar al Bãncii centrale germane, a fost invitat de un bancher american în Statele Unite. „Avem o mulþime de bani. Aici este sistemul bancar adevãrat”, spunea bancherul. Schacht i-a replicat: „Ar trebui sã veniþi la Berlin. Nu avem niciun ban. Acesta este sistemul bancar adevãrat”. Astfel, Hitler a salvat Germania de teoria economicã anglo-saxonã care spunea cã toate monezile naþionale trebuie sã fie emise de un cartel bancar secret ºi privat, decât sã fie emise de guvernele naþionale, pentru beneficiul oamenilor. Extraordinara creștere economicã și libertate financiarã i-a adus lui Hitler nu doar popularitatea, ci și respectul concetãțenilor sãi. Dar și ura marilor bancheri internaționali, pentru care dictatorul Germaniei devenise o realã amenințare, deoarece sistemul sãu risca sã se rãspândeascã în întreaga lume. Pentru asta, trebuia oprit. C. G. Rakovski, unul din fondatorii bolºevismului sovietic, declara la interogatoriul sãu din 1938: „Hitler a preluat privilegiul fabricãrii banilor, ºi nu doar a banilor fizici, ci ºi a celor financiari. El a preluat controlul asupra maºinãriei falsificãrii, pe care a pus-o sã lucreze în beneficiul poporului sãu. Vã puteþi imagina ce s-ar întâmpla dacã acest mecanism ar ajunge ºi în alte state?”. Economistul Henry C. K. Liu confirma acest lucru într-un articol din 24 mai 2005, intitulatNazismul ºi miracolul economic german, publicat în Asia Times: „Naziºtii au venit la putere în 1933, atunci când economia germanã se afla într-un colaps total, cu obligaþii de platã pentru primul rãzboi mondial ºi fãrã nicio perspectivã a vreunei investiþii strãine. Printr-o politicã monetarã independentã de bãncile internaþionale ºi printr-un program masiv de investiþii publice pentru ocuparea forþei de muncã, Cel de-al Treilea Reich a fost capabil sã transforme o Germanie falimentarã în cea mai puternicã economie a Europei, în doar patru ani, înainte chiar de începerea programului de înarmare”. În cartea Miliarde pentru bancheri, datorii pentru popor din 1984, pastorul Sheldon Emry a scos și el în evidențã miracolul nazist: „Guvernul german ºi-a finanþat toate operaþiunile dintre 1935 ºi 1945 fãrã aur ºi fãrã datorii. Atât capitaliºtii cât ºi comuniºtii au distrus revoluþia germanã ºi au adus Europa înapoi sub influenþa bancherilor”. Acum putem înțelege ce l-a determinat pe evreul american Eli Ravage sã declare cã „poporul german este primul condamnat la moarte”. Sau de ce la 3 septembrie 1939, puțin dupã ce britanicii au declarat rãzboi Germaniei, conducãtorul sioniștilor de atunci, Chaim Weismann, le-a oferit o sutã de mii de soldați evrei pentru a lupta împotriva lui Hitler.
Atragerea Germaniei în rãzboi
„Rãzboiul este un lucru hotãrât”, declara pe 24 aprilie 1939 William Christian Bullitt Jr., ambasadorul Statelor Unite la Paris, într-o vreme în care cetãțenii Germaniei credeau în pace. Cu puțin timp înainte de aceastã declarație a fost creat în presa mondialã un adevãrat val de intoxicãri cu presupuse aspirații ale lui Hitler de a cuceri lumea. Numai în New York Times au existat asemenea articole pe 15, 16, 17, 18, 19, 20, 21 decembrie 1938 și 1 ianuarie 1939. Opinia publicã trebuia convinsã cã viitorul rãzboi împotriva Germaniei va fi unul „sfânt”, dus pentru salvarea mapamondului de ghearele malefice ale „antihristului” Hitler. Iar noi în continuare învãțãm încã din primii ani de școalã cã acest „antihrist” a început cel de-Al Doilea Rãzboi Mondial atunci când a invadat fãrã motiv Polonia pe 1 septembrie 1939. Ce s-a întâmplat în realitate atunci?
Germania a cerut Poloniei orașul liber Danzig, teritoriile cedate Poloniei dupã Primul Rãzboi Mondial și un culoar de trecere prin coridorul artificial care despãrțea Germania de Prusia de Est. Aceste revendicãri erau justificate, Hitler considerând cã se pot rezolva prin simple negocieri. Însã Anglia condusã de masonerie a convins Polonia sã refuze orice propunere a Germaniei. Tratatul dintre cele douã țãri, din 25 august 1939, prevedea cã „orice propunere de restituire a orașului Danzig cãtre Reich trebuie respinsã de Polonia”. Cu puțin timp în urmã, pe 19 martie 1939, ambasadorul Statelor Unite la Varșovia, Biddle, îl anunța pe ministrul de externe polonez Beck cã Statele Unite se bazeazã pe „disponibilitatea polonezã de a crea un motiv de rãzboi din chestiunea Danzig”. Credința cã Anglia, Franța, Statele Unite și alte țãri vor interveni împotriva lui Hitler a determinat Polonia sã refuze toate propunerile Germaniei. Ba, mai mult, a dus o uriașã propagandã, ordonând mobilizarea generalã și chiar sugerându-i poporului agitat sã ajungã în trei zile la Berlin, uitând faptul cã, fãrã intervenția Germaniei din 1917, ar fi fost în continuare o provincie sovieticã. Cartea lui Werner Fuchs din 1930,Confesiuni despre dorința cuceririi poloneze, prezintã numeroase confesiuni care dovedesc cã exista printre polonezi o atitudine ostilã fațã de germani încã dinainte de preluarea puterii de cãtre naziști în Germania anului 1933. Ba chiar este dezvãluitã dorința politicienilor polonezi de a ocupa vaste teritorii germane, cum ar fi Prusia de Est, Danzig, Pomern, Silezia și pãrți din Brandenburg. Aceste teritorii au fost promise Poloniei de cãtre masoneria americanã și britanicã, în schimbul atragerii Germaniei în rãzboi. Iar polonezii s-au ținut de cuvânt.
În afara propagandei anti-germane, se pare cã Polonia a fãcut mult mai mult. Iatã ce povestea într-un raport sergentul-major Heinrich Julius Rotzoll din Königsberg (astãzi Kaliningrad): „La mijlocul lunii august, Regimentul 57 de artilerie din Königsberg / Prusia a fost plasat la granița amenințatã de polonezi. Noi ne-am instalat la Garnsee, regiunea Neidnburg / Prusia de Est. Bateria mea era poziționatã într-un câmp de porumb. În aceastã zonã, munca pe teren devenise de câteva sãptãmâni un pericol de moarte. Trupe de cavalerie polonezã care prãdau și omorau pãtrunseserã la aproape șapte kilometri pe teritoriul Prusiei de Est. Asta se întampla deja în iulie 1939. Cât vedeai cu ochii, seara era numai fum și foc. Casele și satele arzânde erau incendiate provocator de trupele poloneze de cavalerie. Oamenii care se adãposteau în aer liber sau vroiau sã stingã focul erau mãcelãriți. Pentru a împiedica aceste mașinații, bateria mea a primit pe 23 august 1939 ordinul sã formeze un comando de vânãtoare. Ca sergent-major, am subordonat comandoul și ordinul de intervenție. În prima zi de intervenție, trupa noastrã motorizatã a ajuns cu jumãtate de orã mai târziu – un escadron polonez ucigaș gonind deja în direcția graniței protectoare. Urmele lãsate erau îngrozitoare: pe drumurile de câmp și pe câmpuri gãseam numai cadavre de țãrani germani, care erau sfârtecate de sabie sau împușcate. Chiar din 26 august 1939, comandoul nostru a executat o trupã de cavalerie polonezã într-un câmp de sfeclã de zahãr, nu departe de Garnsee. La grupa noastrã, numitã MG-Garben, cavaleria polonezã fusese distrusã, 47 de cãlãreți polonezi cãzuserã pe pãmântul german… Când unitatea noastrã a trecut pe 1 septembrie 1939, ora 5, la asalt, am gãsit dincolo de granița polonezã mormintele proaspete de civili germani. Pe drumuri și margini de șosele erau împrãștiate haine de civili ferfenițite și pline de sânge. Ne-au confirmat și prizonierii de rãzboi polonezi cã acele atacuri provocatoare de dinainte de 1 septembrie 1939, care vizau populația civilã de pe teritoriul Reich-ului, au fost ordonate…”
Într-un articol, doamna L. S. din Lübbecke (numit înainte Bromst) scria: „În vara lui 1939, din aprilie pânã înainte de izbucnirea celui de-Al Doilea Rãzboi Mondial, sute, ba nu, mii de familii germane veneau prin mlaștini sau înotând prin lacul Obra în fața ușilor noastre, seara târziu, ca sã nu fie vãzute, și cerșeau pâine sau lapte pentru bebeluși și lucruri uscate. Întâi nici nu știam ce sã spunem, fiindcã nu ințelegeam ce se întâmplã. Spuneau în continuare același lucru: «Ne ascundem de mai multe sãptãmâni de polonezi, suntem împușcati pur și simplu pe strãzi și pe câmpuri, nu mai suntem siguri de viața noastrã, polonezii urmãresc toți germanii». «Dar de ce?», întrebam noi. Preoții polonezi vorbesc și instigã la amvoane: «Snopiți-i în bãtaie pe germani, oriunde i-ați întâlni. Împușcați-i grãmadã, distrugeți întreaga pleavã germanã…» Aceastã imigrație a durat toatã vara, iar cãtre sfârșit nu mai veneau decât foarte puțini fiindcã granița era strașnic pãzitã”.
Încã din august 1938, în orașele Bromberg, Stopnika și Pless, soldații polonezi au mãcelãrit 56.000 de civili germani. S-au înregistrat treceri frecvente ale graniței și masacre pe teritoriul german, însã Hitler nu a reacționat. Un om care vroia neaparat un rãzboi, așa cum ne învațã istoria cã ar fi dorit Hitler, ar fi atacat Polonia de la prima trecere a graniței de cãtre soldații polonezi. Însã Hitler știa cã i se întinde o capcanã. Drept pentru care a semnat pe ascuns un tratat de neagresiune cu Uniunea Sovieticã, așa-numitul Pact Molotov-Ribbentrop. În prealabil încheiase un tratat cu Italia lui Mussolini pe 22 mai. Neștiind de înțelegerea germano-sovieticã, polonezii au continuat masacrele în rândul populației germane. În Bromberg au rãstignit pe ușile bisericilor femei, bãrbați și copii cu capetele în jos, apoi i-au spintecat. Soldații polonezi și-au fotografiat victimele, trimițând pozele lui Hitler. Fotografii ale celori uciși cu bestialitate precum și ale gropilor comune descoperite de germani, însoțite de vaste materiale documentare, au fost publicate în numãrul 3 din 1940 al Cãrții Albe Germane. Nici pânã în ziua de astãzi nu a fost contestat vreun document prezentat acolo. Abia dupã acest teribil masacru Germania a atacat Polonia pe 1 septembrie 1939. Acest gest poate fi considerat un atac al tiranului Hitler asupra inocenților polonezi, ori o acțiune de salvare a populației germane din Polonia?
Cert este faptul cã Hitler a fost nevoit sã intre în capcana masoneriei, nu însã fãrã a-și lua mãsuri de precauție. La douã zile dupã intrarea armatei hitleriste în Polonia, Anglia și Franța au declarat rãzboi Germaniei. Armata polonezã a început sã se retragã, așteptându-și aliații care i-au convins sã provoace Germania. Însã în locul lor și-a fãcut apariția pe 17 septembrie un dușman neașteptat: Uniunea Sovieticã a lui Stalin. Aflând de pactul Molotov-Ribbentrop, englezii și francezii au realizat cã e spre binele lor sã nu intervinã în Polonia. Pentru a nu fi acuzați cã și-au trãdat aliații, au organizat o blocadã navalã a Germaniei. Iar pe 6 octombrie 1939, Hitler și Stalin au sfâșiat Polonia, alipind bucãțile la propriile imperii. În aprilie 1940, ca urmare a blocadei anglo-franceze, Germania a invadat Norvegia și Danemarca, pentru a captura transporturile de fier din Suedia. Ca rãspuns, Anglia a invadat Islanda pentru a preîntâmpina o posibilã invazie germanã a insulei. Însã Hitler și-a îndreptat atenția cãtre Franța, Belgia, Olanda și Luxemburg, pe care le-a invadat pe 10 mai 1940. Pe 4 mai, trupele engleze au fost nevoite sã evacueze portul Dunkirk, lãsându-și în urmã întreg echipamentul. Peste șase zile, Italia a invadat Franța, care s-a predat dupã numai 12 zile. Franța a fost împãrțitã între Germania și Italia, în timp ce Uniunea Sovieticã și-a anexat cu forța Estonia, Letonia, Lituania și Basarabia.
Pacea lui Hitler
Ceea ce tot mai puțini știu este faptul cã acest „tiran care voia sã cucereascã lumea” a cerut încheierea ostilitãților de câteva ori. Dupã cucerirea Poloniei, Hitler a cerut pacea, însã Anglia și Franța s-au opus. Dupã cucerirea Franței, Hitler a cerut din nou încheierea conflictului. Și de aceastã datã, Anglia a refuzat categoric. La fel s-a întâmplat și cu eforturile Vaticanului și a altor state neutre de a stabili pacea, fiind refuzate de masoneria iudaicã. Pânã și cunoscutul mason Winston Churchill, prim-ministrul Marii Britanii, a confirmat faptul cã Hitler a vrut sã încheie conflictul dupã campaniile din Polonia și Franța. Despre începutul rãzboiului, Stalin afirma în Pravda din 29 noiembrie 1939 urmãtoarele:
„1. Nu Germania a atacat Franța și Anglia, ci Franța și Anglia au atacat Germania, asumându-și astfel responsabilitatea pentru acest rãzboi.
2. Dupã izbucnirea ostilitãților, Germania le-a facut Franței și Angliei propuneri de pace, iar Uniunea Sovieticã a susținut public inițiativele germane, pentru cã ea considera, și mai considerã și acum, cã un sfârșit rapid ar ușura radical situația tuturor țãrilor și popoarelor.
3. Cercurile dominatoare ale Franței și Angliei au respins categoric propunerile de pace ale Germaniei și strãdaniile Uniunii Sovietice sosite dupã imediatul sfârșit al rãzboiului. Acestea sunt faptele.”
