Un frate, luptat de poftele trupului, l-a intrebat odata pe un parinte calugar:
– Ce sa fac parinte, caci nu mai pot suporta ispitele care au navalit asupra trupului meu ?
Batranul ii raspunse, zicand:
– Frate, astfel de ispitiri eu nu am avut, deci nu stiu ce sa iti zic.
Mahnit pentru ca nu a gasit nici o cale spre a izbandi in luptele sale, fratele merse la un alt parinte. Acestuia, vorbindu-i despre luptele sale, ii spuse si despre raspunsul primit de la calugarul cel dintai.
Parintele ii raspune si el, zicand:
– Adevarat ti-a grait acela, dar intoarce-te la dansul si intreaba-l cum de nu a fost el ispitit.
Intelegand fratele ca de la acela poate afla calea spre a nu mai fi luptat de trup, se reintoarse la el si ii zise:
– Iarta-ma, parinte, ca indraznesc a te intreba iarasi, dar de ce in viata ta nu ai fost ispitit dinspre trup ?
La aceasta, batranul ii raspunse:
– De cand sunt calugar, niciodata nu m-am saturat de paine, apa si somn. Acest lucru m-a aparat de acele ispite pe care le amintesti ca dau navala asupra sufletului tau.]]>