Am revenit cu partea a III-a a eseului despre combaterea Noii Ordini Mondiale, unde voi trata chestiunea mecanismelor prin care oligarhia iudeo-masonicã aruncã într-o formã elaboratã de sclavie modernã atât individul cât ºi statele întregii lumi prin procedeul cãmãtãresc al îndatorãrii.
Din aceastã perspectivã, este evident cã nu putem vorbi despre o realã combatere a Noii Ordini Mondiale fãrã a dejuca planurile de îndatorare globalã a Umanitãþii în faþa stãpânilor din umbrã ai finanþei mondiale.
Scopul nemãrturisit al ocultei planetare este acela de a realiza un control total asupra lumii cãlcând în picioare libertãþile individuale ºi colective. În realizarea acestui scop, banii joacã un rol esenþial. Cãci în zilele noastre banii reprezintã nu doar putere economicã dar ºi independenþã în faþa condiþionãrilor de tot felul, posibilitatea efectuãrii unor alegeri.
Noua Ordine Mondialã nu se poate realiza fãrã distrugerea clasei de mijloc, a mult-hulitei „burghezii” din secolul trecut, care a constituit motorul economic, cultural ºi inovativ al Umanitãþii vreme de secole. Tocmai de aceea, doctrina comunistã – o altã armã a Iluminaþilor – a avut drept scop principal „lupta de clasã”, adicã distrugerea clasei de mijloc, a burgheziei, în favoarea ascensiunii unei aºa-zise „clase proletare”.
În lipsa unei clase de mijloc puternice ºi sãnãtoase, statul modern democratic nu poate subzista sub forma unei „poliarhii”, termen impus de politologul american Robert A. Dahl ºi care desemneazã ansamblul de forþe sociale, reþeaua de centre complexe de presiune ºi control – formatã din sindicate, patronate, asociaþii civice, mass-media, grupuri de lobby, etc., ce exercitã supravegherea echilibrului de putere dintre guvernanþi ºi guvernaþi.
De altfel, experienþa post-decembristã din România, cu o clasã conducãtoare formatã din oameni foarte bogaþi ºi un popor tot mai sãrac – a demonstrat cã slãbirea clasei de mijloc din societatea româneascã lasã puterea la cheremul celor bogaþi, rezultatul fiind o formã de dictaturã a hoþilor, care ajung sã jefuiascã avuþia Statului în detrimentul Naþiunii.
De aceea, putem spune cã o societate sãnãtoasã este una în primul rând echilibratã din punct de vedere financiar, capabilã sã asigure dezvoltarea unei clase de cetãþeni de condiþie medie. Într-o societate cu adevãrat democraticã, din rândul acestei clase medii a societãþii se recruteazã cei mai capabili ºi mai credibili cetãþeni, devotaþi interesului colectiv, naþional, care vor constitui din punct de vedere social, cultural, economic ºi politic meritocraþia acelei societãþi, ca o formã modernã de „aristocraþie” bazatã exclusiv pe merite ºi calitãþi.
O astfel de societate, condusã de oameni devotaþi colectivitãþii din care provin, ar constitui o veritabilã piedicã în calea planurilor de dominaþie mondialã a iudeo-masonilor ºi tocmai de aceea principalul obiectiv al acestora a fost distrugerea bazinului social (clasa de mijloc) din care s-ar putea ridica astfel de oameni.
Nu voi aborda pe larg mecanismele defensive ale Statelor Naþionale în faþa prãdãtorilor bancari mondiali, deoarece chiar dacã aº putea oferi anumite soluþii de combatere la nivel macro-economic a mecanismului de îndatorare al Statului Român, aceste idei nu vor fi cu siguranþã preluate de cei ce conduc astãzi destinele þãrii, deoarece aceºti conducãtori actuali nu sunt fideli interesului naþional.
Totuºi, pentru a demonstra (celor care încã se îndoiesc) realitatea afirmaþiilor cu privire la existenþa unui plan gigantic de dominaþie mondialã pri n intermediul îndatorãrii, pus în aplicare de cãtre o mânã de oameni foarte bogaþi, voi da douã exemple, ale cãror concluzii sunt edificatoare.
Un prim exemplu constã în faptul cã – potrivit McKinsey Global Institute – datoria mondialã în 2014 este în valoare de 200.000 miliarde de dolari, ce reprezintã 286% din produsul Intern Brut (PIB) la nivel mondial. Întrebarea logicã este: CINE sunt creditorii acestor datorii uriaºe, dacã întreaga planetã le este îndatoratã într-un asemenea hal ?
Un al doilea exemplu constã în mecanismul de îndatorare al þãrilor cãtre Fondul Monetar Internaþional. Existã o imagine eronatã pe care o au majoritatea cetãþenilor, conform cãreia FMI este un fel de bancã mondialã, de la care statele lumii se împrumutã, iar banca le impune în schimb tot soiul de condiþii pentru redresarea economicã. NIMIC MAI FALS ! În realitate, FMI este alcãtuitã dintr-o gaºcã de bancheri PRIVAÞI care vând POLIÞE DE ASIGURARE (denumite „împrumuturi”) cãtre þãrile ce încheie acorduri cu FMI. Concret, þãrile „împrumutate” nu primesc în urma acordurilor încheiate nici un ban de la FMI, ci doar sunt asigurate cã în cazul unei destabilizãri a monedei naþionale, FMI va interveni financiar pentru echilibrarea monedei respective. În schimbul acestei „poliþe de asigurare” a stabilitãþii monedei naþionale, bancherii rechini din FMI garanteazã de fapt cã nu atacã prin speculaþii financiare concertate o anumitã monedã naþionalã aflatã sub „protecþia” FMI. În schimbul acestei „protecþii” statele „protejate” de FMI plãtesc cu bani reali (o adevãratã taxã de protecþie – în realitate o golãnie mafiotã) ºi sunt de acord sã implementeze tot felul de mãsuri „de sustenabilitate economicã”, menite în realitate sã subjuge þara respectivã bãncilor ce aparþin bancherilor ce controleazã „caracatiþa financiarã” FMI.