În încercarea de a obține pacea, Adolf Hitler nu a oferit doar vorbe goale, ci și fapte. La Dunkirk, trupele aliate erau pe punctul de a fi nimicite total. În loc sã captureze soldații inamici sau sã-i mãcelãreascã, Hitler și-a oprit armata pentru trei zile, permițând astfel unui numãr de 338.226 de soldați (198.229 britanici și 139.997 francezi) sã scape. „Sângele fiecãrui englez e prea valoros pentru a fi vãrsat”, spunea Hitler. „Popoarele noastre sunt legate rasial ºi tradiþional”, completa el, considerându-i pe englezi ca fãcând parte din aceeași rasã arianã ca și germanii. Iatã discursul sãu din iulie 1940, susținut în fața parlamentului german: „Încã o datã, conspiraþia jalnicã ºi coruptã a oamenilor politici ºi a magnaþilor financiari lacomi ºi-a fãcut apariþia, pentru ei rãzboiul reprezentând un mijloc eficace în a-ºi susþine afacerile. Otrava evreiascã internaþionalã a început sã se agite ºi sã atace minþile sãnãtoase. Intelectualii i-au portretizat pe oamenii decenþi care îºi doresc pacea, numindu-i «persoane slabe ºi trãdãtori», pentru a denunþa partidele de opoziþie ca fiind «cea de a cincea coloanã», cu scopul de a elimina rezistenþa internã la politica lor criminalã de rãzboi. Evreii ºi francmasonii, industriaºii de armament ºi profitorii de rãzboi, comercianþii internaþionali ºi speculanþii de bursã sunt asemenea «gãrzilor negre» politice: disperaþi ºi cãutãtori de glorie, pentru care rãzboiul nu reprezintã altceva decât ceea ce îºi doresc. Credeþi-mã, dragi parlamentari, simt un mare dezgust faþã de aceºti distrugãtori de oameni ºi þãri, lipsiþi de scrupule. E aproape dureros pentru mine cã am fost ales de Providenþã pentru a-i înlãtura pe aceºti oameni care ne-au pus în genunchi. Ambiþia mea nu este aceea de a purta rãzboaie, ci de a construi un nou stat social, de înaltã culturã. ªi fiecare an de rãzboi mã þine departe de munca mea! ªi asta din cauza jafului acestor nulitãþi groteºti, cu o viziune politicã mediocrã, într-atât încât ticãloºia lor coruptã nu-i face sã depãºeascã limitele obiºnuitului. Domnul Churchill a repetat declaraþia cã îºi doreºte rãzboi. În urmã cu șase sãptãmâni, el a lansat acest rãzboi într-o arenã în care se crede tare. Un rãzboi aerian împotriva populaþiei civile, sub sloganul înºelãtor: «un rãzboi împotriva obiectivelor militare». Începând cu Freiburg, aceste obiective s-au dovedit a fi oraºe deschise, pieþe, sate, case, spitale, ºcoli, grãdiniþe ºi orice decid ei sã loveascã. Pânã acum am rãspuns limitat la aceste atacuri. Deºi nu e în intenþia mea de a semnala, totuºi acesta va fi singurul rãspuns posibil, sau, dacã va rãmâne în acest fel, sunt conºtient de rãspunsul nostru care va veni ºi care va aduce suferinþã multor oameni. Desigur, acest lucru nu se va aplica ºi domnului Churchill, din moment ce se va ascunde în Canada, unde banii ºi copiii multor profitori de rãzboi au fost deja duºi. Dar va exista o tragedie pentru milioane de oameni. Iar domnul Churchill ar trebuisã aibã încredere în mine, atunci când eu ca profet proclam: un mare imperiu va fi distrus. Un imperiu mondial pe care eu nu am avut niciodatã ambiþia de a-l distruge. Sunt perfect conºtient cã acest rãzboi se va sfârºi prin distrugerea uneia dintre cele douã pãrþi combatante. Domnul Churchill crede cã aceasta va fi Germania, dar eu ºtiu cã va fi Anglia! În acest moment mã simt obligat în faþa conºtiinþei mele sã fac încã un apel la raþiune în Anglia. Cred cã pot face asta, deoarece nu o fac din postura învinsului, ci a învingãtorului; de aceea vorbesc în numele raþiunii. Nu vãd niciun motiv pentru care am forþa continuarea acestui rãzboi. Regret sacrificiile care sunt cerute. Vreau sã-mi cruþ propriul popor. ªtiu cã inimile milioanelor de bãrbaþi ºi bãieþi sunt pline de dorinþa de a purta un rãzboi împotriva unui inamic care, fãrã niciun motiv rezonabil, ne-a declarat rãzboi pentru a doua oarã. De asemenea, cunosc ºi inimile mamelor ºi femeilor care, în ciuda disponibilitãþii lor de a se sacrifica, cred cu toatã puterea lor cã asta este ultima lor opþiune. Domnul Churchill ar putea din nou minimaliza declaraþia mea, spunând cã nu este altceva decât un simptom al fricii mele sau al dubiilor mele asupra victoriei finale. Totuºi, nu voi avea conºtiinþa încãrcatã pentru lucrurile care vor urma”.
Din acest discurs nu reiese doar dorința de pace a lui Hitler („Ambiþia mea nu este aceea de a purta rãzboaie, ci de a construi un nou stat social, de înaltã culturã. ªi fiecare an de rãzboi mã þine departe de munca mea!”) ci și ura sa îndreptatã cãtre magnații financiari evrei, francmasoni și toți cei care își doresc neaparat rãzboiul. Nu poate fi acuzat cã își dorea sã cucereascã lumea când a cerut pacea de douã ori, de fiecare datã din poziția de învingãtor. Dimpotrivã, refuzul categoric al evreilor de a încheia ostilitãțile ar trebui sã ne indice cine erau cu adevãrat cei ce și-au dorit rãzboiul. Dupã declasificarea documentelor britanice din cel de-Al Doilea Rãzboi Mondial s-a descoperit cã Churchill primise o ofertã uluitoare de la Hitler. Acesta încerca sã încheie un pact cu Anglia, prin care Germania retroceda teritoriile cucerite în vestul Europei, în schimbul garantãrii intereselor germane în estul Europei subjugate de Hitler. Și aceastã ofertã a fost respinsã de Churchill, care a și notat dorința obsesivã a lui Hitler de a încheia pacea cu Anglia. Bineînțeles cã masonul Churchill nu dorea o pace care ar fi contravenit intereselor evreilor. Prin urmare, pentru a duce la bun sfârșit planul masoneriei, amintit de Albert Pike în 1871 și de Protocoalele Înțelepților Sionului din 1897, Hitler nu a fost doar atras în acest conflict prin provocãri repetate, ci și finanțat în acest scop.
Finanțarea evreilor
Existã o mulțime de documente care aratã cã bancherii evrei l-au finanțat pe Hitler între 1929 și 1933, deoarece doreau sã-l controleze pe Stalin. Când Germania nazistã a rupt-o cu bancherii, aceștia i-au declarat rãzboi lui Hitler. Cu cei 25 de milioane de dolari primiți de la evrei, Hitler le-a oferit susținãtorilor sãi alimente și adãposturi. La interogatoriul sãu din 1938, C. G. Rakovski susținea o variantã asemãnãtoare, și anume faptul cã bancherii evrei internaționali l-au 
finanțat pe Hitler cu scopul de a-l controla pe Stalin, care a uzurpat puterea de la agentul lor, Troțki. Când și-a creat propriul sistem financiar, Hitler a devenit o amenințare mai mare decât Stalin. La procesul de Nürnberg, de dupã cel de-Al Doilea Rãzboi Mondial, soþia generalului Ludendorff a declarat cã James Warburg (fiul lui Paul Warburg, fondatorul Rezervei Federale din Statele Unite, aparținând francmasonilor Illuminati), a transferat din Wall Street cãtre naziºti suma de 34 de milioane de dolari. De asemenea, numeroase documente indicã faptul cã senatorul evreu Samuel Preston Bush (ai cãrui fiu și nepot au ajuns președinți ai Statelor Unite), membru al lojei masonice Craniu și Oase, a finanțat și înarmat Partidul Nazist. Aceastã finanțare a Germaniei de cãtre Statele Unite poate pãrea puțin bizarã, ținând cont cã aceste douã state au fost rivale în cel de-Al Doilea Rãzboi Mondial. Dar când vedem și cã zvastica, emblema naziștilor, fusese deja folositã în Primul Rãzboi Mondial ca simbol al Diviziei 45 Aeriene a Statelor Unite ale Americii, totul pare într-adevãr cã ia forma unui plan bine pus la punct.
Hitler a avut legãturi și cu casa regalã britanicã, deși aceasta este condusã de cãtre marii sãi dușmani, liderii evreilor. Prințul Phillip, soțul reginei Elisabeta a II-a, a fost crescut în rândurile tineretului nazist iar trei dintre cumnații sãi au devenit membri importanți ai Partidului Nazist. De asemenea, prințul Phillip militeazã în favoarea mãsurilor criminale de reducere a populației mondiale, susținând în mod public eugenia (îmbunãtãțirea prin metode genetice a rasei umane pentru crearea unei rase superioare), idee ce fãcea parte din filosofia nazistã. De altfel, Jonathan Petropoulos a publicat cartea Membrii familiei regale și Reich-ul, ce conține fotografii și informații ce atestã legãturile dintre prințul Phillip și naziști, prin intermediul surorilor sale cãsãtorite cu prinți germani. Din familia regalã britanicã de Windsor (ce în realitate este Casa germanã de Saxa-Coburg-Gotha-Battenberg) fãcea parte și Lordul Mountbatten (ultimul guvernator general al Indiei), unul dintre membrii clanului Rothschild. Mama prim-ministrului Marii Britanii, Winston Churchill, fãcea parte din același clan. Prințul William s-a cãsãtorit cu Kate Middleton pe 29 aprilie 2011, la exact 66 de ani de la nunta lui Adolf Hitler cu Eva Brown (66 fiind unul dintre numerele foarte importante în Kabbalah evreiascã). Iar în 2005, prințul Harry a apãrut la o petrecere costumat în ofițer nazist.
De ce l-au finanțat evreii pe Hitler? Rãspunsul este simplu: pentru a se putea înarma. Hitler trebuia sã respecte planul masoneriei, adicã sã porneascã un rãzboi care sã ducã la crearea unui stat al evreilor. Pentru acest lucru el trebuia se simtã puternic. Iar banii oferã dacã nu puterea, mãcar iluzia ei. Hitler trebuia sã fie bine înarmat, dar nu într-atât încât sã câștige, ci doar cât sã creadã cã va câștiga. Dupã cum bine exemplifica în 1939 generalul american Collins, citat de revista Hessische / Niedersächsische Allgemeine din 24 octombrie 1981: „Este de ajuns sã furnizãm armament, nu trebuie sã moarã și fiii noștri în Europa. Sunt destui germani care pot muri pentru interesele noastre”.
Dacã Al Doilea Rãzboi Mondial a fãcut parte din planul evreimii mondiale, de ce a fost ales Hitler pentru a duce Germania în rãzboi? În Primul Rãzboi Mondial a fost un biet caporal, pe care superiorii sãi au refuzat sã îl promoveze, considerând cã îi lipsea talentul de lider. Cum nimeni nu se transformã peste noapte, devine evident faptul cã Hitler a fost ajutat sã devinã un conducãtor carismatic. Fãcând parte din planul evreilor, putem presupune cã ei sunt cei care l-au ajutat și în aceastã privințã. Și totuși, de ce a fost ales Adolf Hitler?
În cartea Mintea lui Hitler, psihanalistul Walter Langer lansa o ipotezã șocantã: „Tatãl lui Adolf, Alois Hitler, a fost fiul nelegitim al Mariei Anna Schicklgruber. Presupusul tatã al lui Alois Hitler (Schicklgruber) a fost Johann Georg Hiedler, dar unii au motive serioase sã se îndoiascã de faptul cã Johann Georg Hiedler a fost tatãl lui Alois. Un document austriac aratã cã Maria Anna Schicklgruber locuia în Viena în momentul conceperii. În acea perioadã lucra ca servitoare la reºedinþa baronului Rothschild. De îndatã ce familia a descoperit sarcina, ea a fost trimisã acasã… unde s-a nãscut Alois”. Ipoteza lui Langer se bazeazã pe cartea În culisele Gestapo-ului din 1940, unde Hans Jürgen Koehler, un ofițer de rang înalt din Gestapo, susținea cã Engelbert Dolfuss, cancelarul Austriei, i-a investigat trecutul lui Hitler. Koehler afirma cã a vãzut o copie a documentelor lui Dolfuss, înmânate acestuia de Heydrich, șeful Serviciilor Secrete naziste. „Dosarul a stârnit atâta vâlvã, cum niciun altul nu a mai fãcut vreodatã”, scria acesta. Datoritã funcției sale, cancelarul austriac putea afla cu ușurințã datele personale ale familiei lui Adolf Hitler, care se nãscuse în Austria. Având certificatele de naștere și fișele de înregistrare de la poliție, Dolfuss a reușit sã afle ceea ce îl interesa: „O tânãrã fatã (bunica lui Hitler)… a venit la Viena ºi s-a angajat ca servitoare, lucrând cel mai adesea pentru familii bogate. Dar a fost ghinionistã; sedusã, avea sã poarte un copil. A plecat acasã în satul sãu pânã a nãscut… Unde a fost servitoare în Viena? Nu este greu de aflat. Viena avea un sistem obligatoriu de înregistrare la poliþie. ªi servitori ºi angajatori erau taxaþi scump dacã uitau de aceastã formalitate. Cancelarul Dolfuss a reuºit sã descopere fiºa de înregistrare. Servitoarea lucrase la reºedinþa Rothschild, iar bunicul necunoscut al lui Hitler trebuie cãutat în acea casã frumoasã. Dosarul lui Dolfuss s-a oprit la aceastã declaraþie”. Tatãl lui Hitler s-a nãscut în 1837, în perioada în care Salomon Mayer von Rothschild locuia singur la reședința familiei din Viena. Din cauza problemelor lor în cãsnicie, soția sa se mutase în Frankfurt. Fiul lor, Anselm Salomon, și-a petrecut cea mai mare parte a timpului departe de Viena, la Paris și Frankfurt. Prin urmare, sunt mari șanse ca Salomon Mayer Rothschild sã fi fost adevãratul tatã al lui Alois Hitler.Hermann von Goldschmidt, fiul funcþionarului principal al lui Salomon Mayer, scria în 1917 într-o carte cã Salomon „pânã prin anii 1840 manifesta un entuzism cam nechibzuit pentru tinere” și cã „avea o pasiune carnalã pentru fete foarte tinere, cu care a ºi avut aventuri pe care a trebuit sã le ascundã cu ajutorul poliþiei”. Tânãra viitoare bunicã a lui Adolf Hitler putea fi o țintã a lui Salomon Mayer, cu care locuia în acea perioadã sub același acoperiș. Ținând cont cã fata a rãmas însãrcinatã în timp ce locuia acolo, iar nepotul ei a devenit cancelar al Germaniei, fiind finanțat de evrei și începând mai apoi Al Doilea Rãzboi Mondial, atât de important pentru masonerie, putem trage concluzia cã Adolf Hitler era descendent al clanului Rothschild, cea mai bogatã și puternicã familie evreiascã din lume.
Se pare cã Hitler știa despre originile sale cu mult timp înainte de a deveni cancelar. Acesta ar putea fi motivul pentru care a ordonat execuția lui Engelbert Dolfuss, cel care a aflat adevãrul. Tatãl lui Hitler, Alois, și-a pãrãsit satul natal pentru a-și încerca norocul la Viena, acolo unde se afla tatãl sãu natural, Salomon Mayer Rothschild. Dupã înmormântarea mamei sale, în februarie 1907 Adolf Hitler a plecat și el la Viena, unde a locuit pânã în mai 1913. În 1907 practic a dispãrut pentru zece luni. Nimeni nu știe unde a fost sau ce a fãcut în tot acest timp. Sunt mari șanse sã se fi retras la rudele sale din clanul Rothschild, care atunci au avut șansa de a-i observa potențialul. Și, astfel, s-au hotãrât sã îl includã în marele plan al elitei iudaice.
Hitler în Primul Rãzboi Mondial
Când i-a fost dezvãluit lui Hitler planul din care trebuia sã facã parte? Se pare cã, în noiembrie 1912, viitorul cancelar al Germaniei a fugit în Marea Britanie, sustrãgându-se serviciului militar obligatoriu. În aprilie 1913 s-a întors în Viena, mutându-se în München dupã mai puțin de o lunã. În 1914 a plecat la Salzburg, în Austria, unde a fost declarat inapt pentru serviciul militar pe 5 februarie, drept pentru care s-a întors în München. Totuși, în luna august, s-a înrolat ca voluntar în armata bavarezã. Lucru extrem de ciudat pentru un om care a fugit de serviciul militar. Prin urmare, între februarie – august 1914 trebuie sã se fi întâmplat ceva care sã-l fi fãcut sã se rãzgândeascã. Cel mai probabil, atunci i s-a spus cã va fi sprijinit sã ajungã la putere, sã conducã Germania și, la momentul potrivit, sã atace Uniunea Sovieticã. Pentru acest lucru, trebuia sã câștige de partea sa poporul. Iar un prim pas în aceastã direcție era participarea sa la rãzboiul care tocmai începea, din care trebuia sã iasã ca un erou medaliat.
Existã câteva indicii care ne aratã cã Hitler a fost protejat în Primul Rãzboi Mondial. Înrolat în Regimentul al șaselea de rezervã bavarez, el a fost curier pe frontul de vest, în Franța și Belgia, un rol mai puțin periculos. De asemenea, a petrecut o mare parte din timp la sediul central al regimentului, unde se ocupa cu realizarea de ilustrații pentru o gazetã militarã. A fost decorat cu Crucea de Fier clasa a doua într-un timp foarte scurt, lucru puțin straniu pentru un curier. Ceea ce demonstreazã cã Hitler avea relații printre ofițeri încã de la începutul Primului Rãzboi Mondial, dar și cã evreii subordonați clanului Rothschild erau în permanențã lângã el, protejându-l și asigurându-se de îndeplinirea planului. Cu toate mãsurile de precauție luate de cei care îl protejau, rolul de curier nu era lipsit în totalitate de riscuri. În 1916 a fost rãnit superficial în zona inghinalã sau în coapsa stângã în timpul bãtãliei de pe Somme. Un an mai târziu a fost decorat cu Insigna plãgilor. Hitler nu a fost promovat niciodatã la rangul de subofițer, varianta oficialã fiind cã superiorii lui nu considerau cã ar avea abilitãți de conducere. Sau poate încercau sã-l ținã departe de lupte, pãstrându-l în postul de curier ori desenator al gazetei militare, lucru imposibil pentru un subofițer. În 1918, Hitler a primit Crucea de Fier clasa întâi, o decorație ieșitã din comun pentru un militar cu gradul de caporal, acordatã de evreul Hugo Gutmann, comandantul sãu. Aceastã decorație întãrește ideea cã evreii fãceau tot posibilul pentru a se îndeplini planul familiei Rothschild. Tot straniu poate pãrea și faptul cã Hitler a prins înfrângerea Germaniei departe de front, aflându-se pe patul de spital, fiind orbit temporar cu iperitã. Poate e doar o coincidențã sau poate încã o parte din planul evreilor de a-l proteja pe viitorul conducãtor al Germaniei.
