n Evul Mediu existau în Germania trei orașe libere: Hamburg, Lubeck ºi Bremen. În Lubeck, printre diferitele familii de evrei conlocuitoare se gãseau unele care se numeau „Zollern”, adicã familiile din deal, și spre a nu se confunda cu cele din vale își ziceau „Hohenzollern”. Acești Hohenzollerni, prin camãtã și tot felul de mijloace specific evreiești, devenind extrem de bogați, au ajuns mai târziu stãpâni ai castelului și domeniilor de la Sigmaringen, fiind mai târziu înnobilați de Margraful Bavariei. Din acești Hohenzollerni se trage actuala noastrã dinastie, care dupã cum este și firesc, poartã nu numai stigmatele rasei evreiești, dar mai suferã și de anumite tare care se transmit pe calea ereditarã și periodic din patru în patru generații.” Deși des întrerupt de asistențã, N. Iorga a continuat totuși, arãtând cum în calitatea sa de istoric, a putut stabili cã „printre alte boli ale acestei familii se aflã și nebunia transmisã invariabil din patru în patru generaþii și cã pãcatele au cãzut tocmai pe M.S.Regele ca sã fie din generaþia celor nebuni. Regele Ferdinand a fost deplin sãnãtos la minte, dupã cum a fost sãnãtos și Regele Carol I, ca și fratele sãu, tatãl Regelui Ferdinand. Deși pãrintele Regelui Carol și bunicul Regelui Ferdinand au fost sãnãtoși, bunicul Regelui Carol I a fost totuși nebun, nebunie transmisã astãzi dupã a patra generație, Regelui Carol II. Mai mult încã: toți acești regi ori prinți nebuni, atunci când au simțit cã puterea de vitalitate a sângelui evreesc din vinele lor scade, din cauza rezultatelor încrucișării cu prințese de sânge arian, au cãutat sã-și reconforteze virusul iudaic, prin cãsãtorii cu evreice. Așa a fãcut și strãbunicul lui Carol II, care l-a precedat cu patru generaþii și așa a fãcut și actualul Rege al României, cãsãtorit – dupã cum se știe, a mai adãugat N Iorga – cu d-na Lupescu.”
Arhiva SRI, fond D, dosar 11382, vol. II, f. 181-184. Ei bine, astãzi am primit confirmarea afirmaþiilor fãcute de marele nostru istoric. Un prieten care a vizitat recent muzeul Metropolitan din New York, SUA, a fotografiat o hartã germanã din 1914, care personificã principalele țări din lumea civilizatã a vremii (Europa și bazinul mediteranean). Dacã vã uitați atent, în zona României, vedem portretizat monarhul român având în piept figuratã… o stea a lui David, aluzie la descendența sa evreiascã. În acest context, meritã sã meditãm la cât de bine ar fi României întoarcerea la o regalitate cu regi evrei și la cât de beneficã ar fi țării și poporului român un astfel de rege.]]>Related Stories
December 17, 2024
Michael Patrick Nolan, Baronul Nolan, (10 Septembrie 1928 – 22 ianuarie 2007) a fost judecător în…
Post Views: 0
MR
Posted in: Cauze Naţionale, Juridice
December 11, 2024
Când citești bloguri de geopolitică, te molipsești ușor de boala opiniilor, așa cum alții iau…
Post Views: 0
MR
Posted in: Cauze Naţionale, international
December 8, 2024
Foarte mulți români sunt supărați, dezamăgiți și chiar demoralizați de modul în care s-au desfășurat…
Post Views: 0
MR
Posted in: Cauze Naţionale, international
December 5, 2024
”Copiii voștri sunt liberi” – liberi să aleagă neomarxismul, altfel sunt catalogați drept naziști, legionari,…
Post Views: 0
MR
Posted in: Cauze Naţionale
December 4, 2024
Partidul Patrioții Poporului Român (PPR) vă chemă vineri 6 decembrie 2024 ora 18 la Piața…
Post Views: 0
MR
Posted in: Cauze Naţionale
December 4, 2024
Știam că vom fi furați însă nu ne-am imaginat că Sistemul ne va lovi cu…
Post Views: 0
MR
Posted in: Cauze Naţionale
December 4, 2024
Lupta electorală pentru prezidențiale a încetat de mult să mai fie una politică. A devenit…
Post Views: 0
MR
Posted in: Cauze Naţionale
December 3, 2024
Astăzi, în instanță, așteptam să-mi vină rândul la un proces civil, la Judecătorie. În sală…