Sunt de admirat exemplul Ungariei sau al Finlandei, care încearcã sã scape de aceºti bancheri mafioþi ºi taxele lor de protecþie ºi avem multe de învãþat din atacurile turbate pe care bancherii FMI le dau la adresa monedelor celor douã þãri pe pieþele de capital internaþionale.
În concluzie, putem înþelege din exemplele prezentate mai sus cum au ajuns un grup restrâns de oameni, reuniþi într-o oligarhie financiarã, sã controleze „sângele” economiei planetare, adicã banii.
Revenind la modalitãþile de combatere efectivã a mecanismului de distrugere sistematicã a bunãstãrii individului – în scopul distrugerii clasei de mijloc – prin intermediul îndatorãrii, trebuie sã spunem câteva cuvinte ºi despre îndatorarea indivizilor.
Societatea de consum actualã îndeamnã individul sã consume mai mult decât îºi poate permite cheltui. Reclamele la diverse produse, exemplele oferite de mass-media ºi reþelele de socializare creeazã iluzia unei bunãstãri generale la care suntem invitaþi sã participãm, sã ne înfruntãm din ea. Gadgeturi ºi tehnologii de ultimã orã, vacanþe sau locuinþe moderne, toate pot fi cumpãrate pe datorie, facilitatea cu care se acordã împrumuturile creând iluzia facilitãþii restituirii acestora. Bãncile, aceºti prãdãtori financiari moderni, ne întind de peste tot mâini „de ajutor” aparent prietenoase, dar care se pot transforma peste noapte în gheare apucãtoare care ne deposedeazã de munca de o viaþã.
Datoritã controlului pe care îl exercitã la nivel politic ºi deci legislativ, bãncile impun cetãþenilor inocenþi o sumedenie de clauze otrãvite în contractele de credit. Un exemplu binecunoscut de clauzã „otrãvitã” este cel al modalitãþii în care dobânda datoratã pentru suma împrumutatã se reflectã în contractul de credit ºi scadenþarul aferent (graficul de rambursare al creditului). S-a ajuns ca pentru un credit de 65.000 euro, majoritatea bãncilor din România sã cearã restituirea în rate a 190.000 euro pe o perioadã de 30 de ani, în condiþiile în care, conform graficului de rambursare a creditului, întâi se plãtesc (în costul ratei achitate) mai întâi preponderent dobânzile ºi foarte puþin din valoarea sumei împrumutate. Aceastã ºmecherie se face pentru cã, potrivit statisticilor BNR, doar un numãr de 13% din credite ajung cu bine la finalul perioadei de restituire a sumelor împrumutate. Restul de 87% din împrumutaþii „ghinioniºti” care se trezesc cu întârzieri la plata ratelor ºi cu creditul declarat scadent anticipat, descoperã cã au plãtit ani de zile doar dobânzi ºi… mai nimic din valoarea sumei împrumutate, fapt ce face ca dobânzile ºi penalitãþile sã curgã în continuare în sistemul „dobândã la dobândã”.
Aceste gãinãrii financiare de extorcare ºi sãrãcire a populaþiei nu sunt cu nimic mai morale decât cãmãtãria – practicã interzisã de lege. Cu toate acestea, la presiunea bancherilor, politicienii amânã de ani de zile sã voteze legea falimentului persoanei fizice, lege care ar proteja casele românilor cu credite la bãnci de mâinile apucãtoare ale acestora.
SOLUÞIA: este una simplã. Combatem îndatorarea generalã ne-mai-apelând la bãnci pentru împrumuturi. Cum ? Foarte simplu. Prin metoda economisirii banilor. Fiecare om care munceºte are o sursã de venit mai mult sau mai puþin constantã, stabilã. Este bine sã cãutãm ca atunci când ne facem planuri pe termen lung privind achiziþionarea unui bun, sã economisim bani tãind din cheltuieli. Din ce câºtigãm, sã punem câte puþin deoparte, eventual într-un plic, care sã constituie „rezerva” noastrã. O astfel de rezervã poate creºte foarte mult ºi destul de repede dacã ne învãþãm sã fim cumpãtaþi. Puteþi descoperi dupã un an de astfel de mici economii cã vã aflaþi în posesia unei mici averi care vã va încuraja sã continuaþi pe viitor, ºi vã va permite sã aveþi o anumitã siguranþã materialã. Totodatã, dacã viaþa vã va scoate în cale oportunitãþi (cumpãrarea unui bun cu banii jos, rapid, la un preþ avantajos) veþi putea beneficia de acea oportunitate, cu costul unor mici neplãceri datorate restricþiilor auto-impuse la cheltuieli.
O astfel de mentalitate – în aparenþã simplã, constituie o loviturã mortalã datã cursei îndatoririlor practicate de bancheri, ºi care scoate de sub puterea acestora o întreagã categorie de oameni, a celor ce îºi permit sã economiseascã.
Cumpãrând ACUM, pe datorie ceea ce ne dorim, ne va face ca pe viitor sã muncim doar pentru bãnci, sã fim sclavii acestora. Tocmai de aceea este important sã realizãm înþelepciunea vorbei din bãtrâni care spune cã „cine este sãrac în dorinþe, este bogat în mulþumiri” iar omul care vrea sã trãiascã bine „sã se întindã (cu cheltuielile) doar cât îi este plapuma”.
Va urma…
Citiþi ºi:
]]>
Post Views: 0