Societatea Thule
Istoria oficialã ne învațã cã în 1919, la un an de la terminarea rãzboiului, Hitler s-a infiltrat în Partidul Muncitoresc German ca agent al departamentului politic al armatei bavareze. În numai câteva zile a devenit membru al comitetului executiv al partidului. Alãturi de fondatorul partidului, Anton Drexler, a formulat programul politic în februarie 1922. Tot atunci s-a hotãrât și schimbarea numelui grupãrii politice în Partidul Muncitoresc German Național-Socialist (Nationalsozialistische Deutsche Arbeiterpartei) sau Partidul Nazist.
Legitimația sa de partid aratã cã Hitler avea numãrul 7, adicã era al șaptelea membru al grupãrii de la înființarea sa. Prin urmare, atunci când Hitler s-a infiltrat ca spion, Partidul Muncitoresc German era format din doar șase persoane. Ce fel de partid poate fi unul cu șase membri și de ce armata germanã era atât de interesatã de aceastã grupare, încât și-a infiltrat un om pentru a o spiona? Și cum se face cã spionul a renunțat la a mai lucra pentru armatã, alegând acest partid? Nu doar atât, acel fost caporal „fãrã abilitãți de conducere” a ajuns în fruntea partidului, apoi a țãrii. Cum orice politician are nevoie de un partid în spate, este posibil ca Partidul Muncitoresc German sã fi fost înființat de evrei pentru Hitler, ca parte a planului familiei Rothschild? Pentru a afla acest lucru trebuie sã știm în primul rând cine erau cei șase membri fondatori ai partidului. Anton Drexler, jurnalistul Karl Harrer, economistul Gottfried Feder și evreul Alfred Ernst Rosenberg erau membri ai Societãții Thule. Jurnalistul Dietrich Eckart era un colaborator al Thule. Nu s-au descoperit legãturi dintre al șaselea membru, Ernst Julius Günther Röhm, și aceastã grupare. Dar dacã cinci din șase fãceau parte sau doar colaborau cu Thule, sunt mari șanse ca și al șaselea sã fi avut legãturi cu Societatea. Röhm a fost cofondator al miliției naziste și, ulterior, comandant al ei. Era un membru important al Partidului Nazist, fiind singurul care avea voie sã îl tutuiascã pe Hitler. Prin urmare, nu este exclusã apartenența sa la Societatea Thule. Ce era aceastã grupare?
Societatea Thule a fost o grupare ocultã secretã, cu sediul la München, numitã dupã un teritoriu mitic nordic din mitologia greacã. A fost fondatã ca un grup de studiu de cãtre Walter Nauhaus, un veteran de rãzboi rãnit în Primul Rãzboi Mondial, care a ajuns la conducerea grupului Germanenorden („Ordinul Teuton”), o societate secretã fondatã în 1912 de câțiva ocultiști germani, cum ar fi Theodor Fritsch, Philipp Stauff sau Hermann Pohl. În 1917, Nauhaus s-a mutat din Berlin la München, unde a înființat societatea Thule-Gesellschaft. Oficial, aceastã nou înființatã societate s-a dedicat studiilor etnografice și chiar a publicat 24 de volume de prozã și poezie nordicã, însã pe ascuns a servit ca ramurã münchenezã a Ordinului Teuton. În 1918, ocultistul Rudolf Glauer (care ºi-a schimbat ulterior numele într-unul mult mai pompos, Baronul Heinrich von Sebottendorf) a devenit conducãtorul Ordinului Teuton din Bavaria și a început o campanie de recrutare pentru Societatea Thule, alãturi de Nauhaus. Von Sebottendorf era și mason, fiind inițiat în 1901 într-o lojã asociatã cu cea Loja Francezã Orientalã de Memphis. Societatea Thule se baza pe învãțãturile Societãții Teosofice (ce avea o doctrinã formatã din amestecul ocultismului și a Kabbalei evreiești) înființate în 1875 de Helena Petrovna Blavatsky, o bunã prietenã a Marelui Comandor al francmasoneriei americane, Albert Pike. Iar lojele francmasoneriei erau subordonate familiei Rothschild prin gruparea Illuminati. Astfel înțelegem cine era în spatele ascensiunii lui Hitler, cei care au planificat totul de la bun început. În octombrie 1918, liderii Societãții Thule i-au însãrcinat pe Karl Harrer și Anton Drexler cu formarea unui sindicat politic al muncitorilor. Astfel, pe 5 ianuarie 1919, cei doi au înființat Partidul Muncitoresc German, alãturi de un alt membru Thule, Gottfried Feder, și un colaborator al Societãții, Dietrich Eckart. Tot în ianuarie li s-a alãturat și Alfred Ernst Rosenberg, un alt coleg din Societatea Thule. Dupã ce a ajutat la desființarea Republicii Socialiste Bavareze din mai, Ernst Julius Günther Röhm a intrat în Partidul Muncitoresc German. Iar Adolf Hitler a sosit abia în octombrie.
În timp, și alți membri Thule au aderat la Partidul Muncitoresc German, transformat în Partidul Nazist în 1922, cum ar fi: Hermann Wilhelm Göring (care a înființat Gestapo-ul în 1933), Rudolf Walter Richard Hess (adjunctul lui Hitler dupã 1933), Wilhelm Frick (ministru de Interne între 1933-1943), Hans Michael Frank (guvernator general al Poloniei între 1939-1945), Karl Fiehler (primar al Münchenului între 1933-1945), entomologul Franz Dannehl și Heinrich Luitpold Himmler (comandantul suprem al SS-ului, cel considerat adevãrata „mânã dreaptã” a lui Hitler). Himmler era cel pus de evrei sã îl manevreze pe Hitler pentru a fi siguri cã planul se îndeplinește.
Însemnul Societãții Thule era crucea lui Wotan (zeul suprem din mitologia germanicã, numit Odin în Scandinavia), care a fost preluat de naziști sub forma svasticãi. De asemenea, salutul membrilor Societãții era „Heil und Sieg”, transformat de Hitler în „Sieg Heil”. Doctrina Thule se baza pe cea a Societãții Teosofice fondate de Helena Petrovna Blavatsky, care se referea la o rasã arianã purã, asemenea eroilor din vechile mituri germanice (oameni înalți, blonzi, cu ochii albaștri). Jorg Lanz von Liebenfels, aºa-numitul „pãrinte al naþional-socialismului”, este cel care a împins la extreme aceastã teorie, sprijinit fiind mai ales de Heinrich Himmler. De asemenea, Societatea Thule credea într-un Mesia, care va salva Germania. Cu câteva luni înainte sã-l cunoascã pe Hitler, Dietrich Eckart a scris într-un poem despre acest Mesia german, numindu-l „Cel Mãreț” și „Cel Fãrã Nume”, pe care toți „îl pot simți dar nimeni nu-l poate vedea”. Atunci când l-a întâlnit pe Hitler, Eckart a fost convins cã profeția sa s-a împlinit. Sprijinit de colegii sãi din Thule, a reușit sã-l convingã și pe Hitler cã el este acel Mesia care poate salva Germania. Așa cum au demonstrat numeroși istorici, nu sunt dovezi cã Hitler ar fi fost antisemit pânã dupã sfârșitul Primului Rãzboi Mondial, prin urmare acest așa-zis antisemitism i-a fost creat de membrii Thule. În realitate, așa cum reiese din doctrina Partidului Nazist, nu era vorba despre antisemitism. Societatea Thule credea cã un grup de evrei conduce lumea din umbrã, idee pe care i-au inoculat-o și lui Hitler. Scopul declarat al Partidului Nazist era de a distruge acea ocultã evreiascã și de a reda Germaniei mãreția de odinioarã. Astfel, Societatea Thule a pus bazele ideologiei celui de-al treilea Reich (al treilea imperiu), în care Mesia Hitler trebuia sã fie nu doar salvatorul Germaniei, ci și al lumii. Dupã pãrerea lor, primul imperiu a fost cel „Roman al națiunii germane” (Imperiul Medieval Germanic dintre secolul al IX-lea și 1806), cel de-al doilea fiind Germania unificatã de cancelarul Otto von Bismark în 1871. Manipularea Societãții Thule, ordonatã de familia Rothschild, a avut efectul scontat, Hitler ajungând sã se creadã salvatorul lumii. Un studiu psihologic al discursurilor lui Adolf Hitler, realizat de un serviciu de ascultare a programelor radiofonice lansat de BBC în 1942, vorbeºte despre un „complex mesianic” al lui Hitler, care îl fãcea sã se creadã implicat într-o cruciadã contra rãului, întruchipat în opinia sa de evrei. Acest studiu, cuprins într-un document clasificat secret pânã de curând, predat ulterior arhivelor Universitãþii Cambridge, denotã o „fobie” crescândã a lui Hitler faþã de evrei ºi subliniazã faptul cã liderul nazist îi considera pe aceștia nu doar o ameninþare pentru Germania, ci ºi „o întreprindere diabolicã universalã”. Autorii studiului subliniau faptul cã, pentru Hitler, „evreii sunt întruchiparea rãului, în timp ce el îl întruchipa pe Dumnezeu. El era zeul prin care o victorie plinã de sacrificii poate fi obþinutã asupra rãului”. Cum ar fi putut Hitler sã se considere, când cei din jurul lui îi repetau încontinuu cã este un zeu pe Pãmânt? Iatã ce scria într-o lucrare Hans Kerll, ministrul Afacerilor eclesiatice ale Celui de-al III-lea Reich: „Aºa cum Hristos ºi-a adunat cei 12 discipoli într-o cohortã fidelã pânã la martir, în acelaºi fel suntem noi martorii unui spectacol identic. Adolf Hitler este, într-adevãr, Sfântul Duh”.
Trãdarea lui Hitler
Contrar celor ce ni s-au spus pânã acum, ura lui Hitler nu era îndreptatã asupra tuturor evreilor, ci doar a elitei oculte ce conduce lumea din umbrã. Partidul nazist susținea cã luptã împotriva marilor bancheri, conduși de un grup de evrei, ce au creat criza economicã din anii 1930. Acest lucru nu reiese doar din discursurile lui, ci și din fapte concrete. Hitler avea în armata sa peste 150.000 de evrei. Mulți evrei lucrau ca torționari în lagãrele de concentrare. Chiar înființase o brigadã specialã evreiascã a Gestapo-ului. Se spune cã doctorul sãu personal era evreu și chiar el avea sânge evreiesc, prin descendența sa din familia Rothschild. Existã chiar și fotografii ce înfãțișeazã evrei în anturajul sãu. 
Într-una dintre ele, lângã Hitler se aflã Julius Streicher, evreu pe jumãtate, a cãrui principalã sarcinã era sã lupte împotriva evreilor. În spatele lor se aflã un om cu barbã, nimeni altul decât evreul Moses Pinkeles sau Trebitsch-Lincoln, unul dintre sponsorii Partidului Nazist. Prin urmare, nu-l putem acuza pe Hitler de antisemitism, din moment ce trãia înconjurat de evrei. Așa cum spuneam, ura sa era îndreptatã cãtre oculta evreiascã, ce conducea lumea din umbrã. Din aceastã familie fãcea parte și cea din care provenea și care îl ajuta sã ajungã la putere, Rothschild, lucru de care era conștient. Însã, chiar dacã pãrea cã respectã planul lor, Hitler își crease unul propriu. S-a folosit de banii și influența evreilor pentru a prelua puterea, apoi și-a pus planul propriu în aplicare. Doctrina care i-a fost inoculatã s-a dovedit a fi un cuțit cu douã tãișuri, Fuhrerul ajungând chiar sã se creadã un salvator al omenirii. Nu îl interesa sã distrugã Rusia, ci sã-și salveze poporul. Prin urmare, atunci când a ajuns la putere în 1933, a realizat acea creștere economicã care a dus Germania pe primul loc în Europa. Ba, mai mult, se pare cã a încheiat tot atunci și o alianțã cu Stalin. Conform lui Stephen Koch, profesor de limba rusã la Universitatea Columbia din New York, care a obținut permisiunea președintelui Rusiei de a pãtrunde în scopuri de cercetare academicã în arhiva sovieticã, Stalin și Hitler au ținut legãtura constant prin intermediul lui Karl Radek încã de la venirea lui Hitler la putere, în ianuarie 1933. Cei doi s-au ajutat reciproc în exterminarea dușmanilor interni: Stalin a primit ajutorul Gestapo-ului pentru discreditarea și uciderea mareșalului Tuhacevski, iar Hitler a primit ajutorul Comintern-ului pentru compromiterea și asasinarea lui Ernst Roehm, comandantul trupelor S.A. Incendierea Parlamentului Federal German, Reichstag, a fost fãcutã de oamenii Comintern-ului, dupã ce Hitler i-a promis lui Stalin cã aceștia vor fi returnați Moscovei, fãrã a fi pedepsiți de justiția germanã. Rãzboiul civil din Spania a avut loc doar cu acordul celor doi. Stalin chiar a încetat înarmarea republicanilor spanioli atunci când Hitler i-a cerut asta. Dupã ce a fost suprimat de Stalin în 1937, Karl Radek a fost înlocuit de Wilhelm Pieck ca mesager al celor doi dictatori.
Aceastã alianțã cu Stalin și eliminarea sistemului bancar din Germania i-a fãcut pe evreii din toatã lumea sã strige în presã cã au fost trãdați. Deoarece ei l-au ajutat pe Hitler sã capete puterea pentru ca acesta sã atace U.R.S.S.-ul. Dacã aceasta era varianta știutã de evreii de rând, planul familiei Rothschild era altul. Ei l-au sprijinit pe Hitler pentru ca el sã atragã Germania într-un rãzboi mondial, care sã ducã la înființarea statului Israel. Îndoctrinarea lor trebuia sã-l facã pe Hitler sã urascã evreii, deoarece doar astfel, din postura de victime, aceștia își puteau înființa un stat propriu. Și nu oriunde, ci pe pãmântul strãmoșilor lor. Pentru acest lucru l-au sprijinit asiduu, mai ales pe plan financiar. L-au convins cã are o misiune sfântã, l-au fãcut sã se simtã puternic și apoi l-au forțat sã atace Polonia. Cei mai buni oameni de științã au fost aduși pentru a-i crea lui Hitler cele mai performante arme. Care însã nu trebuiau sã îi asigure dictatorului german victoria, ci doar iluzia victoriei. Se spune chiar cã Societatea Thule i-a oferit lui Hitler un OZN cu diametrul de 23 de metri, prãbușit în 1936 în munții Pãdurea Neagrã. Acești oameni de științã ce lucrau pentru clanul Rothschild au tras de timp cât au putut cu armele performante, oferindu-i lui Hitler mici avantaje, în timp ce tehnologia performantã era pregãtitã pentru țãrile conduse de evrei. De aceea se spune cã Hitler pregãtea bomba atomicã și aparate de zbor discoidale, care însã au fost oferite americanilor. Dupã înfrângerea Germaniei, acești șapte sute de savanți germani au fost aduși în secret în Statele Unite cu tot cu descoperirile lor, în proiectul numit Paperclip, autorizat de președintele Truman în septembrie 1946. Cel mai important om de științã dintre aceștia este probabil Werner von Braun, pãrintele rachetelor V1 și V2, unul dintre fondatorii programului spațial american.
