Eurovizionul a ajuns un fel de instrument politic rãsuflat, al cãrui scop inițial a fost depãșit de evoluția Europei, la fel cum se pierde utilitatea apendicelui la omul modern.
Trebuia sã fie simbolul unei Europe a națiunilor ce se întrec muzical între ele, promovându-și specificul și limba, pentru consolidarea unei “Europe unite în diversitatea ei” – cum frumos specifica un document programatic al Uniunii. Evident, aceea a fost doar o etapã demult depãșitã. Astãzi statele naționale ale Europei sucombã ca națiuni și identitate, una câte una, în fața deznaționalizãrii prin multiculturalismul de tip marxist. Fragilitatea Națiunilor atrage prãdãtorii din alte continente mai barbare, la fel cum mirosul sângelui cãprioarei rãnite atrage lupii. Criza refugiaților este doar una dintre manifestãrile exterioare ale bolii ce duce la groapã națiunile europene. Alãturi de ea sunt pierderea vitalitãții europenilor, transpusã în natalitate mai micã decât mortalitatea. Atunci când un popor nu mai are tineri, el devine bãtrân. Însã odatã cu bãtrânețea vine și uitarea, tradusã în realitate prin pierderea tradițiilor, a legãturii cu trecutul. Bãtrâne și senile, popoarele Europei bâjbâie poticnindu-se pe cãrãrile Timpului, iar sfârșitul lor este previzibil, dacã nu se va activa instinctul de supraviețuire.
În acest context, remediile devin otrãvuri. La fel, Eurovizionul a devenit din eveniment excepțional, de fraternitate și conștiințã de apartenențã la Continentul European, un mijloc de promovare a ciudãțeniilor, antivalorilor și aberațiilor de tot felul. Datoritã celor ce controleazã acest spectacol și rezultatele lui din culise, concursul este câștigat de la an la an numai de ciudați. Transexuali, homosexuali, lesbiene, rokeri demonici, de ai impresia cã omul normal, europeanul reprezentativ, nu existã în acest concurs. Și dacã existã, nu câștigã.
Deoarece muzicienii și artiștii consacrați știu acest lucru, nu se pretau la un astfel de spectacol și refuzã tacit participarea.
A trecut de mult vremea când Abba câștiga Eurovizionul. Era prin 1974, cu un an înainte de nașterea mea. Astãzi, artiștii europeni cu succes la public ocolesc Eurovizionul. Privind în aceastã searã la selecția pentru reprezentantul României la Eurovizion, am avut un șoc. Numai iluștrii necunoscuți, artiști de mâna a 2-a cu falsetul la ei, care cu greu ar fi luat preselecțiile la Vocea României ! Nu o sã vezi o piesã de-a lui Inna sau Delia acolo. Nici pe Bitman sau Bãnicã. În schimb îl vezi pe papagalul de Trãistariu, disperat sã se bage în seamã pentru cã nu a mai auzit nimeni nimic nou de el pe piața muzicalã, unde de altfel e declarat mort și îngropat. Și a venit cu un fel de Tornero, dar pe invers, ca un ecou al Cosmosului la Torneroul de acu n-șpe ani la care a participat micul chelios.
Dacã așa se petrec lucrurile și în celelalte țãri europene, când vine ovrba de preselecțiile de Eurovizion, e clar de ce iau premiul toți retarzii și afonii.
