Era un banc care circula prin anii de dupã “atentatele” din SUA de acu 14 ani. Un tip declara: Mi-e nu mi-e fricã de teroriști. Știți de ce ? Pentru cã sunt cãsãtorit de peste 30 de ani !

Așa și cu reality-show-ul din Thailanda, produs de Antena 1. Când se difuzeazã Temptation Island, zici cã e campionatul mondial de fotbal, numai cã pe invers: toate muierile sunt cu ochii pe teveuri, visând cu ochii deschiși la aventuri, în brațele bronzate ale unor strãini fermecãtori, în decoruri exotice, departe de plictiseala și rutina de acasã.

Și bãrbații se uitã, dar cu un ochi mai critic. Evident cã sorb și ei din ochi “ispitele”, dar tot pe femei le criticã, pentru cã cedãrile în fața tentației au fost mai evidente la ele. Și de-aici discuții interesante, mai ales în familie, gen:

– ai vãzut-o dragã și pe curva aia ? L-a uitat pe ãla al ei dupã 5 zile ! Ce nenorocitã !

– Ei lasã, cã nici de capu lui nu era mare lucru ! rãspunde ea, prudentã.

Și de-aici începe scandalul. El brusc își amintește de faza aia pe care ea i-a fãcut-o, când a prins-o cu niște mesaje dubioase cu unul pe facebook, și cum totul s-a încheiat cu niște explicații ambigue și o partidã furtunoasã de sex de împãcare, dupã o sãptãmânã de “despãrțire”. Și se simte nesigur, și se întreabã în sinea lui, dacã nu cumva acolo era ceva mai mult, care a continuat pe la spatele lui, iar ea în sinea ei nu e cu nimic diferitã de tipa de la televizor care s-a culcat cu altul dupã 5 zile renunțând la “iubirea vieții ei”.

Ea o dã la pace și îi explicã matur cã e doar o emisiune, cã sigur au fost acolo echipe de psihologi, cã totul a fost planificat cu grijã, și cã oricum ei sunt mai tineri/tinere, mai lispiți/lipsite de experiențã, și cã normal ar fi fost ca el sã o ierte, cã se mai întâmplã sã greșeascã omul, doar nu o sã te desparți dintr-o prostie, pentru o simplã greșealã.

La care el ia foc și o dã pe principii: ori e cu iubitu, ori e cu ispita, sã aleagã. Și uite așa, disputa se mutã de pe insulã în familiile românilor, cã am ajuns sã mã întreb oare câte divorțuri va produce aceastã emisiune în rândurile privitorilor ?!

Ideea este cã fiecare tinde sã se identifice cu un personaj într-o anume situație datã, sã trãiascã prin empatie emoțiile, experiența. Sã viseze la ceea ce poate nu va putea trãi niciodatã în realitate. Și astfel, zidurile, barierele convenționalului cad, sub asaltul imaginației. “Cum ar fi dacã…” Acel  “dacã”, care scoate la suprafațã cugete ascunse, fantezii și vise pe care le credeai demult uitate…

Și uite așa, fațada aparențelor, a convenționalismelor crapã, și prin crãpãturi se vede ființa realã. De sub pojghița de civilizație, de oameni “maturi” care și-au jurat – unii în Bisericã ! – jurãminte eterne de “iubire”, iese la ivealã animalul imprevizibil gata sã te rãneascã mortal imediat ce i-ai întors spatele, mânat de pulsiuni abisale pe care nu i le cunoșteai. Astfel, masca de ipocrizie alunecã și pentru o clipã, dacã avem curajul și sinceritatea, ne putem detașa de propriul rol și ne putem vedea unul pe altul, dar și noi înșine, așa cum suntem cu adevãrat. Ființe dionisiace, dornice sã experimenteze, sã trãiascã clipa, fãrã prejudecãți, fãrã condiționãri sociale, fãrã vinovãție sau responsabilitãți pentru consecințe. Puțini și puține rezistã unui astfel de exercițiu de sinceritate în cuplu. Și totul depinde de bazele relației.

Dacã au fãcut compromisuri, acceptând sã trãiascã într-o minciunã acceptabilã, lucrurile se duc dracului. Dacã în schimb au ales cu inima atunci când au devenit un cuplu, un sentiment de siguranțã și încredere reciprocã le va da posibilitatea sã își contemple unul celuilalt acea laturã sãlbaticã, iraționalã a libertãții de a visa dincolo de granițele conveniențelor sociale – și de a-și accepta perechea așa cum este. Cãci atunci când douã inimi bat la unison, ele trãiesc una pentru cealaltã, hrãnindu-se din bucuria și fericirea trãitã de celãlalt. Și ce bucurie mai profundã și mai plenarã poate exista decât bucuria deplinei libertãți, savuratã – chiar și în fantezie ? Curajul de a fi sincer, mãcar în opinii cu privire la o emisiune care pune probeleme morale majore (fidelitate, iubire, atracție) constituie un privilegiu exclusiv al celor puțini, care au ajuns la un anumit grad de auto-cunoaștere.

A-ți cunoaște inima este una, iar a ți-o urma este alta însã. În jocul vieții, singura regulã rãmasã validã este compasiunea. A nu-i rãni pe ceilalți. Astfel, un bãrbat sau femeie vor da dovada maturitãții doar în mãsura în care, acceptându-și latura libertinã, o vor înfrâna totuși, nu din frica de a nu-și pierde persoana iubitã, cât din dorința de a nu-i produce suferințã celui drag.

Cãci odatã încãlcat în viața realã tabuul sexualitãții cuplului, unitatea relației crapã precum bibeloul de porțelan al iubirii din melodia cu același nume. Cãci sexul are ceva sacru, magic, ce nu poate fi împãrțit cu ceilalți fãrã a pierde acea legãturã unicã ce unește un cuplu. A spune cã ești în “cuplu deschis”, cã accepti infidelitãțile celuilalt de dragul  exprimãrii libertãții lui, bucurându-te de bucuria celuilalt, rãnește în egalã mãsurã, cu rãni otrãvite, ce nu se mai vindecã niciodatã.

O infidelitate consumatã devine o barierã invizibilã ce îi împiedicã pe cei doi sã redevinã Unul la nivelul acela profund, arhetipal, în care se uneau înainte. Și astfel, despãrțirea devine doar o problemã de timp, dacã nu cumva îi țin împreunã alte interese: rușinea de a divorța – de gura lumii, copii sau interese financiare.

Personal, am trãit în tinerețea mea toate aceste adevãruri. Port în mine rãnile și învãțãmintele unei libertãți la care alții nici mãcar nu îndrãznesc sã viseze. Poate cã tocmai de aceea îmi permit luxul sinceritãții pe acest teren minat. Pace tuturor.

]]>