Care a fost prima acțiune „antisemitã” a lui Hitler dupã ce a preluat puterea în Germania? Pe 21 aprilie 1933, naziștii au scos în afara legii ritualul evreiesc shechita. Acest ritual constã în tãierea „pe viu” a traheei, esofagului, venelor jugulare, arterelor carotide și nervului optic ale animalelor. Chiar dacã evreii susțin cã animalele astfel sacrificate nu simt nicio durere, aceastã afirmație nu poate fi doveditã. Iar mãcelãrirea animalelor cu o asemenea cruzime în numele unui zeu nu poate fi o metodã de comunicare a poporului „ales” cu divinitatea, ci un sacrificiu ritualic satanic. Însã evreii nu vor recunoaște vreodatã așa ceva, susținând cã interzicerea acestui ritual este o formã de discriminare și îngrãdire a libertãții religioase. Mã întreb dacã animalele mãcelãrite au aceeași pãrere…
Hitler și creștinismul
A fost într-adevãr Hitler satanist sau ateu, așa cum suntem învãțați? Nu existã nicio dovadã care sã sprijine aceastã concepție. Ba, dimpotrivã, se pare cã a fost creștin. S-a declarat întotdeauna catolic și nu a spus nimic vreodatã împotriva lui Dumnezeu. ÎnMein Kampf, Hitler citeazã din Evanghelii și se roagã ca Dumnezeu sã binecuvânteze lupta pentru libertate, pe care o pregãtește. Ba, mai mult, se considera un instrument al lui Dumnezeu. El a cerut ca în școlile publice germane sã se efectueze rugãciunile lui Hristos și a introdus fraza „Gott mit uns” („Dumnezeu cu noi”) pe uniformele armatei germane dar și crucea. În discursul sãu din parlament, cu ocazia adoptãrii legii ce îi oferea puteri depline, Hitler s-a manifestat tot ca un catolic convins. El a recurs la motive religioase și figuri de stil inspirate din creștinism în multe dintre discursurile sale politice. De exemplu, în cel din 27 octombrie 1928, Hitler declara: „Mișcarea noastrã este realmente creștinã. Suntem animați de dorința de a-i vedea pe catolici și pe protestanți regãsindu-se unii pe alții în acest ceas de cumpãnã pentru poporul nostru”. Doctorul Otto Dietrich, care a fãcut parte din anturajul lui Hitler, a afirmat cã dictatorul nu a pãrãsit Biserica catolicã. Vaticanul nu numai cã nu l-a excomunicat din Bisericã, ba chiar l-a sprijinit, lucru greu de crezut dacã ar fi fost vorba despre un ateu sau satanist. Când Hitler încerca sã obținã pacea cu Marea Britanie și aliații ei, Vaticanul cerea din rãsputeri același lucru. În ianuarie 1933, partidul catolic Zentrum a votat pentru acordarea cancelarului puterii depline în stat, lucru ce i-a permis lui Hitler sã atingã majoritatea de douã treimi din parlament. Dictatorul nu a interzis acest partid catolic, așa cum a procedat cu celelalte partide, Biserica sacrificându-l pe 5 iulie 1933, atunci când Zentrum s-a autodizolvat. Sã nu uitãm cã unul dintre torționarii naziști de la Auschwitz, polonezul Karol Józef Wojty³a, a devenit Papa Ioan Paul al II-lea. Iar Joseph Ratzinger, viitorul Papã Benedict al XVI-lea, a fãcut parte din rândurile tineretului nazist încã de la vârsta de 14 ani.
Sprijinul acordat de Vatican dictatorului german avea ca scop convertirea U.R.S.S.-ului la catolicism. Pentru acest lucru, împotriva Uniunii Sovietice a pornit o adevãratã cruciadã. În vara anului 1941, Hitler a fãcut apel la toate forțele creștine și a autorizat misionarii catolici de a merge în noile teritorii din Est. În numele lui Mussolini, ambasadorul Attolico i-a sugerat cardinalului Maglione ca Papa sã recomande tuturor episcopilor catolici sã ridice voluntari împotriva Sovietelor. Sã nu uitãm declarația lui Hans Kerll, ministrul Afacerilor eclesiatice ale Celui de-al III-lea Reich: „Aºa cum Hristos ºi-a adunat cei 12 discipoli într-o cohortã fidelã pânã la martir, în acelaºi fel suntem noi martorii unui spectacol identic. Adolf Hitler este, într-adevãr, Sfântul Duh”.
Despre Adolf Hitler se spune cã era obsedat sã gãseascã Sfântul Graal. Chiar se afirmã cã, în timpul șederii sale în Viena, a obținut Sulița Destinului, acea armã cu care un soldat roman l-a împuns pe Iisus atunci când acesta se afla pe cruce. Obsesia lui Hitler pentru aceste douã artefacte demonstreazã cã se considera într-adevãr creștin. Un ateu nu ar fi crezut în existența unor artefacte importante doar pentru creștini.
Este posibil ca respectul lui Hitler pentru Bisericã și creștinism sã fi apãrut în urma unui incident din copilãrie. Pe când avea doar 4 ani, Adolf a cãzut în apele înghețate ale unui râu din Passau, fiind salvat de la moarte de cãtre un preot. Max Tremmel, unul dintre cei mai mari cântãreți la orgã din Europa, a dezvãluit cã salvatorul er
a predecesorul sãu, Johann Kuehberger. Un articol dintr-un ziar din Passau, din 1894, confirmã întâmplarea, fãrã a dezvãlui însã numele salvatorului. În cartea Afarã din Passau – Pãrasind un oraș pe care Hitler îl numea acasã, Anna Elisabeth Rosmus spune cã „în Passau, însã, toatã lumea știa povestea. Alte lucruri care se spuneau despre el sunt cã nu a învațat niciodatã sã înoate și cã avea nevoie de ochelari”. Hitler nu a menționat niciodatã cã era sã moarã înecat, dar obișnuia sã povesteascã despre cum se juca pe gheața râului Inn. Este posibil sã fi evitat menționarea incidentului deoarece nu s-ar fi potrivit cu imaginea pe care și-o crease. Cel ce va salva omenirea nu putea fi, la rândul sãu, salvat. Probabil datoritã preotului care l-a salvat, Hitler își dorea la opt ani sã devinã preot și chiar a fãcut parte din corul unei biserici.
Nu doar Biserica catolicã era de acord cu lupta naziștilor împotriva ocultei evreiești, ci și cea ortodoxã. În 1927, în România s-a înființat Legiunea Arhanghelului Mihail, cunoscutã strãinilor și presei ca Garda de Fier, din care fãceau parte și o mulțime de preoți. Caracterul acestei grupãri era anticomunist, antisemit și antimasonic, aproape identic cu cel nazist. Însã, spre deosebire de organizațiile SA sau SS, Legiunea Arhanghelului Mihail acorda o mare importanțã religiei ortodoxe. Mișcarea legionarã s-a fãcut remarcatã și datoritã propagandei de succes pe care a avut-o prin marșuri, procesiuni religioase, miracole, imnuri patriotice și muncã voluntarã. Fondatorul Legiunii, Corneliu Zelea Codreanu, a organizat încã din 1922 un congres studențesc în care a criticat „acțiunea politicã a democrației francmasonice”. În 1938 a fost arestat, deoarece i-a scris masonului Nicolae Iorga: „din adâncul sufletului lovit ºi nedreptãþit îþi strig ºi îþi voi striga din adâncul gropii: eºti un necinstit sufleteºte, cãci þi-ai bãtut joc pe nedrept de sufletele noastre nevinovate!”. Garda de Fier s-a aliat la un moment dat cu generalul Ion Antonescu (devenit mai târziu mareșal), cel care a luptat alãturi de Hitler împotriva U.R.S.S.-ului. Antonescu a desființat Legiunea atunci când nu a mai fost nevoie de ea, membrii ei fiind trimiși în lagãrele de concentrare din Buchenwald ºi Sachsenhausen, unde aveau totuși o relativã libertate de mișcare.
De ce s-a aliat Hitler cu România? Rãspunsul l-a dat chiar el, în timpul vizitei sale din Finlanda din 1942. Un microfon „uitat” deschis de cãtre radioul național finlandez a înregistrat o discuție dintre el și mareșalul Mannerheim, ținutã secretã în arhivele postului pânã în 2004. Atunci, Hitler a recunoscut cã alianța cu România a apãrut de teamã cã Rusia ar fi putut pune mâna pe sursele de petrol românești, fãrã de care Germania ar fi pierdut rãzboiul: „dacã rusul ar ar fi ocupat România în toamnã lui 1940 ºi ar fi cucerit sursele de petrol, atunci le-am fi pierdut pe acestea în anul 1941. Noi avem marea producþie germanã, însã ceea ce înghite numai aviaþia, ce înghit diviziile noastre de tancuri, sunt totuºi cantitãþi monstruoase. Este un consum care depãºeºte toate imaginaþiile. Fãrã contribuþia a cel puþin 4 pânã la 5 milioane de tone de petrol românesc nu am putea duce rãzboiul. De asta am fost foarte îngrijorat”.
Hitler și ocultismul
Se spune cã Hitler era pasionat de folclorul germanic, în special de mitologie. Acei zei înalți, blonzi, cu ochi albaștri și pielea albã se pare cã au fost modelul rasei superioare pe care Hitler încerca sã o recreeze. Cercetãrile sale l-au dus în India, unde a întâlnit nu doar legenda rasei ariene, din care face parte și cea germanã, ci și aceleași divinitãți din mitologia nordicã. Credința lui Hitler în aceste zeitãți nu contrazicea credința sa creștinã, deoarece și-a dat seama cã Iisus fãcea parte din aceeași rasã ca și zeii nordici sau indieni. Recunoscându-l pe Dumnezeul creștinilor în indianul Brahma, Hitler i-a adoptat simbolul, svastica, simbol identic cu crucea creștinã. Pentru el, rasa albã, arianã, era descendenta directã a acelor divinitãți. Iatã ce scria despre aceastã rasã înMein Kampf: „Astãzi se trezeºte o credinþã nouã: mitul sângelui, credinþa potrivit cãreia se poate, cu sângele, de a apãra de asemenea esenþa divinã a omului (…). Sângele nordic reprezintã acest mister care a înlocuit ºi a învins vechile sacramente (…) Poporul german nu este atins de pãcatul original, el posedã din contrã o nobleþe originalã”. Ba chiar a încercat sã recreeze rasa originarã, într-un proiect secret, numit Lebensborn, care presupunea ca femeile germane cu aspect fizic corespunzãtor sã fie strânse într-un loc și fecundate periodic de soldații SS, de asemenea corespunzãtori profilului.
Ideea descendenței unei rase umane din cea a zeilor din vechime nu îi apaținea lui Hitler. Ci, se pare cã i-a fost indusã de Societatea Thule, care credea cã o rasã de supraoameni a supraviețuit distrugerii Atlantidei, descendenții ei formând rasa arianã. Thule a preluat aceastã idee din învãțãturile Societãții Teosofice, înființate de Helena Petrovna Blavatsky. Chiar numele ales, Thule, provine de la denumirea tradiționalã a unui centru spiritual ascuns, unde locuiește acea rasã superioarã. În plus, Hitler a fost influențat și de Societatea Vrill, care a înlocuit zeii din vechime și supraoamenii Helenei Blavatsky cu extratereștrii, considerând arienii ca descendenți direcți ai acestora.
Societatea Vrill și-a luat numele din cartea The Coming Race, scrisã de Edward Bulwer-Lytton în secolul al XIX-lea, unde Vrill era o puternicã energie universalã, cunoscutã în sanscritã ca Prahna. Printre membrii ei se numãrau comandantul SS Heinrich Himmler, comandantul forțelor aeriene Hermann Gring și Martin Bormann, liderul Partidului Nazist. Dupã cum se poate observa, anumite personaje din anturajul lui Hitler fãceau parte din ambele societãți, Thule și Vrill, care urmau ordinele aceleiași familii Rothschild. Iar acestea au avut grijã ca Hitler sã urmeze planul iudaic.
Imediat dupã perioada în care a dispãrut pentru zece luni în Viena, când probabil a locuit la bunicul sãu, baronul Salomon Mayer Rothschild, Hitler a început sã-și petreacã timpul prin bibliotecile și anticariatele orașului, cãutând informații despre folclor ezoteric. Deși nu poate fi dovedit, se spune cã a studiat și istoria anticã, religiile orientale, yoga, ocultismul, hipnotismul, teosofia și astrologia. Mai târziu, membrii Vrill l-au sfãtuit sã caute scrieri și artefacte antice, cum ar fi Sfântul Graal, Chivotul Legãmântului sau Sulița Destinului. Hitler le-a urmat sfatul și, prin urmare, a organizat sãpãturi arheologice în India și Africa. Cu aceastã ocazie a descoperit în India povestea arienilor și zeii acestora, identici cu cei din folclorul germanic. Se pare cã aceastã cãutare nu a fost una inutilã, deoarece unul dintre cercetãtorii naziști, Viktor Schauberger, a inventat noi sisteme de propulsie, inspirat de vimane, navele zeilor din scrierile indiene. În 1936, membrii Thule au gãsit un OZN prãbușit în munții Pãdurea Neagrã, lângã Freiburg. Au studiat nava (ce avea diametrul de 23 de metri) în cel mai mare secret în castelul Wewelsburg și se pare cã au reușit sã construiascã altele asemãnãtoare începând cu 1939. Primul astfel de aparat de zbor a fost numit Haunebu și avea diametrul de 25 de metri.
Se spune cã Hitler studia teoria Pãmântului gol în interior, el crezând foarte mult în mitul Agarthei, acea lume subteranã locuitã de entitãți superioare. Chiar a încercat sã gãseascã intrarea spre acea lume. Aceste idei îi erau alimentate și de un specialist în astfel de fenomene, pe nume Karl Erns Kraft, care susținea cã a venit din Agartha. În baza sa din castelul Wewelsburg, Heinrich Himmler aducea mediumuri ce susțineau cã pot contacta extratereștri, unul dintre ele fiind Maria Orsic, lidera grupului Vriligen. Iar Societatea Thule credea în „comunicarea cu o ierarhie a Supraoamenilor – Conducãtorii Secreți ai Celui de-al Treilea Ordin”. Dupã cum susține Ravenscroft în cartea Sulița Destinului, Societatea Thule organiza în mod regulat ședințe oculte, în care participanții comunicau cu demoni care le apãreau ca spirite cãlãuzitoare. De asemenea, Ravenscroft afirmã cã „participarea la aceste ritualuri sadice trezea în participanþi viziuni penetrante ale Inteligenþelor Malefice, care le acordau acestora puteri magice fenomenale”. Indiferent dacã vorbim despre „puteri magice” sau informații tehnologice, se pare cã germanii au primit aceste cunoștințe. În 1938, la Berlin, chimiștii Otto Hahn și Fritz Strassmann au descompus atomul de uraniu și au descoperit fisiunea atomicã, baza energiei nucleare. Iar în Al Doilea Rãzboi Mondial, Germania a avut cea mai avansatã tehnologie militarã din lume: avioane cu reacție, bombardiere de înaltã precizie și rachete teleghidate. Nemții au avut și douã arme extraordinare pentru acea vreme, rachetele V1 și V2. Inventatorul lor, doctorul Wernher Von Braun, comandantul proiectului spațial al lui Hitler și mai apoi unul dintre arhitecții cheie ai NASA, declara în 1959: „ne aflãm în fața unor forțe mult mai puternice decât am crezut pânã acum, a cãror proveniențã ne este în prezent necunoscutã” și „nu pot spune mai mult acum, dar suntem angajați într-un proces de contactare a acestor forțe”. Cu cinci ani în urmã, profesorul sãu și unul dintre pãrinții astronauticii, Hermann Oberth (nãscut la Sibiu în 1894), afirma: „OZN-urile sunt concepute și dirijate de ființe inteligente de un nivel foarte înalt. Ele nu-și au originea în sistemul nostru solar și poate nici mãcar în galaxia noastrã”. Iar în 1955, Oberth scria într-un articol: „nu cred cã Rusia fabricã OZN-uri; dimpotrivã, cred cã acestea își au originea exclusiv în afara Pãmântului”. Referitor la înalta tehnologie militarã a germanilor în timpul celui de-Al Doilea Rãzboi Mondial, Hermann Oberth, pe atunci membru al programului ce se ocupa de rachete, a spus cã au fost ajutați în acest sens de „oameni din alte lumi”. Iar în 1970, cercetãtorul OZN Allen Greenfield l-a întâlnit pe Wernher Von Braun în baza aerianã Wright-Patterson, în timp ce studiau dosare declasificate. Întrebat cum de a dezvoltat atât de multã tehnologie într-un timp atât de scurt, Von Braun a recunoscut cã a fost ajutat de extratereștri.
Se pare cã aceste ființe extraterestre sau entitãți spirituale din Agartha / Shamballah au fãcut mai mult decât sã ofere naziștilor tehnologie. Hitler a scãpat cu viațã din nu mai puțin de 42 de atentate la adresa sa. E drept cã uneori intervine norocul, dar gloanțele care l-au evitat ori bombele care au explodat mai târziu decât erau programate nu pot fi puse doar pe seama norocului. Mai ales când acest „noroc” se manifestã de 42 de ori. De exemplu, pe 8 noiembrie 1939, Georg Elser a plantat o bombã cu ceas în camera în care Hitler urma sã ținã un discurs la ora 21. Bomba era programatã sã se declanșeze la ora 21:20. Însã Hitler și-a început discursul mai devreme, la ora 20, care a durat doar o orã, deși 
discursurile sale treceau de obicei de trei ore. La ora 21:07 Hitler a pãrãsit clãdirea iar bomba a explodat la ora stabilitã, ucigând opt persoane și rãnind șaizeci. Nimeni nu cunoaște motivul schimbãrii deciziei lui Hitler însã se poate ca dictatorul german sã-și fi înscenat aceste atentate, pentru a-și convinge poporul cã francmasoneria încearcã sã îl elimine, considerându-l un pericol real. Dacã putem explica astfel 41 de atentate, cel de pe 20 iulie 1944 rãmâne însã inexplicabil. În acea zi, contele Claus Schenk a plantat o bombã în Wolfsschanze, cartierul general al Führer-ului. Bomba a explodat, distrugând cartierul general și ucigându-i pe toți cei prezenți în încãpere. Toți, în afarã de Hitler, care a scãpat cu mici arsuri. S-a vehiculat cã Führer-ul a fost protejat de masa la piciorul cãreia se afla bomba. Însã, privind fotografiile de dupã explozie, se observã cã absolut tot din acea camerã a fost spulberat, inclusiv respectiva masã. Prin urmare, nu existã nicio explicație logicã pentru supraviețuirea lui Hitler, care a fost consideratã miraculoasã de foarte mulți. Eșecul tuturor acelor atentate i-a convins pe germani cã liderul lor este protejat de Dumnezeu, care într-adevãr i-a încredințat o misiune sfântã, de a salva lumea de sub influența ocultei evreiești. Dar dacã nu a fost mâna Domnului cea care l-a salvat pe Hitler, ci a acelor entitãți care i-au furnizat tehnologie?
