Românii se feresc de cuvinte. Se feresc de ochii celorlalți. Scrii pentru blog ? Vezi sã nu spui aia, sau aialaltã. Nu spune cutare sau cutare lucru. Nu arãta ce simți, ce gândești, cu cine și unde ești. Ce bani ai, cum îi faci, cu cine, etc. Mai bine plânge-te, sã te creadã lumea amãrât. Plânsu de mila proprie a devenit sport național ! N-am frate, nu vezi ce rãu îmi merge !? Pentru cã invidia zace adormitã, încolãcitã în inimile oamenilor, precum șarpele kundalini la rãdãcina omului. Prieten, amic sau cunoscut, este suficient sã vadã ceva la tine ce pare mai mult decât are el (aparent !), cã deja se trezește în el invidia. Așa cã ne ascundem, facem totul pe tãcute, neștiuți de nimeni. Asta e ultima modã în materie de orice. Poze pe facebook ? Astea sunt copilãrii pe care numai naivii sau cei ce doresc sã epateze le mai practicã. Faci ceva important, valoros pentru tine ? Nu conteazã ce, de mic ai tãi te învațã sã pãstrezi secretul. Dacã ai fost pe la MISA, acolo te învațã cã nu e bine sã spui ce planuri ai, cã se ”descarcã” energia acțiunii respective și nu-ți mai iese. Ai descoperit un loc mișto, eventual o locație bunã și ieftinã de vacanțã ? Îl ții ca secretosu numai pentru tine, sã nu dea nãvalã tot românu. Cãci nu-ți place unde sunt prea mulți români, deja miroase a manele și țigãnia de acasã. Un loc, chiar exotic, frumos și cu prețuri bune, devine atractiv invers proporțional cu numãrul de români care au trecut sau care se aflã pe-acolo ! E adevãrat cã talentul nostru ca popor, e sã cocãlãrim tot ce atingem în exces ca nație. Destinații exotice, țãri cu piațã de muncã bunã, etc. Ni se ridicã tensiunea când auzim românește pe stradã, pe plajã, în magazine. Murim de ciudã când vedem în restaurante meniurile și în românã – dovadã cã grosul turmei de valahi ți-a luat-o deja înainte și pe-aici. Cãci avem o neâncredere înnãscutã în ceilalți de neam cu noi. Ne desconsiderãm reciproc, ne urâm și ne evitãm, din dorința de a scãpa de metehnele naționale. Vrem sã ne depãșim condiția, dar pe șest sã nu dea nãvalã dupã noi gloata de fomiști români, sã ne descopere nișa cãlduțã în care ne facem poate o vacanțã, poate un rost, un trai mai bun. Exemplu: Am ajuns și eu anul acesta în Grecia, în Thasos. Pentru mine, care știam doar de Eforie, Costinești, 2 Mai și Vama Veche, Bulgaria cu Albena și Nisipurile de Aur mi se pãreau o revelație ! Evident, în acest timp, alții erau deja în Grecia, pe insule, însã nu se grãbeau sã povesteascã de rute, prețuri și cazãri, de fricã sã nu dea nãvalã pulimea. Așa se face cã anii trecuți, oameni pe care îi consideram amici, prieteni, când le vorbeam de vacanțe, o dãdeau în diverse, fãrã amãnunte, ca acum, când am descoperit și eu cât de mișto e la greci, sã mi-o bage: da, pãi, noi tot mergem acolo încã de prin 2003. Pãi bine mã, ”prietene” și nu puteai sã-mi zici și mie ? Majoritatea se plâng ba cã a fost drumul lung, ba cã i-au jecmãnit hotelierii, sau tot felul de alte amãnunte negative (unii povesteau spre exemplu, cã a fost feribotul 300 de euro – când de fapt doi inși cu mașinã cu tot plãtesc doar 22 de euro !), pentru ca tu sã spui: da, e o țeapã, mai bine nu, mai bine stãm acãsicã sau prin alte locuri. Stilul acesta românesc, de felul: da, e ca lumea acolo, dar… – îl întâlnești peste tot. Românul se plânge nu pentru cã i-a fost cu adevãrat rãu acolo unde a mers, ci cu dorința (uneori inconștientã) de a te demobiliza, de a te determina sã nu te duci și tu acolo, sã strici locul, prețurile sau atmosfera cu prezența ta. Și dacã totuși se aflã (cã se aflã pânã la urmã !) de un loc mișto de vacanțã / de trãit / de muncit / nu conteazã ce, când ai ajuns și tu acolo, el e deja în altã parte. Am ajuns eu acu 3 ani în Turcia ? Hehe, sã fiu sãnãtos, Bulgaria și Turcia e pentru țãranii care se duc sã bage la jgheab, el a migrat în Grecia. Am venit în Grecia ? Pãi pe partea continentalã se duc doar maneliștii, el a plecat pe insule, unde e mai intim. A descoperit pulimea insulele ? Anul acesta el e la Sharm-el Sheik, în Egipt ! Și tot așa ! Probabil cã ne urâm atât de tare unii pe alții pentru cã am fost forțați atâta vreme sã stãm doar împreunã, noi, între noi, în mijlocul unor granițe închise ermetic, mai ceva ca boabele de fasole în supa din oala minune. Acum, cã lumea ni s-a deschis, Pãmântul a devenit… Planeta Moldova ! Oriunde te duci, dai de români, de Moldoveni, de Ardeleni, de Olteni ! S-a umplut Parisul de țigani (la cerșit, la furat). Mai sunt și magrebieni, și albanezi, și algerieni, cu aceeași îndeletnicire, dar noi pe ai noștri îi vedem, cã ne vorbesc limba. Și ne e scârbã de ei. Vizitezi Anglia ? Pliiiin frate de români ! Sunt zone unde zici cã s-a mutat Vasluiu acolo ! De ce roim noi din țarã, ca albinele din stupul fãrã matcã ? De bine ce ne este în țarã, evident. Însã, fãreascã Sfântu sã ne unim, sã facem ceva sã ne fie bine, ca popor ! Avem o țarã minunatã (România) – pãcat cã-i locuitã (de români !) – vorba unui ambasador american. Parcã vãd cã, dupã ce umplem lumea, dupã ce infestam toatã planeta cu români, o sã migrãm aiurea prin cosmos, doar din dorința de a scãpa de noi înșine, de metehnele noastre ca popor ! ]]>