O confirmare a ipotezei ce spune cã anumite entitãți au orchestrat totul vine din Statele Unite ale Americii. În timpul Rãzboiului Rece, CIA-ul a inițiat un program secret, condus de doctorul Andrija Puharich, prin care s-a intrat în contact cu un grup de nouã entitãți. Acestea susțineau cã sunt zeii Egiptului Antic, Elohim ai evreilor, eonii gnosticilor dar și Dumnezeu, care „nu este altceva decât noi împreunã, Cele Nouã Principii ale Domnului. Nu existã un alt Dumnezeu decât noi, Cei Nouã, uniți”. Despre cel de-Al Doilea Rãzboi Mondial, Cei Nouã, prin unul dintre emisarii lor, Tom, spuneau cã atrocitãțile lui Hitler au fãcut parte din planul lor, fiind necesare pentru înființarea statului Israel. Despre evreii uciși în aceastã conflagrație, Tom afirma cã „s-au sacrificat pentru a avertiza planeta cã ei sunt cei care vor conduce omenirea”. Motivul pentru care Cei Nouã susțin cã au intrat în contact cu anumiți oameni este faptul cã s-a întâmplat ceva rãu cu programul genetic al omenirii, ceea ce creeazã probleme civilizațiilor care trebuie sã se reîncarneze pe Terra. Și astfel înțelegem cine i-a dat lui Hitler ideea creãrii pe cale geneticã a unei rase superioare celorlalte.
Inamicii Germaniei din timpul celui de-Al Doilea Rãzboi Mondial cunoșteau foarte bine mișcarea ocultã din spatele celui de-Al Treilea Reich. Lucru absolut logic, din moment ce erau conduse din umbrã de elita iudaicã, cea care l-a atras pe Hitler spre ocultism prin societãțile vasale ei, Thule și Vrill. Evreii au hotãrât ca latura ocultã a rãzboiului sã rãmânã ascunsã. Prin urmare, la procesul de la Nürnberg, tribunalul nu a admis ca probã aspectul mistico-ocult al naziștilor, dupã cum declara și unul dintre procurorii de atunci, Airey Neave. Însuși Winston Churchill a insistat asupra faptului cã ocultismul Partidului Nazist nu trebuie dezvãluit în nicio împrejurare marelui public. Hitler trebuia sã fie prezentat doar ca un descreierat care voia sã cucereascã lumea, nicidecum ca un ales al unor entitãți superioare pentru a o salva.
Fața ascunsã a lui Hitler
În ultimii 80 de ani, Adolf Hitler ne-a fost prezentat ca un monstru, ignorându-se total latura sa umanã. Ni s-a modificat istoria și ni s-au bãgat pe gât tot felul de „dovezi” care ne înfãțișau o creaturã diabolicã, în care existau absolut toate pãrțile rele ale omenirii. De la scoaterea nazismului în afara legii s-a ajuns la acuzãri extreme, orice urmã de simpatie pentru dictatorul german fiind condamnatã. Cel mai bun exemplu îl reprezintã acel cetãțean german care a fost arestat pentru cã își alesese ca ton de apel un discurs al lui Hitler. Cei ce conduc lumea vor sã uitãm cã Adolf Hitler a fost în primul rând om. Și chiar a fost, indiferent de varianta „oficialã” a istoriei falsificate.
Puțini știu cã Hitler nu era doar dur și nemilos, ci avea un deosebit simț al umorului. Ori de câte ori avea timp, îi plãcea sã facã glume cu cei mai apropiați colaboratori ai sãi. Rochus Misch, care a fost telefonist în buncãrul Führer-ului din Berlin, povestea „Hitler, criminalul în masã, a avut o serie de glumițe pe care le fãcea”. Glumele dictatorului german au fost descrise și în Cartea lui Hitler, scrisã de Iosif Stalin.
Jurnalul intim al amantei fostului dictator italian Benito Mussolini, Claretta Petacci, ne înfãțișeazã o altã fațã a lui Hitler. Ea a notat ce i-a povestit Mussolini despre conferința de la München din octombrie 1938: „Primirea la München a fost nemaipomenitã, iar Führer-ul a fost foarte amabil și plãcut. Hitler e un fraier sentimental. Când m-a vãzut, l-au podidit lacrimile. Mã simpatizeazã foarte mult, cu adevãrat”.
Multe alte aspecte ale vieții private ale dictatorului german au fost dezvãluite abia dupã declasificarea arhivelor naționale britanice. Printre acestea se aflã și preferințele sale culinare, dezvãluite de o fostã gardã de corp a Führer-ului. Austriacul Schuetze Obernigg, care a fost lângã Hitler între anii 1943-1944, a dezertat din armata germanã la doar 19 ani. El a întocmit pentru britanici un raport de 83 de pagini, numit Furhergebiet. Obernigg declara cã Hitler era foarte tipicar. Muncea în fiecare noapte pânã la ora 4 și se trezea la 10 dimineața. Cei care voiau sã-l viziteze erau primiți doar dupã-amiaza, pânã și medicul sãu personal fiind nevoit sã respecte aceastã regulã. La micul dejun, de fiecare datã Hitler servea cafea și felii de pâine unse cu marmeladã.
Se pare cã propaganda anti-hitleristã nu a avut rezultatul scontat de liderii evreilor. Un sondaj realizat de Insitututul pentru Cercetarea Culturii Tinerilor în 2010 a relevat rezultate șocante pentru autoritãți. Zece procente dintre tinerii cu vârste între 16 și 19 ani considerã cã Adolf Hitler a fãcut lucruri bune în timpul dictaturii iar 18% se plâng de influența foarte mare pe care o au și în prezent evreii.
Profețiile despre Hitler
Dacã într-adevãr istoria este scrisã de învingãtori, iar cea a lui Hitler a fost modificatã, cum rãmâne cu cei care au vãzut-o înainte sã se întâmple? Chiar dacã profețiile lor lasã loc de interpretãri și nu constituie dovezi solide, ar putea fi totuși luate în seamã. Cei care au studiat catrenele lui Nostradamus au descoperit douã în care se pare cã este vorba despre Hitler. În primul, Nostradamus scria:
„Din adâncurile Europei de Vest ,
Un tânãr copil va fi nãscut din cei sãraci,
El, cu limba va seduce o mare de trupe;
Faima lui va creºte ºi va ajunge pânã în þinuturile de Est.”
Dacã Nostradamus a vãzut într-adevãr viitorul iar în acest catren s-a referit la Hitler, de ce prezintã doar sãrãcia familiei sale, puterea de convingere și faima sa? Acestea au fost cele mai importante pãrți din viața dictatorului german? Cum rãmâne cu megalomania, satanismul, Holocaustul și dorința de a cuceri lumea? Nu au fost atât de importante pentru profetul francez? Ori nu s-au întâmplat în realitate?
Dacã al doilea catren se referã într-adevãr la Hitler, atunci putem considera cã Nostradamus ne-a înfãțișat faptele petrecute cu adevãrat în timpul celui de-Al Doilea Rãzboi Mondial. Iatã ce scria el:
„Bestii însetate de sânge vor trece râurile,
Majoritatea câmpului de bãtãlie va fi împotriva lui Hister.
Într-o cușcã de fier va fi mãrețul atras,
În timp ce copilul Germaniei nu vede nimic.”
Dacã aceasta este cu adevãrat o referire la Hitler, remarcãm faptul cã Nostradamus îl numește „mãrețul”, în timp ce dușmanii Germaniei sunt „bestii însetate de sânge”. Ultimile douã versuri ne confirmã faptul cã aceștia l-au atras într-o capcanã („într-o cușcã de fier va fi mãrețul atras”), de care nu a fost conștient („în timp ce copilul Germaniei nu vede nimic”).
Sfânta Odilia, care a trãit în Elveția între anii 660-720, a prezis Al Doilea Rãzboi Mondial cu peste 1300 de ani în urmã. Aceste preziceri se aflã într-un document cunoscut drept Profeția Sfintei Odilia, constând în douã scrisori trimise fratelui ei, în care îi povestea acestuia repetatele ei vise. „Ascultã-mã dragã frate, pentru cã eu am vãzut prãpãdul pãdurilor ºi al munþilor. Spaima a pus stãpânire pe oameni, pentru cã în nicio altã parte a universului cineva nu a mai fost martor la o astfel de catastrofã. Va veni o vreme când germanii vor fi cunoscuþi drept cea mai rãzboinicã naþiune a lumii. Aceasta se va întâmpla atunci când din sânul acestei naþiuni se va ridica un rãzboinic teribil, care va rãspândi acest flagel în toatã lumea. Oamenii îl vor numi Antichrist. El va fi blestemat de mii ºi mii de mame, care vor jelui ca ºi Raºela soarta copiilor sãi ºi care nu vor fi niciodatã consolate pentru cã vor pãrãsi aceastã lume ºi vor fi ucise în propriile lor cãmine”, scria Odilia. Remarcãm faptul cã autoarea nu îl considerã pe Hitler ca fiind într-adevãr un antihrist, ci doar afirmã cã oamenii îl vor numi așa. „Cuceritorul va apãrea de undeva de pe malurile Dunãrii. Rãzboiul pe care îl va aduce va fi cel mai îngrozitor rãzboi pe care omenirea l-a cunoscut vreodatã” scria ea și, într-adevãr, Adolf Hitler s-a nãscut la mai puțin de 25 de metri de Dunãre. „Armele sale vor fi multicolore iar cãºtile soldaþilor sãi vor fi prevãzute cu niºte puncte care vor lansa fulgere de luminã, în timp ce în mâini aceºtia vor purta torþe aprinse. Va fi imposibil sã se estimeze numãrul atrocitãþilor comise”, completa Odilia. De asemenea, Hitler „va fi învingãtor pe uscat, pe mare ºi în aer. Pe cer vor apãrea rãzboinici înaripaþi care, în timpul acestor atacuri de neimaginat, vor urca atât de mult încât vor ajunge pânã la stele, pe care le vor lua ºi le vor arunca asupra oraºelor de la un capãt la altul al Universului, pentru a crea uriaºe incendii. Pãmântul se va cutremura de violenþa bãtãilor. Râurile se vor înroºi de sânge. La suprafaþa oceanelor vor apãrea monºtri marini”. Interesant e faptul cã, dacã Odilia se referã într-adevãr la Al Doilea Rãzboi Mondial, nu pomenește nimic despre Holocaust ori despre celelalte orori ale lui Hitler, despre care învãțãm încã de pe bãncile școlilor. Niciun cuvânt despre satanism, magie neagrã, homosexualitate ori alte lucruri negative puse pe seama lui Hitler. Au avut loc iar ea nu le-a vãzut? Ori ni se predã o istorie eronatã?
Un alt profet, mai puțin cunoscut, a fost Nikolaas von Rensburg, care s-a nãscut în 1864 în Africa de Sud și a murit în 1926. La vârsta de 7 ani a descoperit cã are darul de a face preziceri. Datoritã acestei calitãți, în 1899 i-a ajutat pe generalii buri sã dezvolte o strategie excelentã împotriva britanicilor. A fost extrem de apreciat în timpul vieții sale, chiar dacã a prezis înfrângerea burilor. A vãzut înainte sã se înființeze lagãrele de concentrare britanice din Africa de Sud, în care au murit peste 26.000 de civili buri. A prezis Primul Rãzboi Mondial, cu Germania pierzând și folosirea submarinelor. De asemenea, a vãzut urcarea și cãderea comunismului, independența Irlandei, a Indiei și a Africii de Sud, Al Doilea Rãzboi Mondial și înfrângerea Germaniei, bombardarea orașelor germane și masacrarea populației (pentru care a considerat Anglia ca fiind principala vinovatã), tribunalul de la Nurnberg și executarea principalilor conducãtori germani, împãrțirea Germaniei, înființarea ONU, a Uniunii Europene, implementarea Noii Ordini Mondiale, trãdarea Bisericii catolice, tragedia de la Cernobâl, reunificarea Germaniei și cãderea zidului Berlinului, moartea prințesei Diana, rãzboaiele din Golf, alegerea Angelei Merkel ca prim cancelar feminin, sfârșitul apartheidului și guvernul condus de Nelson Mandela. În 1914 a prezis o epidemie care, la sfârșitul Primului Rãzboi Mondial, va aduce mai multe victime decât rãzboiul, îndeplinitã prin gripa spaniolã. Pe lângã acestea, von Rensburg mai are 12 profeții care încã nu s-au împlinit. Legat de Germania, interesantã este afirmația sa cã nu trebuie sã vorbeascã mai multe despre puterea secretã germanã. De ce a ținut acest secret? A vãzut masoneria care ghida acțiunile naziștilor și a preferat sã pãstreze secretul de teamã? Ciudat este și faptul cã, deși a prezis cu exactitate principalele evenimente ale celui de-Al Doilea Rãzboi Mondial, nu a vorbit niciodatã despre Holocaust, ceea ce ridicã din nou un semn de întrebare. A vãzut von Rensburg toate detaliile importante, dar nu Holocaustul? Sau acesta nu a avut loc în realitate? Și de ce nici el nu amintește de latura negativã a dictatorului german?
De fapt, niciunul dintre cei care au prevãzut aceste evenimente nu s-au referit la latura negativã a lui Hitler ori la Holocaust. Nici mãcar profeții Vechiului Testament, atât de apreciați de evrei, creștini și musulmani. În acest caz, sã considerãm cã ei nu au putut vedea viitorul iar acele previziuni care s-au împlinit reprezintã doar niște coincidențe? Ori cã au omis anumite informații despre Hitler? Sau poate au vãzut viitorul dar latura negativã a dictatorului german, precum și Holocaustul, nu au existat în realitate?
Holocaustul
Varianta oficialã, „istoricã”, este cã 6 milioane de evrei au fost exterminați la ordinul lui Hitler, mai ales în numeroasele lagãre de concentrare, în care aceștia au fost gazați, înfometați și transformați în sãpun. Așa sã fie, oare?
Numãrul celor care susțin cã Holocaustul nu a existat este din ce în ce mai mare. Dintre ei îl amintim pe președintele Iranului, Mahmoud Ahmadinejad, care în 2005 a numit Holocaustul drept „mit”. Apoi, în 2006, a organizat în Teheran o conferințã ce i-a reunit pe principalii exponenți ai negãrii Holocaustului. În 2009, un purtãtor de cuvânt al guvernului iranian a caracterizat Holocaustul drept „o mare minciunã” creatã pentru a amplasa un stat inamic islamului în Orientul Mijlociu. Fawzi Barhoum, un oficial al Hamas, a fãcut o declarație identicã. Fathi Shihab-Eddim, un consilier al președintelui egiptean Mohamed Morsi, a catalogat recent Holocaustul drept o „farsã” organizatã de serviciile secrete americane: „Mitul Holocaustului este o industrie inventatã de America”. El susține cã evreii despre care se spune cã au fost uciși de naziști au fost mutați în Statele Unite. În plus, „serviciile secrete americane, în cooperare cu statele aliate în al II-lea Rãzboi Mondial, au creat Holocaustul pentru a distruge imaginea inamicilor germani, pentru a justifica rãzboiul ºi masivele distrugeri militare, victimele civile ºi atacurile nucleare de la Hiroshima ºi Nagasaki”. Iar dacã aceste declarații nu pot fi privite ca obiective, din moment ce aparțin unor dușmani ai evreilor, existã destul de mulți evrei care susțin cã Holocaustul nu a existat. Unul dintre ei chiar a avut curajul de a realiza un film documentar, în care demonstreazã cã „sãpunul” fãcut din evrei este doar un basm, „camera de gazare” de la Auschwitz a fost doar un adãpost antiaerian, reconstruit dupã rãzboi de cãtre sovietici pentru a arãta ca o camerã de gazare, iar celebrul gaz folosit pentru a ucide evrei, Zycklon B, a fost folosit doar pentru deparazitarea hainelor. În plus, demonstreazã cã persoanele închise acolo nu erau supuse unei torturi constante, ci puteau organiza întreceri sportive, aveau un teatru propriu în care se desfãșurau spectacole artistice și chiar o piscinã în care se puteau îmbãia.
Au existat într-adevãr acele camere de gazare? În timpul rãzboiului, Aliații dețineau informații detaliate despre lagãrele de concentrare naziste. Dar în propaganda anti-nazistã nu au dezvãluit nimic despre existența acestor exterminãri cu gaze, contrar afirmațiilor agitatorilor sioniști de pe întreg mapamondul. Aliații nu ar fi ezitat sã exploateze povestea „gazãrilor”, mai ales în perioada rãzboiului, dacã aceasta ar fi fost plauzibilã. Însã au înlãturat în mod explicit orice referințã la „camerele de gazare” din propaganda despre atrocitãțile germanilor, din cauza lipsei dovezilor. Chiar au decis oficial sã nu facã o afirmație explicitã despre „camerele de gazare”, anunțând într-o declarație publicã din august 1943 cã „dovezile sunt insuficiente pentru a justifica declarația privitoare la execuția în camere de gazare”. În realitate, gazul Zycklon B era folosit doar pentru deparazitare. Numeroase armate l-au folosit mereu, inclusiv cea americanã pânã în anii 1970, dar și companii civile, spitale, fabrici, etc. S-au gãsit stocuri de Zycklon B în lagãre ca Oranienburg și Theresienstadt, unde nimeni nu a afirmat cã ar fi avut loc gazãri umane. La Auschwitz existã o imensã clãdire destinatã deparazitãrii hainelor cu acest gaz, recunoscutã oficial, însã neinclusã în circuitul turistic al 
vizitatorilor. Oamenii de științã Fred Leuchter și Germar Rudolf au luat mostre din așa numitele „camere de gazare” și le-au analizat în Statele Unite, negãsind nici mãcar o urmã de reziduu de Zycklon B care, conform chimiștilor, ar fi trebuit sã rãmânã imprimat în fier sau în beton sute, dacã nu mii de ani. La Auschwitz se pot observa chiar și astãzi spitalul și cantina SS la câțiva metri de acele așa-zise camere de gazare. În plus, acele camere nu au nici puternice aerisiri, nici elici, pentru a elimina gazul, așa cum sunt prevãzute camerele de gazare din Statele Unite, de exemplu. „Mãrturisirea” smulsã lui Hoess prin torturã, cum cã soldații germani intrau în respectivele camere pentru a îndepãrta morții la câteva minute dupã gazare, fumând, mâncând și bând, este cam suspectã. Respectivilor soldați le-ar fi fost cam greu sã mãnãnce, bea și fumeze în timp ce purtau mãști de gaze. Iar acestea nu sunt singurele nereguli în povestea acestor camere. S-a descoperit cã nu se închideau ermetic și se aflau lângã crematoriu, lucru absolut ilogic, din moment ce respectivul gaz este exploziv. Cuptoarele despre care se presupune cã erau folosite pentru a arde cadavrele nu erau nici pe un sfert la fel de eficiente precum cele de astãzi, prin urmare arderea ar fi durat mult prea mult. De exemplu, cadavrele lui Hitler și Eva Braun au fost stropite cu câteva zeci de litri de benzinã, însã au putut fi recuperate și identificate. Oasele nu ard niciodatã complet. De ce ar fi folosit naziștii aceastã metodã de execuție, greoaie, periculoasã pentru cel ce o executã, costisitoare și de duratã? Sovieticii foloseau un singur glonț în ceafã pentru a ucide. Englezii spânzurau, francezii ghilotinau iar germanii apelau la plutoane de execuție. De ce pentru evrei ar fi procedat altfel? De ce ar fi consumat combustibil scump, timp și hranã pentru a-și transporta inamicii din toatã Europa pânã în lagãrele de concentrare, doar pentru a-i ucide acolo? De ce nu ar fi procedat ca sovieticii? Era mult mai simplu sã fi împușcat sau spânzurat evreii acolo unde i-au gãsit. De ce au ales naziștii metoda cea mai complicatã și costisitoare? Nu au ales-o. Evreii nu erau aduși în lagãre pentru a fi omorâți, ci pentru a fi izolați de restul populației. Povestea cu sãpunul fãcut din grãsimea evreilor uciși este o altã invenție a propagandei anti-naziste. Principalul argument al susținãtorilor acestei ipoteze este prezența pe respectivele sãpunuri a inițialelor RIF care, din punctul lor de vedere, înseamnã „Rein Judisches Fett” („grãsime evreiascã purã”). În realitate, acele inițiale provin de la „Reichstelle fur Industrielle Fettversorgung”, adicã „Centrul Național pentru Aprovizionare cu Grãsime Industrialã”. Prin urmare, sãpunurile fãcute din evrei aparțin doar de domeniul fantasticului.
Așa-numita „soluție finalã”, planul lui Hitler de a ucide toți evreii, rãmâne o altã poveste discutabilã. Imediat dupã înfrângerea Germaniei, Aliații au interogat 26.000 de funcționari naziști. Cu toții au declarat cã nu au auzit nimic vreodatã despre acel plan, decât de la Aliați, dupã rãzboi. Povestea exterminãrii în masã a pornit de la „mãrturia” lui Rudolf Hoess, fostul comandant al lagãrului de la Auschwitz. Însã el a fãst bãtut fãrã milã și drogat cu alcool preț de câteva zile înainte de a semna faimoasa „mãrturie” prin care admitea cã 2,5 milioane de oameni au fost gazați la Auschwitz. Trebuie menționat faptul cã acea așa-zisã mãrturie a fost scrisã în englezã, limbã pe care Hoess nu o cunoștea. Un alt oficial german, Julius Streicher, a raportat cã a fost bãtut atât de rãu de anchetatorii americani pentru a obține o „mãrturisire”, încât și-a pierdut 40% din capacitatea auditivã. El a fost ținut într-o celulã neîncãlzitã complet dezbrãcat și forțat sã bea din latrinã. Paznicii i-au deschis gura forțat cu un baston între dinți, pentru a-i scuipa în gurã. Mulți alți germani au „mãrturisit” crime de rãzboi sub torturã psihicã și fizicã ori pentru oferte generoase. Comisia de anchetã Simpson van Rhoden asupra conduitei anchetatorilor americani pe parcursul proceselor Malmedy – Dachau a raportat maltratãri și torturi, procese improvizate, administrarea de spovedanii cu preoți falși, bãtãi, etc, cu scopul de a obține mãrturii forțate de la prizonieri: „Anchetatorii americani la Tribunalul Statelor Unite din Dachau, Germania, foloseau urmãtoarele metode pentru a obține mãrturii: Bãtãi și lovituri brutale. Scoaterea dinților și ruperea maxilarelor. Procese improvizate. Izolare. Prezentându-se ca fiind preoți. Rații de hranã foarte limitate. Depravare spiritualã. Promisiuni de achitare (ex.: dacã victima ar fi implicat pe alți prizonieri sã intre în scenariile proceselor aliate)… Numai doi dintre germani, în cele 139 de cazuri investigate, care au fost loviți în testicole, s-au mai putut însãnãtoși”. Magistratul superior american Harlan Fiske Stone, referindu-se la Procesele de la Nurnberg, spunea despre procurorul-șef american Jackson: „Jackson este plecat conducându-și partida de linșaj la scarã mare de la Nurnberg (…) Nu-mi pasã ce le face naziștilor, însã detest sã vãd pretinsa lui poziție de a conduce o curte și de a proceda conform legii. Este o fraudã puțin prea ipocritã în accepțiunea ideilor mele de modã veche”.
Un alt exemplu de fraudã în timpul proceselor îl reprezintã faptul cã, la Nurnberg, germanii au fost acuzați cã au executat la Katyn 15.000 de ofițeri și membri ai elitei poloneze. Șapte militari germani au fost executați de sovietici în urma unui proces în care procurorii au prezentat duzini de „experți” și „martori”, precum și peste patru mii de declarații scrise sub jurãmânt. Însã în 1989, liderul sovietic Mihail Gorbaciov a recunoscut cã Stalin era responsabil pentru masacrul în masã al polonezilor. Nu Hitler a ordonat masacrele, ci aliatul americanilor. Ceea ce înseamnã cã acele patru mii de declarații folosite la proces au fost falsificate pentru a pune în cârca germanilor crimele sovieticilor.
A existat acea „soluție finalã” de a extermina toți evreii? Ceea ce recunosc pânã și cei ce promoveazã Holocaustul este faptul cã nu a existat niciun document prin care Hitler sã fi pregãtit exterminarea evreilor. Nu existã niciun ordin al Fuhrerului, niciun plan și niciun buget pentru acest lucru. Declarația lui Himmler aratã cã într-adevãr Hitler nu îi dorea pe evrei în Germania, ci cât mai „departe de fața lui”. Ordinele lui Hitler se refereau la „reamplasarea” și „evacuarea” evreilor, cuvinte care în mod suspect au fost echivalate cu „eliminarea”. Doctorul Raul Hilberg, considerat expertul nr.1 în problema Holocaustului, scria în Distrugerea evreilor europeni din 1961 cã au existat douã ordine ale lui Hitler ce vizau eliminarea evreilor. Dupã procesul Zundel din 1985, dr. Hilberg a eliminat din cea de-a doua ediție a cãrții sale toate referirile la „ordinele lui Hitler”, menționând într-o notã din josul paginii cã „soluția finalã” a naziștilor „nu era atât un plan formulat, cât o incredibilã întâlnire de gânduri, un consens, interpretarea birocraticã de la distanțã a unor gânduri”. Iar noi ar trebui probabil sã înțelegem cã germanii își șopteau la ureche cum sã elimine evreii, fiindu-le fricã sã întocmeascã un ordin scris, un plan și sã stabileascã un buget. Este adevãrat cã expresia „soluția finalã” a fost folositã de naziști în problema evreilor. Dar acest lucru nu înseamnã cã ar trebui echivalatã cu „exterminarea”. Dacã guvernele din prezent cautã o soluție finalã în problema șomajului, asta nu înseamnã cã se gândesc sã extermine șomerii. În timpul celui de-Al Doilea Rãzboi Mondial, aceastã expresie era folositã în Canada atunci când se fãcea referire la japonezi. Însã nimeni nu se gândește cã se plãnuia un genocid canadian asupra japonezilor. Documentele din timpul rãzboiului dezvãluie faptul cã „soluția finalã în problema japonezã” era planul canadienilor de a reamplasa, denaturaliza și deporta cetãțenii de origine japonezã din Canada în Japonia. Același lucru s-a întâmplat și în Germania: Hitler a vrut sã deporteze evreii în Palestina. Când aceștia au refuzat, au fost închiși în lagãre de concentrare, pentru a fi izolați de restul populației.
Intenționat sau nu, istoricii omit cã nu doar evreii erau închiși în acele lagãre, ci și rromi, homosexuali, prizonieri de rãzboi, persoane handicapate fizic ori psihic, martori ai lui Iehova și opozanți politici ai naziștilor. Despre aceste minoritãți nu se vorbește dintr-un simplu motiv: pentru a li se permite înființarea unui stat propriu și a obține enorme sume ca despãgubire, evreii trebuiau sã fie considerați marile victime ale rãzboiului.
Numerele sacre
Totuși nu încape îndoialã cã rãzboiul a avut victime, inclusiv din rândul evreilor. Câți dintre ei au fost omorâți în realitate în acel Holocaust? Centrul de comemorare al Holocaustului, Yad Vashem, declara: „Nu este cunoscut numãrul exact al evreilor uciși în Holocaust. Cifra cea mai frecventã este cea de șase milioane, avansatã de Adolf Eichmann, un demnitar de rang înalt al SS-ului. Majoritatea cercetãrilor confirmã cã numãrul victimelor s-a situat între cinci și șase milioane”. Prin urmare, numãrul victimelor este cel dat sub torturã de Adolf Eichmann. Cum rãmâne cu cercetãrile care au confirmat acel numãr? Rãspunsul ni-l dã Barbara Kulaszka în cartea ei, Au murit într-adevãr șase milioane?: „Accesul la documente era limitat de cãtre Înțelegerile de la Bonn în 1955 pentru foștii persecutați sau succesorii lor legali, pe baza faptului cã erau documente legate de persoane individuale și deci nedeschise pentru public. Cuvintele folosite de Înțelegerile de la Bonn erau cã arhivele erau «evaluabile doar de foștii persecutați sau de succesorii lor legali». Singura excepție de la aceastã regulã, doveditã a fi sub înțelegeri, a fost pentru reprezentanții oricãreia dintre cele zece guverne Aliate, ale cãror corpuri supervizoare aveau dreptul sã studieze documentele. Orice cerere a unuia dintre cele zece guverne pentru acces era revãzutã de cãtre directorul ITS (Internal Tracing System). Dacã directorul o gãsea nejustificatã, el pasa cererea Comisiei Internaționale pentru decizia finalã. Nu și-a amintit nici o cerere a Israelului care sã fi fost respinsã”. Cu alte cuvinte, Israelul avea acces la acele date, iar cercetãtorii și istoricii germani nu. De ce? Ce este ascuns în acele documente? Cumva faptul cã numãrul evreilor uciși în Al Doilea Rãzboi Mondial este mult mai mic decât șase milioane?
Puțini știu cã acest numãr a fost folosit cu mult timp înainte de accederea lui Hitler la putere. În Primul Rãzboi Mondial, propaganda Aliatã anti-germanã promova pe tot mapamondul „fabricile germane de fãcut sãpun din cadavre”, „mânuțele smulse ale bebelușilor belgieni” sau „soldatul canadian crucificat”. Toate acestea s-au dovedit mai târziu a fi minciuni, pentru unele Aliații chiar cerându-și scuze germanilor dupã rãzboi. În 1917, guvernatorul statului New York, Martin H. Glynn, crea isterie generalã prin afirmația cã germanii „exterminaserã milioane de evrei”. Numãrul din 31 octombrie 1919 al ziarului The American Hebrew („Evreul american”) prezenta un articol semnat de Glynn, intitulat The Crucifixion of Jews Must Stop! („Crucificarea evreilor trebuie sã înceteze!”), în care se spunea cã șase milioane de evrei de peste Ocean sunt uciși în România, Polonia și Ucraina, într-un „holocaust amenințãtor”. Ba, mai mult, încã din 1906, un articol susținea cã în Rusia au fost exterminați în masã șase milioane de evrei. Ziarul New York Times din 20 iulie 1921 anunța cã șase milioane de evrei sunt în pericolul de a fi masacrați în Rusia. Vedem așadar cã se vorbea despre Holocaust și cei șase milioane de evrei uciși cu ceva timp înainte de cel de-Al Doilea Rãzboi Mondial. Evreii au ținut sã se victimizeze și într-un articol din New York Times de pe 31 mai 1936. Iar aceastã victimizare nu este una recentã, ci se pare cã a existat dintotdeauna. Ei susțin cã au fost înrobiți de egipteni pe vremea lui Moise, apoi de babilonieni, masacrați de asirieni, greci și romani. Poate cea mai evidentã minciunã a lor este datã de Talmud, care susține cã, în secolul al II-lea, Imperiul Roman a masacrat 64 de milioane de evrei, lucru deosebit de suspect, ținând cont cã, în acea perioadã, Pãmântul avea 190 de milioane de locuitori. E greu de crezut cã mai bine de o treime din populația lumii era formatã din evrei. Și la fel de incredibil este faptul cã, dupã presupusa moarte a 64 de milioane de evrei, ei au continuat sã existe într-un numãr destul de mare. Dacã rușii au ucis șase milioane de evrei, România, Ucraina și Polonia încã șase milioane, iar germanii încã șase, putem considera cã evreii ori apar ca ciupercile dupã ploaie, ori se înmulțesc mai rapid decât iepurii. Conform unor studii demografice, în anul 1900 existau la nivel mondial 10,6 milioane de evrei, iar în 1939 numãrul lor a crescut la 16,5 milioane. Din acești 10,6 milioane, dacã rușii ar fi masacrat 6 milioane, ar fi rãmas 4,6 milioane de evrei în toatã lumea. Cât de mult au putut sã se înmulțeascã aceștia, dacã România, Ucraina și Polonia au mai ucis 6 milioane, rușii încã 6 milioane și totuși numãrul lor a ajuns la 16,5 milioane înainte de începerea celui de-Al Doilea Rãzboi Mondial? Și de ce nu au reușit sã se înmulțeascã la fel de rapid și dupã rãzboi, ținând cont cã în prezent se gãsesc în toatã lumea doar 13,5 milioane de evrei?
Dar dacã numãrul acestor „victime” nu este unul real? Arhivele de la Auschwitz pot face luminã în cazul numãrului real al victimelor lagãrelor de concentrare. Aceste arhive au fost preluate de ruși atunci când au eliberat lagãrul în 1944. Nici pânã astãzi nu au fost fãcute publice, pentru a fi cercetate de istorici sau de cãtre publicul larg. Însã în septembrie 1989, rușii au publicat registrele deceselor de la Auschwitz, din care rezultã cã acolo au murit 75.000 de persoane, dintre care jumãtate din cauze firești (bãtrânețe, boli, accidente de muncã). Victime ale execuțiilor au fost mai puțin de 40.000 de evrei, adicã de o sutã de ori mai puțini decât se vehiculeazã de propaganda Holocaustului. Dupã cum spunea englezul Irving Stone, „la Auschwitz naziștii au omorât în patru ani cam atâtea persoane câte au omorât englezii într-un singur raid de noapte la Hamburg”.
Prin urmare, pânã în prezent, nimeni nu a reușit sã aducã o dovadã a existenței celor șase milioane de evrei uciși de naziști. Am vãzut cã acest numãr a fost folosit și în trecut. De ce ar folosi evreii acest numãr, dacã nu reprezintã totalul real al victimelor? Rãspunsul ni-l dã Ben Weintraub în cartea Keystone of the New World Order: The Holocaust Dogma of Judaism din 1994: numãrul are de fapt o semnificație miticã datoritã fundamentãrii sale pe izvoare cabalistice. Într-adevãr, numãrul 6 este cel mai des întâlnit la evrei. Stema statului Israel este o stea cu șase colțuri, 6 este numãrul cel mai des întâlnit în Torah șiTalmud; de asemenea este numãrul de zile în care evreii cred cã Yahweh a creat lumea, ziua în care au fost fãcuți oamenii, etc. Datoritã numerologiei, parte importantã a Kabbalei evreiești, șase reprezintã cel mai important numãr al evreilor, drept pentru care îl întâlnim în orice este important pentru aceștia. Ce reprezintã acest numãr? Rãspunsul ni-l oferã chiar stema Israelului, hexagrama sau Steaua lui David.
Iudaismul este o copie a religiei babiloniene, amestecatã cu cele ale canaanienilor și egiptenilor. În majoritatea religiilor, inclusiv în acestea, zeii erau echivalați cu corpuri cerești. Strãmoºii noºtri îºi vedeau zeii venind din cer ºi plecând în acelaºi loc. Cum tot ce vedeau pe cer erau stelele ºi planetele, logica le-a spus cã acestea nu puteau fi decât respectivii zei. Planetele poartã chiar ºi astãzi numele unor zei. Un bun exemplu este Cartea lui Enoh, în care îngerii sunt consideraþi stele (cei decãzuþi sunt stele cãzãtoare) iar oamenii, animale. Adeseori anticii foloseau stelele pentru a-și reprezenta grafic zeitãțile. Numãrul razelor stelelor reprezintã numãrul planetei echivalatã cu un zeu, numãrând din exterior cãtre Soare. Steaua cu patru raze este Saturn, a patra planetã din sistemul nostru Solar, steaua cu cinci este Jupiter (a cincea planetã), cea cu ºase este Marte (a ºasea planetã), cea cu șapte este Pãmântul, cea cu opt, Venus, iar cea cu nouã raze, planeta Mercur. De multe ori steaua cu raze era înlocuitã cu un cerc înconjurat de puncte, numãrul lor având aceeaºi semnificaþie ca numãrul razelor stelelor. Nu cred cã mai existã cercetãtori care sã nu recunoascã faptul cã steaua cu opt raze era simbolul zeiþei sumeriene Inanna sau al Afroditei, zeitãți identificate cu planeta Venus, a opta din sistemul nostru solar.
Iudaismul sau mozaismul a pãstrat aceastã tradiție. Iniþial, simbolul evreilor era steaua cu cinci colþuri, adicã Jupiter, a cincea planetã din exterior cãtre Soare. Romanul Jupiter sau grecul Zeus, numit de sumerieni Enlil, a fost primul dumnezeu al evreilor, introdus de Moise / Akhenaton sub numele Aton. Dupã întoarcerea lor din exilul babilonian, evreii au adoptat ca simbol steaua cu șase raze, adicã Marte, a ºasea planetã. Marte al latinilor era Martu al sumerienilor sau Marduk al babilonienilor, noul dumnezeu al evreilor, pe care l-au numit Yahweh („cel care a devenit Luna”). Numele acestui zeu se scrie întotdeauna YHWH, cele patru litere simbolizând faptul cã este al patrulea conducãtor al Terrei, dupã Anu, Enki ºi Enlil. Numãrul 6 a devenit echivalent al zeului evreilor, Yahweh, evreii folosindu-l în toate acțiunile lor importante. Astfel înțelegem de ce au ales 6 milioane ca fiind numãrul victimelor atât ale celui de-Al Doilea Rãzboi Mondial, cât și înainte de acesta. La o privire mai atentã asupra istoriei recente, se întãrește ideea cã și acest rãzboi a fost planificat de cãtre ei, așa cum susțineau Protocoalele Înțelepților Sionului și scrisoarea masonului american Albert Pike. Din 1933, când evreii au declarat rãzboi Germaniei, pânã în 1939, când a început Al Doilea Rãzboi Mondial, s-au scurs șase ani. Aceastã conflagrație mondialã a durat tot șase ani (1939-1945). În Primul Rãzboi Mondial, Hitler a fost înrolat în Regimentul al șaselea de rezervã bavarez. Când s-a înscris în Partidul Muncitoresc German Național-Socialist, gruparea numãra șase membri. Prima bombã atomicã a lovit Hiroshima pe 6 august. Japonia s-a predat dupã șase zile de la lansarea bombei atomice în Nagasaki. Pe lângã cele șase milioane de presupuse victime evreiești, observãm folosirea repetatã, deloc întâmplãtoare, a celui mai important numãr al evreilor. Ceea ce nu poate fi o coincidențã, ci doar dovada unui plan bine pus la punct. Nici anul 1933 (când Hitler a obținut puterea absolutã iar evreii au început rãzboiul împotriva Germaniei) nu a fost unul întâmplãtor, ci ales pe baza aceleiași numerologii kabalistice. Unul dintre cele mai importante numere ale masoneriei, 33 (în procente) reprezintã o treime dintr-un întreg. Cele mai importante treimi sunt cele divine, ca de exemplu treimea din Mesopotamia (Anu, Enlil ºi Enki), treimea vedicã (Varuna, Indra ºi Mitra), trimurti din brahmanism (Brahma, Vishnu ºi Shiva) sau sfânta treime din creºtinism (tatãl, fiul ºi sfântul duh). Toate aceste treimi divine, deºi aparþin unor culturi diferite, reprezintã aceleaºi zeitãþi. Fãrã îndoialã, numãrul 33 simbolizeazã o singurã parte din treime, adicã un singur zeu. Þinând cont cã acest numãr este de o deosebitã importanþã pentru francmasonerie, logica de bun simþ ne sugereazã cã 33 este zeul lor, adicã Yahweh / Marduk. Care, în Babilon, într-adevãr fãcea parte dintr-o trinitate, alãturi de tatãl și sora sa. De fapt, numerologia modernã considerã 33 ca fiind reprezentarea numericã a Stelei lui David (cea cu șase colțuri), adicã a zeului simbolizat sub aceastã formã.
La ordinul celui de-al 33-lea președinte al Statelor Unite, masonul de grad 33 Harry S. Truman, americanii au testat prima bombã atomicã la Jornada del Muerto din New Mexico, pe paralela de 33 de grade latitudine nordicã, proiectul chiar purtând numele Trinity („Trinitatea”). Același președinte a lansat cele douã bombe atomice din Japonia la distanțe egale de paralela de 33 grade latitudine nordicã, Hiroshima aflându-se pe paralela de 34 de grade iar Nagasaki pe cea de 32. Toate þãrile prin care trece paralela de 33 grade latitudine nordicã au în vigoare pedeapsa cu moartea. Tot pe paralela de 33 grade latitudine nordicã se aflã Roswell (New Mexico, SUA), celebrul loc în care s-a prãbuºit un OZN în 1947. La capãtul opus al Pãmântului, pe aceeaºi paralelã, se gãsește muntele Hermon, locul unde Cartea lui Enoh susține cã au coborât pe Pãmânt Veghetorii lui Azazel. Reactorul nuclear al lui Sadam Hussein, Osiraq, se afla pe paralela de 33 de grade. Coordonatele sale (33.123 N, 44.313 E) ascund numãrul 666 (3+3=6; 1+2+3=6; 4+4+3+1+3=15; 1+5=6). Numele Osiraq e format din Osiris (Lucifer / Azazel / Enki, tatãl lui Yahweh / Marduk) + Iraq. În 1963, aproape de paralela de 33 de grade, John F. Kennedy a fost împuºcat în Dealey Plaza, locul primului templu masonic din Dallas. Data morþii preºedintelui, 22 noiembrie, indicã acelaºi numãr 33 (22+11=33). În 1968, Robert Kennedy, fratele fostului preºedinte, a fost asasinat în Los Angeles, tot în apropierea paralelei de 33 de grade ºi tot lângã un templu masonic. Sã nu uitãm cã 33 este anul în care creștinii considerã cã evreii l-au crucificat pe Iisus dar și numãrul de miracole efectuate de acesta. În plus, este vârsta la care Alexandru Macedon a murit, din voia zeilor, pentru cã acesta a îndrãznit sã invadeze India. Și, nu în ultimul rând, 33 este unul dintre simbolurile Ku Klux Klan (litera K este a unsprezecea din alfabet; de 3 ori K = 33).
Se considerã cã numãrul total al victimelor celui de-Al Doilea Rãzboi Mondial se ridicã la 52 de milioane. Însã, la fel ca 6 și 33, și acest numãr a fost ales pentru semnificația sa ocultã, nereprezentând adevãrata sumã a victimelor. Pentru mesoamericani ºi egipteni, 52 era un numãr foarte important. Calendarele tuturor popoarelor din America Centralã (mayaºi, incaºi, azteci, tolteci, etc.) se bazau pe cicluri de câte 52 de ani. Acest Mare Ciclu Sacru a fost stabilit de ºarpele cu pene Quetzalcoatl / Kukulcan / Xiuhtecuhtli (Enki). El ºi-a anunþat supuºii cã se va întoarce la finalul unui ciclu de 52 de ani. Ciudat sau nu, prefixul internaþional telefonic al Mexicului este 52. Calendarul solar al mayaºilor era identic cu cel egiptean. Acest calendar, cu 52 de sãptãmâni de câte 7 zile, le-a fost dat egiptenilor de cãtre zeul Thoth (tot Enki, tatãl lui Yahweh / Marduk). Pentru egipteni, 52 era un numãr magic, asociat cu acest zeu. Laturile celor trei piramide de la Gizeh sunt înclinate într-un unghi de aproximativ 52 de grade. Sunt singurele piramide din lume cu aceastã înclinaþie, restul având diverse unghiuri (cel mai des de 43 de grade). Faraonul Snefereu a încercat sã copieze piramidele de la Gizeh, construind la Dahshur una înclinatã tot în unghi de 52 de grade. Cum partea superioarã a piramidei s-a prãbuºit, constructorii au lãsat aºa doar jumãtate, restul fiind înclinatã la 43 de grade. Marea Piramidã era consideratã de egipteni opera lui Thoth. Unii credeau cã piramidele de la Gizeh sunt mormintele lui Thoth, al fiului sãu ºi al fiicei sale. Numãrul 52 fiind asociat cu Enki / Thoth / Quetzalcoatl, cele 52 de milioane de victime ale rãzboiului reprezintã un sacrificiu pentru aceastã divinitate.
Holocausturile ignorate
Dupã aproape șapte decenii de la sfârșitul celui de-Al Doilea Rãzboi Mondial, suntem învãțați în continuare cã Hitler a fost personajul negativ, inamicii lui fiind cele pozitive. Ni se bagã pe gât un presupus Holocaust, în timp ce altele sunt complet omise. În America se estimeazã la circa 160 de milioane numãrul indigenilor decedați ca urmare a procesului de colonizare, în luptã ori în urma bolilor aduse de europeni. Astãzi, indienii reprezintã doar unul – douã procente din populația totalã a Statelor Unite. În Australia, de asemenea, aborigenii reprezintã câteva procente din totalul populației. Uniunea Sovieticã a mãcelãrit peste 20 de milioane de oameni în câțiva ani, sub conducerea evreilor Iosif Visarionovici Djugasvilii (numit Stalin) și Salomon Pearl Muter (alias Nikita Hrușciov). Bombele atomice, care au ucis peste 200.000 de oameni la Hiroshima și Nagasaki, au fost create la ordinul evreului Franklin Delano Roosevelt (Delano este un clan evreiesc din Italia iar Roosevelt nu este decât versiunea americanã a numelui de familie evreiesc Rosenfeld). Blocada englezilor de la sfârșitul Primului Rãzboi Mondial a dus la moartea a 800.000 de civili germani. Între 1979 și 1981, la granița de vest a Chinei au fost mãcelãriți 50 de milioane de oameni, presa mondialã nesuflând o vorbã despre acest Holocaust. Deoarece, așa cum spunea și Jim Morrison, „cine controleazã media, controleazã lumea”. Soldații chinezi fuseserã antrenați de KGB și CIA, documentele acestei înțelegeri aflându-se în prezent în posesia unui avocat dintr-un orãșel de lângã Bonn. Conflictul din fosta Iugoslavie a dus la 1,4 milioane de morți. Rãzboaiele americane din Vietnam, Coreea, El Salvador, Afghanistan sau Irak au creat alte milioane de victime. Spaniolii au masacrat guanșii din Insulele Canare La Gomera și La Palma. Însã nimeni nu este acuzat pentru aceste crime, nimeni nu plãtește despãgubiri precum Germania statului Israel și nimeni nu vorbește despre aceste întâmplãri. În schimb, se promoveazã asiduu doar crimele lui Hitler. De ce? Pentru cã dictatorul german a fost marele dușman al evreilor. Ei, care controleazã media dintr-o mare parte a lumii, au grijã sã-și ascundã faptele în spatele celor ale dușmanilor lor. Iatã ce scria profesorul Harry Elmer Barnes în New York Telegram din 29 martie 1940: „Nimic nu poate fi mai absurd decât cunoscuta poveste pentru adormit copii, care spunea cã toți oamenii buni se aflã într-o parte și toți cei rãi, pe cealaltã parte. Unii susțin cã un popor ar fi mai brutal decât altul. Ei se referã la hãrțuirea germanilor din Primul Rãzboi Mondial și la felul în care sunt tratați evreii acum. În acest proces, ei omit însã cea mai mare cruzime, și anume blocada britanicã împotriva Germaniei, câteva luni dupã noiembrie 1918. Au fost lãsați sã moarã de foame 800.000 de germani, femei, copii și bãtrâni. Comparat cu blocada britanicã din 1918-1919, Hitler ar fi pãrut ca un spiriduș rãu dacã le-ar fi fãcut un asemenea lucru murdar și detestabil celor 500.000 de evrei aflați pe teritoriul Germaniei în 1933”.
Chiar și în ziua de astãzi, Germania încã plãtește despãgubiri evreilor. În multe țãri, precum Germania, poți fi arestat dacã folosești cuvântul „jidan”, ori dacã îți declari simpatia fațã de Hitler. În Statele Unite, Biserica ortodoxã românã a fost obligatã sã elimine din Prohod (slujba din Vinerea Mare) pasajele care susțineau cã Iisus a fost ucis de iudei.
Japonia
Toți istorii considerã cã cea mai mare greșealã a lui Hitler a fost atacarea Uniunii Sovietice. Însã nimeni nu poate înțelege ce l-a determinat sã ia aceastã decizie care a dus la înfrângerea Germaniei. Se pare cã vinovați pentru acest lucru au fost propriii sãi aliați, japonezii. Împãratului Hirohito puțin i-a pãsat de strategia germanilor și a atacat Uniunea Sovieticã pe neașteptate. Ca aliat al japonezilor, Hitler a fost nevoit sã-i sprijine, atacând U.R.S.S.-ul la rândul sãu. Atragerea Germaniei împotriva sovieticilor poate fi pusã doar pe seama japonezilor, sau a fost altceva la mijloc?
Împãratul Japoniei nu a atras doar Uniunea Sovieticã în rãzboi, ci și Statele Unite. Pe 7 decembrie 1941, a atacat baza americanã de la Pearl Harbour fãrã nicio declarație de rãzboi, ceea ce i-a convins pe americani sã participe oficial la cel de-Al Doilea Rãboi Mondial. În douã valuri de atac, cu durata totalã de 90 de minute, niponii au omorât 2.402 persoane (și 1.282 au fost rãnite), au distrus mai multe nave grele de rãzboi și au pulverizat 188 de avioane americane. În schimb, doar 64 de japonezi au fost uciși. Acest atac i-a luat prin surprindere pe americani, deși ar fi trebuit sã fie pregãtiți din foarte multe motive. Americanii erau deja convinși cã vor fi atacați de japonezi, iar primul atac va avea loc în Filipine, acesta fiind și motivul pentru care președintele Roosevelt a mutat flota în acel loc. Americanii au interceptat telegrame japoneze în noiembrie 1941, care anunțau viitorul atac, însã le-au ignorat. La fel au ignorat și primele observații radar a avioanelor nipone din dimineața zilei de 7 decembrie. Ceea ce i-a fãcut pe mulți sã creadã cã atacul a fost dorit de americani, dacã nu chiar pregãtit de ei. E posibil ca împãratul Hirohito sã-l fi atras intenționat pe Hitler într-o capcanã, atacând Uniunea Sovieticã și Statele Unite ale Americii?
Ciudat este faptul cã, dupã rãzboi, japonezilor nu li s-a cerut sã plãteascã în vreun fel, precum Germania. Împãratul Hirohito și-a pãstrat tronul, Japonia chiar fiind ajutatã sã se reconstruiascã. Ciudat este cã japonezii au așteptat șase zile pentru a capitula dupã ce au fost loviți de a doua bombã atomicã a americanilor, șase fiind cel mai important numãr al evreilor. De ce japonezii nu au fost trași la rãspundere pentru crimele de rãzboi? De ce au fost ajutați sã-și reconstruiascã țara? De ce au așteptat șase zile pentru a capitula? Și de ce au continuat rãzboiul atunci când toți aliații lor europeni au fost înfrânți? Erau atât de aroganți încât sã considere cã pot învinge singuri o alianțã a Statelor Unite, Uniunii Sovietice, Marii Britanii și alte state?
Unul dintre marile câștiguri ale Statelor Unite de pe urma celui de-Al Doilea Rãzboi Mondial a fost consolidarea poziției de super putere militarã. Acest fapt s-a datorat mai ales bombelor atomice pe care le deținea. Pentru a ajunge o țarã temutã de tot mapamondul, S.U.A. trebuia sã-și demonstreze superioritatea armatã. Și a fãcut acest lucru prin cele douã bombe atomice de la Hiroshima și Nagasaki. Din acel moment, nimeni nu a mai avut curaj sã provoace Statele Unite. Nici mãcar Uniunea Sovieticã, rãzboiul rece fiind doar o fațadã, dupã pãrerea multora. Pentru cã le-a oferit americanilor șansa sã-și demonstreze puterea atomicã, Japonia pare sã le fi fãcut un mare serviciu. Poate cã împãratul Hirohito nu era un dușman al Aliaților, ci un prieten al evreilor. Poate cã rolul sãu era de a-i oferi lui Hitler iluzia unui aliat puternic, care sã-l facã sã porneascã rãzboiul mult dorit de elita iudaicã. Așa s-ar explica și motivul atragerii Germaniei împotriva Uniunii Sovietice. Poate cã Hirohito a prelungit rãzboiul, chiar dacã aliații sãi europeni erau învinși, pentru a le acorda americanilor timpul necesar de a-și finaliza bombele atomice, prin care sã-și asigure dominația planetarã. Poate din acest motiv a și așteptat șase zile pentru a capitula, folosind același numãr sacru al evreilor. Și poate cã din acest motiv nu a fost tras la rãspundere pentru crimele de rãzboi ci, dimpotrivã, a fost ajutat sã-și reconstruiascã țara și chiar sã o ducã pe primul loc în lume la capitolul tehnologie.
Posibilitatea colaborãrii familiei imperiale japoneze cu elita evreiascã reiese și din mesajul prințesei Kaoru Nakamaru din 2 ianuarie 2012. Ea declara atunci: „În anul 1976 am avut o fantasticã experiențã spiritualã care a constat în deschiderea celui de-al treilea ochi și astfel am putut comunica cu oameni din OZN-uri și cu civilizația din interiorul Pãmântului. În interiorul Pãmântului existã o civilizație foarte evoluatã, iar informațiile care mi-au parvenit de la ei m-au convins cã începând cu data de 20.12.2012, timp de trei zile este perioada în care planeta Pãmânt va trece în a cincea dimensiune, cãtre un tãrâm numit Nuru. În cele trei zile și trei nopți în care are loc aceastã transformare nu vom fi capabili sã utilizãm electricitatea… va fi întuneric total (zi și noapte), nici soare, nici stele, nici un fel de luminã, va fi întuneric total trei zile! Nici o mass-medie, nici o informație sau anunțuri nu vor fi disponibile oamenilor de pe planeta Pãmânt!”. Acea datã a trecut și știm cu toții cã nu s-a întâmplat nimic de genul acesta. Iar „fatidica” datã de 21 decembrie 2012 a fost lansatã și promovatã intens de oculta iudaicã, cu scopul de a crea panicã în rândul populației. Prin aceastã declarație mincinoasã și manipulatoare, inducând populația în eroare și creând panicã, prințesa Kaoru Nakamaru a demonstrat cã face jocul elitei iudaice. Prin urmare, o colaborare dintre familia imperialã japonezã și oculta evreiascã pare tot mai posibilã.
O declarație în acest sens avem de la jurnalistul Benjamin Fulford, care susține cã a fost contactat de o societate secretã chinezã, ce a declarat rãzboi grupului masonic Illuminati. Din mai multe surse, inclusiv din societatea chinezã, Fulford a aflat cã Illuminati au influențat Japonia încã din timpul celui de-Al Doilea Rãzboi Mondial. Aceștia au ucis peste douã sute de politicieni care li s-au opus, printre care foștii Prim-Miniștri Tanaka, Takeshita, Ohira și Obuchi, cu ajutorul unui drog ce provoacã infarct. Dacã informațiile jurnalistului sunt corecte, înseamnã cã Japonia nu a fost în realitate aliata Germaniei în timpul rãzboiului, ci a evreilor. Iar Hitler a fost din nou trãdat.
Ultimile zile
Nu doar Japonia a avut un rol în planul evreiesc. Evreul Stalin a fost aliatul lui Hitler doar pentru a-l atrage în capcanã. Biserica Catolicã era condusã de evrei. Americanii, care i-au furnizat arme, erau la rândul lor conduși de evrei. Cei din anturajul sãu, din societãțile Thule și Vrill, primeau ordine de la familia Rothschild. La fel și evreii care îl înconjurau. Rudolf Hoess, adjunctul sãu, a zburat pe ascuns în Marea Britanie pentru a încheia o pace separatã cu englezii. În 1939, câțiva dintre generalii naziști au plãnuit sã-l ucidã pe Hitler, cu condiția ca Anglia sã nu intervinã în rãzboiul civil care ar fi apãrut în urma asasinãrii, dupã cum a demonstrat jurnalistul Louis C. Kilzer, laureat al premiului Pulitzer, bazându-se pe documente britanice din acea perioadã. Însã prim-ministrul englez Winston Churchill și-a convins miniștrii sã respingã ofertele generalilor germani deoarece, conform planului elitei iudaice, era nevoie ca Hitler sã porneascã rãzboiul, ce ar fi dus la înființarea statului Israel. Stenogramele ședințelor guvernului britanic redau modul în care masonul Churchill respingerea propunerilor germanilor: „Hitler este doar un om care va deceda mai curând sau mai târziu. Pentru Imperiul Britanic pericolul nu este Hitler, ci Germania. Noi trebuie sã-l convingem pe Hitler sã atace URSS-ul pentru cã acolo va fi sfârșitul lui, iar noi vom dezmembra Germania”. Capcana a fost întinsã și, așa cum scria Nostradamus cu câteva secole înainte, „copilul Germaniei nu vede nimic”.
Se pare totuși cã Hitler și-a dat seama cã a fost atras într-o capcanã, însã prea târziu. Guy Liddell, fostul director general adjunct al serviciului de informații britanic MI5, a detaliat în jurnalele sale ultimile zile din viața lui Hitler. Pe 22 aprilie 1945, Fuhrerul a ținut un discurs în fața generalilor sãi și a ministrului sãu de interne, Heinrich Himmler. Pãrea un om distrus iar când Himmler i-a cerut sã pãrãseascã Berlinul, Hitler a explodat: „Toatã lumea m-a mințit, toatã lumea m-a înșelat. Niciunul nu mi-a spus adevãrul. Forțele armate au mințit și acum SS m-a lãsat în voia soartei”. Fața lui devenise violetã, brațul stâng avea spasme și nu putea sã-și punã piciorul stâng corect pe pãmânt. În acea noapte a avut o cãdere nervoasã și spunea încontinuu cã își va gãsi sfârșitul la Berlin. Însã, în noaptea în care s-a sinucis, a fost calm. Ba chiar i-a spus lui Albert Speer, ministrul armamentelor, cã așteaptã moartea ca pe o eliberare de la o viațã plinã de greutãți.
Înainte de a-și gãsi sfârșitul, pe 29 aprilie 1945 Hitler s-a cãsãtorit cu amanta sa, Eva Brown. Ceremonia a fost una restrânsã, fãrã prieteni sau familie, martori fiind Joseph Goebbels și Martin Bormann. În aceeași zi și-a scris testamentul, unde i-a numit pe Goring și Himmler trãdãtori. Iar pe 30 aprilie, înconjurați fiind de trupele sovietice, Eva s-a otrãvit cu cianurã iar Hitler și-a tras un glonț în tâmplã. Cadavrele lor au fost scoase din buncãr de cãtre adjuncții lui Hitler și lãsate într-un crater fãcut de o bombã, unde au fost gãsite de cãtre soldații ruși pe 2 mai. Corpurile lor au fost îngropate și deshumate de mai multe ori de-a lungul timpului, pânã când, în aprilie 1970, au fost incinerate complet iar cenușa aruncatã în râul Elba.
S-a sinucis Hitler într-adevãr pe 30 aprilie 1945?
Supraviețuirea lui Hitler
Magda Zeitfeld, o fostã membrã a serviciilor secrete naziste, dupã ce a fost capturatã de americani, a ales sã se punã la dispoziția guvernului de la Washington. Tatãl ei era un pionier al tehnicilor de protezare facialã, ce operase la cea mai mare clinicã de chirurgie plasticã din Germania, clinicã ce primise sponsorizãri generoase din partea Partidului Nazist. Doctorul Zeitfeld a lucrat un timp împreunã cu fiica și fiul sãu, însã izbucnirea rãzboiului i-a adus Magdei oportunitatea de a lucra în cadrul spionajului german.
Dupã ce s-a predat, a descris sub jurãmânt, în fața comisiei aliate de anchetã, un incident petrecut în toamna lui 1943. Atunci, tatãl și fratele ei au primit ordin sã modifice înfãțișãrile a trei oficiali naziști de rang înalt, încât aceștia sã devinã de nerecunoscut, fãcându-le trãsãturi semitice evidente. Dupã intervențiile chirurgicale și vindecarea completã, cei trei au urcat într-un submarin în portul Bremerhaven și au plecat spre o destinație necunoscutã. Magda Zeitfeld a declarat cã unul dintre acei oameni era cu siguranțã Adolf Hitler, al doilea era Martin Bormann, iar pe al treilea nu îl cunoștea, deși îi vãzuse chipul la congresele Partidului Nazist. Ea susține cã nu se putea înșela în privința lui Hitler, deoarece supervizase un program ce viza modificarea înfãțișãrii a patru bãrbați, ce semãnau cu dictatorul nazist, pentru o identificare fizicã perfectã cu acesta. Cei patru au devenit copii perfecte ale lui Hitler doar din punct de vedere fizic, neputându-și însuși și timbrul vocal al acestuia. De aceea au fost folosiți la manifestãri sau ședințe unde era necesarã doar prezența lui Hitler. De altfel, se știe cã Fuhrerul nu a mai ținut discursuri în public dupã toamna lui 1943 iar o mare parte a personalului sã a fost schimbatã.
La douã sãptãmâni dupã ce misterioșii strãini au pãrãsit clinica, aceasta a fost închisã de SS. Personalul a fost mutat la alte clinici iar tatãl și fratele Magdei au dispãrut fãrã urmã. Mai mult, toate înregistrãrile medicale ce îl priveau pe Hitler au fost distruse iar majoritatea doctorilor care l-au consultat au dispãrut la rândul lor. Singura excepție a fost o tânãrã tehnicianã dentarã, care l-a asistat pe dentistul lui Hitler în douã rânduri pentru toaletarea danturii dictatorului. Dupã ce a fost arestatã de soldații ruși, a fost capabilã sã reconstituie din memorie schița danturii lui Hitler, care a fost comparatã cu cea a cadavrului din buncãrul din Berlin. Se pare cã imaginile nu coincideau perfect, deoarece Stalin nu a fost pe deplin convins cã armata sa a gãsit într-adevãr cadavrul dictatorului german. Însã a declarat oficial cã este vorba despre dantura lui Hitler doar pentru ca nu cumva cineva sã creadã cã Fuhrerul a reușit sã fugã de sub nasul triumfãtoarei Armate Roșii.
În 1961, Wendell Stephens, un fost colonel american, în timpul unei cãlãtorii în Ecuador a întâlnit, în orãșelul Cuenca, un preot numit Padre Krespi. Stephens a bãnuit cã acesta era în realitate Adolf Hitler. În casa preotului erau multe obiecte de artã de valoare neprețuitã, pe care un biet preot provincial nu și le-ar fi putut permite. Magda Zeinfeld l-a însoțit pe Stephens în Ecuador și, dupã ce l-a vãzut pe pãrintele Krespi, a fost și ea convinsã cã acesta era fostul dictator german. Ea a recunoscut chiar în casa preotului un tablou pe care îl vãzuse cândva în Cancelaria Reichului. Krespi, care nu bãnuia intențiile vizitatorilor sãi, le-a povestit cã a fost crescut la o fermã din nordul Italiei, la granița cu Austria, și cã a venit la Vatican în 1943. De altfel, pãrintele vorbea perfect italiana. Dar și mama lui Hitler provenea din aceeași zonã iar Adolf vorbea în copilãrie italiana. Se știe cã la întâlnirile cu Mussoloni, Hitler nu folosea niciodatã translatori iar atunci când era nervos, obișnuia sã înjure în italianã. Pãrintele Krespi povestea cã a fost trimis ca preot catolic în Ecuador în 1956, orãșelul în care locuia fiind cunoscut drept posibil refugiu al lui Martin Bormann. Krespi ducea aici un trai modest și era adesea vãzut în compania în compania unor germani emigrați în Ecuador. La scurt timp dupã întâlnirea cu Wendell Stephens și Magda Zeinfeld, pãrintele Krespi a decedat, fiind înmormântat cu mare pompã. Cavoul sãu, placat cu marmurã albã, este și astãzi acoperit cu flori, localnicii pãstrându-i o amintire de neșters.
Este posibil ca Hitler sã mai fi supraviețuit douã decenii sub o altã înfãțișare? Dacã da, nu e de mirare cã a ales sã devinã preot catolic, ținând cont cã a fost toatã viața un catolic convins. Ba chiar își dorea în copilãrie sã devinã preot. Se pare cã aceastã ipotezã a fost verificatã și de C.I.A. imediat dupã sfârșitul rãzboiului, rãscolind toatã America de Sud în cãutarea fostului dictator german.
Învingãtorii
Dupã finalul celui de-Al Doilea Rãzboi Mondial, Statele Unite ale Americii au devenit, din puteri continentale, super-puteri mondiale. Comunismul s-a extins de la Berlin pânã în China. Prin proiectulPaperclip, autorizat de președintele Truman în septembrie 1946, șapte sute de savanți germani (cel mai important fiind Wernher von Braun) au ajuns în secret în Statele Unite, continuând sã lucreze pentru americani. Evreii au obținut dreptul de a înființa statul Israel, plus despãgubiri financiare enorme, pentru totdeauna. Iar masoneria pe care o conduc din umbrã a reușit sã subjuge o mare parte a populației lumii. Ca urmare a acestor victorii, Menachem Begin, prim-ministru al Israelului între 1977-1983, declara cu o aroganțã fãrã margini: „Rasa noastrã este Rasa Stãpânitoare. Suntem Zei divini pe aceastã planetã. Suntem diferiți de celelalte rase inferioare, precum acestea sunt diferite de insecte. De fapt, în comparație cu rasa noastrã, celelalte rase sunt excremente umane. Destinul nostru este de a conduce rasele inferioare. Regatul nostru pe pãmânt va fi condus de liderii noștri cu mânã de fier. Masele ne vor linge picioarele și ne vor servi ca sclavi”.
Privind lucrurile în aceastã luminã pe care evreii au ascuns-o de prea multe decenii, putem concluziona cã Adolf Hitler nu și-a dorit niciodatã sã cucereascã planeta, ci sã o elibereze de elita iudaicã ce o înrobise. Și nu putem sã nu ne întrebãm cum ar fi arãtat lumea astãzi dacã ar fi reușit.
sursa: secretele zeilor]]>
